Ieşirea Din MATRIX: ȘTIINȚA SUFLETULUI - documentar

marți, 14 ianuarie 2020

ȘTIINȚA SUFLETULUI - documentar


SCIENCE OF THE SOUL (2009)

Ființele umane au suflete? De la începutul conștientizării umane - indiferent de context și indiferent de vârstă - răspunsul a fost întotdeauna „da”. Toate culturile au susținut în mod universal că ființele umane sunt „însuflețite”.

Știința Sufletului este o investigație documentară de lung metraj, asupra acestor probleme legate de viață și moarte. De la robotică până la experiențe de moarte apropiată, de la încercări de a atinge stări de conștiință alterate în junglele din Peru până la o explorare a stării sufletești a copilului, Știința Sufletului explorează pragul științei legate de conștiință pentru a determina dacă suntem pe cale să experimentăm un nou pas în evoluția umană sau moartea sufletului uman.” Traducerea de aici


„Ce anume este sufletul ? Unde se află ? Oare îl poți măsura, atinge, recrea ? Oare experiențele de moarte clinică, reîncarnare și de activitate inexplicabilă a creierului, indică existența unui suflet ? Acestea sunt întrebări care au intrigat și au bântuit oamenii, de când au pășit pentru prima dată pe Pământ.     

În prezent, în secolul al XXI-lea, experții încep să se apropie de anumite răspunsuri, folosind noi tehnologii și noi cunoștințe, pentru a descifra secretele sufletului.     

  21 de grame, mai puțin de o uncie (28 grame), este greutatea atribuită sufletului de un medic din Boston, în 1907. Dr. Duncan MacDougall a făcut un experiment monstruos. El a urmărit cum mureau șase oameni. Dr. MacDougall dorea să știe dacă sufletul exista sau nu, așa că a construit un cântar delicat, pentru a determina dacă oamenii devin mai ușori în clipa morții. Numai într-unul dintre decese MacDougall a înregistrat o schimbare de greutate, mai mică de o uncie: 21 de grame. Experimentul lui a căpătat o menționare minoră în New York Times, mai mult ca o curiozitate, decât ca o știre. Deși nimeni n-a putut reproduce, de atunci încoace, testul macabru al lui MacDougall, el continuă să fie amintit, în prezent, ca prima încercare când știința modernă a încercat să cuantifice existența sufletului.     

Societățile umane, încă de la începutul civilizației, n-au avut nevoie și nici nu s-au bazat pe dovezi științifice ale existenței sufletului. O credință fundamentală a celor mai multe culturi și religii este că, atunci când trupurile noastre mor, există o parte nemuritoare a noastră, care supraviețuiește morții în sine: sufletul nostru.     

Toate marile religii ale lumii vorbesc despre noi ca fiind niște suflete, ca fiind, cu adevărat, ființe spirituale, care sunt încarnate aici, în trupurile noastre și că moartea trupului nostru fizic, nu înseamnă și moartea noastră. Nu este decât moartea trupului, iar acel „eu”, acea „scânteie” specială care ne reprezintă și eu îi spun „suflet”, îl părăsește.” 

SURSA : Blogul Viața Merge Înainte

VEZI FILMUL TRADUS, AICI

În completare citiți și articolul Suflet, spirit și alte corpuri subtile

Studiați și categoria VIAȚA DUPĂ VIAȚĂ și citiți:

1) Viata dupa viata - Raymond A. Moody
2) Destinul sufletelor - Michael Newton si restul cartilor lui de AICI
3) Cartile lui William Buhlman
4) Calatoria Suprema - Robert Monroe si restul cartilor lui de AICI
5) JOCUL COSMIC si Calatoria ultima - Stanislav Grof
6) Don Piper - 90 de minute in Rai
7) Cartile lui James Van Praagh : Mesaje de dincolo de moarte si Rai si Pamant
8) RAIUL EXISTA de Todd Burpo
9) Dovada Paradisului. Călătoria unui neurochirurg în viața de DINCOLO” - EBEN ALEXANDER
10) Am murit si m-am descoperit pe mine insami - Anita Moorjani
11) Cartile scrise de Elisabeth Kübler-Ross
12) Cartea tibetana a eliberarii prin ascultare - Bardo Thodol
13) Cartea tibetana a mortilor - Bardo Thodol
14) BIOCENTRISMUL - Robert Lanza, Bob Berman
15) Cartea egipteana a mortilor
16) Experimente privind viata de dupa moarte - Gary E. Schwartz, William L. Simon
17) Cercetari oculte referitoare la viata dintre moarte si o noua nastere - Rudolf Steiner
18) Viata dupa moarte in credintele omenirii - J.T. Addison
19) Moartea, Celalalt taram al vietii - Stephane Allix
20) Mintea de dincolo - Dumitru Constantin Dulcan
21) Dovezi referitoare la lumea de dincolo - Jeffrey Long, Paul Perry
22) Stiinta si experientele in pragul mortii - Chris Carter
23) Copiii cei noi si experientele din preajma mortii - P.M. Atwater
24) Imbratisata de lumina - Betty J. Eadie
25) Sa vorbim cu mortii - Martina Kramer
26) Ultima frontiera - Sam Parnia
27) De vorba cu Angel - Evelyn Elsaesser-Valarino
28) Matei, vorbeste-mi despre Rai - O relatare directa despre viata de dincolo - Suzane Ward
29) Dezlegand misterele nasterii si mortii... si ale fenomenelor intermediare - Daisaku Ikeda
30) Spiritismul de Dr Paul Stefanescu, editura Phobos
31) O Iubire fără sfârșit - Richard Matheson
32) Harta Raiului - Eben Alexander

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...