Ieşirea Din MATRIX: MOOJI
Se afișează postările cu eticheta MOOJI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta MOOJI. Afișați toate postările

joi, 25 iulie 2024

DESPRE YOGA - Arhitectura Păcii

 

ON YOGA - The Architecture Of Peace (2017)

Filmul îl urmărește pe celebrul fotograf Michael O'Neill în drumul său către înțelegerea filozofiei și spiritualității Yoga. O'Neill a petrecut zece ani fotografiind pe cei mai mari maeștri ai Yoga și, în timp ce călătorește înapoi în India, Tibet și New York, asistăm la întâlnirile sale senine cu ei. Rezultatul este un portret umanist al gurușilor și al caracterului lor imens și al explicațiilor elocvente despre Arta Yoga.

„Căii Yoga i-a luat câteva mii de ani pentru a călători de la o mână de mănăstiri care se împrăștiau prin  Himalaya la nenumăratele studiouri din Londra, Manhattanul de Jos și nu numai. 

marți, 11 octombrie 2022

Ramana Maharshi – Înțeleptul tăcut din Arunachala

Sri Ramana Maharshi - JNANI (2016)

„Singura cale de ieșire este înspre interior

„Maharshi: Tăcerea este cea mai puternică formă de muncă. Oricât de vaste și de emfatice ar fi învățăturile, ele nu își fac efectul. Guru este liniștit și pacea predomină în toate. Tăcerea lui este mai vastă și mai accentuată decât toate scripturile la un loc.” - Discuții cu Sri Ramana Maharshi, 398

JNANI ESTE un documentar de lungmetraj care se concentrează pe viața și învățăturile marelui înțelept indian, Bhagavan Sri Ramana Maharshi (30 decembrie 1879–14 aprilie 1950). Ghidat de o cinematografie frumoasă și de comentarii cu voce de fundal captivantă, filmul explorează moștenirea înțeleptului, considerat de mulți cel mai mare maestru spiritual al timpurilor moderne.

Învățăturile lui Bhagavan, care toate duc la autocunoaștere, sunt explicate clar de cei mai importanți experți și scriitori ai filozofiei înțeleptului, inclusiv David Godman, Michael James, Mooji și Sri V. Ganesan, nepotul strănepot al lui Sri Ramana Maharshi.

sâmbătă, 6 februarie 2021

MOOJI - câteva cărți noi („Focul Alb”, „Mala lui Dumnezeu” și „Mai vast decât cerul, mai profund decât infinitul”) și câteva observații personale pe marginea derapajului mișcării din jurul lui Mooji

După „Suflarea absolutului”  și ”ÎNAINTE DE EU SUNT - recunoașterea directă a Adevărului” (cărți despre care am vorbit aici și aici) mă bucur să pot semnala apariția a încă 3 titluri :

Focul Alb - introspecţii şi învăţături spirituale     

Focul Alb este o colecție de învățături spirituale esențiale ale lui Mooji, comprimate sub formă de îndrumări-pastilă. Acestea, odată asimilate, sunt ca niște proiectile divine ce spulberă suferința și iluzia, scoțând la iveală adevărata noastră natură, de ființe perfecte și atemporale.

Iată mai jos un fragment din acestă carte:

vineri, 10 februarie 2017

SPAȚIUL LIBERTĂȚII - Documentar despre Sri Mooji în Rishikesh


SPACE OF FREEDOM (2016)
"Filmul documentar despre satsang cu Sri Mooji în Rishikesh

"Ce e satsang? Ce e fericirea? Ce e libertatea? Există ceva neschimbător? Care e rolul unui guru în căutarea adevărului? Acestea sunt niște întrebări la care documentarul „Spațiul Libertății” încearcă să răspundă cu ajutorul lui Sri Mooji și al altor căutători intervievați. Documentarul a fost filmat în 
Februarie și Martie 2015 în Rishikesh, India, pe parcursul a 5 săptămâni de Satsang Deschise cu Sri Mooji. Conține înțelepciunea neîntrecută a Maestrului, minunate imagini și o muzică ce atinge inima.

Film de Žiga Stanovnik and Tomo Glažar

marți, 13 septembrie 2016

MOOJI - Cuvinte pentru inima



Mai multe informatii si filme cu MOOJI gasiti in categoria MOOJI de pe blogul nostru (categorie pe care o puteti explora mai usor in CUPRINS).

Cartile lui Mooji pot fi cumparate de AICI

joi, 14 aprilie 2016

Mooji Video Satsang și Bhajans - 17 aprilie


„Dacă e tăcere pentru un 'tine', va fi și haos pentru același 'tine'. Tăcerea nu aparține nimănui. Ea e sinonimă cu Sinele. Tăcerea este pentru Sine ceea ce parfumul este pentru floare.”
~ Mooji, din cartea White Fire  

miercuri, 9 septembrie 2015

ÎNAINTE DE EU SUNT - recunoaşterea directă a Adevărului

Înainte de Eu Sunt este a doua carte de Mooji tradusă, apărută în Romania şi este constituita dintr-o selecție de dialoguri între Mooji, un inimos maestru spiritual din tradiția Advaita și cei aflați în căutarea păcii, adevărului și libertății. Uneori plin de umor, alteori înțelegător, câteodată aspru, dar mereu iubitor, Mooji le răspunde interlocutorilor săi la întrebări despre frică, suferință, confuzie, relații, practica spirituală și despre cum să își trăiască viața în liniște. Cuvintele sale sunt o neclintită invitație de a cerceta natura sinelui și de a te abandona în plenitudinea și neantul ființei însăși. Răspunsurile sale încurajează, provoacă și iluminează de fiecare dată.

Iata mai jos si cateva fragmente din carte:

   Acum, de ce introspecție mai este nevoie? Introspecția este necesară doar atunci când simțământul "eu" apare și se amplifică, astfel încât observarea tăcută și detașată pare a fi eclipsată sau copleșită de o puternică identificare personală cu ceea ce nu este real. Dacă se întâmplă așa, află imediat cine este cel afectat sau implicat în acest joc. Cine suferă? Rămâi în tăcere, plonjează în tine și găsește-l pe cel care suferă. Este real? Este palpabil? Poate fi privit?

miercuri, 24 iunie 2015

MOOJI şi ATMAJI - Spiritualitate trăită sau închipuită? Detaşare sau indiferenţă, nesimţire crasă şi indolenţă?

ATMAJI - Un nou guru al României?

De curând am descoperit un alt "eliberat" în viaţă , un tip pe nume Atmaji, din Iaşi, un foarte prolific traducător al filmelor cu Mooji (căruia i-am şi mulţumit în trecut pe blogul nostru pentru efortul depus),  care în ultima vreme a început să posteze o grămadă de filmuleţe cu el însuşi, pe canalul lui, vorbind despre calea spirituală, dând dovadă de o stăpânire foarte bună a textelor de gen. Nu am simţit niciun fel de atracţie faţă de el, l-am lăsat în "banii lui" şi pe calea lui, bucuros fiind că poate mai există şi pe la noi vre-un spirit mai treaz, care cum necum mai saltă nivelul vibraţional al ţărişoarei ăsteia. Întâmplarea face că am descoperit un filmuleţ tradus de el, în care o activistă de mediu îi pune nişte întrebări concrete lui Mooji, şi de bun simţ, despre ce face el pentru protecţia mediului în care trăieşte şi dacă impulsionează în vre-un fel discipolii în această direcţie.

joi, 4 iunie 2015

SATSANG CU MOOJI - Live cu Romania prin Internet

ACTUALIZARE: Acum se desfasoara si in Timisoara!

"Dragi prieteni, 

Vă anunțăm cu bucurie că Mooji este disponibil să intre cu noi ÎN DIRECT prin internet, joi, 25 iunie, ora 19.00. Intrarea se va face începând cu ora 18.15 așa că vă rugăm să ajungeți în timp util pentru a fi pregătiți să intrăm live la ora 19.00.

sâmbătă, 28 martie 2015

MOOJI - Aceasta ar putea fi ultima ta viaţă

 "ÎN FIECARE DIMINEAŢĂ TE TREZEŞTI DIN VIS; DAR, CA SĂ FII LIBER, TREBUIE SĂ TE TREZEŞTI ŞI DIN STAREA DE VEGHE." (MOOJI)

În ceea ce-l priveşte pe Mooji cred că este singurul caz în care găsim enorm de multe filme traduse, însă prea puţine informaţii scrise. Şi poate e mai bine aşa, deoarece modul cum transmite informaţiile prin intermediul filmelor este mult mai puternic decât prin articole sau cărţi.

duminică, 25 ianuarie 2015

MOOJII - Cateva ganduri intelepte si alte noi filme


N-am pierdut niciodată cu bunătatea. Este adevărat că au fost și oameni care doar au profitat de sufletul meu cald și încăpător, că au fost și oameni care mi-au răspuns cu rău la binele oferit, că au fost și oameni nerecunoscători, însă viața m-a răsplătit din plin pentru toată bunătatea mea. Tot ceea ce nu am primit de la oameni, am primit înzecit de la Dumnezeu.

miercuri, 16 iulie 2014

MOOJI - Descătușează-ți Inima - recomandat cu căldura!


Set Your Heart Free - Highly Recommended!! (2014)

Mooji în mod spontan a împărtășit acest Satsang într-o seară și a cerut să fie pus pe youtube în zilele următoare. Mooji recomandă cu căldură acest Satsang. În cuvintele sale:

"Vezi tu, asta poți s-o consideri ca cea mai importantă discuție pe care o poate avea o ființă umană. Dar numai dacă este înțeleasă. Numai dacă este înțeleasă, și dacă este cuprinsă de inima ta, iar atunci este cel mai profund lucru pe care îl vei auzi în existența umană."

Acest video face parte dintr-o nouă serie de Satsanguri ce va fi lansată din aprilie 2014
Mai multe informații: www.mooji.org/talks
SURSA

miercuri, 28 mai 2014

MOOJI - Suflarea Absolutului



Avem bucuria sa va aducem la cunostinta mai multe noutati legate de Mooji. In primul rand a aparut prima carte tradusa din Romania, la editura EuSunt, o carte intitulata "SUFLAREA ABSOLUTULUI (Dialoguri cu Mooji) - manifestarea si nemanifestarea sunt Una".  În Suflarea Absolutului, Mooji te invita sa privesti în tine asa cum nu ai mai facut-o niciodata.  Dintre toate subiectele dezbatute de fiintele umane, singurul fapt indiscutabil este ca existam. Însa nu ne întrebam niciodata: Ca ce anume existam? În aceasta carte, Mooji îti va împinge mintea dincolo de disputele conceptuale, în claritatea vibranta a Negândirii.

Alte noutati sunt legate de aparitia altor filme traduse cu Mooji si in aceasta directi dorim sa multumim canalului YouTube SatsangCuMooji pentru acest efort de a continua traducerea atator filme cu Mooji. O parte din aceste noutati le puteti vedea la finalul acestui articol. 

Si ultima noutate este legata de faptul ca astazi la ora 21.30 are loc urmatorul eveniment preluat de pe contul de facebook MOOJI ROMANIA. Din pacate doar ieri am aflat de acest eveniment (mai bine mai tarziu decat niciodata). Iata mesajul:

sâmbătă, 1 februarie 2014

Cine sau ce este Dumnezeu?


Rareori am găsit o explicație mai bună a divinității, mai logică, mai simplă și mai clară decât este cea găsită în cartea Initierea de Elisabeth Haich (una din cele mai bune cărți citită vreodată - de căpătâi) din care vă prezentăm un fragment:

„ Arborele cunoaşterii binelui şi răului 

Am atins în sfârşit starea de autocontrol: am învăţat să tac. 
Într-o seară, m-am prezentat din nou în faţa lui Ptahhotep, iar el m-a întrebat: - Ce ai învăţat din lupta ta pentru păstrarea tăcerii? N-ai învăţat decât arta de a tăcea? 

- Nu, Părinte al sufletului meu, ar fi fost imposibil să învăţ doar atât. Lupta mea a inclus deopotrivă tăcerea şi cuvântul. Pe măsură ce am învăţat să controlez disciplina tăcerii, am ajuns să controlez în paralel şi cuvântul. Căci a tăcea înseamnă a nu vorbi, iar a vorbi înseamnă a nu tăcea. Nu puteam aşadar să separ cele două aspecte. Am descoperit astfel că, la fel ca în cazul medaliei care are două feţe diferite, dar care alcătuiesc împreună o singură unitate, tăcerea şi cuvântul sunt cele două jumătăţi ale aceleiaşi unităţi. 

joi, 18 iulie 2013

MOOJI - Un posibil Satsang in „carne si oase” in Romania + cateva noi filmulete


Daca nu ati auzit de Mooji sau nu ati citit despre el pe blogul nostru, puteti sa o faceti aici. Din pacate, in ciuda interesului  ridicat in ceea ce-l priveste, oamenii inca nu scriu de Mooji mai nimic, nicio relatare, nicio intamplare, dar continua sa traduca filmulete, ceea ce este imbucurator. Este curios ca despre orice neica nimeni in drum gasesti tone de articole, iar despre Mooji mai nimic nou in limba romana. Sau poate ca discipolii lui Mooji sunt mai degraba inspirati sa treaca la fapte decat sa-si exprime opiniile, trairile sau orice altceva legat de acest maestru ce emana o blandete si o lumina deosebita. 

In acest sens cei care detin contul de facebook Mooji Romania organizeaza pe 20 iulie 2013 (adica peste  2 zile) urmatorul eveniment:

vineri, 17 mai 2013

SRI RAMANA MAHARISHI (17.05.2013)

Înțeleptul de la Arunachala

Astăzi vă prezentăm câteva informații despre unul dintre cei mai cunoscuți maeștrii spirituali ai secolului 20. Până acum v-am mai vorbit de doi dintre discipolii lui Ramana, unul fiind Papaji, un discipol direct si celalat fiind Mooji, care l-a avut ca maestru pe Papaji, deci indirect pe Ramana.
”Ramana s-a născut în 1879, lîngă Madurai, Tamilnadu. Pe nume Venkataraman, era al doilea din 3 fii. Nu era prea atras de cursurile şcolare şi suferea de somnambulism. El relata ulterior cum era dus de mănă de copii, necăjit de aceştia cu diferite glume fără ca să ştie nimic, continuând să doarmă adânc. Adeseori i se spunea în glumă Kumbhakarna, după personajul din Ramayana care a dormit adânc luni de zile. Contrar aşteptărilor, Ramana nu era deloc înclinat spre viaţa religioasă.
În vara lui 1896, Ramana a avut o experienţă a morţii iminente despre care vorbeşte el însuşi. El s-a lăsat în voia stării induse de obsesia morţii şi astfel a trăit experienţa sinelui etern. Această experienţă, fără cauze aparente, i-a modificat radical cursul vieţii.
VenkataramanTreptat, îi apare o farcinaţie stranie pentru numele Arunachala. La vîrsta de 16 ani, Ramana află că există acest loc Arunachala (numele oraşului este de fapt Tiruvanamalai).

luni, 29 octombrie 2012

Skype Satsang cu Mooji (29.10.2012)

Dorim sa va aducem la cunostinta faptul ca in 3 noiembrie 2012 va avea loc un satsang cu Mooji pe skype.
Acest cuvânt hindus „satsang”, care derivă din sanscritul „SAT-SANGA”, înseamnă literal „compania adevărului” sau „conexiunea cu realul” şi se referă, în general la practica tradiţională în care te afli în prezenţa unui maestru trezit spiritual sau iluminat; simpla prezenţă a acestuia are asupra celorlalţi efectul unei treziri spirituale. 
 Toti participantii vor fi prezenti intr-o singura locatie (aceeasi ca data trecuta) - sala de la etaj a restaurantului vegetarian OMRA ELIAS.
Nu exista taxa obligatorie; cei care doresc pot oferi o contributie pentru sala (recomandare: 5 lei).
Informatii suplimentare la email angela@ontanu.ro, la tel 0744155809.
____________________________
ATENTIE: Evenimentul va fi filmat (ca si data trecuta), inclusiv intrebarile catre Mooji; deci TOTI participantii, prin prezenta lor, isi dau acordul, pentru inregistrarea si eventuala difuzare in spatiul public sau privat.
In cazul in care nu doriti sa fiti inregistrati, va rugam sa anuntati in scris cand va inscrieti la eveniment, precum si in momentul in care doriti sa puneti intrebari. Chiar si in acest caz, intrebarea voastra (audio) si raspunsul lui Mooji (audio+ video) vor fi inregistrate, dar nu va vom filma fata.
De asemenea  este posibil un Satsang cu Mooji in persoana, live, la Bucuresti.

”Data este ESTIMATIVA 15 martie 2013 (4 luni in avans).
Incercam sa aflam cata lume ar veni la un eveniment de genul : Vineri-Sambata-Duminica, 5-6 satsanguri cu Mooji 'in carne si oase' la Bucuresti
Va fi nevoie de o confirmare ferma a intentiei prin achitarea unui AVANS (care se va returna in cazul in care nu vom reusi organizarea evenimentului); probabil acest avans va fi de 50EUR.”
Daca nu ati auzit de Mooji pana acum, va invitam sa studiati celelalte doua articole de pe blogul nostru, dedicate lui Mooji:

Ne bucuram sa vedem ca apar tot mai multe filmulete traduse cu Mooji si avem placerea si bucuria sa va prezentam un playlist de 12 filmulete noi, traduse:


Daca subtitrarea in limba română nu porneste automat apasati butonul CC.

miercuri, 30 mai 2012

MOOJI - Interviu Lilou Mace și alte filme


Prin octombrie anul trecut vi-l prezentam pe Mooji si cautam pe net sa vedem ce alte noutati au mai aparut despre el. Curios este ca in ceea ce-l priveste, se traduc filmulete multe, insa articole, relatari si alte informatii despre el, exista prea putine in limba romana. Desi are asa de multi fani, dupa cum am observat, prea putini simt sa scrie despre el. Intr-un fel ne bucuram, dar pe alta parte ne intristam, ca vedem ca suntem printre putinii care au scris ceva in limba romana, despre Mooji, in special despre biografia lui. Cand dai un search in google insa, dupa Mooji,  blogul nostru care contine practic, cea mai detailiata descriere despre Mooji, in limba romana, de pe net la ora aceasta, nu apare, ceea ce este destul de curios. In fine, poate prin publicarea si acestui articol despre Mooji acea pagina va fi si mai vizitata si mai observata de motoarele de cautare. Nu o sa-l mai prezentam si aici pe Mooji insa va invitam sa cititi despre el in articolul anterior, unde veti gasi si o gramada de filmulete traduse cu el. 

marți, 25 octombrie 2011

Anthony Paul Moo-Young sau MOOJI (25.10.2011)



MOOJI


"Anthony Paul Moo-Young, cunoscut ca şi Mooji, s-a născut pe 29 ianuarie 1954 in Port Antonio, Jamaica. In 1969, el s-a mutat in UK şi trăieşte în prezent în Brixton, Londra. 
Anthony a muncit în Londra ca artist portretist pe strada pentru mulţi ani, apoi ca artist în  vitralii şi apoi ca şi profesor la Brixton College. Pentru foarte mult timp el a fost cunoscut pe numele de Tony Moo, dar acum este cunoscut ca si Moooji (un nume spiritual de alint) de mulţi căutători şi prieteni care-l viziteză.
Mooji este un discipol direct al lui Sri Harilal Poonja (Papaji, după cum îl numesc discipolii lui). In 1987, o intalnire plina de şansă cu un mistic creştin a fost una  care i-a schimbat viaţa lui Mooji. Prin rugăciune a ajuns să experimenteze divinul din interior. În scurtă perioadă de timp, el a experimentat o schimbare interioară radicală, atât de profundă că în afară, el părea, pentru cine  îl cunoştea, a fi o persoană complet diferită. Pe măsură ce se trezea conştiinţa spirituală, o profundă transformare interioară a început sub forma unor multiple experienţe miraculoase şi intuiţii mistice. El a simţit o puternică dorinţă de schimbare şi un sentiment de urgentă abandonare în faţa voinţei divine. La puţin timp, el s-a oprit din predat şi-a părăsit casa şi a început o viaţă de liniştită simplitate şi abandon în faţa voinţei lui Dumnezeu care se manifesta spontan în interiorul lui. O mare pace i-a pătruns fiinţa şi aşa a rămas de atunci.   
În următorii 6 ani, Mooji intra în stări de meditaţie spontană, fiind inconştient faţă de lumea cunoscută înainte. În aceşti ani el a trăit aproape fără nici un ban, dar a fost absorbit în mod constant în bucurie interioară, mulţumire şi meditaţie naturală. Graţia a venit sub forma surorii sale Julianne care l-a primit pe Mooji în casa ei, cu bunătate iubitoare şi i-a permis astfel să aibă timpul şi spaţiul de care avea mare nevoie pentru a înflori spiritual, fără presiunile şi cerinţele vieţii exterioare. Mooji se referă la această perioadă a vieţii lui ca la "anii sălbăticiei" şi spunea că se simţea ca şi cum ar fi "stat în poala lui Dumnezeu". 

La sfârşitul anului 1993, Mooji a călătorit în India. El a dorit să viziteze Dakshineswar din Calcutta unde Sri Ramakrishna, a locuit şi a predat. Cuvintele şi viaţa lui Ramakrishna au fost o sursă de inspiraţie şi încurajare pentru Mooji în anii de început ai dezvoltării lui spirituale. 
El l-a iubit pe Ramakrishna cu profunzime, dar după cum v-a determina soarta, el nu va ajunge la Calcutta. Pe când se afla în Rishikesh, un loc sfânt de la poalele munţiilor Himalaya, a avut o altă întâlnire de bun augur, de această dată cu 3 discipoli ai lui Papaji (un mare maestru advaita). Invitaţia lor insistentă de a călători cu ei pentru a-l întâlni pe Papaji l-a impresionat. Cu toate acestea el tot a întârziat întâlnirea cu Papaji pentru 2 săptămâni, alegând mai întâi să viziteze Varanasi, oraşul sfânt.  
Aşadar, la sfârşitul lui noiembrie 1993, a călătorit la Indira Nagar in Lucknow pentru a-l întâlni pe Papaji. A fost o experienţă excepţională şi cu semnificaţii profunde pentru călătoria lui spirituală. El a simţit că acesta a fost norocul lui de a întâlni un Buddha în viaţă, un maestru complet eliberat. Încet încet a început să-l recunoască pe Papaji ca fiind gurul său. Mooji a stat cu Papaji câteva luni.  În timpul unei anumite întâlniri de genul satsang (comuniune spirituala), Papaji i-a spus: "Dacă doreşti să fii una cu adevărul, "tu" trebuie să dispari complet."  Când a auzit asta, a apărut în mintea lui o furie mare, plină de judecată şi de rezistenţă faţă de Papaji. El a decis să-l părăsească pe Maestru definitiv, dar mai târziu, tot în acea zi, un nor imens şi întunecat  de mânie şi rebeliune a dispărut dintr-odată, lăsându-i mintea într-o stare de pace, vacuitate şi dragoste către Maestru, atât de intensă că a ştiut că nu ar putea să-l părăsească. Prin graţia lui Papaji, mintea lui a fost împinsă înapoi în vacuitatea sursei.   

In 1994, având binecuvântarea Maestrului, a călătorit către Sri Ramanasramam în Tiruvannamalai. Acesta este ashramul de la poalele dealului sfânt, Arunchala, "dealul de foc" unde Sri Ramana Maharishi, înţeleptul de la Arunchala şi gurul lui Papaji, a trăit şi a predat. Mooji a stat acolo pentru aproape 3 luni după care s-a reîntors la picioarele lui Papaji. 

 La o săptămână de la întoarcere la Lucknow, Mooji a primit veşti de la Londra cum că fiul lui cel mai mare a murit brusc din cauza pneumoniei. El s-a întors în Anglia. Beatitudinea aniilor aceia au dispărut şi în loc s-a instalat goliciunea şi tăcerea interioară împărtăşită de graţia şi prezenţa lui Papaji. 
Mooji l-a vizitat din nou pe Papaji in 1997. A fost să fie ultima întâlnire cu maestrul lui iubit, care acum se îmbolnăvise, dar lumina lui interioară şi prezenţa sa a rămas nediminuată. La o lună după ce Mooji s-a reîntors în Londra, Papaji a părăsit planul fizic. În legătură cu asta Mooji a spus: "Principiul care se manifestă ca şi Maestru este mereu Aici şi Acum. Adevăratul Maestru nu moare niciodată, este doar forma cea care moare. Adevăratul Maestru, Sat Gurul din interior, este cel real."
Din 1999, Mooji împarte satsang (comuniune spirituală) în forma unor întâlniri spontane, retrageri şi întâlniri unu la unu cu mulţi căutători ai adevărului experimentat direct, care-l vizitează, din toate părţiile lumii. Există o energie ce radiază din prezenţa lui Mooji, un fel de intimitate impersonală, plină de iubire, bucurie şi un mixaj curios de jucăuşenie şi autoritate. Stilul lui este direct, clar, compasiv şi adesea umoristic. Odată prins în plasa întrebărilor sale, se pare că nu există loc de ascunziş, conceptul de "EU" este expus fără îndoială ca fiind o construcţie mentală atunci când este privit prin prisma conştiinţei fără formă ce suntem. 

În ultimii 8 ani Mooji a călătorit în Spania, Italia, Germania, Suedia, America De Nord, Argentina, Brazilia, India unde a susţinut întâlniri satsang şi retrageri.  "
Traducerea şi adaptarea de aici:
Mai jos găsiţi o relatare a unui individ pe nume Traian, care l-a întâlnit pe Mooji:


Mooji satsang Cracovia



VEDEŢI AICI CÂTEVA FILMULEŢE TRADUSE, CU MOOJI:
Daca traducerea nu apare, apasati pe CC din dreapta jos.































AICI PUTEŢI AFLA MAI MULTE DESPRE PAPAJI

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...