- se iau doi oameni, unul este “operatorul” (cel care testeaza) iar celalalt “subiectul” (cel care este testat);
- subiectul stă in picioare, cu mana stanga intinsa lateral, paralela cu podeaua. De obicei, se recomandă mâna stângă sau mâna care nu e dominantă a persoanei testate.
- operatorul se așează în fața subiectului, cu mâna stânga pe umărul acestuia, iar mâna dreaptă pe antebratul subiectului, imediat deasupra incheieturii palmei (în zona ceasului de mână).
- este recomandat să întrebi subiectul la început dacă mâna pe care se face testarea este în regulă (nu e luxată sau a avut multiple fracturi)
- operatorul cere subiectului să reziste cand va încerca să-i apese mana in jos;
- se fac testări (apăsări ale brațului subiectului) pentru diferite întrebări adresate de operator.- operatorul apasă mâna subiectului, cu o mișcare fermă, rapidă și cu o presiune constanta. Ideea este de a apasa suficient de puternic, pentru a verifica gradul de rezistență și opoziție a subiectului. În nici un caz nu se foloseste o forta excesiva sau o apasare prelungită, care sa oboseasca brațul subiectului, astfel încât acesta să obosească și să cedeze. Se verifică dacă mușchiul are suficienta energie pentru a bloca articulatia umarului in pozitia respectiva.
- se va observa că la întrebările cu răspuns adevărat, brațul rezistă în poziția orizontală iar la cele cu raspuns fals/negativ, brațul subiectului va cădea relativ ușor spre corp.
Dorinta Nivel
125
- A nu se confunda cu fixarea si
atingerea telurilor, acesta este nivelul dependentei, al “setei” si al poftei -
de bani, aprobare, putere, faima, etc. Consumism. Materialism. Acesta este
nivelul fumatului, al bautului si al drogurilor.
- dorinţa se naşte din nemultumire şi
trăieşte prin ataşament cu obiectul dorinţei,
- sediul D se află în pornirile
instinctuale,
- D. presupune existenţa motivaţiei,
- D. ne mobilizează la acţiune, pp.
Dinamică,
- nivelul energetic creşte eliminând
riscul căderilor, există totuşi teama de eşec,
- dorinţa inseamnă Atracţie faţă de...,
- Legea atracţiei
- ataşamentul înseamnă dependenţă faţă
de...,
- detaşarea presupune stingerea
dorinţei prin implinire sau renunţare,
- dorinţa exagerată naşte ataşament
care duce la patimă,
- patimile duc la obsesii compulsive,
manii, isterii,
- cea mai puternică dependenţă este cea
de persoane, are ca efect controlul celui iubit, intră in scenă rolul de
“interogator”.
Furia Nivel
150
- Nivelul frustarii, adesea
datorita faptului ca nu iti sunt indeplinite asteptarile. Acest nivel te poate
determina sa actionezi la nivele mai inalte sau te poate tine blocat in ura. In
relatiile abuzive cel mai ades vei vedea o persoana in “manie” combinata cu o
persoana in “frica”.
- dinamism exacerbat în special al
vieţii psihice,
- forţa psihică se centrează pe
factorul declanşator,
- se îngustează câmpul conştiinţei cu
focalizare pe problema cheie,
- are aspect negativ d.p.d.v. Energetic
dar situează individul departe de pragul morţii,
- este provocată de nemulţumire,
- creşte cantitatea de adrenalină din organism,
- necompensată de noradrenalină se nasc
comportamente dezlanţuite,
- compensată in exces de noradrenalină
Furia este reprimată, apar afecţiuni organice Ficatul preia furia dar
repercursiuni sunt şi la nivelul bilei şi al splinei,
- F. Este iniţiată în sistemul
amigdlian care propaga scânteia razvratirii, neocortexul o temperează.
Mandria Nivel
175
- Primul nivel in care incepi sa te
simti bine, dar e un sentiment fals. Depinde de circumstante externe (bani,
prestigiu, etc), deci este vulnerabil. Mandria poate duce la nationalism,
rasism si razboaie religioase. Gandeste-te la Nazisti. Un nivel de negare
irationala si de aparare. Fundamentalismul religios este de asemenea blocat la
nivelul acesta. Devii atat de prins in ceea ce crezi incat vezi un atac asupra
a ceea ce crezi ca pe un atac asupra propriei persoane.
- relevă stima de sine – este primul
nivel energetic care pune in evidenţă stima de sine clar conturată,
- are conotaţie pozitivă dacă nu atinge
îngâmfarea,
- predispune la exigenţă adresată
celorlalţi, indiferenţă faţă de alte opinii,
- imagine distorsionată a lumii
exterioare, în general denigratoare,
- poate duce la narcisism,
- pierderea mândriei duce la ruşine,
- pp. aroganţă, despotism, infatuare,
- mândria în copilărie duce la izolare,
- îndepărtează omul de la experienţe
emoţionale pozitive,
- este strâns legată de Negare (îşi
neagă defectele conştientizate din teama de vulnerabilitate),
- imprimă o falsă impresie a puterii
deţinute.
Curajul Nivel
200
- Primul nivel al adevaratei
puteri. Am mai scris despre acest nivel in alt post Courage
is the gateway [n.t. link spre versiunea in engleza] Aici este nivelul unde
incepi sa vezi viata ca pe ceva provocator si excitant in loc sa o
vezi ca pe ceva coplesitor. Incepi sa ai un vag interes pentru dezvoltarea
personala, desi la nivelul acesta probabil ca ai eticheta acest interes drept
creare de aptitudini, avansare in cariera, educatie, etc. Incepi sa iti vezi
viitorul ca pe o imbunatatire a trecutului in loc sa-l vezi ca pe o continuare
al aceluiasi nivel.
- primul pas spre evoluţie,
- conştientizarea adevăratei valori
proprii,
- pp şi acceptarea pierderilor,
- asumarea eşecului,
- este un nivel incitant, provocator
stimulator,
- stima de sine şi percepţia imaginii
de sine sunt în coordonate corecte,
- curajul se cladeşte din copilărie,
- pp. o personalitae puternică,
- poate fi şi “curajul
nebun”-exacerbare a curajului.
Neutralitatea
Nivel 250
-
Acest nivel este descris de fraza LIVE AND LET LIVE “traieste si lasa si pe
alti sa traiasca” Este flexibil, relaxat si neatasat. Indiferent ce o sa se
intample o sa mergi cu valul. Nu trebuie sa dovedesti nimic. Te simti in
siguranta si te intelegi bine cu celelalte persoane. Foarte multe persoane care
lucreaza pe cont propriu sunt la acest nivel. Nu este un nivel foarte
confortabil. Nivelul complacerii si al lenei. Iti asiguri traiul dar nu te
straduiesti prea tare.
Bunavointa Nivel
310
- Acum ca esti in siguranta si stai
confortabil, incepi sa-ti folosesti energia mai eficient. Doar sa te descurci
nu mai e destul. Incepe sa-ti pese in a-ti face treaba bine - poate chiar pe
cat de bine poti. Te gandesti la gestiunea timpului, la productivitate si la a
te organiza, lucruri care nu erau chiar atat de importante pentru tine la
nivelul neutralitatii. Gandeste-te la nivelul acesta ca la dezvoltarea vointei
si a autodisciplinei. Aceste persoane sunt “soldatii” societatii; ei fac
lucrurile bine si nu se plang prea mult. Daca esti la scoala, atunci esti deja
un elev foarte bun iti iei studiile in serios si depui destul timp pentru a
face o treaba buna. Acesta este punctul in care constiinta incepe sa fie mai
organizata si mai disciplinata.
- reprezintă poarta de deschidere către
avansare,
- sunt oameni aleşi, misionarii,
- prietenoşi, cu simţ
dezvoltat al socialului,
- pot fi marii martiri,
- dispun de un puternic simţ empatic,
- au o stimă de sine puternică şi
crescătoare prin confirmarea acţiunilor lor,
- nu cunosc mândria, ca trăire,
- sunt buni mesageri,
- deţin arta cuvântului,
- sunt făcătorii de lumi frumoase,
- prin ofertă permanentă îşi asigură
fluxul permanent de energie,
- nu fac blocaje energetice.
Acceptare Nivel
350
- Acum are loc un transfer
puternic, si iti dai seama de posibilitatile oferite de traiul proactiv. La
nivelul acceptarii ai devenit competent, si acum vrei sa-ti folosesti bine capacitatile.
Acesta este nivelul la care iti fixezi si atingi teluri. De fapt inseamna ca
incepi sa accepti responsabilitatea pentru rolul pe care il ai in lume. Daca
ceva este in neregula cu viata ta (cariera, sanatatea, relatia) iti definesti
rezolvarea, dorita si schimbi starea. Incepi sa vezi mult mai clar imaginea de
ansamblu a vietii tale. Acesta este nivelul care determina multe persoane sa-si
schimbe cariera, sa deschida o afacere sau sa-si schimbe dieta.
- eşti creatorul propriei existenţe,
propriului fel de a fi, de a trăi,
- A. nu pp
resemnare ci o acceptare anticipată a ceea ce îţi este dat să experimentezi,
- te ajută să decriptezi adevăratul
sens al experienţelor trăite,
- reprezintă primul pas spre vindecare
în terapie,
- deblochează energiile psihice,
descătuşeşte creativitatea,
- nu te blochează în patimi sau
indiferenţă,
- au o gestiune corectă a emoţiilor.
Ratiunea Nivel
400
- La nivelul acesta transcenzi
aspectele emotionale ale nivelelor inferioare si incepi sa gandesti clar si
rational. Hawkins defineste nivelul acesta ca nivelul medicinei si al stiintei.
Cum vad eu lucrurile, cand ai ajuns la nivelul acesta, devii capabil sa-ti
folosesti capabilitatea de a rationa la maxim. Acum ai disciplina si
proactivitatea sa exploatezi la maxim capabilitatile tale naturale. Ai ajuns in
punctul in care spui, “Wow, Pot sa fac toate lucrurile astea, si stiu ca
trebuie sa le folosesc bine. Deci cum imi pot folosi cel mai bine talentele?”
Te uiti la lumea din jurul tau si incepi sa faci contributii insemnate. La un
nivel inalt, acesta este nivelul lui Einstein si Freud. E probabil clar ca
marea majoritate a oamenilor nu ajung la nivelul acesta niciodata.
- pune in evidenţă inteligenţa şi
raţiunea,
- pp. capacitatea de a lucra şi
prelucra un volum mare de informaţii,
- forţa de decizie este rapidă şi
corectă,
- putere de a lucra cu concepte şi
principii,
- este nivelul oamenilor propusi pt
premiul Nobel, inventivii,
- este nivelul celor ce au “o viaţa pt
o idee”,
- incapacitatea ac nivel – nu putem
discerne esenţa unui lucru şi nici punctul critic/vulnerabil al acestuia,
- Raţiunea sfidează Iubirea - poate fi
punctul său critic ca nivel vibraţional.
Iubirea Nivel
500
- Este iubirea neconditionata, o intelegere
permanenta a conexiunii cu tot ce exista. Gandeste-te la compasiune. La nivelul
ratiunii traiesti in serviciul mintii tale. Dar eventual ajungi la un punct
terminus unde cazi in capcana de a intelectualiza in exces. Vezi ca ai nevoie
de un context mai larg decat a gandi de dragul gandirii. La nivelul iubirii,
iti pui acum capul si celelalte talente ale tale in slujba inimi tale (nu
sentimentele tale, ci simtul tau de “Bun” (nu
de bine sau rau) - constiinta ta. Vad nivelul acesta ca pe nivelul trezirii
la adevaratul tau sens. Motivele tale la nivelul acesta sunt pure si necorupte
de dorintele egoului. Acesta este nivelul unei vieti intregi in slujba
umanitatii. Gandeste-te la Gandhi, Maica Tereza, Dr. Albert Schweitzer. La
nivelul acesta incepi sa fii ghidat de o forta mai mare decat tine. Apare
sentimentul renuntarii la ale tale pentru binele altora. Intuitia ta devine
extrem de puternica.
- doar 4% din populaţia globului ating
acest nivel vibraţional,
- este iubirea plină de iertare, de
implicare, care porneşte din inimă şi nu trece prin filtrul raţiunii,
- este o iubire necondiţionată,
neschimbatoare şi permanentă,
- conferă puteri nebanuite celui ce o
manifestă,
- conferă capacitatea dea pătrunde
acolo unde ochiul şi mintea omului comun nu poate pătrunde,
- pp. forţă de empatie, anticipare,
înţelegere, dăruire, iertare,
- este nivelul adevăratei fericiri, al
veneraţiei şi al revelării,
- nivelul endorfinei este permanent
ridicat,
- lipsa iubirii duce la prăbuşirea
sistemului imunitar.
Bucuria Nivel
540
- O stare de bucurie univesala, de
neclintit, greu de definit. Eckhart Tolle descrie starea aceasta in “The Power
of Now”. Este nivelul atins de sfinti si de invatatorii spirituali avansati.
Doar a fi in jurul persoanelor de la acest nivel te face sa te simti
incredibil. La nivelul acesta viata este ghidata complet de sincronism si
intuitie. Nu mai este nevoie sa-ti fixezi teluri si sa-ti faci planuri
detaliate - expansiunea propriei constiinte iti permite sa operezi la un nivel
mult mai inalt. O experienta in care treci razant pe langa moarte te poate
transporta temporar la nivelul acesta.
- reprezintă inelul Iubirii intrată tot
mai mult în sfera necondiţionării,
- este nivelul vindecătorilor,
- pp răbdare nemăsurată - “rabdarea
sfinţilor”, atitudine pozitivă permanentă,
- blazonul ac nivel este compasiunea –
privire plină de înţelegere şi iertare,
- extazul şi contemplarea creaţiei sunt
la cote maxime, voinţa omului se contopeşte cu voinţa divină,
- aici sunt încălcate convenţiile
sociale,
- se dezvoltă iubirea simultană a mai
multor persoane, societăţi, populaţii,
- persoanele din acest nivel răspândesc
iubire, pace şi linişte, devin atractori pentru lumea externă.
Pacea Nivel
600
- Transcendenta totala. Hawkins
sustine ca acest nivel este atins de una in 10 milioane de persoane.
- aici
se petrece transcendenţa, înţelegerea sinelui şi a conştiinţei de sine,
- percepţia îşi pierde focalizarea şi
devine continuă,
- apare sentimentul de banalitate faţa
de experienţa socială, comună tuturor,
- este domeniul specific geniilor,
salvatorilor de lume, învăţătorilor spirituali,
- aici are loc “pacea îngerilor” sau a
liniştii abisale,
- conceptele dispar, mintea nu mai
emite concepte ci se subordonează conceptelor divine.
Iluminare Nivel
700-1000
- Cel mai inalt
nivel al constiintei umane, unde Omul se amesteca cu divinitatea. Extrem de
rar. Nivelul lui Krishna, Buddha, Iisus. Chiar
si numai a te gandi la persoane de la nivelul acesta iti poate ridica imens nivelul
de constiinta.
- este nivelul inspiraţiei puternice,
- aici sunt prezente câmpuri energetice
ce influienţează întreaga omenire,
- aici Sinele se identifică cu
Conştiinţa şi cu Divinitatea,
- aici mintea umană nu poate pătrunde,
- reprezinta varful evoluţiei
energetice,
- este domeniul marilor iniţiaţi, tipul
Christic, Salvatorul de lume,
- aici te unifici cu Divinitatea,
- aici nu mai există
dualitate ca la celelalte nivele, este unicitate,
Cred ca o sa gasiti modelul acesta
vrednic de reflectare. Nu numai oamenii dar si obiectele, evenimentele, si
societati intregi pot fi clasificate la aceste nivele. In propria viata vei
vedea ca anumite aspecte din viata ta sunt la nivele diferite, dar ar trebui sa
fii capabil sa-ti identifici nivelul tau general. Poate ca esti la nivelul
neutralitatii per total dar inca mai esti dependent de fumat (nivelul
dorintei). Cu cat vor fi nivele mai scazute in tine cu atat ele te vor trage
inapoi si te vor retine. Dar de asemenea vei gasi si nivele mai inalte in viata
ta. Poate ca esti la nivelul acceptarii si citesti o carte de la nivelul
ratiunii si te simti cu adevarat inspirat. Gandeste-te la cele mai puternice
influente din viata ta acum. Care iti ridica constiinta? Care ti-o coboara?
Unul din lucrurile care imi plac la
aceste nivele de constiinta este ca le pot identifica de-a lungul vietii mele
si pot sa vad cum am trecut prin ele. Imi aduc aminte ca am fost blocat la
nivelul vinei mult timp - cand eram copil am fost indoctrinat intr-un sistem de
credinte unde eram un pacatos neajutorat, fiind judecat dupa standardele cuiva
de la nivelul iubirii sau si mai sus. De acolo am promovat la starea de apatie
devenind insensibil la tot. In liceu am ajuns la nivelul mandriei. Am ajuns la
nivelul curajului in adolescenta dar curajul era foarte defocalizat si am
exagerat intrand in tot felul de probleme. Am petrecut cam un an in
neutralitate iar intre 20 si 30 de ani am trecut prin bunavointa si acceptare
cu foarte mult efort constient. In prezent experimentez stadiu de iubire din ce
in ce mai des si deja imi ghideaza o mare parte din decizii. De asemenea am
simtit stadiu bucuriei uneori mai multe zile dar niciodata pentru o perioada
mai lunga. Stadiul este un sentiment de euforie naturala, de parca as exploda
in interior cu energie pozitiva. Efectiv ma determina, din interior, sa dansez
sa cant. Am descoperit ca e mai usor sa ating stadiul acesta de constiinta cand
mananc usor sau cand nu mananc deloc.
Natural, fluctuam intre mai multe
stadii de-a-lungul unei saptamani, asa ca veiti vedea probabil o plaja de 3-4
nivele unde ne petrecem cea mai mare parte a timplui. Una din modalitatile in
care iti poti da seama de starea “naturala” in care te aflii e sa te gandesti
cum reactionezi cand esti sub presiune. Daca strangi o portocala vei obtine suc
de portocale pentru ca asta e ce e inauntru. Ce iese cand esti strans de
evenimente externe? Devii paranoid si te inchizi (frica)? Incepi sa strigi la
oameni (manie)? Intri in aparare (mandrie)? Sub presiune eu devin analitic dar mai
ales intuitiv ceea ce a fost o schimbare mare pentru mine. Asta imi spune ca ma
apropii de nivelul iubirii neconditionate pentru ca in acel stadiu intuitia
poate fi accesata eficient sub presiune.
Totul din mediul tau va avea un
efect aspupra nivelului de constiinta. TV-ul. Filmele. Cartile. Paginile de
internet. Oamenii. Locurile. Obiectele. Mancarea. Daca esti la nivelul ratiunii
a te uita la stirile de la TV (care sunt predominant la nivelul fricii si al
dorintei) iti va cobora temporar constiinta. Daca esti la nivelul de vina,
stirile TV de fapt iti vor ridica nivelul.
Trecerea de la un nivel la urmatorul
necesita o cantitate enorma de energie. Fara un efort constient sau fara
ajutorul altor persoane, cel mai probabil vei ramane la nivelul la care esti
pana apare o forta externa in viata ta.
Sesizati progresia naturala a
nivelelor si considerati ce se intampla cand incerci sa scurtezi procesul. Daca
incerci sa atingi nivelul ratiunii inainte sa stapanesti autodisciplina
(bunavointa) si fixarea de tinte (acceptarea), vei fi prea dezorganizat si prea
defocalizat ca sa iti poti folosi mintea la maxim.
Daca incerci sa te impingi la
nivelul iubirii inainte sa stapanesti nivelul ratiunii vei suferi de
credulitate si e posibil sa ajungi intr-un cult.
Sa urci chiar si un singur nivel
poate fi extrem de dificil; marea majoritate a oamenilor nu reusesc sa faca
asta intr-o viata intreaga. O schimbare de doar un nivel poate sa schimbe totul
in viata ta. De aceasta este putin probabil ca persoanele sub nivelul curajului
sa progresese fara ajutor extern. Curajul este necesar ca sa lucrezi constient;
se reduce la a-ti pune realitatea la bataie intr-un pariu pentru sansa de a
deveni mult mai constient, mai pregatit. Dar cand ajungi la acel urmator nivel,
iti dai seama clar ca a fost un pariu bun. De exemplu, cand ajungi la nivelul
curajului, toate fricile tale vechi si falsa mandrie iti vor parea caraghioase
acum. Cand ajungi la nivelul acceptarii (fixarii si atingerii de tinte), te vei
uita inapoi la nivelul de binevointa si te vei vedea ca un soarece intr-o roata
- erai un alergator bun, dar nu ai ales o directie.
Cred ca cel mai important lucru, pe
care noi ca fiinte umane il putem face, este sa ne ridicam nivelul individual
al constiintei. Cand facem aceasta, noi raspandim nivele mai ridicate de
constiinta celor din jurul nostru. Imagineaza-ti ce lume incredibila ar fi daca
am reusi sa aducem pe toata lumea la nivelul de acceptare. Confrom lui Hawkins 85% din oamenii de pe pamant traiesc
sub nivelul curajului.
Cand experimentezi temporar nivelele
superioare poti vedea unde trebuie sa ajungi in etapa urmatoare. Ai unul din
acele momente de claritate in care intelegi ca lucrurile trebuie sa se schimbe.
Dar cand te scufunzi in nivelele inferioare aceea amintire devine incetosata.
Trebuie sa continuam sa revenim
constient la sursele care ne pot ajuta sa efectuam urmatorul salt. Fiecare pas
necesita solutii diferite. Dar nu poti atinge nivele mai ridicate daca nu le
stapanesti pe cele simple mai intai. Isus a fost un tamplar. Gandhi a fost un
avocat. Buddha a fost un print. Toti pornim de undeva.
Priveste aceasta ierarhie cu mintea
deschisa si vezi daca-ti ofera idei noi care te pot ajuta sa faci urmatorul
salt in viata ta. Nici un nivel nu e mai corect sau mai gresit decat celelalte.
Incearca sa nu-ti lasi ego-ul umflat de ideea ca esti la un anumit nivel, decat
desigur daca esti momentan la nivelul mandriei.”
Interesant ca la vreo 3 zile dupa aparitia articolului vostru am primit si eu cadou cartea. Dar abia acum, cand aproape am terminat-o, am gasit articolul vostru, cautand informatii despre kinesiologie pe net.
RăspundețiȘtergereEram curios daca ati incercat testarea si ati obtinut ceva rezultate. Mie pana acum nu mi-a iesit figura si as fi curios sa discut cu cineva care chiar a practicat aceasta metoda de testare. Cartea oricum este foarte buna, o recomand.
Din cate am studiat subiectul, metoda kinesiologica nu este una sigura si sincer, nu ne inspira increderea aceasta metoda. De asemenea , am inteles ca trebuie totusi sa ai un nivel de constiinta destul de inalt (undeva pe la 400 in scara valorii lui Hawkins) ca sa ai rezultate bune. Mai exista pe blog despre aceasta metoda si filmele din seria BSFF (Be set free fast), insa nici acele filme nu ne-au convins. Uneori ni se parea ca apasa mai tare ca sa-si confirme punctele de vedere. http://fymaaa.blogspot.ro/2012/11/bsff-2-un-mod-nou-revolutionar-de.html
RăspundețiȘtergere