Ieşirea Din MATRIX: Colapsul economic si prabusirea civilizatiei industrializate (27.09.2010)

luni, 27 septembrie 2010

Colapsul economic si prabusirea civilizatiei industrializate (27.09.2010)



COLLAPSE (2009)

''Collapse este un interviu romanţat cu Michael C. Ruppert, un ex-poliţist american cunoscut celor interesaţi mai cu seamă pe baza asocierii cu From the Wilderness, societate/newsletter pe care o conduce şi care se ocupă cu problemele actuale în domeniul crizei economice, sociale şi politice. Conform propriei sale vederi, Michael Ruppert nu este un teoretician al conspiraţiei, de vreme ce ideile şi dezvăluirile sale sunt deja realitate actuală, practică.

Printre temele principale vehiculate în film se află consecinţele epuizării combustibilului fosil (expuse extrem de clar) şi războaiele moderne ca mijloace de perpetuare a unei economii globale muribunde ("războiul" din Irak împlineşte anul ăsta frumoasa vârstă de 7 ani, iar cel din Afganistan face o decadă la anul). Demascarea sistemului monetar şi a sistemului economic curent, care necesită creştere infinită prin însăşi schema mecanismelor sale intime, alături de analogiile recurente cu ceea ce ştim despre Univers, şi anume că nimic nu poate creşte la infinit fără a cădea finalmente, pentru a se ridica din nou în altă formă, completează tematica filmului cu nimic mai puţin decât enunţarea frivolă a principiului dialectic hegelian (atât de drag mie).

Elementul fundamental din Collapse constă în referirea neechivocă (şi lipsită de melodramă) la criza omului şi la necesitatea imperioasă a schimbării minţii înseşi, în fiecare dintre noi, ca unică soluţie cu adevărat fezabilă în anii care vor urma.

"Actorii" nu există, Michael C. Ruppert este singurul personaj, real, şi apare foarte uman, sătul, exasperat, deprimat, entuziast, dezabuzat. Poate uşor prea american ca să fie credibil 100% ca personalitate. Ceea ce nu trebuie să altereze percepţia ideilor sale şi, mai ales, nu trebuie să stea în calea meditaţiei fiecărui spectator pe marginea Problemelor ridicate."
- sursa http://www.netarhia.ro/collapse-2009-review.html

ALTE PĂRERI:
1) http://sub-lupa.blogspot.com/2010/07/recomandare-film-documentar-collapse.html
2) http://www.lumeaincriza.info/243/the-collapse-michael-ruppert-video/
3) http://voxpublica.realitatea.net/popcult/cateva-filme-pe-care-nu-ar-trebui-sa-le-rata%C8%9Bi-in-2010-22798.html

VEDEȚI FILMUL TRADUS, AICI link 1:

SAU AICI - link 2:



Va recomandam in completare sa vedeti si celelalte documentare din Categoria CRIZA FINACIARA

http://fymaaa.blogspot.com/search/label/CRIZAFINANCIARA  si de asemenea , in mod special, THE OIL CRASH - A Crude Awakening (2006) 
http://fymaaa.blogspot.com/2009/06/prabusirea-petrolului-o-cruda-trezire.html

7 comentarii:

  1. excelent film;l-am vazut cu ceva timp in urma si am urmarit tendintele prevazute de autor...par sa se implineasca..interesant de urmarit in continuare evolutia evnimentelor...eu am filmul downloadat si il pastrez pt comparatii...vi-l recomand.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, destept nenea Michael Ruppert ,stie ce zice ,clar si concis sa inteleaga tot omu'.Cred ca- i merge mintea pe baza de tutun ca trage omu' din tigara nu gluma.
    Si eu fumez mult :P
    Pace!

    RăspundețiȘtergere
  3. Socant !!
    Chiar daca poate pe alocuri mai exagereaza putin , pare foarte logic si veridic, vom trai si vom vedea, daca vom mai apuca...:)
    Omenirea a apucat-o intr-o directie gresita si acum incep sa se vada consecintele, ce se mai poate spune ,,Dumnezeu cu mila ,,
    Numai bine la toti!

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru cine nu ştie Michael C. Ruppert este autorul Crossing the Rubicon: the Decline of the American Empire at the End of the Age of Oil o carte care cu siguranţă merită citită.

    Nox

    RăspundețiȘtergere
  5. Unde pot gasi si eu subtitrarea acestui documentar?

    RăspundețiȘtergere
  6. buna ziua,


    Am vazut pe net discutii despre sistemele monetare /financiare alternative .

    In cazul in care puteti va rog sa publicati materiale pe acesta tema si in mediile online din romania




    http://cromalternativemoney.org/index.php/en/marketplace

    http://www.orania.co.za/english/?page_id=27

    RăspundețiȘtergere

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...