CONCEPTUL CONTINUUM - In cautarea fericirii pierdute

Conceptul continuum, o revelaţie personală

"Jean Liedloff a făcut senzație în anii ’70, atunci când Conceptul Continuum a fost publicat pentru prima oară. A rămas până astăzi o autoare de referință, iar din cartea ei se pare că a fost inspirat celebrul concept de “attachment parenting”, promovat apoi de către cunoscutul pediatru american William Sears.

Jean Liedloff a fost o personalitate atipică pentru vremea ei. De o inteligență sclipitoare, ea a renunțat totuși la studiile universitare pentru a pleca în lume, ajungând curând să ia parte la diverse expediții în America de Sud, împreună cu un grup de căutători de diamante. Era o femeie frumoasă, care lucrase ocazional ca model (refuzase oferta de a deveni model pentru renumita casă Dior), începuse o carieră universitară, scria pentru diverse publicații renumite și avea cunoștințe de medicină și antropologie. Cu toate acestea, sau tocmai datorită spiritului său liber, cutreiera jungla amazoniană în căutarea aventurii. Expedițiile sale au adus-o în mijlocul unui trib izolat, Yequana, alături de care a petrecut în total doi ani și jumătate.

Lângă acești oameni simpli, care trăiau izolați la fel ca strămoșii lor, exact ca în Epoca de Piatră, Jean Liedloff a avut o revelație. Încă de la primul contact cu ei, Liedloff a remarcat cât erau de sinceri, încrezători și liberi membrii tribului și cât de fericiți și de bine integrați în viața comunității erau copiii acestora. Indienii Yequana formau o comunitate care pentru noi părea utopică, iar Liedloff s-a hotărât să revină printre ei și să descifreze misterul, să afle ce stă în spatele acestei vieți idilice, în care nu văzuse oameni certându-se, în care violența era necunoscută, în care copiii erau împăcați și mamele ferite de depresie postnatală. În urma acestor experiențe, Liedloff a scris acest volum, a cărei idee principală este următoarea: pentru a ne bucura de o dezvoltare optimă din punct de vedere emoțional, fizic și mental, avem nevoie (cu toții, dar în special bebelușii) de aceleași experiențe pe care le-au avut miile de generații de dinaintea noastră. Pentru un copil, aceste experiențe înseamnă, printre altele, să se bucure de contact fizic cu părinții încă din primul minut de viață, să poată participa activ la treburile adulților, să aibă libertate și să poată explora în voie mediul înconjurător. Departe de a fi un manual de creștere a copiilor, Conceptul Continuum ne deschide ochii: ca să fim fericiți nu trebuie decât să ne urmăm instinctele, să ne creștem copiii așa cum simțim. Miza este mare: o copilărie împlinită îi creează celui mic un sentiment de bine care nu îl va părăsi toată viața. Or, spune autoarea, tocmai acest sentiment de împlinire și de pace cu noi înșine lipsește din societatea modernă.

Argumentațiile și pledoaria lui Liedloff pentru purtarea copiilor, pentru a dormi alături de ei, pentru implicarea acestora în viața comunității și pentru schimbarea societății către un mod de organizare incluziv în ceea ce privește copiii sunt atacate de multe minți sceptice. Ne-ar fi imposibil să ne comparăm viața cu a indienilor din tribul Yequana. Nici măcar Liedloff nu cred că și-ar fi dorit așa ceva. Ca o femeie venită din New York, nu cred că și-a imaginat vreodată că lumea s-ar mai putea întoarce la viața din jungla amazoniană. Celor care desfid argumentele ei doar pentru faptul că noi nu putem trăi așa, probabil le-ar fi răspuns că nu despre asta este Conceptul continuum. Nu este o pledoarie pentru regres, nu ne îndeamnă să fugim în munți pentru a avea acces la fericirea vieții simple. Tot ceea ce face Conceptul continuum este să ne arate în ce fel ignorăm astăzi nevoile de bază ale ființei umane, cum ne afectează asta pe termen lung capacitatea de a fi fericiți și cât de multă înțelepciune avem de recuperat de la oamenii simpli. Iar soluțiile sunt mai aproape de noi decât putem crede.

“Dacă ar trebui să aleg o singură carte pentru părinții în devenire, aceasta ar fi”, spunea educatorul și scriitorul american George Leonard despre Conceptul continuum. The New York Times Book Review scria: “Acest volum ar trebui să fie citit de părinții occidentali, de psihologii de copii și de toți cei care sunt implicați în reconstrucția încrederii de sine și a stării noastre de bine. Există câteva perspective remarcabile în această carte”.

Trebuie să le dau dreptate, povestindu-vă și experiența mea. Îmi amintesc clar ziua în care am parcurs primele pagini din Conceptul continuum. Lângă mine dormea Maria, care avea până într-un an pe atunci. Parcurgeam rândurile încet, încercând să pătrund în miezul acelei cărți pe care o simțeam deja puternică și vie. Pe măsură ce Jean Leidloff pătrundea în poveștile câtorva mame pe care cartea le impresionase până la suferință profundă, și mie mi se adunau lacrimile în colțul ochilor.

Pagină după pagină, vinovăția și disperarea se adunau în mine ca într-un pahar neîncăpător uitat sub streașină când plouă. Mă simțeam copleșită și inutilă. O priveam din când în când pe Maria, dormindu-și calm somnul de amiază și o întrebam în gând: “Ce ți-am făcut? Oare o să ne poți ierta vreodată?”

Trecusem prin paginile despre naștere și retrăiam, printr-un mimetism incredibil, ceea ce trăise, probabil, copilul meu.

Ei bine, da, Conceptul continuum este o revelație dureroasă. Cuprinde câteva pasaje care te dor fizic, ca și cum cineva ți-ar frânge carnea. Dor, pentru că ești mamă, pentru că ești femeie și pentru că simți. Citind, simți ceea ce poate simți un copil nou-născut venind aici, într-o lume rece, și găsindu-se nu în brațele mamei, așa cum sute și mii de generații înaintea lui s-au găsit, ci într-un pat de plastic dintr-o sală mare, albă și rece. E crunt, e dureros acel pasaj în care intrăm în mintea nou-născutului lăsat să plângă singur în patul său. Ma doare și acum carnea pe mine amintindu-mi rândurile. Soțul meu m-a întrebat apoi, cu rezerva lui de inteligență inginerească: Dar de unde poate ști Jean Liedloff ce simte un nou-născut în acele momente? Nimeni nu poate ști, nimeni nu poate fi în mintea altcuiva.

Așa e, nimeni nu poate ști cu exactitate că puiul de om, atunci când mama nu răspunde plânsului său, respiră disperare și o împrăștie în fiecare fibră, transformând-o încet în resemnare, neîncredere și dezamăgire. Nu putem ști, dar putem simți. Iar dacă acele rânduri conțin fie și un sfert de adevăr, suntem datori să schimbăm lucrurile. O mamă poate să audă în spatele plânsului copilului ei cât de mare este disperarea sa de a nu fi lângă pielea mamei, în brațele ei. Mama știe instinctiv unde este locul copilului său proaspăt venit pe lume, iar dacă o mamă nu poate asculta liniștită plânsul copilului său este pentru că aude mai mult decât ceilalți – aude nevoia de iubire, de apropiere, de siguranță.

Disperarea pe care am simțit-o citind primele pagini din carte s-au transformat încet-încet într-o revelație. Citind povestea firescului din capitolele următoare, din frustrare a crescut speranța. Oricât am greșit, e timpul să îndreptăm lucrurile, pentru noi și pentru ceilalți. Am terminat cartea cu un regret – că am ajuns la ea un pic cam târziu, și cu o promisiune – că o voi dărui fiecărei prietene care urmează să devină mamă. Așa am și făcut. Cum auzeam că una dintre prietenele mele va avea un copil – pac, îi plasam cartea. Unele dintre prietenele mele au fost impresionate, altele nici măcar n-au deschis-o. Eu am continuat, imperturbabilă.

Am înțeles din cartea asta de unde vine depresia, senzația de inadecvare, ura pentru propriul copil și sentimentele confuze din timpul lăuziei. Am înțeles cât de mult rău ne facem nouă, cât de mult rău le facem copiilor noștri, urmând orbește o cale care contravine atât de profund nevoilor noastre comune, ancestrale. Am înțeles de ce copiii occidentali fac crize, de ce trebuie să fugim după ei prin parc, de ce sunt frustrați și par a nu-și găsi locul. Multe lucruri le-am înțeles instinctiv, din câteva cuvinte. La altele m-am gândit săptămâni în șir. Cel mai mult mi-a plăcut că am înțeles de unde vin adicțiile noastre, teama de fericire, nevoia de a dori mereu altceva, mai mult, de a fi în constantă căutare, de unde vin temerile, frustrările și neîmplinirile noastre, eșecurile relațiilor noastre. Cum afectează nevoile noastre primare, neîmplinite, stabilitatea noastră psihică și capacitatea de a fi fericiți.

De curând s-a lansat varianta în limba română a cărții, iar eu sunt extrem de fericită. Revelația maternității mele, cartea care mi-a schimbat complet viziunea despre ce înseamnă să crești un copil e acum mai accesibilă. Fiind o carte grea, plină de sensuri și de explicații antropologice, sociologice, psihologice, era greu de urmărit în engleză.

Iar cartea asta, atât de cruntă la început, atât de acuzatoare cum pare, e de un optimism nemăsurat. Revelația e că fericirea – despre care noi, cei din secolul 21, credem că nu există – este posibilă. Promisiunea fericirii e în această carte și vă rog să o descoperiți."

SURSA : http://www.totuldespremame.ro

Cartea poate fi cumparata de AICI.

MAI JOS VEDETI SI O EMISIUNE DESPRE ACEST SUBIECT, CU DR. CRINA VERES

Medicina TV cu Dr Crina Veres despre Conceptul Continuum - PRIMA PARTE

 

Medicina TV cu Dr Crina Veres despre Conceptul Continuum - PARTEA A II-A