Ieşirea Din MATRIX: Efectul umbrei sau “de ce oamenii buni fac lucruri rele?” (1.07.2012)

duminică, 1 iulie 2012

Efectul umbrei sau “de ce oamenii buni fac lucruri rele?” (1.07.2012)

 THE SHADOW EFFECT (2006)

„Fiecare dintre noi are o ”umbră” alcătuită din toate aspectele renegate sau respinse din noi înșine. Calitățile care nu și-au găsit locul adecvat în noi, de obicei din cauza unei educații lipsite de principii spirituale, s-au transformat în ceea ce numim, generic, defecte. Energia lor, nefiind gestionată într-un mod prorpiu, se întoarce împotriva noastră, și ne dăunează în loc să ne ajute. Ele sunt cauza pentru care viața noastră devine sumbră, de ele ne lovim autnci când ea devine ori banală, ori plină de probleme în loc să cunoaștem succese și miracole la tot pasul.
          ”The Shadow Effect” - ”Fenomenul umbrei” este un documentar care tratează acest aspect. Înțelegerea, asimilarea și aplicarea constantă a principiilor cuprinse în el transformă inevitabil calitatea vieții noastre. Îi dă culoare, strălucire și fericire.
Câteva cuvinte despre documentarul “Fenomenul Umbrei”:
Cei care cunosc cartea Partea întunecată a căutătorului de lumină sau alte cărţi scrise de Debbie Ford îşi pot face o idee despre însemnătatea acestui documentar şi despre cât de util poate să fie în transformare şi evoluţie.
       Viziunea propusă de film este una holistică şi integratoare. Deoarece majoritatea dintre noi nu am fost învăţaţi cum să gestionăm în mod folositor energiile şi situaţiile negative, ne-am creat în timp obiceiul de a fugi de ele, sau de a ni le reprima. Totuşi, dacă vrem să fim mai compleţi, mai iubitori, mai aproape de Dumnezeu, este necesar să avem o altă abordare a acestora, și a vieţii în general. Și nu la un mod superficial, ci, efectiv, să trăim în alt mod şi să simţim altfel viața, exact aşa cum este ea, acceptând-o, fiind cu braţele deschise către orice lucru care ne vine şi pe care încă nu îl putem controla. Pe scurt, să iubim cu toată fiinţa lucrurile pe care le vedem bune, să ne îndreptăm cu totul spre ele, şi în acelaşi timp să nu fugim din faţa lucrurilor pe care le considerăm rele, ci să le gestionăm în aşa fel încât, în final, ele să ne ajute să fim şi mai buni.
            Apropiindu-ne de Dumnezeu nu trebuie neapărat să ne forțăm să fim mai buni, ci mai degrabă să  urmărim într-un mod sincer să fim compleţi şi totali. Şi tocmai acest efort este cel ce ne va face mai buni, pentru că sufletul îşi ştie singur drumul către Dumnezeu; urmându-l, el ne ve duce acolo unde ne dorim cu adevărat să fim, ba chiar şi mai mult.
            Acest film aduce un punct de vedere care uneori poate fi greu de înţeles, alteori şocant. Touşi, orice minte deschisă şi orice suflet curat vor simţi şi vor înţelege ideea de bază a acestuia. Să nu uităm că Dumnezeu a creat tot ceea ce există: şi ceea ce numim bine, şi ceea ce numim rău, şi ceea ce numim rai, şi ceea ce numim iad…
            Recomand cu drag “Fenomenul Umbrei” tuturor celor care au ajuns în viaţă la situaţii limită şi au căzut înainte de a se ridica, tuturor celor care s-au simţit sau se simt neputincioși în fața vreunei situații, tuturor cărora disperarea le-a făcut la un moment dat cu ochiul, şi de asemenea, fiecărui căutător spiritual autentic.
            “Atenţie”, este un documentar care poate schimba destine!
            Vizionare inspiratoare!”
Inca doua articole faine pe aceasta tema gasiti aici si aici

Fragmente din cartea Secretul Umbrei de Debbie Ford gasiti aici , iar cartea o puteti cumpara de aici.
Nota noastra: O idee care poate razbate subtil din documentar este aceea ca nu exista oameni fara parti intunecate oricat de iluminati si eliberati spiritual ar fi ei, aceasta lasand loc de „dat la intoarsa” pentru orice individ care se da iluminat si ne serveste texte cu gramada, amintindu-ne totodata de penibila si jenanta vorba populara ”Fa ce zice popa si nu ce face popa!”, o vorba care scoate in evidenta imensa ipocrizie si fatarnicie a prelatilor, dar si a multor „iluminati de carton” care sunt tot mai abundenti in ultima vreme. .. .

VEDEȚI FILMUL TRADUS, AICI : 

Un comentariu:

  1. Da e bine sa vedem umbra din noi, toti avem in noi si binele dar si raul in mod latent ca o boala care prin anumite excese se poate dezvolta .... dar daca eliberam raul din noi si traim asa cum ne spune instinctul, devenim oameni fara ratiune... nu mai suntem liberi ci robii propriilor instincte. Da! sa descoperim umbra din noi, sa o vedem, dar sa nu o hranim ca s-ar putea sa ne distruga... ci sa o evitam pana la extirparea ei!

    RăspundețiȘtergere

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...