Ieşirea Din MATRIX: STAR TREK

STAR TREK


UNIVERSUL STAR TREK

Această pagină este în curs de construcție ...

Universul Star Trek este imens și extrem de greu de vorbit, analizat, comentat, însă deoarece am crescut cu aceste filme și seriale și consider că au mult adevăr, mă voi strădui, ca în timp să găsesc inspirația să vă fac să urmăriți acest serial, poate și cu alți ochi, prin ochii mei. 

Cred că este o epopee, un colos al ingenuității umane, una din cele mai frumoase opere de artă care exprimă creativitatea, năzuințele, filozofia, tot ce este mai bun în rasa umană în prezent. De asemenea cred că este ceva ce-și are locul pe blog și-n sufletul meu, într-un mod major.

Sper să-mi găsesc timpul, ca viața să-mi ofere răgazul să stau să vă fac trimitere la episoadele pe care eu le consider cele mai valoroase. Fiind un univers atât de vast cred că mi-aș putea dedica tot timpul analizând acest serial, dacă ar fi să fac asta așa cum mi-ar place, însă momentan, acest lucru este aproape imposibil, așa că mă voi strădui să vă prezint anumite esențe, un strict necesar care să vă îndemne să căutați și voi mai departe. Ar fi oricum, o scufundare prea mare în visare și imaginar, iar eu nu sunt chiar atât de disperat și aerian, să încep să învăț klingona sau să colecționez jucării, să merg la festivaluri, să fiu un fan activ sau ceva.

Mă bucur enorm să văd că au început să apară variantele Blue-Ray ale acestor seriale, iar pe platforme gen NETFLIX, putem găsi aproape toate serialele traduse, în super calitate. Chiar numai pentru acest lucru, NetFlix ar merita premiati și măcar pentru câteva luni să vă faceți abonament la ei să urmăriți seriiile. Au făcut o treabă fantastică și au pus și subtitrarea în limba română. 

Dar mai întâi, pe foarte scurt, câtea cuvinte despre acest univers:

„Star Trek este un univers imaginar de factură science fiction creat de Gene Roddenberry la mijlocul anilor '60, care a devenit cunoscut și îndrăgit de toată lumea mai ales datorită celor șase serii de seriale și altor 10 filme artistice produse de studiourile de televiziune americane începând cu anul 1966

Pe lângă acestea au fost scrise sute de romane și nuvele, jocuri video sau pe calculator sau alte tipuri de science fiction. Universul creat de Roddenberry descrie un viitor optimist în care omenirea, după ce a supraviețuit cu greu unui al treilea război mondial și după ce a descoperit zborul supraluminic, s-a unit cu alte specii de ființe raționale din Galaxie pentru a forma Federația Unită a Planetelor. Ca urmare a acestei cooperări, omenirea a înlăturat viciile și defectele specifice sale. Personajele principale sunt membrii acestei Federației Unite a Planetelor, oameni și extratereștri deopotrivă, care explorează și descoperă noi lumi și civilizații.

Deși protagoniștii sunt în general altruiști, cu idealuri înalte, ei se găsesc deseori în conflict cu multe alte specii de umanoizi din Galaxie care încearcă, folosind forța militară sau prin diverse subterfugii, să distrugă Federația. La rândul său, Federația încearcă prin intermediul Flotei Stelare și a inovațiilor științifice să-și protejeze membrii de amenințările extraterestre.

Conflictele și temele politice din Star Trek sunt de fapt alegorii pentru realitățile culturale contemporane. Seria originală se ocupă de problemele anilor '60 iar seriile mai recente reflectă subiecte mai moderne. Problemele descrise în diverse seriale includ războiul și pacea, autoritarismul, imperialismul, lupta de clasă, rasismul, drepturile omului, discriminarea sexuală și rolul tehnologiei.”

Franciza Star Trek a debutat cu un serial de televiziune în 1966 deși au existat planuri pentru lansarea sa cu cel puțin șase ani înainte. Deși seria originală a fost suspendată după numai trei sezoane din cauza cotei de audiență scăzută, ea a servit ca sursă de inspirație pentru alte cinci serii de filme seriale. Împreună, toate cele șase serii totalizează nu mai puțin de 726 de episoade de-a lungul a 22 de sezoane de televiziune și alte 30 de programe de televiziune, situându-se, astfel, pe locul 2 ca și cea mai prolifică franciză Science-fiction din istorie, după Doctor Who.

Star Trek: Seria Originală (1966–1969)
Articol principal: Star Trek: Seria originală.

„Star Trek: Seria originlă a debutat în Statele Unite la NBC pe 8 Septembrie 1966, fiind transmisă în Canada cu câteva zile mai înainte. Creat de chiar Gene Roddenberry, și avându-l în rolul principal pe William Shatner în rolul Căpitanului Kirk, această serie descrie povestea echipajului unei nave spațiale și a misiunii de cinci ani a acesteia de a ajunge acolo unde "nici un om nu a ajuns vreodată". În timpul primelor două sezoane, a fost nominalizat la premiile Emmy în calitate de cel mai bun serial dramatic.

Seria Originală nu a avut un rating foarte ridicat dar suportul din partea fanilor a făcut ca aceasta să continue pentru 3 ani, ultimul episod fiind difuzat pe 3 Iunie 1969. Seria a avut un uriaș impact cultural în televiziune determinând apariția următoarelor serii de seriale și a filmelor artistice.

În România, Seria Originală a fost transmisă de postul de televiziune Tele7abc pe parcursul anului 1994.”SURSA

Notă personală:

VEZI SERIALUL TRADUS, ÎN FORMAT HD, PE NETFLIX

Star Trek: Seria Animată (1973–1974)


„Star Trek: Seria Animată a fost produsă de "Filmation" și a rulat în două sezoane totalizând 22 de episoade de scurtă durată (o jumătate de oră fiecare). În Statele Unite Ale Americii seria a debutat la 8 septembrie 1973 iar ultimul episod a fost difuzat pe 12 octombrie 1974. A avut aceeași actori ca și seria originală (cu excepția lui Walter Koenig care nu a fost inclus din cauza bugetului limitat). Deși libertatea animației a dus la apariția a numeroase peisaje extraterestre și a unor forme de viață exotice, acestea au avut o calitate moderată, din cauza constrângerilor bugetare.”SURSA

Notă personală:

Star Trek: Generația Următoare (1987–1994)
„Star Trek: Generația Următoare (cunoscută pe scurt sub numele de Generația următoare, NextGen, ST:TNG, sau TNG) prezină o nouă navă spațială (numită tot Enterprise) și un echipaj complet nou, însă cu aceeași misiune: de a ajunge "acolo unde nici un om nu a mai ajuns". Seria a atras un număr considerabil de fani încă de la început.

Acțiunea serialului Star Trek: Generația următoare se petrece la 85 de ani după marile aventuri ale căpitanului James T. Kirk

Star Trek: Generația următoare a avut cel mai mare rating dintre toate cele șase serii și a fost serialul de televiziune numărul 1 pe durata ultimilor ani de difuzare. A fost singurul serial Star Trek nominalizat pentru un premiu Emmy la categoria "Cel mai bun serial dramatic" pentru ultimul sezon din anul 1994. Datorită popularității pe care a avut-o, Generația următoare este văzută ca Generația de aur a Star Trek-ului creat de Gene Roddenberry

Televiziunea română a difuzat începând cu toamna anului 1993, în cadrul emisiunii Știință și imaginație, toate episoadele acestei serii.SURSA

VEZI FILMUL TRADUS ÎN FORMAT HD, PE NETFLIX

Notă personală: 

Ca tot românul de peste 30 de ani, acesta este filmul serial care mi-a deschis ochi către acest univers fascinant. Așteptam duminică de duminică, cu sufletul la gură în fața televizoarelor această serie. Când începea filmul, afară era liniște, zburau scaieții ca în filmele western, toată lumea era cu ochii în televizoare.


Star Trek: Deep Space Nine (1993–1999)


„Star Trek: Deep Space Nine (ST:DS9 sau mai simplu DS9) a rulat pe parcursul a șapte sezoane și a fost prima serie creată fără ajutorul lui Gene Roddenberry. Avery Brooks joacă rolul comandatului (mai târziu căpitan) Benjamin Sisko, primul om de culoare cu rol de comandă din seria Star Trek. Aceasta este de altfel și prima serie în care acțiunea principală nu se desfășoară pe o navă spațială, deși USS Defiant este destul de frecvent utilizată.

Acțiunea se desfășoară pe stația spațială Deep Space Nine, despre care aflăm în primul episod că se găsește în imediata apropiere a unei găuri de vierme unice care furnizează acces imediat către îndepărtatul Sector Gamma. Din această cauză stația este un obiectiv strategic precum și un centru vital pentru comerț, care are însă o mare parte din spațiul înconjurător neexplorat. Stația este de asemenea obligată să se implice în războiul de lungă durată dintre rasele Bajoran și Cardassian, iar Sisko trebuie să-și asume rolul de Emisar al Profetului pentru Bajorani.

Deep Space Nine pune în umbră unele dintre temele utopice accentuate în celelalte serii și se concentrează mai mult pe război, religie și compromisuri politice. De asemenea, conține cu mult mai mult umor decât celelalte serii.

În România, serialul a fost transmis de postul de televiziune AXN Sci-Fi.”SURSA



VEZI FILMUL TRADUS ÎN FORMAT HD, PE NETFLIX

Notă personală:

Star Trek: Voyager (1995–2001)


„Star Trek: Voyager (cunoscut și sub numele de ST:VOY, ST:VGR, VOY sau Voyager) a avut șapte sezoane și este prima serie Star Trek în care un personaj feminin se află la comanda unei nave spațiale (căpitanul Kathryn Janeway).

Intriga seriei Voyager o copiază oarecum pe cea a serialelor Odiseea Spațială și Pierduți în spațiu. Aventura începe în Sectorul Delta aflat la 70.000 de ani lumină de Pământ. Pe parcursul călătoriei de întoarcere pe Pământ, echipajul trebuie să evite tentațiile și să învingă provocările.
Star Trek: Enterprise (2001–2005)

Star Trek: Enterprise (numit simplu Enterprise pe parcursul primelor două sezoane și a câtorva episoade din sezonul al treilea și abreviat ST:ENT sau ENT) își desfășoară acțiunea cu zece ani înainte de fondarea Federației Unite a Planetelor, aproximativ la jumătatea perioadei dintre evenimentele istorice prezentate în filmul Star Trek: Primul contact și Seria originală. Seria descrie misiunile de explorare a spațiului de către echipajul navei spațiale Enterprise, o nouă navă de clasă NX, care este capabilă să ajungă mai departe și mai repede decât au reușit oamenii vreodată.

Star Trek: Enterprise a fost promovat ca fiind cea mai accesibilă serie pentru noii veniți în universul Star Trek. Rating-urile pentru această serie au început prin a fi ridicate, dar au scăzut rapid. Așa cum s-a întâmplat și cu Seria Originală, suportul fanilor a ajutat la continuarea difuzării seriei la finalul celui de-al doilea sezon. Al patrulea sezon din Enterprise a fost cel mai lăudat de critici și mai multe site-uri și critici au afirmat că în acest sezon Enterprise a ajuns la potențialul său maxim. În ciuda acestui fapt, serialul a continuat să piardă puncte de audiență și Paramount a anulat producerea acestuia la începutul anului 2005.

În România, Seria a fost transmisă de postul de televiziune AXN Sci-FI”. SURSA



VEZI FILMUL TRADUS ÎN FORMAT HD, PE NETFLIX

Notă personală:

Star Trek: Discovery (2017–prezent)



Star Trek: Discovery are loc cu un deceniu înainte de evenimentele din seria originală. Pe fundalul războiului rece dintre Federația Unită a Planetelor și klingonieni serialul prezintă echipajul navei spațiale USS Discovery și misiunile sale.”  SURSA



VEZI FILMUL TRADUS ÎN FORMAT HD, PE NETFLIX

Notă personală:

De ajutor în explorarea universului Star Trek:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...