ENRON - Băieții "deștepți" din sistemul energetic american

ENRON - The Smartest Guys In The Room (2005)

 Pe site-ul old.bihoreanul.ro am descoperit un articol deosebit de bun, care face o istorie a marilor "tunuri " pe care aceşti "săraci patroni" care suferă de dragul nostru şi al democraţiei, le-au dat cu sânge rece şi "miserupism" maxim, articol pe care îl preluăm şi noi în totalitate.

Binenţeles că se vorbeşte în acest articol despre hoţii prinşi, că vorba aia, "hoţul neprins este negustor cinstit".

Credem că numărul hoţilor neprinşi este în realitate "fără număr", iar cel menţionat mai jos nesemnificativ, tendinţa către corupţie fiind inerentă unui sistem putred, orientat către trezirea şi amplificarea individualismului acerb, a egoului, iar în Romania cel puţin, există senzaţia de fond conform căreia sistemul te împinge să fii necinstit ca să rezişti, să supravieţuieşti şi astfel devi şantajabil şi obedient în faţa autorităţilor mafiote.

Din punctul nostru de vedere, unele dintre cele mai mari escrocherii au fost crearea Rezervei Federale şi această criză financiară din prezent, deasemenea evenimentele din 11 septembrie 2001 (care au determinat intrarea într-un război fără sfârşit, în care anumite companii , de armament de exemplu, câştigă anual mii de miliarde de dolari) , evenimente care au precipitat orientarea către o Nouă Ordine Mondială şi către această criză financiară (precursoare a acestei Noi Ordini Mondiale), atent orchestrată de marii finanţişti internaţionali, criză care înghite triliarde de euro din banii contribuabililor prostiţi la maxim, escrocherii care menţin marea parte a omenirii într-o sclavie economico-financiară care în esenţă este spirituală. Sigur, există numeroase alte înşelătorii pe care nici noi nu le menţionăm acum nici acest articol, dar e bine să luăm la cunoştinţă şi să ne amintim şi de aceste escrocherii, pe deplin cunoscute şi acceptate de conştiinţa publică.

Poate că una dintre cauzele generatoare de corupţie este şi structura ierarhică piramidală lipsită de transparenţă din societatea noastră "democratică", structură inexistentă într-un organism funcţional, sănătos. Celulele din vârful degetului mic de la picior ştiu instantaneu ce fac celulele decizionale din creier, celulele din rect ştiu instantaneu ce intenţii au celulele din măduva şirei spinării. Nu există secretoşenie, nu există o structură piramidală. Nu există celule superioare şi inferioare, ci specializări diferite şi o împărţire echitabilă a energiei organismului. Celulele care formează creierul nu sunt superioare şi separate de o celulă din anus sau de celulele din vezica urinară care se scaldă în pipi. Fără vezică creierul moare. În esenţă suntem cu toţii una şi, suntem oameni care formăm un organism mai mare numit OMENIRE (în analogia noastră, suntem în esenţă, celule stem care ne-am specializat şi care formăm un corp comun) , iar egourile superiorităţii sau inferiorităţii nu-şi au rostul.

În documentarul de ieri, numit "The Take" ni se prezintă şi un alt model de organizare, pe care unul dintre comentatorii filmului îl consideră anarhism-sindicalist, dând o tentă negativă acestui curent deoarece , implică dictatura maselor. Dictatura maselor asupra cui? Asupra patronilor corupţi, secretoşi , ascunşi? Dictatura maselor , a mulţimii, a"prostimii" (conform gândirii elitiste), asupra finilor şi "superiorilor" intelectuali , marii întreprinzători dornici de bine ai acestei lumi? Bineînteles, ca nu toti patronii sunt rai sau rau intentionati, dar din pacate, sistemul te cam impinge sa te "descurci", eşti împins să furi, să înşeli, să te porceşti, să devi un nesimţit lipsit de suflet şi închis în carapacea ta de "superior" de succes. Din păcate, marea majoritate a patronilor, mai ales în mariile corporaţii sunt nişte "negustori cinstiţi" neprinşi încă. E cam greu să fii cinstit şi să rezişti în acest sistem profund bolnav. Nu este imposibil, dar pe aproape ...

"Nu este un semn de sănătate adaptarea la un sistem profund bolnav" - Krishnamurti

Sincer să fim, am prefera să se mai întoarcă roata o perioadă de timp. Să mai fie şi marii majorităţi bine şi câtorva "jmekeri" să le fie rău (că nu deţin controlul complet, că nu se mai simt zei). Dintotdeauna a existat o dictatură a bogaţilor, a elitei, a regalităţii, a sângelui albastru, a acestor "profunzi" şi oculţi asupra populaţiei "de rând" (chiar şi în comunism). Poate e cazul să se mai schimbe ordinea socială. Indivizii se pot autoguverna. Nu mai avem nevoie de stăpâni, de faraoni, de regi ... Poate este cazul să se mai dilueze un pic difernţa dintre bogaţi şi săraci, să se redistribuie prosperitatea mai echitabil în această lume unită. Şi nu ne referim la un comunism imbecil, de faţadă, în care individul nu contează absolut de loc, decât ca imagine, cum s-a întâmplat de fapt şi se cam întâmplă şi în prezent în societăţile comuniste, deoarece există un feedback şi o cale de mijloc. Binele majorităţii este dat şi de binele tuturor indivizilor luaţi separat. Este bine să se evite atât excesele individualismului dar şi cele ale comunităţii, şi a oricărui tip de sistem social, bunul simţ fiind calea regală de mijloc ...

"TUNURI" FĂRĂ FRONTIERE 09 Mai 2005

de Gruia Ursu

Răsunătoarele falimente ale concernelor Enron, WorldCom sau Parmalat au marcat istoria recentă a economiei mondiale * Din păcate, milioane de români au fost afectaţi şi ei, în ultimii ani, de escrocherii financiare care, păstrând proporţiile, seamănă cu cele de anvergură globală. Istoria marilor scandaluri financiare ale lumii nu este una scurtă. Ea începe de pe la 1700, întinzându-se până în zilele noastre, cu falimente răsunătoare, gen Enron sau Parmalat. Fără vreo tradiţie în acest sens, românii par să încerce să recupereze un aşa-zis teren pierdut. Cazuri ca FNI, Caritas, SAFI, Bancorex, Banca Turco-Română şi, mai nou, RAFO au lăsat sute de mii de oameni fără economiile de o viaţă şi au umplut peste noapte buzunarele largi ale unui grup de profitori. Great South Sea Bubble Istoricii economiei mondiale susţin că prima mare escrocherie financiară datează din secolul al XVIII-lea. Într-un singur deceniu, între 1711 şi 1720, o afacere pusă la cale de Guvernul Marii Britanii a sărăcit sute de mii de oameni din întreaga lume. Scandalul a intrat în istorie cu numele de Great South Sea Bubble (Uriaşul balon de săpun al Mării Sudului). La acea vreme, Anglia era înglodată în datorii după un război cu Spania. Ideea ieşirii din impas i-a venit primului ministru, lordul Oxford, care a înfiinţat o companie aflată sub supravegherea statului. Planul era ca din capitalul acesteia, obţinut prin subscripţie publică, să fie achitate datoriile statului. S-au promis câştiguri fabuloase pe termen scurt, o nadă ideală pentru englezul de rând. Piesa principală a manipulării a fost anunţul Guvernului că noua societate va avea exclusivitate pe exploatarea minelor de aur din America de Sud. Monopol Parlamentul a oferit exclusivitate noii firme pentru comerţul cu toate porturile şi ţările din America de Sud. Mai mult, compania a primit dreptul să-şi înfiinţeze armată proprie cu care să-şi apere drepturile date de către Parlament. Au fost înfiinţate astfel, sub aprobarea şi oblăduriea statului, un monopol şi o ”piraterie” legale. În numai doi ani, câştigurile au depăşit orice aşteptări. Lordul Oxford a intrat din nou în scenă, solicitând directorilor companiei să găsească soluţii pentru acoperirea datoriilor statului. Aşa au fost aruncate pe piaţă acţiuni de peste 5,5 milioane de lire sterline. De aici a pornit o adevărată avalanşă. Dornici de câştig rapid, directorii au ridicat artificial preţul acţiunilor, promiţând dividende mari. S-a ajuns până acolo încât valoarea totală a acţiunilor era de 5 ori mai mare decât numerarul de care dispunea întreaga Europă! Dezastrul avea să vină tot pe mâna directorilor de la societatea Marea Sudului. Dorind să distrugă ”concurenţa”, ei au cerut intervenţia Parlamentului. Astfel, statul a dat o serie de legi şi restricţii extrem de dure, ce s-au întors împotriva propriei societăţi. Până la urmă, o anchetă a scos la iveală că directorii sustrăseseră din fondurile companiei peste 12 milioane de lire sterline (o sumă imensă la acea dată). În poveste au fost implicaţi mai mulţi membri ai Parlamentului.

Regele chibriturilor Secolul care a urmat a purtat amprenta unuia dintre cele mai mari genii financiare ale istoriei, suedezul Ivar Kreuger (foto, pe coperta revistei "Time"), supranumit şi "regele chibriturilor". El a investit tot ce avea în fabricile de chibrituri din ţara de baştină, iar în scurt timp avea să devină proprietarul lor. Profitând de primul război mondial, Kreuger a achiziţionat sute de întreprinderi de profil din Polonia, Germania, Grecia, Japonia, Franţa, Ecuador sau Peru. A ajuns să monopolizeze 75% din producţia mondială de chibrituri. Mai mult, a reuşit să-şi aservească politic şi economic mai multe ţări. Elocvent este împrumutul de peste 6 milioane de dolari acordat Poloniei, în octombrie 1925. A urmat Germania, cu un împrumut de peste 125 de milioane de dolari. În schimb, Kreuger cerea concesionarea unor sectoare economice importante. Împrumuturile date sau luate nu au fost acoperite niciodată în realitate. Escrocheriile au fost descoperite după ce Kreuger a făcut un schimb de acţiuni între compania sa, Ericson, şi firma americană International Telephone and Telegraph. Suedezul ceda 600.000 de acţiuni în schimbul a 400.000. Valoarea tranzacţiei depăşea 11 milioane de dolari. Americanii au constatat însă că firma Ericson nu avea nici un ban în cont. De aici a pornit o anchetă ce a scos la lumină faptul că bilanţurile contabile prezentate de Kreuger erau falsificate. La scurt timp, suedezul s-a sinucis. În urmă au rămas datorii de aproape un miliard de dolari.

Banca teroriştilor Cea mai mare fraudă din istorie este, conform specialiştilor, cea pusă la cale prin intermediul Băncii de Credit şi Comerţ Internaţional (BCCI). Patronată de miliardarul pakistanez Agha Hassan Abedi, banca şi-a dezvoltat filiale în peste 70 de ţări. În 1982, Abedi a reuşit să achiziţioneze banca americană First Generals Bankshares. L-a numit în funcţia de preşedinte pe Clark Clifford (foto), fost secretar al Apărării în SUA şi eminenţa cenuşie a Casei Albe la acea vreme. Şase ani mai târziu, CIA scotea la iveală faptul că banca era implicată în operaţiuni de spălare a banilor proveniţi din traficul de droguri al cartelurilor columbiene. Banca a fost amedată cu 15 milioane de dolari, iar activele ei au fost cumpărate de emiratul Abu Dhabi. Activitatea băncii a continuat fără probleme până în 1991, când presa a făcut dezvăluri senzaţionale. Revista "Time" a scris că CIA a utilizat BCCI mai mult decât ca pe o simplă bancă de acoperire, agenţii săi colaborând cu "reţeaua neagră" în mai multe operaţiuni”. În Belgia, "Le Soir" a găsit legături directe între asasinarea fostului viceprim-ministru Andre Cools şi vânzările de arme către Irak prin aceeaşi bancă. Au fost descoperite conturi secrete de finanţare a unor grupări teroriste siriene, libiene şi palestiniene. Totul s-a năruit când mai multe ţări au acuzat banca de manevre frauduloase. Ancheta a dovedit că pierderile depăşeau 10 miliarde de dolari. A urmat falimentul.

UN FILM-LECŢIE. Cazul Enron este subiectul unui film documentar lansat luna trecută, care face săli pline în SUA şi în Europa. Intitulat "Enron: The Smartest Guy in the Room" (Cel mai deştept tip din cameră), filmul a surprins dedesubturile celui mai mare faliment din istoria Americii, lansând o previziune sumbră şi înfricoşătoare asupra viitorului corporaţiilor americane. Sunt incluse câteva dialoguri reproduse după cele din realitate, care şochează prin duritatea şi lipsa de scrupule cu care directorii companiei mânuiau miliarde de dolari. În imagini, foştii preşedinţi ai Enron Jeff Skilling (foto, pozând în faţa impunătorului sediu al concernului) şi Kenneth Lay, prieten şi sponsor al lui G.W. Bush Prăbuşirea Enron Faliment a dat şi compania energetică Enron, declarat la sfârşitul anului 2001 şi considerat cel mai mare din istoria Statelor Unite. Scandalul a luat amploare şi din cauza amiciţiei fostului patron al Enron, Kenneth Lay, cu George W. Bush. Lay a fost unul dintre principalii sponsori ai campaniei prezidenţiale a lui Bush din 2000. Totul a început pe 16 octombrie 2001, când Enron a anunţat că este în stare de faliment. Comisia de supraveghere a operaţiunilor de la bursa americană a deschis o anchetă oficială, care a scos la iveală două cauze ale dezastrului economic. Prima a fost folosirea unor practici contabile foarte complicate, prin care Enron ascunsese datorii de miliarde de dolari. A doua era legată de firma de consultanţă Arthur Andersen, acuzată atât de neglijenţă în informarea investitorilor, cât şi de distrugerea unui număr impresionant de documente. Efectele falimentului n-au fost evaluate pe deplin nici până în ziua de astăzi.   Procesele continuă La nici câteva luni după falimentul Enron, un alt scandal de proporţii a zguduit lumea afacerilor americane şi mondiale. Concernul WorldCom, a doua companie de telecomunicaţii din SUA, care asigura jumătate din traficul mondial pe Internet, a anunţat că acumulase datorii de 41 de miliarde de dolari, solicitând protecţia legii privind falimentul. Plasarea companiei sub protecţia acestei prevederi presupunea că grupul va putea continua să opereze în perioada de restructurare. A urmat o anchetă a Securities Exchange Commision (SEC), arbitrul pieţei americane de capital, care a scos la iveală că WorldCom şi-a "deghizat" cheltuielile de operare în investiţii de capital pe termen lung, mişcare ce i-a permis să raporteze costuri mai mici şi profituri mult mai mari faţă de cele reale. Consiliul de administraţie al concernului a recunoscut că, în mod eronat, 3,8 miliarde de dolari fuseseră trecuţi în acte la capitolul "cheltuieli". Piaţa mondială de IT şi de telecomunicaţii a fost serios zdruncinată de scandal. Procesele legate de WorldCom continuă şi astăzi, suma totală a pagubelor depăşind 10 miliarde de dolari!

Fabrica Parmalat din localitatea Collechio, lângă Parma. La momentul falimentului, concernul italian avea datorii de circa 8 ori mai mari decât cele pe care le declarase oficial echipa de management Afacerea Parmalat Cel mai recent faliment răsunător din Europa l-a constituit prăbuşirea companiei italiene Parmalat. La sfârşitul lui februarie 2003, o emisiune de obligaţiuni Parmalat, în valoare de 300 milioane euro, a eşuat pe piaţa bursieră, din cauza lipsei de transparenţă a grupului emitent. Nu a fost decât un semnal, apărând pentru prima oară suspiciuni legate de stabilitatea firmei. Lovitura de graţie a venit pe 19 decembrie, când Bank of America a negat că deţine în conturi suma de 4 miliarde euro, care ar fi fost depusă de Bonlat, o societate din Insulele Cayman controlată de Parmalat. Suma figura în ultimul bilanţ al grupului Parmalat şi era certificată printr-un document datat 6 martie 2003. Documentul a fost catalogat ca “un fals grosolan”, fiind, de fapt, o fotocopie pe care era adăugat antetul BoA (Bank of America). Alte falsuri au început să iasă la iveală, cu toate că, înainte de percheziţiile poliţiei italiene, contabilii grupului primiseră ordin să elimine toate datele din computere. Pentru siguranţă, câteva computere au fost distruse cu ciocanul. Pe 26 decembrie, Parmalat a fost declarată oficial în faliment. Rezultatul: peste 100.000 de investitori au fost escrocaţi, în timp ce împrumuturi de peste 16 miliarde de dolari au rămas neacoperite. Numărul scandalurilor financiare la nivel mondial este, fireşte, cu mult mai mare. Cele descrise mai sus impresionează însă prin sumele pierdute şi prin efectele dezastruoase asupra a milioane de investitori. În mod cert, ele nu se vor opri aici. Economia de piaţă, dincolo de beneficiile şi posibilităţile de dezvoltare, oferă şi căi ascunse prin care mari concerne, conduse de o mână de directori sau de un singur geniu financiar, pot da peste cap un întreg sistem. Din păcate, mai totdeauna, păgubiţi ies tot oamenii de rând.

"Tunuri" antebelice Unul din cele mai mari scandaluri financiare din România a fost afacerea Strussberg. În 1865, statul român a concesionat concernului prusac cu acelaşi nume porţiuni însemnate din reţeua de transport feroviar. Presa vremii scria că afacerea a fost făcută cu ajutorul unor membri importanţi din conducerea statului, România plătind cu 27 de milioane de lei aur mai mult decât în cazul în care ar fi concesionat altor companii. Între timp, Strussberg a dat faliment, iar statul român a fost nevoit să răscumpere obligaţiunile emise de concern, ceea ce a dus la o avalanşă de pierderi pentru economia ţării. Alte scandaluri în care corupţia şi escrocheria au atins cote inimaginabile sunt cele privind afacerea Skoda (1933) sau rafinăria Steaua Română. În ambele cazuri, pagubele au atins cote imense, depăşind, în total, 30 de milioane de lei aur.

Sute de investitori FNI din toată ţara au protestat în dese rânduri la Bucureşti, în faţa Guvernului, cerându-şi banii înapoi. Au recurs la manifestări extreme, însă, până acum, nu s-au ales cu nimic. În afară de certitudinea că afacerea FNI a fost una dintre cele mai mari escrocherii financiare puse la cale în România după 1989 "Portretul robot" al marilor inginerii financiare Profesorul Paul Ştefănescu, una dintre cele mai cunoscute figuri ale criminalisticii din România şi un specialist recunoscut în istoria masoneriei, a făcut, în cartea "Marile scandaluri financiare", un "portret robot" al marilor escrocherii. Iată câteva dintre cele mai importante "semnalmente": * Toate se bazează pe dorinţa nemărturisită de înavuţire a majorităţii oamenilor; * Reclama agresivă în mass-media, care promite siguranţa operaţiunilor (gen "dormi liniştit... veghează la siguranţa ta..."); * Practicarea corupţiei la toate nivelurile; * Credite bancare care nu mai sunt returnate de solicitanţi; * Şantajarea, prin coruperea unor oameni politici şi a unor factori de răspundere influenţi; * Apelarea la serviciile unor avocaţi cu renume, scump plătiţi, care au relaţii în cercurile puterii; * Utilizarea unor documente de valoare false; * Numirea în consilii de administraţie a unor persoane cu influenţă.

Topul devalizarii băncilor din România 1. Bancorex - 2 miliarde de euro 2. Bankcoop - 1,5 miliarde de euro 3. Banca Agricolă - 800 de milioane de euro 4. Banca Internaţională a Religiilor - 70 de milioane de euro 5. "Rostogolirea" BID-BRS - 25 de milioane de euro"

VEDEŢI FILMUL, TRADUS,  AICI , AICI sau AICI

Ca distracţie, vă recomandăm un film cu Jim Carrey , un film care deşi e comic, subliniază foarte bine cam care este spiritul în majoritatea corporaţilor "neprinse" încă

.

Filmul se numeşte "Fun with Dick and Jane".

Şi ca să înţelegeţi, poate şi mai bine care este problema de fond a corporaţiilor din această lume vă recomandăm să vedeţi şi filmul "CORPORAŢIA - O persoană psihopată".