„Potrivit raportului
comitetului SCENIHR, al Comisiei Europene, din 2008, CFL ar putea prezenta
riscuri suplimentare la adresa sănătăţii umane, datorită luminii ultraviolete
şi a luminii albastre emise. Aceste radiaţii pot agrava simptomele oamenilor
care suferă, deja, de boli de piele, care-i fac extrem de sensibili la lumină.
Lumina produsă de unele CFL, la distanţe mai mici de 20 de centimetri, poate
conduce la expuneri la radiaţii ultraviolete apropiate de limita curentă
acceptată la locul de muncă, pentru a proteja muncitorii de leziuni epidermice
şi ale retinei. Surse din industrie pretind că radiaţia ultravioletă receptată
de la CFL este prea redusă pentru a produce cancer de piele, iar folosirea unui
înveliş dublu‚ atenuează total sau în mare măsură’ (sic !) orice alt risc.”
În vara anului trecut, un
reportaj profesionist al corespondentei ZDF, Alexandra Pfeil, era
integrat într-un documentar, Toxic Light - The Dark Side of Energy Saving Bulbs,
difuzat de postul german Deutsche Welle, preluat ulterior şi de postul american
necomercial Link TV, având subiectul sugerat de altfel de titlu, al nocivităţii
extreme a noilor lămpi fluorescente compacte, impuse prin reglementarea abuzivă
(EC) 244/2009 a fascistei Uniuni Europene, care a intrat în vigoare din data de
1 septembrie 2012, interzicând folosirea becurilor incandescente sub pretextul
economiilor energetice.
Pasivitatea, trădarea şi
slugărnicia politicienilor români au condus la adoptarea imediată a acestei
măsuri criminale şi în ţara noastră, eliminând de pe piaţă ultimele tipuri de
becuri incandescente, de 40 şi 25 W, obligându-ne să apelăm la adevărate bombe
ecologice, ce funcţionează pe baza unui metal extrem de toxic, mercurul.
Suveranitatea de drept a României
a fost redusă, în timp, la o simplă glumă proastă, lăcomia comercială a unei
organizaţii globaliste, UE, ajungând să ne reglementeze orice aspect al vieţii
cotidiene, deşi nici un cetăţean european nu are vreun cuvânt de spus în
privinţa componenţei structurii birocratice a acestui precursor imperial, cu
pretenţii tembele de organizaţie democratică.
La presiunea şi, mai mult ca
sigur, datorită mitei considerabile oferită de cartelurile Philips şi Osram, UE
se contrazice flagrant, după ce a interzis termometrele cu mercur, pe motivul
toxicităţii acestora, obligându-ne în schimb să ne introducem în case, în baza
unei reclame deşănţate şi mincinoase, aceste corpuri de iluminat, care nu
respectă, de fapt, decât una din promisiunile oficiale, aceea a economisirii
energiei electrice.
Desigur, aşa cum veţi vedea din
film, şi aici intervine nesimţirea producătorilor, fiindcă adevăratele economii
realizate sunt departe de consumurile declarate, iar durabilitatea lămpilor
este o simplă minciună sfruntată, contrazisă de testele de laborator efectuate
de organizaţiile pentru protecţia consumatorilor din Germania.
De altfel, cu cele două firme
ne-am întâlnit anterior, în filmul The Light Bulb Conspiracy, ca firme fondatoare în
anii ’20, alături de General Electric, ale unui cartel cel puţin dubios,
Phoebus, care impunea pentru prima oară în istorie, la modul impertinent,
conceptul de uzură morală planificată sau, mai puţin pretenţios spus, de
distrugere programată a corpurilor de iluminat în scopul menţinerii cercului
vicios al consumerismului.
Pe atunci scriam:
„Conceptul ‚planned obsolescence’
şi echivalentul lui românesc, ‚uzură morală planificată’, ascund unele capcane:
produsele nu doar se uzează moral sau se demodează, pur şi simplu, ca în cazul
produselor de îmbrăcăminte, de exemplu, ci, în foarte multe cazuri, sunt
programate tehnologic să se auto-defecteze sau să se blocheze după un ciclu
redus de funcţionare, aceasta fiind şi latura cea mai imorală a întregii
afaceri – fabricarea intenţionată a unor produse de proastă calitate, în scopul
forţării achiziţionării de noi produse, la fel de arătoase şi de proaste,
calitativ vorbind.
Chiar dacă perspectiva anilor
interbelici era aceea a unei planete cu resurse nelimitate, lipsa de scrupule a
fabricanţilor rămâne valabilă, prin reducerea intenţionată a fiabilităţii
produselor în scopul maximizării profitului, orice client aflându-se, implicit,
în postura unui jucător de poker decis să se confrunte cu nişte trişori
învederaţi, fiind înşelat încă din momentul în care se hotăra să treacă pragul
unui magazin.”
CFL sunt periculoase, deci, nu
numai ca deşeuri, în absenţa unui circuit eficient de reciclare – ca de fiecare
dată, sunt impuse măsuri „legale” de introducere în uz a unor produse
periculoase, înainte de a se crea infrastructura necesară eliminării lor, în
siguranţă – ci şi prin emanarea, în timpul funcţionării a unei serii diverse de
produşi chimici, extrem de nocivi:
1. Fenolul – este un compus
organic aromatic atotprezent, de altfel, în viaţa noastră, intrând în
componenţa: policarbonaţilor, răşinilor epoxidice, bachelitei, nailonului,
detergenţilor, erbicidelor şi a numeroase „medicamente” produse de Big Pharma.
Vaporii de fenol au efect corosiv asupra ochilor, pielii şi tractului
respirator. Expunerea prelungită sau repetată poate provoca dermatite sau chiar
arsuri de gradul III. Poate avea efecte puternic nocive asupra sistemului
nervos central şi a inimii, provocând aritmii, crize şi chiar comă. Ficatul şi
rinichii pot fi, de asemenea, afectaţi de fenol şi apar tot mai multe dovezi ce
îl asociază cu unele cazuri de cancer.
2. Tetrahidrofuran – pentru
această substanţă, descoperită de Gary Zörner printre emanaţiile CFL, problema
este şi mai gravă, fiindcă pe tema toxicităţii sale agenţia americană de mediu,
EPA, a scris un tratat de 207 pagini. Să vă fac un rezumat ? Grea sarcină:
erupţii cutanate şi dermatite, afectarea vederii, iritarea mucoasei
gastro-intestinale, afectarea sistemului nervos central, efect narcotic,
leziuni hepatice, agravarea bolilor pulmonare, pierderea cunoştinţei şi stopul
respirator. Şi nu lipseşte bomboana de pe coliva noastră ipotetică – unele
teste de laborator îl asociază apariţiei cancerului.
3. Alchilbenzenul – este
omniprezent în mediu, în acest moment, datorită includerii sale în componenţa
aşa-zişilor detergenţi biodegradabili. Consecinţa ? Majoritatea surselor de apă
potabilă freatică sunt poluate cu alchilbenzen. Să ne aşteptăm la ceva bun din
partea unui derivat al benzenului ? Da, dar numai dacă suntem idealişti
incurabili. Fiindcă incurabile sunt şi problemele provocate şi de această
otravă modernă: afectarea sistemului reproductiv, neurotoxicitate acută şi,
desigur, efecte carcinogene.
Dacă veţi continua să vă
imaginaţi, chiar şi în acest context, că politicile eugenice nu au nimic de-a face cu
deciziile UE, atunci sincer îmi pare rău de voi, fiindcă în contextul marii
minciuni a încălzirii globale comisia europeană a decis să ne
ucidă încă o dată, folosind corpuri de iluminat toxice, în schimb.
Marlene Holzner, purtătoarea de
cuvânt a comisarului pentru energie al UE, susţine aceeaşi directivă stupidă a
obligativităţii magazinelor de desfacere – şi nu a corporaţiilor care ne-au
băgat pe gât aceste bombe toxice – să răspundă de reciclarea lor, fără a fi
capabilă să indice vreo reglementare UE, în acest sens.
În 2007, Greenpeace făcea un gest stupid eroic, de aliniere
la directivele UE, distrugând 10.000 de becuri incandescente în faţa Porţii
Brandenburg din Berlin, cu un compactor.
Nu le-aş recomanda să repete
gestul cu lămpile fluorescente, fiindcă mercurul conţinut în 10.000 de lămpi ar
fi suficient pentru contaminarea a 50.000 de tone de apă potabilă, ca să nu mai
spunem de gazarea eficientă a activiştilor şi spectatorilor.
Din septembrie 2009, lămpile
incandescente de 100 W au fost interzise, fiind urmate, în 2011, de cele de 60
W, iar lămpilor cu halogen, de mare voltaj, li s-a oferit o perioadă de graţie,
care expiră în toamna lui 2016.
De ce s-ar alinia, de bună voie,
o organizaţie neguvernamentală, ca Greenpeace, politicii hrăpăreţe a marilor
corporaţii de profil, mânate „în luptă” nu de vreun considerent ecologic, ci de
buna şi străvechea lăcomie ?
Industria are nevoie de profit,
iar fraierii de la Greenpeace trebuie să dovedească donatorilor că se aliniază
eficient politicilor ecologice, respectându-le dorinţele, în fapt, dându-se
precum politicienii, după cum bate vântul mitelor electorale şi
post-electorale, ascunzându-se la nevoie sub umbrela falselor schimbări
climatice.
Aproape unanim, cei care au
studiat intens acest subiect, al luminii şi efectelor ei asupra oamenilor,
profesionişti oneşti din medicină, proiectanţi de becuri, biologi specializaţi
în securitatea construcţiilor, s-au declarat împotriva interzicerii lămpilor
incandescente, dar, fiindcă nu aparţin vreunui lobby bine susţinut financiar,
toate protestele lor au fost ignorate, în pofida argumentelor ştiinţifice şi de
bun simţ.
Haideţi să nu fim absurzi,
totuşi!
De unde atât bun simţ la
corporaţii si lacheii lor politici ?
Limita de 5 miligrame de mercur
din fiecare CFL este, iarăşi, o mare himeră, fiindcă, de fapt, nimeni nu
controlează respectarea ei, ba chiar mai mult de atât, Christoph Seidel,
purtătorul de cuvânt al firmei Megaman – care se auto declară cel mai mare
fabricant european de becuri – are tupeul de a susţine că acest control nu este
necesar, fiindcă trebuie să avem încredere în fabricanţi, care, în genere, se
controlează reciproc.
Nu minte prea mult ipochimenul –
după cum ştim, prin reglementările cartelului Phoebus, membrii se amendau
reciproc cu sume considerabile, dar nu din considerente ecologice, ci pentru
nerespectarea limitei artificiale de 1.000 de ore de funcţionare, impusă
becurilor incandescente.
Ba chiar mai mult de atât, VITO,
institutul belgian care a evaluat CFL în numele UE, a investigat conţinutul de
mercur din numai 5 (cinci) becuri, iar reprezentanţii firmei l-au refuzat ferm
pe reporterul german Christoph Mayr, care a solicitat rezultatele scrise ale
testelor efectuate.
Pentru doctorul Georg
Steinhauser, medic radiolog la Universitatea Tehnică din Viena, un astfel de
eşantion este pur şi simplu ridicol de mic sau, altfel spus, o adevărată
batjocură.
El a determinat conţinutul real
de mercur al CFL, criticând, simultan, metodele de măsurare aprobate de UE,
care se referă, de fapt, numai la cantitatea de mercur ce aderă la corpul din
sticlă şi nu la întreg norul gazos conţinut de bec, care este scăpat în
atmosferă, fireşte.
Chiar şi VITO, care a avut grijă
să publice rezultate foarte optimiste, necesare interzicerii becurilor
incandescente, a evaluat la 80% cantitatea de mercur care ajunge, de fapt, în
atmosferă, în timpul falsei reciclări a CFL.
Deoarece Europa a adoptat, în
bloc, această legislaţie asasină, specialiştii apreciază la circa un milion
numărul de becuri sparte, zilnic, adică, acceptând chiar şi cantitatea minimă,
declarată fals, de 5 miligrame de mercur în fiecare bec, asta înseamnă peste
140 de tone de mercur aruncate, zilnic, în atmosferă, pe întreg continentul.
Conform investigaţiei lui
Christoph Mayr, desfăşurată la "Electrical Waste Recycling Group" în
Huddersfield, Anglia, chiar dacă 10% dintre lămpile CFL sunt reciclate corect,
o cincime dintre ele sunt sparte tot în mediul atmosferic, compania fiind
amendată în 2010 cu 145.000 de lire sterline, exact din această cauză.
Până şi argumentul durabilităţii
extinse a CFL, pur teoretic după cum veţi vedea în film, nu poate fi folosit
împotriva lămpilor incandescente clasice.
Un alt investigator german,
Helmut Höge, specializat în studierea istoriei cartelului Phoebus, aminteşte
cazul inventatorului est-german Dieter Binninger, care, la acelaşi consum de
materiale cu al unui bec normal, inventase un bec ce funcţiona nu 1.000, ci
150.000 de ore.
La numai câteva zile, după ce
depusese cererea de patentare la Treuhandanstalt, el a murit într-un accident
de avion, în 1991.
Un investigator al cartelurilor,
Rudolf Mirow, neconvins de moartea „accidentală” a inventatorului, a făcut
imprudenţa să-i scrie, în 1992, directoarei acelui trust, Birgit Breuel,
acuzând-o, direct, de participare la un acord de divizare a pieţei între
cartelurile producătoare.
Având probabil oroare să zboare
cu avionul, Rudolf Mirow a fost ajutat să ajungă primul la un pom, cu maşina
închiriată, pe când se afla în Indonezia.
Din nefericire, nocivitatea
acestor lămpi fluorescente compacte nu se rezumă, însă, numai la simplul
cocteil de otrăvuri pe care-l conţin.
Între lumina emisă de CFL şi cea
emisă de becurile incandescente există diferenţe semnificative.
Becurile incandescente sunt
cunoscute ca „radiatoare termale”: filamentul de wolfram este încălzit până
când emite lumină, un proces la fel de natural ca cel desfăşurat în Soare sau
într-un foc oarecare sau, mai simplu spus, în sursele naturale de lumină,
căldura şi lumina sunt interconectate, exact ca în becurile incandescente.
Dar, în anii ’30, atunci când
cartelurile erau în căutarea unei definiţii tehnice a luminii, s-au rezumat la
a face referire numai la fracţiunea de radiaţie din spectrul vizibil, din
totalul radiaţiei solare, faptul că radiaţia infraroşie avea şi ea un efect
benefic, asupra organismului uman, fiind omis cu obstinaţie.
Ce efecte secundare poate avea o
lumină lipsită de spectrul infraroşu asupra organismului uman, rămâne o
problemă în mare parte neexplorată.
Totuşi, în 2009, profesorul
Richard Funk, directorul Institutului Anatomic al Universităţii din Dresda, a
publicat un studiu, în care avansa ipoteza că lumina albastră a CFL poate
contribui la degenerarea maculară, dacă acestei lumini îi lipseşte tocmai
componenta infraroşie, înainte de a atinge ochiul uman. În experimentele sale,
el a demonstrat că, în timp ce lumina albastră poate afecta celulele retinei,
lumina infraroşie stimulează eficient aceste celule să se auto repare.
Nu numai că luminii lămpilor
fluorescente îi lipseşte spectrul infraroşu, dar acestea au 3-5 vârfuri
energetice chiar în spectrul vizibil, între care, de fapt, este întuneric, aşa
cum a demonstrat alt savant german, dr. Alexander Wunsch. Rezultatul constă
într-o redare slabă a culorilor, obiectele putând reflecta numai anumite culori
specifice din componenţa spectrului vizibil; ca atare, dacă anumite culori
lipsesc din spectru, suprafeţele acestor obiecte apar şterse şi cu contururi
incerte, afectând din nou acuitatea vizuală umană.
Aşa cum veţi constata, tot din
film, poluarea electromagnetică poate depăşi de circa 70 de ori standardele
acceptate pentru monitoarele computerelor.
Şi, chiar mai grav decât multe
aspecte relatate anterior, un alt studiu, al profesorului Wout van Bommel, de
această dată, publicat în data de 5 februarie 2010, cu titlul
„Gloeilampvervangende lampen en gezondheid”, afirma următoarele:
1. Ochii noştri conţin receptori
conectaţi cu ceasul biologic intern al organismului, care, la rândul său,
reglează activitatea glandei pineale (din nou atac asupra glandei pineale, tot
pe bază de fluor), responsabilă de echilibrul hormonal. Sensibilitatea acestor
receptori este mai mare pentru lumina cu lungime de undă mai mică (cea albastră
emisă de CFL şi LED), decât pentru lumina cu lungime de undă mai mare (lumina
roşie sau infraroşie emisă de becurile incandescente). Se pune întrebarea dacă
nu cumva uzul îndelungat al lămpilor CFL şi LED, la domiciliu sau chiar la
locul de muncă, nu afectează, cumva, grav echilibrul nostru hormonal, cu efecte
nocive de lungă durată asupra metabolismului şi sănătăţii umane.
2. În experimentele efectuate,
becurile incandescente s-au dovedit a avea cele mai mici efecte negative asupra
ochiului uman.
Personal nu cred deloc în
coincidenţe şi, aşa cum s-a spus despre Titanic, că a fost scufundat
intenţionat (1912), pentru a putea fi eliminat un grup de circa 600 de mari
afacerişti americani, ce se opuneau creării Rezervei Federale (1913), nu cred
că este o simplă întâmplare că, imediat ce populaţia lumii a început să se
trezească, în 2009, militând tot mai activ împotriva vaccinurilor anti-gripale
sau de col uterin, promovate de Big Pharma, pline cu mercur, forţele globaliste
au ajuns să adopte alte legislaţii abuzive, prin care ni-l pun, pur şi simplu,
în cap, în propriile noastre case sau la locurile de muncă, dovedind, o dată în
plus, încăpăţânarea cu care-şi promovează, fără pic de imaginaţie, politicile
eugenice.
„Creşterile tot mai accentuate
ale preţului fosforului utilizat la fabricarea tuburilor fluorescente amplifică
situaţia de criză a industriei de profil. Practic, peste noapte, costul
fosforului a crescut cu peste 800% şi continuă ascensiunea. Fără a se
întrevedea un final al acestor scumpiri în salturi, fabricarea şi distribuţia
lămpilor fluorescente pe plan mondial se află într-o stare de totală
incertitudine, privind nivelul preţurilor de desfacere, capacităţile de
producţie şi posibilitatea achiziţionării materiei prime. Majoritatea
fabricanţilor şi distribuitorilor au anunţat deja că nu mai pot onora
obligaţiile contractuale, privind preţurile şi termenele de livrare. Preţurile
şi cotele de distribuţie pentru tuburile fluorescente sunt oferite pe baza unor
valori ce expiră zilnic sau, mai bine zis, principiul de bază rămâne ‚primul
sosit – primul servit.”
ATENTIE! ACEST ARTICOL SE POATE COPIA DOAR CU ACORDUL LUI MARIAN DE LA BLOGUL DEZVALUIRI!
Multumim
Marian pentru efortul sustinut de a traduce aceste filme deosebite si
pentru articolele exceptionale. Speram si noi ca mai devreme sau mai
tarziu munca ta sa fie apreciata la adevarata valoare si sa capeti si
compensatie materiala.
Va invitam pe aceasta cale, daca simtiti ca filmele si articolele lui Marian v-au fost de folos, sa DONATI prietenului de la blogul Dezvaluiri, o suma cat de mica in semn de apreciere. Va multumim!
FILMUL ESTE OPEN SOURCE
VEZI FILMUL TRADUS AICI:
Toxic Light -
The Dark Side of Energy Saving Bulbs
Alegerea dvs. este f ok ... Becurile (LED)-cu dioda care emite lumina, sunt o alternativa mult mai sigura a becurilor CFL. Cei care doresc să treaca de la becurile incandescente tradiţionale la ceva care utilizează mai puţină energie, ar face bine să investigheze alternativa oferita de LED-uri. Deşi acestea sunt de obicei mai scumpe decât alte tehnologii, ca urmare a acceptării limitate din partea opiniei publice, acestea sunt mai bune pentru mediu decât becurile fluorescente compacte şi emit mult mai puţina poluare prin EMF.
Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului. Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare. De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici. Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii. Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții. Vă mulțumesc pentru înțelegere!
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!
DE AJUTOR
Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga- cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!
Eu mi-am pus becuri LED.
RăspundețiȘtergereAcestea ce mai au ?
Alegerea dvs. este f ok ... Becurile (LED)-cu dioda care emite lumina, sunt o alternativa mult mai sigura a becurilor CFL. Cei care doresc să treaca de la becurile incandescente tradiţionale la ceva care utilizează mai puţină energie, ar face bine să investigheze alternativa oferita de LED-uri. Deşi acestea sunt de obicei mai scumpe decât alte tehnologii, ca urmare a acceptării limitate din partea opiniei publice, acestea sunt mai bune pentru mediu decât becurile fluorescente compacte şi emit mult mai puţina poluare prin EMF.
RăspundețiȘtergereComentariul meu pentru articolul postat cu becurile este:LOL!
RăspundețiȘtergereIntra-devar, Lumina este periculoasa pentru cei din ....Intuneric.
RăspundețiȘtergere