„Totul e relativ, schimbător și efemer ... chiar și această idee”.
PAGINI
▼
luni, 1 mai 2017
Suflet, Spirit și alte corpuri subtile + întrebări și îndoieli legate de hipnozele lui Calogero Grifasi și echipa acestuia
În ultima perioadă am tot urmărit hipnozele realizate de Calogero Grifasi și echipa acestuia. Calogero are deja o echipa măricică dacă nu știați, iar în limba română din câte știu eu, sunt dublate (de Otilia și Cleopatra) în special hipnozele realizate de Claudia Pani, Verio D'Agostino si Lucio Carsi.
Oricat ar fi de fascinante aceste hipnoze nu pot sa nu continui sa ma intreb si sa investighez mai departe tot acest fenomen cu tot discernamantul de care dispun si sa pun la indoiala anumite lucruri.
Recunosc ca nu am urmarit toate interviurile lui Calo din lipsa de timp si este posibil ca o parte din framantarile mele de mai jos sa-si gaseasca raspunsul prin acele filme, asa ca nu-mi dati cu ele in cap, ci ghidati-ma catre acele raspunsuri. Nu doresc sa va daram idolii hipnotizatori (pe care si eu ii indragesc), ci doar sa nu o luam razna pe campii crezand chiar tot ce ni se serveste in aceste hipnoze.
In primul rand mi se pare sincer destul de gresit sa nu le spui celor care intra in hipnoze ca in primul si in primul rand acestia ar fi bine sa-si faca toate investigatiile ce tin de ei, consultarile medicale si psihologice ce tin de propria lor persoana, inainte de a cauta tapi ispasitori ezoterici in implanturi, demoni, descarnati, extraterestrii sau alte lighioane.
Vad ca exista o tendinta generalizata si exagerata de a se gasi doar cauze ezoterice la toate problemele oamenilor, de la arsuri la stomac, balonare, dureri menstruale pana la tristete, gelozie si tot felul de frici si stari proaste, multiple probleme care pot fi rezolvate simplu prin eforturi individuale de constientizare, purificare fizica, dieta, introspectie, psihoterapie, probleme general umane care pana la Calogero si echipa lui, se puteau rezolva pe cai naturale si absolut ridicol de normale.
Si cel putin din hipnozele urmarite de mine, nu am vazut odata sa i se spuna clientului : Prietene, ai probleme mari cu capuțul sau ai paraziți fizici datorati unei diete și igiene defectuoase sau vezi că din cauză că înjuri ca birjarul ai atras din univers niste rezonante joase care acum iti fac probleme, sau nu-ti mai bate copilul cu bata de basebal sau nu mai barfi și nu mai minți ca Țața la piață sau ai grijă că dacă îți înșeli prietenii, rudele nu-ți faci bine sau ai mațul plin de rahat întărit de la cât parizer ai băgat cu lopata în tine, mai fă și tu o purificare colonică, curăță-ți tomberonul samd.
Abia cand omul a facut tot ce tinea de el in a-si mari constientizarea asupra unui stil de viata prostesc, a unei alimentatii tembele, a unui mod gresit de a gandi si a actiona, samd sa urmareasca sa gaseasca raspunsuri si cauze ezoterice mai profunde la problemele sale, caci este foarte usor sa dai vina pe altii si sa cauti scuze in exterior (chiar daca e vorba de implanturi energetice) si sa nu mai stii ce a fost mai intai, oul sau gaina? Oare intereferentele m-au facut prost, sau stilul meu de viata gresit a determinat deschiderea portilor mele ezoterice larg larg ca sa permit orice interferenta?
Oare interferentele mi-au scazut vibratia sau eu am scazut vibratia de la mine putere (prin stilul meu de viata inconstient) si astfel am permis interferentele?
Sigur, poate exista prima varianta, absolut, sunt de acord cu asta, dar de ce nu apare si varianta 2 in aceste hipnoze?
Mereu, dar mereu sunt altii sau altceva sau din alta viata, sunt vinovati, nu din acesta viață, nu cumva din asta, de parca viata asta ar fi tabula rasa si omul nu a gresit sau daca a gresit a facut-o finut asa in genere impinsi de la spate de ET, Satana, implanturi, bagaje, samd.
Daca oameni dau vina numai pe interferente si nu cauta sa vada cu ce au fost ei vinovati, cum si-au cedat suveranitatea, cum si-au scazut vibratia si nu constientizeaza cu adevarat ca au facut mult mai multe prostii cu viata si vibratia lor decat sa faca niste acorduri sau contracte, atunci personal cred ca aceste hipnoze sunt destul de superficiale, caci daca omul nu isi vede si propriile sale prostii, unde greseste, ce tine de el, tot degeaba.
Si nu cred ca este suficient sa-ti maresti in hipnoza vibratia si puf paf bum, abracadabra, hocus pocus, omul din manelist, infractor si mancator de mezel, cu ceafa groasa de porc si crucioaca de 2 KG de aur la gat, devine brusc usa de biserica! Serios? Sigur, imi veti spune ca astfel de persoane nu cauta hipnoza ca mijloc de rezolvare ... Insa eu personal nu cred ca toate mamaitele cu aspect de gospodina si voce de fumatoare si glojgaitoare, care mai apar prin sesiunile lui Calo sunt de super vibratie inalta, niste ingerasi. Ba mai degraba cred ca sunt genul acela de atitudine de crestini de duminica care doar duminica in biserica nu fac pacate, in rest isi baga p ... icioarele si care acum cred ca au gasit o cale mai rapida de a scapa de probleme decat sa pupe poala popii, sa linga moaste sau sa le frece de portofel si sa mearga in genunchi in jurul bisericii, sa-si rezolve problemele, genul ala care vor sa mituiasca zeul sa scape repede, mai un acatist, mai o spaga pe langa calugari la manastiri, mai o hipnoza la baiatu'. Stiti voi ca toti cei care ajung la aceste hipnoze sunt niste elevati, niste fini cautatori spirituali, niste indivizi care le aluneca piciorul in Samadhi? Ati baga mana in foc pentru ei ? Nu cred ...
Apoi sunt surprins adeseori ca aspectul ezoteric, subtil al persoanelor care este contactat in aceste hipnoze nu stie ce i se intampla si trebuie sa vina Calo sau alt hipnotist sa-i explice care-i treaba, de parca pana in clipa aia dormea sau era complet identificat cu problemele corpului fizic, intr-o completa uitare de sine... Pe bune? Sufletul este in uitare de sine? Adica Sinele Superior, cine suntem noi cu adevarat la nivel subtil, energetic, a uitat cine este? ... Asa ca intrebarea care se pune este: cu ce aspect subtil intra in contact Calogero in aceste hipnoze? Cu Sufletul? Cu Spiritul (Monada)? Cu Corpul Mental (mintea?) ... Cine anume sufera la nivel subtil si vrea sa se elibereze? Sufletul? Cine anume doarme si nu stie ce si cum? Eu am impresia ca este vorba de corpurile eteric, astral si mental (sau Mintea care le include pe toate, un aspect al falsei personalitati, a egoului) si nu de suflet care este un aspect de inalta vibratie, un sine superior.
In ce masura ajuta contactarea doar a mintii subtile a acestor indivizi este greu de contabilizat.
Corrado diferentiaza clar in hipnozele sale aceste 3 aspecte (Spirit, Suflet si Minte) si vorbeste cu ele separat. Daca el intra in contact doar cu un aspect destul de adormit al fiintei noastre gen Mintea, nu stiu in ce masura ajuta cu adevarat la ruperea acestor legaturi.
Sau se trezeste sufletul prin aceste hipnoze? De ce ar dormi sufletul? De ce nu ar sti sufletul ce se intampla in corpul lui fizic, astral si mental si de ce ar permite de la bun inceput aceste abuzuri si interferente? De ce ar avea sufletul impresia ca are nevoie de cineva sau ceva sa-l ajute? Sufletul nu e constient ca nu are nevoie de nimeni si nimic si ca e suveran? De ce ar face sufletul nu stiu ce contracte sau si-ar ceda suveranitatea asupra corpului? El nu stie ca e atotputernic, scanteie de Dumnezeu? De ce ar permite sufletul sa fie extras dintr-un corp, folosit ca baterie, samd? (vezi cazul hipnozelor lui Corrado).
Corrado spune ca de fapt cam 80% din oameni (corpurile fizice) nu au suflet si ca trupruile fizice pot exista fara suflet, doar cu minte si spirit. Eu nu cred asta si tind sa cred mai degraba cele spuse mai jos, in fragmentul de carte de dupa filme.
Așadar, vă invităm să vă păstrați discernamântul, ochiul critic, să lăsăm timpul să-și spună și el cuvântul ... Sunt curios câți dintre cei care au fost hipnotizați sau s-a lucrat pentru ei de mai mult de 1 an, lucrurile au rămas la fel de bune, la fel de bine și au scăpat de probleme definitiv? Calo spune că uneori este nevoie și de 6 luni să se vadă efectele și în plan fizic ale acestor Hipnoze? Oare de ce așa de mult? De ce s-ar metaboliza atât de mult la nivel fizic o experiență ezoterică? Eu sunt conștient că din subtil până în fizic trebuie să trecă ceva vreme, iar majoritatea căilor spirituale spun minim 21 de zile sau hai un 49 de zile, în cel mai rău caz 3 luni de practică ar trebui să dea roade concrete, palpabile, vizibile. 6 luni mi se pare absolut exagerat.
Eu pot interpreta oricum această sugestie cu cele 6 luni: ar putea fi și cazul în care o hipnoză pur și simplu nu funcționează sau nu are niciun efect perceptibil , iar tu ca înșelat care te simți furat de banii tăi să taci din gură, să nu faci valuri să aștepți 6 luni să vezi dacă se întâmplă ceva. iar dacă nici după 6 luni nu se întâmplă nimic (probabil îți și trece cheful de ceartă și dorința de a-ți vedea banii înapoi) să te întorci la Calo să-i ceri socoteală.
Mă întreb, există oare cineva care nu a simțit niciun efect palpabil? Iar dacă nu există aceste efecte Calogero îți dă banii înapoi sau asta e, prostia ta că ți-ai dat bani? I-a cerut cineva lui Calo socoteală?
Deja sunteți mulți care ați făcut aceste hipnoze ... Chiar sunteți cu toții mulțumiți sau vă faceți că sunteți mulțumiți, deoarece egoul vostru nu ar suporta să accepte ideea că ați luat țeapă? Fiți sinceri cu voi înșivă!
Aș vrea să văd aceste hipnoze testate științific, să văd că intră cineva la investigație hipnotică fără să-și spună problema (fără să fie văzut), în 2 -3 sesiuni diferite cu 2-3 persoane hipnotizate (gen Barbara sau cine se mai lasă hipnotizat în aceste sesiuni) și să văd că există aceleași descoperiri.
Așa vrea să văd că Barbara și restul celor care se lasă hipnotizați pentru alții) află nume și date reale din viețile oamenilor (gen văd că ai o soră și o cheamă X, deși tu nu i-ai spus nimic de asta sau văd că ai 7 frați, 3 fete și 4 băieți. văd că ți-a murit mama samd ...adică adevărată clarviziune, altfel pare a Mama Omida care dă cu ghiocul, în cafea sau în bobi).
Oare ADN-ul subtil, energetic al diverselor entități poate fi așa de ușor decriptat? Voi știți cum arată un ADN? Daca la nivel fizic este atat de complex si se fac niste investigatii foarte scumpe si destul de complicate pentru a se afla paternitatea sau radaciniile cuiva, cum de la nivel eteric, energetic ar fi asa de simplu? Dacă la nivel fizic arată cam așa:
Oare cum arata ADN-ul energetic de poate fi decriptat aproape instantatneu si se poate vedea carei specii apartine cineva, daca e din aceasi familie samd?
Aș vrea să văd ce s-ar întâmpla dacă cineva ar oferi date greșite despre sine și ar inventa false probleme ... Barbara si restul și-ar da seama?
Noi ăștia mai fără bani nu ne-am permite să facem astfel de experimente căci și așa mi se par destul de scumpe aceste sesiuni, dar cineva cu bani ar putea să încerce cu ușurință să testeze aceste lucruri. As incuraja pe oricine cu bani sa testeze maxim aceste hipnoze...
Eu daca as fi in locul lui Calo, ca sa evit indoielile, as face chiar eu insumi asta ca sa arat ca hipnozele nu sunt doar imaginatii sau speculatii sau psihologie la ghici sau pure inventii menite sa stimuleze Efectul Placebo in capul omaneilor, iar acestia sa inceapa un simplu proces de auto-vindecare, caci si asta poate fi posibil. Adica nu conteaza daca ce face Calo e real sau nu, important este ca acel client sa creada ca functioneaza, "iar credinta ta, te va vindeca". Un mod mai smecheresc si mai scump de Placebo. Poate să fie și asta, nu?
Ca sa nu credeti ca am devenit complet oponentul acestor hipnoze, va incurajez sa le vedeti in continuare, dar cu mai mult discernamant! Sa ne mai si asumam responsabilitatea pentru tot ceea ce facem si gandim, sa urmarim sa fim mai prezenti in viata si corpul nostru, sa incercam sa rezolvam tot ce tine de noi si apoi sa gasim cauze ezoterice, exterioare, caci riscam sa ne pacalim grav.
A ARUNCA RESPONSABILITATEA PE UMERII ALTORA ESTE CALEA USOARA!
REZOLVAREA PRIN HIPNOZA ESTE TOT O CALE USOARA, lipsita de efort (este un efort financiar doar) prin care omul incearca sa evite asumarea responsabilitatii! Este usoara si din alt motiv: o terapie, o psihoterapie poate dura luni de zile si 1 an si 2, in general 1 data pe saptamana , timp in care intre sedinte lucrezi cu tine, iti asumi responsabilitatea, esti prezent (in corpul tau, in viata ta, in relatiile cu ceilalti), participi activ la terapie ... la fel si dietele si orice practica spirituala in care vreti sa obtineti rezultate reale, palpabile , necesita timp, efort, prezenta. Lucrurile nu sunt chiar asa de simple, dar asta e parerea mea si a multor altor psihologi.
Poate ca totusi, pentru cei care nu au fost dispusi sa fie prezenti in viata lor si sa-si asume responsabilitatea, Calogero le face un serviciu pentru ca prin aceste hipnoze in care li se spune ca nu vor mai fi niciodata capusati si implantati, se elimina posibilitatea ca in viitor acesti oameni sa mai arunce responsabilitatea in exterior pe implanturi, extraterestrii si entitati pentru orice problema ar putea avea, de sanatate , relatii samd. Nu vor mai avea de ales decat sa-si asume si sa-si rezolve pe propriile puteri problemele: sa faca sport, sa tina dieta, sa-si rezolve problemele cu parintii, copiii, vecinii, sa mearga la psihoterapie, sa tina diete, post samd. Poate ca hipnozele de acest gen sunt cel mai bun lucru care li se poate intampla unor astfel de indivizi, total absenti pentru ca-i opreste din aluneca pe o panta auto-distructiva si-i mai trezeste ... dupa o vreme. E aea karma de prostie care mai trebuia arsa ca sa inceapa sa se trezeasca.
VEDEȚI AICI URMĂTOARELE HIPNOZE:
HIPNOZELE LUI CLAUDIA PANI
HIPNOZELE LUI LUCIO CARSI
HIPNOZELE LUI VERIO D'AGOSTINO
HIPNOZELE LUI CALOGERO GRIFASI
CE SUNT SUFLETUL, SPIRTUL ȘI MINTEA?
Cautand sa inteleg mai bine ce este cu acest suflet, am dat peste o carte foarte interesanta, numita MANUALUL ASCENSIUNII (primit bineinteles prin diverse canale spirituale - nu sariti de fund in sus va rog, caci stiu si eu cat sunt de indoielnice toate aceste canale) in care am gasit, dupa cunostintele, intuitia si limitele mele de intelegere, poate cea mai buna descriere a ceea ce ar putea fi sufletul, spiritul samd. Iata un mic fragment din carte:
"Materia este vehiculul pentru exprimarea sufletului în acest plan, exact asa cum, într-un un plan mai înalt, sufletul serveste ca vehicul de expresie pentru spirit.
Exista multe modalitati pentru a defini si a întelege sufletul. Pentru început, am putea spune ca sufletul este intermediarul între personalitatea încarnata pe Pamânt si monada sau spiritul din ceruri. (cerurile interioare n.n) Pentru toate încarnarile cuiva pâna la cea de-a patra initiere, sufletul este ghidul si profesorul personalitatii. La cea de-a patra initiere, corpul sufletesc, sau corpul cauzal, este ars în mod mistic, iar sufletul se întoarce în monada, încheindu-si scopul si functia pe care le-a avut de-a lungul multelor încarnari petrecute de-a lungul epocilor. Monada, sau spiritul, devine acum ghid si profesor pentru suflet. Materia este vehiculul pentru exprimarea sufletului în acest plan, întocmai asa cum, într-un plan mai înalt, sufletul serveste ca vehicul de expresie pentru spirit. Sufletul nu este nici spirit, nici materie, ci este relatia dintre cele doua. Este legatura care mijloceste între Dumnezeu si forma. Sufletul este un alt nume pentru aspectul Christic.
Sufletul este, de asemenea, calitatea pe care o manifesta orice forma. Este acea calitate subtila care distinge un element de altul. La regnul vegetal, el este cel care determina daca se va manifesta o floare sau un morcov. Sufletul îndeplineste aceeasi functie si la regnul animal. Tot ceea ce a fost creat are un suflet. Sufletul constient de sine al omului se afla în legatura cu sufletele tuturor fiintelor. (asta zice si Corrado). El face parte integranta din sufletul universal. Noul val din psihologie va reusi în viitor sa demonstreze, în fine, existenta sufletului. Este tragic faptul ca în domeniul psihologiei, 98% dintre formele de psihologie care se învata actualmente nu recunosc în preceptele lor existenta sufletului sau a spiritului.
Carl Jung, Abraham Maslow si psihologul italian Robert Assagioli sunt, dupa câte am retinut, singurii care integreaza acest aspect spiritual. Exista o noua forma de psihologie, denumita psihologie transpersonala, care va revolutiona în cele din urma psihologia traditionala. (se pare ca autorul nu stie, dar psihologia transpersonala este destul de dezvoltata in prezent si a pornit ca si ramura de prin anii 60 n.n.) Procesul contactului cu sufletul începe atunci când aspirantul primeste pentru prima data impresii de la suflet; apoi, sufletului i se permite sa preia în tot mai mare masura controlul asupra triplei personalitati. În cele din urma, se realizeaza deplina identificare cu sufletul, la cea de-a treia initiere, care este denumita fuziunea cu sufletul.
Un alt aspect interesant cu privire la suflet – sau sinele superior – este acela ca sufletul nu prea da atentie personalitatii încarnate pâna când personalitatea încarnata nu începe sa acorde atentie problemelor spirituale. Sufletul este ocupat cu meditatia si alte probleme care tin de îndatoririle sale. Odata ce personalitatea încarnata începe sa arate interes, sufletul începe sa-si asume un rol foarte activ. Acelasi concept se poate aplica monadei, cu privire la suflet. Monada nu prea acorda atentie sufletului pâna dupa a treia initiere, când începe sa aiba loc contactul monadic.
Sufletul ar mai putea fi definit ca fiind forta de atractie a universului fizic creat, care tine la un loc toate formele, astfel ca Dumnezeu sa Se poata manifesta prin ele. Corpurile fizic, emotional si mental sunt vesmintele sufletului. Ulterior, în procesul evolutiei, ele vor fi vesminte pentru spiritul monadei. Sufletul mai poate fi descris ca fiind factorul constient din toate formele. Fenomenul mortii subite a nou-nascutilor survine atunci când sufletul si/sau noua extensie de suflet (personalitatea încarnata) decide sa nu stea în trup si pleaca.
Atunci când extensia de suflet pleaca, trupul fizic moare. Sufletul este cel care simte, înregistreaza constienta, atrage sau respinge si mentine toate formele în activitate. Sufletul poate fi descris ca fiind copilul Tatalui Dumnezeu si al Mamei Pamânt, care a venit pe Pamânt pentru a revela natura lui Dumnezeu, care este dragostea. Sufletul mai poate fi descris ca fiind principiul inteligentei, care locuieste în toate formele. La specia umana, acesta se manifesta ca minte si constienta mentala, care demonstreaza puterea de a analiza, de a discrimina si de a fi constient de sine. Este, de asemenea, foarte important sa întelegem ca sufletul si sinele superior se afla într-o stare de evolutie. As dori sa clarific aici ca atunci când vorbesc despre suflet, îl consider diferit de personalitatea încarnata pe Pamânt, care se numeste extensie de suflet.
Sufletul sau sinele superior este, la nivelul lui, într-un proces de învatare si crestere. Nu toate sufletele sau sinele superioare se afla la acelasi nivel de evolutie. Una din principalele cai de evolutie pentru un suflet este prin ceea ce fac cele douasprezece extensii de suflet în încarnarile lor materiale. Multa vreme am trait cu impresia gresita ca sufletul sau sinele superior este perfect. Nu este. Este cu mult mai evoluat decât personalitatile încarnate, dar evolueaza si el, întocmai asa cum facem si noi. Acelasi lucru se poate spune si despre monada, la nivelul ei. Nu toate monadele sunt la acelasi nivel de evolutie. Unele sunt mai evoluate decât altele. Aceasta, iarasi, are legatura în mare masura cu ceea ce au facut cele douasprezece suflete ale lor si cele o suta patruzeci si patru de extensii de suflet, în toate încarnarile lor.
Este important sa remarcam aici ca noi depindem de sufletul si de monada noastra pentru îndrumare, iar monada si sufletul depind, la rândul lor, de noi.
Munca aspirantului este sa învete sa se vada pe el însusi ca fiind un suflet, iar mai târziu, în procesul de initiere, sa se vada ca fiind monada, spirit sau Dumnezeu aflat în încarnare. Pentru a întelege pe deplin aceasta, este esential sa învatam sa vedem si în altii acelasi lucru. Ceea ce vedem în altii este doar o oglinda a ceea ce vedem cu adevarat în noi însine.
SUFLETUL OMENIRII
Semnele ca sufletul omenirii este pe cale sa se trezeasca pot fi vazute în urmatoarele circumstante din societatea noastra:
1. Cresterea numarului de societati, organizatii si miscari de masa pentru îmbunatatirea omenirii;
2. Cresterea interesului majoritatii oamenilor pentru binele comun;
3. Marele interes pentru efortul umanitar si filantropic;
4. Efortul de masa pentru educarea copiilor tuturor natiunilor la un nivel care nu a
mai fost atins;
5. Recunoasterea tot mai mare a faptului ca omul de rând devine un factor important
în problemele lumii.
ÎNSUSIREA CORPURILOR DE CATRE SUFLET
Adesea nu se întelege ca sufletul ia în posesie corpurile fizic, emotional si mental printr-un proces lent si gradat. Sufletul intra în corp chiar înainte de nastere sau imediat dupa nastere. Djwhal Khul a spus ca, de obicei, între patru si sapte ani sufletul face contactul cu creierul fizic al copilului. Sufletul îsi însuseste – sau ia în stapânire – corpul astral între sapte si paisprezece ani. Sufletul ia în primire corpul mental între vârsta de douazeci si unu si douazeci si cinci de ani. Contactul cu sufletul are loc de obicei între treizeci si cinci si patruzeci de ani. Posibilitatea de a contacta monada apare dupa ce sufletul a trecut cea de-a treia initiere. Acest proces poate fi totusi mult accelerat. Asa a descris Djwhal Khul aceste lucruri în lucrarile lui Alice Bailey.
SUFLETELE BATRÂNE
Toate monadele sau scânteile spirituale individualizate au fost create la început în acelasi moment. În acest sens, toate monadele au aceeasi vârsta. Termenul de „suflet batrân” se refera la numarul de vieti pe care le-a avut un suflet în încarnari pamântesti sau materiale. Djwhal a spus ca sufletul mediu, cu toate cele douasprezece personalitati sau extensii de suflet ale sale, a avut în jur de doua mii de vieti. Sufletele mai batrâne au avut doua mii cinci sute de vieti sau chiar trei mii.
CARACTERISTICILE SUFLETULUI
Dragostea neconditionata, inclusivitatea, bucuria, fericirea, capacitatea de a fi singur, indiferenta Divina, impersonalitatea, detasarea, libertatea, seninatatea, calmul interior, responsabilitatea, întelepciunea si intuitia, toate acestea sunt caracteristici ale sufletului. Acestea sunt calitatile descrise de Djwhal Khul în lucrarile lui Alice Bailey. Djwhal mai face si o alta diferentiere foarte interesanta, între fericire, bucurie si extaz. El spune ca fericirea este o reactie a personalitatii. Bucuria este o calitate a sufletului. Extazul este o calitate a unirii cu monada.
LUMINA SUFLETULUI
Atentia unui Maestru este atrasa asupra personalitatii încarnate de stralucirea Luminii interioare a individului respectiv. Atunci când Lumina a atins o anumita intensitate, aura o anumita nuanta, iar vibratia generala o anumita frecventa si masura, Maestrul vine. Alegerea discipolului de catre Maestru este determinata de karma din trecut, de asocierile din trecut si de raza pe care se gaseste personalitatea încarnata.
SUFLETUL SI IERARHIA
Ierarhia Spirituala este, în principiu, lumea sufletelor. În ceea ce priveste sufletul, exista trei tipuri de lucratori ierarhici.
1. Sufletele: acei initiati care si-au luat cea de-a patra initiere si la care corpul sufletesc sau corpul cauzal a fost distrus. Ei sunt custozii Planului.
2. Personalitati infuzate de suflet: acei discipoli si initiati aflati la nivelul primelor trei initieri, prin care sufletele lucreaza pentru ducerea la îndeplinire a Planului.
3. Aspirantii care înteleg: cei care nu sunt înca personalitati infuzate de suflet, dar care recunosc Planul Divin si urmaresc binele semenilor lor.
STADIILE INCIPIENTE DE EVOLUTIE ALE PERSONALITATILOR ÎNCARNATE
Primul stadiu de evolutie consta în deschiderea liniei de comunicare dintre personalitate si suflet, astfel încât sufletul sa poata sa se afirme din ce în ce mai mult prin intermediul personalitatii. Pe masura ce extensia de suflet se dezvolta, în cele din urma sufletul este capabil sa domine si sa controleze pe deplin personalitatea, într-o asemenea masura, încât aceasta nu va mai avea gândire sau vointa separata.
Persoana absolut neantrenata de pe Pamânt practic nu are comunicare cu sufletul. Oricine se uita la stiri sau vede unii oameni din lumea asta, probabil ca se întreaba cum sunt capabili sa faca lucrurile îngrozitoare pe care le fac. Acesta este, în parte, motivul. Ei nu au legatura cu sufletul, prin urmare sunt condusi de personalitate sau de ego-ul negativ. Sunt rupti de intuitie, de constiinta si de vointa de a face bine si de a iubi, pe care o reprezinta sufletul. Întocmai asa cum evolutia personalitatii este realizata pentru a învata sa exprime doar sufletul, tot astfel evolutia sufletului are loc pentru a exprima doar monada. O extensie de suflet nedezvoltata – sau o personalitate încarnata – uita de aceasta legatura cu sufletul sau si se simte total independenta si separata.
Sufletul se implica într-un vârtej de activitate pe propriul sau plan. Daca vrem sa-i atragem atentia, trebuie sa-i demonstram sufletului ca putem face ca personalitatea noastra sa-i fie utila. Sufletul stie ca anumite parti din evolutia sa pot fi realizate numai prin personalitatile sale de pe Pamânt. Daca ne uitam la multe dintre personalitatile de aici, de pe Pamânt, vedem extensii de suflet ale caror corpuri astrale sunt pline de emotii negative si ale caror corpuri mentale sunt interesate de bani, putere, hedonism si televiziune. Nu e greu sa întelegem ca sufletul s-ar putea sa nu fie prea interesat de asa ceva si ca se concentreaza asupra alteia dintre cele unsprezece extensii ale sale.
Sufletul este atât de expansiv în planul sau, încât nu poate sa se manifeste pe deplin doar printr-una singura dintre extensiile sale. În acelasi fel, nici monada, pe planul sau, nu poate sa se manifeste deplin printr-un singur suflet.
TRIADA SPIRITUALA
Triada spirituala este spiritul cu cele trei aspecte ale sale, prin care se exprima monada. Cele trei aspecte ale spiritului cuprind vointa spirituala, intuitia si mentalul superior. Monada se exprima prin aceste principii, exact asa cum sufletul se exprima prin triada spirituala mai joasa a personalitatii, cu cele trei aspecte ale sale, corpul fizic, corpul emotional si corpul mental.
SUFLETUL SI MONADA
Discipolul trebuie sa învete sa-si controleze si sa-si antreneze mintea pentru a receptiona comunicari de la trei surse:
1. Lumea materiala obisnuita;
2. Sufletul, care devine astfel în mod constient discipol, lucrator într-unul din ashramurile Maestrului;
3. Triada spirituala (vointa spirituala, intuitia si mentalul superior), care actioneaza ca intermediar între monada si creierul personalitatii încarnate pe Pamânt. Aceasta se întâmpla pentru ca la a treia initiere, personalitatea si sufletul au fuzionat, astfel ca acum îndrumarea poate veni de la triada spirituala si de la monada. Dualitatea a luat locul triplicitatii, triplicitatea fiind constituita din fosta extensie de suflet, suflet si monada. Sufletul si extensia de suflet au fuzionat, astfel ca acum este posibil un nivel de îndrumare mai înalt.
SUFLETUL SI ANTAKARANA
La cea de-a patra initiere s-a construit antakarana, sau podul pentru linia de comunicatie (vezi articolul Construirea Antakaranei) de la personalitatea încarnata, trecând prin corpul cauzal sau al sufletului, pâna sus, la triada spirituala si monada. Dupa ce s-a construit antakarana, corpul cauzal este ars si sufletul fuzioneaza cu monada, întorcându-se în aceasta.
RELATIILE SUFLETULUI ÎN PROPRIUL SAU PLAN DE EXISTENTA
Sufletul, în propriul sau plan de existenta, îsi da seama în mod constient de relatia sa cu Maestrul si cauta sa transmita aceasta informatie personalitatii încarnate. Sufletul nu este limitat de timp si spatiu. La nivelul sufletului, timpul si spatiul nu exista în acelasi sens liniar ca aici, pe Pamânt. Pe propriul sau plan, sufletul mai are relatii si cu alte suflete, de obicei suflete de aceeasi raza.
Sufletul lucreaza într-o formatie si o constiinta de grup. Constiinta de grup este ceva ce sufletul ar dori sa vada existând în cele din urma si pe acest plan pamântesc. Asta se va întâmpla atunci când majoritatea extensiilor de suflet de pe acest plan îsi vor lua cea de-a treia initiere. Din punctul de vedere al Maestrului, cel mai important lucru este capacitatea
sufletului de a-si controla instrumentul, personalitatea încarnata, si de a lucra prin intermediul acesteia.
SUFLETUL SI ASHRAMUL MAESTRULUI
Multi dintre Maestrii Înaltati au ashramuri în planul interior. Un ashram este un grup international compus din suflete care sunt fie în încarnare, fie în afara încarnarii. Ashramul este o combinatie de initiati de diverse grade si de discipoli acceptati. Maestrul mai are un grup, care este diferit de ashram. Multi oameni se pot gasi în grupul Maestrului, dar cei din ashram sunt alesi din afara acestui grup. În ashram se gaseste doar ceea ce apartine exclusiv sufletului. Nimic din ceea ce tine de personalitate nu are voie sa intre. (Prin aceasta înteleg nimic din sinele inferior.)
Deci, un ashram este în principiu format din aceia care, prin devotiunea lor pentru cale, au reusit sa se desprinda din grup si sa patrunda în centrul interior care este ashramul. Ei sunt grupuri de suflete adunate la un loc în scopul serviciului. Cheia pentru discipol este sa-si faca viata de asa natura încât sa promoveze scopurile grupului, sa sporeasca puterea grupului si sa aduca mai aproape obiectivul pentru care s-a format grupul. Discipolul se straduieste, de asemenea, sa se faca util pentru îndeplinirea planurilor Maestrului.
SUFLETUL SI VOINTA DIVINA
Atunci când puterea de atractie a materiei moare si dorinta este învinsa, devine dominanta puterea de atractie a sufletului. În loc sa fie important sinele individual, acum devin prevalente telurile si eforturile de grup. Atractia sufletului coincide acum, de asemenea, cu atractia catre Ierarhia Spirituala si munca Maestrilor Înaltati. Când s-a produs aceasta schimbare sau polarizare, eveniment pe care sunt sigur ca toti cei care citesc acest material îl cunosc, poate fi simtita atractia dinamica a „aspectului de vointa al Divinitatii”, care începe sa joace un rol important.
SUFLETUL SI FORTELE ÎNTUNERICULUI
Fratii întunecati sunt suflete care se afla în ratacire si care au ales calea mâinii stângi în locul caii mâinii drepte, calea mâinii stângi fiind aceea a slujirii de sine în locul slujirii lui Dumnezeu si a unitatii întregii existente. Fratele întunecat (se întelege de la sine ca aici nu vorbesc despre rasa) îi vede pe ceilalti oameni nu ca pe niste semeni sau zei, ci ca pe niste obiecte de exploatat si de folosit pentru propriul sau câstig egoist. Lui nu-i pasa de suferinta sau ranile pe care le poate cauza. Treaba tuturor celorlalti este sa se apere de aceste suflete ratacite, atât pe planul acesta material cât si pe planul interior.
Legile karmei îi vor ajunge din urma la un moment dat, iar durerea si suferinta prin care vor trece îi vor face sa caute din nou adevarul, mai târziu. Un alt fapt foarte interesant despre fratii întunecati este ca daca o personalitate încarnata continua prea mult timp sa mearga pe caile sale înselatoare, poate atrage asupra sa distrugerea definitiva pentru ceea ce Djwhal Khul a numit întreaga manvantara, sau întregul ciclu. Cumva, în acest proces, „atomul fizic permanent” este total distrus, iar sufletul ratacit pierde legatura cu sinele superior, timp de eoni.
ALINIEREA SUFLETULUI CU PERSONALITATEA
Idealul pentru personalitatea încarnata este sa alinieze cele trei vehicule, sau corpuri, cu sinele superior, sau sufletul. Când se realizeaza aceasta aliniere, corpul mental va fi calm si linistit, corpul emotional va fi stabil, egal si plin de bucurie, iar corpul fizic va fi sanatos, cu o energie buna si egala întreaga zi. Pentru discipol exista, de asemenea, un nivel de aliniere si mai înalt. Acesta se refera la:
1. alinierea sufletului si a personalitatii cu ashramul potrivit, având ca rezultat o relatie constienta cu Maestrul ashramului;
2. alinierea initiatului de grad mai înalt cu triada spirituala, ceea ce are ca rezultat o recunoastere constienta a energiei monadice;
3. alinierea tuturor chakrelor din corpul eteric al discipolului.
CALEA EVOLUTIEI SUFLETULUI
Nu exista limite pentru cresterea pe care o personalitate încarnata o poate realiza într-o anumita viata. Totul depinde de capacitatea sa de a se concentra si de a se disciplina, fiind total dedicat idealului spiritual. Foarte adesea, extensiile de suflet care fac mari progrese obtin asta prin ceea ce au câstigat deja în vietile anterioare. Chiar daca la unii evolutia pare extrem de rapida, pâna si ei se pregatesc doar pentru o noua perioada de crestere lenta, atenta si laborioasa. Acest efort lent si adeseori dificil este metoda comuna a tuturor celor care se dezvolta pe calea spirituala, indiferent de gradul lor de evolutie spirituala. Nu exista scurtaturi. Clipa de clipa, ora de ora, zi de zi, obiectivele sunt realizate. Adesea, tocmai lucrurile mici – un zâmbet, o îmbratisare, o mâna de ajutor – sunt cele mai importante.
SUFLETUL SI CALITATEA DE DISCIPOL
Exista trei obiective carora un discipol trebuie sa li se dedice mai presus de orice:
1. Sa serveasca omenirea;
2. Sa coopereze la Planul Celor Mari;
3. Sa dezvolte puterile sufletului si sa devina supus sufletului, nu celor dictate de cele trei corpuri inferioare si de ego-ul negativ.
IMPRESII SPIRITUALE DIN PLANUL INTERIOR
Exista patru surse de impresii spirituale de care aspirantul spiritual trebuie sa fie constient:
1. Impresii de la propriul suflet al discipolului;
2. Impresii de la ashramul la care discipolul este afiliat;
3. Impresii direct de la Maestru;
4. Impresii de la triada spirituala si monada, prin antakarana.
SUFLETUL SI SUTRATMA
Sutratma este cordonul de argint care coboara de la monada, prin suflet, pâna la extensia de suflet încarnata pe Pamânt. Sufletul îsi domina forma prin sutratma, care mai este cunoscuta si sub denumirea de „firul vietii”. Antakarana este un cordon de energie pe care cei de pe Pamânt trebuie sa-l construiasca pâna la suflet, triada spirituala si monada.
Sutratma exista înca de la nastere. Ea este linia de energie care merge înapoi pâna la Tatal din ceruri. Este conducta spirituala, sa zicem, care ne trimite energia si ne tine în viata. Acest fir al vietii ne vitalizeaza corpurile fizic, emotional si mental si stabileste o comunicare cu creierul nostru."
Pe grupul de facebook inca nu mi l-au publicat si cred ca nu-l vor publica ... pica greu afacerii. Insa am ceva reactii in contul meu de facebook ... https://www.facebook.com/IesireaDinMatrix/posts/10206864941742245?comment_id=10206874660745214¬if_t=like¬if_id=1493758051705432 ... nicio clarificare insa.
E uşor de înțeles.Aproape că nu au idee despre ce se întâmplă de fapt în domeniul lor de interes.Pentru că,în ceea ce-i privește,doar atât poți decela : un oarecare interes.Probabil e un fel de hobby,nu se simte introspecția în discuțiile lor.Sau pasiune.Sau angajament.Din vocabular le lipseşte aproape complet noțiuni de ezoterism (creştin sau nu),de practică si disciplină spirituală,şamanism,simbolism,gnosticism.Deci nu există în postări trimiteri,paralele sau referințe.Tot ceea ce fac e doar să discute steril pe marginea unor subiecte pe care le coboară la nivelul lor de înțelegere (scuze,n-am vrut să sune așa de sever).
Nu-i asa ... Calogero da dovada unei eruditii si a unei constientizari ale acestor aspecte foarte buna si a dovedit-o in cele 4 interviuri traduse in limba romana http://fymaaa.blogspot.ro/2017/02/calogero-grifasi-4-interviuri.html ... De aceea ma irita ca nu da sfaturi suplimentare celor hipnotizati, despre cum sa-si ridice vibratia sau cum sa previna scaderea vibratiei.
Sorry.Probabil e o neînțelegere la mijloc.Eu descriam strict ambianța internă a grupului,nu activitatea lui Calogero.Omul cu siguranță se străduieşte dar domeniul e un proces în desfășurare,extrem de sensibil,fluid iar el îşi face ajustările din mers. Personal,chestia asta cu ridicatul vibrației pe mine mă contrariază.Există vreun "buton" on/off prin care să-ți ridici la comandă vibrația?E nevoie de energie suplimentară pentru asta?Dacă nu ai,de unde iei?Poți s-o faci şi fără hipnoză sau poți să rămiîi cu ea şi după ce revii?Şi pînă la urmă ce este ridicarea asta a vibrației?E reală în sine sau e reală numai pentru că o mulțime de oameni vorbesc între ei despre aşa ceva ca şi cum ar şti despre ce e vorba?
Totul e vibratie in aceasta manifestare ... traim intr-un ocean de vibratii .. . exista bineinteles frecvente de vibratie mai joase si mai inalte ... se pare ca anumite ganduri de exemplu au o vibratie mai joasa, iar altele mai inalta ...una este vibratia creierului tau cand esti treaz, alta e cand dormi ...una e cand injuri, alta e cand spui te iubesc ...intr-un fel rezoneaza organele tale cand mananci carne, altfel cand maanci vegetale crude ..totul vibreaza. Traim intr-un ocean energetic si singura limitare este data de credintele noastre ... daca noi credem ca suntem doar aceste corpuri limitate, bolnave, neutincioase, nu vom accesa prea multa energie ... daca insa consideram ca suntem suflete suverane, aunci ne putem incarca energetic la vointa cat dorim (cel putin teoretic, sau si practic dupa cum ne demonstreaza Calo). In privinta vibratiei iti recomand sa vezi filmul LEGEA REZONANTEI http://fymaaa.blogspot.ro/2011/08/legea-rezonantei-30082011.html
Ceea ce face Calo nu se poate exprima in cuvinte, simplul fapt ca vrei sa intelegi are legatura cu mintea(unde cerebrale beta)constiinta colectiva. Cu ajutorul mintii este controlata bucla temporala iar informatiile sunt limitate.In hipnoza, meditatie, stare onirica iesim din banda de frecventa a matricei si odata acctivate codurile depinde de fiecare ce pasi urmeaza. Frecventele pot fi modulate odata cu constientizarile.
EU ZIC, HAI SA NU PRIVIM ATAT DE LIMITAT PROBLEMA; LUCIO CARSI, CALOGERO GRIFASI, CORADO MALANGA, ANA OPREA, ETC, BINENTELES TOATA ECHIPA, LUCREAZA PE UN PLAN MULT MAI PROFUND; CEL PUTIN CORADO MALANGA ESTE UN OM DE STIITA!! NU SE OPEREAZA PE GHICITUL NUMELUI SAU DIVERSE POVETE CUM AR FI; ,,NU MAI MANCA PARIZER CU LOPATA, EDUCA-TE, SPALA-TE SAU STIU EU." -PENTRU ASTA EXISTA SPIRITUALITATEA!! ACEASTA ECHIPA MERGE DIRECT LA SURSA PROBLEMEI;-DE CE MANANC PARIZER CU LOPATA SI NU VREAU SAU NU-MI PLACE SA EVOLUEZ??? (pentru ca fie vorba intre noi, pe unii nici nu-i recunosti ca traiesc pe aceeasi planeta cu tine!?) MIE M-I SE PARE MAI CORECT DE A STARPII RAUL DIN RADACINA SI ABEA APOI SA-TI CAPETI LUCIDITATEA-LIBERTATEA SI SA TE INALTI SPIRITUAL, SA EVOLUEZI CHIAR DACA ESTI ANALFABET SAU NU, BOGAT SAU SARAC,PROST SAU DESTEPT ,AGRESIV SAU NU ETC! DAR SA NU UITAM CA, ABSOLUT TOATA OMENIREA ESTE CONTROLATA SI IMPLANTATA DE DEMONI SAU CUM VRETI SA-I SPUNETI, CARE AU DEVENIT DIN CE IN CE MAI TEHNOLOGIZATI SI MAI PERVERSI! CAUTA EXACT ACELASI LUCRU CA DE LA INCEPUTURI;;;; SA NE FURE SUFLETUL OAMENI BUNI, SA POATA TRECE DINCOLO IN INALTELE DIMENSIUNI, INCORPORANDU-SI SUFLETUL OMENESC SI ODATA REUSITA TREABA, SA AJUNGA LA SURSA DIVINA!!! LASA CA SE MAI HRANESC SI DIN NOI INTRE TIMP! DE ASTA CRED CA NU E PUTIN LUCRU CEEA CE FACE CALOGERO GRIFASI SI CEILALTI SI CE RABDARE AU SI LA CE PERICOL SE EXPUN CU TOTI, (VA ROG SA URMARITI SI VIDEO CU CEI POSEDATI DE-A BINELEA!) SI AR FI FFF MULTE DE SPUS DAR MA OPRESC AICI SI EU AM TOT RESPECTUL PENTRU CEEA CE FAC EI! SI CHIAR DACA UNEORI N-I SE PARE CA GRESESC, HAI SA NU-I JUDECAM NOI, TIMPUL VA DOVEDII DACA E CORECT SAU NU!!! SUNT OPTIMISTA!
E o afacere si chestia asta cu Hipnoza ... in ce masura ajuta sau nu mi-e greu sa ma pronunt in cazul tuturor, insa pot vorbi in numele meu sa spun ca nu m-a ajutat cu absolut nimic si nici pe sotie si nici alti 2 prieteni pe care-i cunosc care si-au facut aceste hipnoze ... Cred ca te ajuta in masura in care functioneaza Placebo-ul tau ... multa gargara, lipsita de orice urma de dovada sau verificabilitate. Dar asta e parerea mea momentana.
I-am urmarit multe sesiuni lui calogero, inclusiv cele cu posedatii, i-am facut reclama la greu la inceput, dar acum nu mai cred. Mie timpul mi-a dovedit pana una alta ca am dreptate.
Salutare, nu e vorba de nici-un placebo, e cat se poate de real...in masura in care exista ceva real. Oamenii folosesc de obicei mintea arhontica (mintea care judeca, are indoieli, reactioneaza) care a fost data celor capturati sau pacaliti sa experimenteze pe Terra impreuna cu corpul fizic decrepit. HR lucreaza cu realitati subtile, pentru cei care traiesc in minte si corp acestea nu exista , deci nu sunt reale, pentru cei care lucraza cu realitatile subtile ele sunt mai reale decat cele fizice. Iti recomand sa faci una sau mai multe HR, poti sa ai surpriza sa reezolvi problme pe care nu le-ai rezolvat prin Vipassana.
Nu am încredere să bag o cârcă de bani în așa ceva .. să văd eu unul care-mi demonstrează mie ceva concret , fără să mă cunoască , fără să-mi ia interviu înainte cum a făcut Ana Oprea, în care a aflat tot ce trebuia să știe ca să aibă opinii părtinitoare și o regresie pătată de prejudecăți și păreri. Bine că nu a trebuit să plătesc că muream cu ea de gât. Cine are bani de aruncat, să încerce.
Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului. Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare. De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici. Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii. Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții. Vă mulțumesc pentru înțelegere!
E curioasă lipsa de reacție,la ambele articole,a grupului de pe facebook.Poate aduceau ei nişte lămuriri.
RăspundețiȘtergerePe grupul de facebook inca nu mi l-au publicat si cred ca nu-l vor publica ... pica greu afacerii. Insa am ceva reactii in contul meu de facebook ... https://www.facebook.com/IesireaDinMatrix/posts/10206864941742245?comment_id=10206874660745214¬if_t=like¬if_id=1493758051705432 ... nicio clarificare insa.
RăspundețiȘtergereE uşor de înțeles.Aproape că nu au idee despre ce se întâmplă de fapt în domeniul lor de interes.Pentru că,în ceea ce-i privește,doar atât poți decela : un oarecare interes.Probabil e un fel de hobby,nu se simte introspecția în discuțiile lor.Sau pasiune.Sau angajament.Din vocabular le lipseşte aproape complet noțiuni de ezoterism (creştin sau nu),de practică si disciplină spirituală,şamanism,simbolism,gnosticism.Deci nu există în postări trimiteri,paralele sau referințe.Tot ceea ce fac e doar să discute steril pe marginea unor subiecte pe care le coboară la nivelul lor de înțelegere (scuze,n-am vrut să sune așa de sever).
RăspundețiȘtergereNu-i asa ... Calogero da dovada unei eruditii si a unei constientizari ale acestor aspecte foarte buna si a dovedit-o in cele 4 interviuri traduse in limba romana http://fymaaa.blogspot.ro/2017/02/calogero-grifasi-4-interviuri.html ... De aceea ma irita ca nu da sfaturi suplimentare celor hipnotizati, despre cum sa-si ridice vibratia sau cum sa previna scaderea vibratiei.
RăspundețiȘtergereSorry.Probabil e o neînțelegere la mijloc.Eu descriam strict ambianța internă a grupului,nu activitatea lui Calogero.Omul cu siguranță se străduieşte dar domeniul e un proces în desfășurare,extrem de sensibil,fluid iar el îşi face ajustările din mers.
RăspundețiȘtergerePersonal,chestia asta cu ridicatul vibrației pe mine mă contrariază.Există vreun "buton" on/off prin care să-ți ridici la comandă vibrația?E nevoie de energie suplimentară pentru asta?Dacă nu ai,de unde iei?Poți s-o faci şi fără hipnoză sau poți să rămiîi cu ea şi după ce revii?Şi pînă la urmă ce este ridicarea asta a vibrației?E reală în sine sau e reală numai pentru că o mulțime de oameni vorbesc între ei despre aşa ceva ca şi cum ar şti despre ce e vorba?
buna ziua,
Ștergerepoti explica ce se intimpla in acest video:
https://www.youtube.com/watch?v=m4t4GEpVb2A
Totul e vibratie in aceasta manifestare ... traim intr-un ocean de vibratii .. . exista bineinteles frecvente de vibratie mai joase si mai inalte ... se pare ca anumite ganduri de exemplu au o vibratie mai joasa, iar altele mai inalta ...una este vibratia creierului tau cand esti treaz, alta e cand dormi ...una e cand injuri, alta e cand spui te iubesc ...intr-un fel rezoneaza organele tale cand mananci carne, altfel cand maanci vegetale crude ..totul vibreaza.
RăspundețiȘtergereTraim intr-un ocean energetic si singura limitare este data de credintele noastre ... daca noi credem ca suntem doar aceste corpuri limitate, bolnave, neutincioase, nu vom accesa prea multa energie ... daca insa consideram ca suntem suflete suverane, aunci ne putem incarca energetic la vointa cat dorim (cel putin teoretic, sau si practic dupa cum ne demonstreaza Calo).
In privinta vibratiei iti recomand sa vezi filmul LEGEA REZONANTEI http://fymaaa.blogspot.ro/2011/08/legea-rezonantei-30082011.html
Cand te rogi vibratia este inalta si folosita de (cred) cine trebuie.
ȘtergereIntotdeauna m-au fascinat hipnozele. N-am auzit niciodata de acest tip, dar chiar voi incepe sa ma uit la filmuletele lui.
RăspundețiȘtergere@Gandaci de bucatarie ... fascinant id-ul tau ... mai ales ca esti de sex feminin. Are vreo noima?
RăspundețiȘtergereDaca nu e un fake regizat ca cel de la cafenea , atunci e tare https://www.youtube.com/watch?v=5n447GRTCsU ...
RăspundețiȘtergereDar banuiesc ca e fake.
Ceea ce face Calo nu se poate exprima in cuvinte, simplul fapt ca vrei sa intelegi are legatura cu mintea(unde cerebrale beta)constiinta colectiva. Cu ajutorul mintii este controlata bucla temporala iar informatiile sunt limitate.In hipnoza, meditatie, stare onirica iesim din banda de frecventa a matricei si odata acctivate codurile depinde de fiecare ce pasi urmeaza. Frecventele pot fi modulate odata cu constientizarile.
RăspundețiȘtergereEU ZIC, HAI SA NU PRIVIM ATAT DE LIMITAT PROBLEMA; LUCIO CARSI, CALOGERO GRIFASI, CORADO MALANGA, ANA OPREA, ETC, BINENTELES TOATA ECHIPA, LUCREAZA PE UN PLAN MULT MAI PROFUND; CEL PUTIN CORADO MALANGA ESTE UN OM DE STIITA!! NU SE OPEREAZA PE GHICITUL NUMELUI SAU DIVERSE POVETE CUM AR FI; ,,NU MAI MANCA PARIZER CU LOPATA, EDUCA-TE, SPALA-TE SAU STIU EU." -PENTRU ASTA EXISTA SPIRITUALITATEA!! ACEASTA ECHIPA MERGE DIRECT LA SURSA PROBLEMEI;-DE CE MANANC PARIZER CU LOPATA SI NU VREAU SAU NU-MI PLACE SA EVOLUEZ??? (pentru ca fie vorba intre noi, pe unii nici nu-i recunosti ca traiesc pe aceeasi planeta cu tine!?) MIE M-I SE PARE MAI CORECT DE A STARPII RAUL DIN RADACINA SI ABEA APOI SA-TI CAPETI LUCIDITATEA-LIBERTATEA SI SA TE INALTI SPIRITUAL, SA EVOLUEZI CHIAR DACA ESTI ANALFABET SAU NU, BOGAT SAU SARAC,PROST SAU DESTEPT ,AGRESIV SAU NU ETC! DAR SA NU UITAM CA, ABSOLUT TOATA OMENIREA ESTE CONTROLATA SI IMPLANTATA DE DEMONI SAU CUM VRETI SA-I SPUNETI, CARE AU DEVENIT DIN CE IN CE MAI TEHNOLOGIZATI SI MAI PERVERSI! CAUTA EXACT ACELASI LUCRU CA DE LA INCEPUTURI;;;; SA NE FURE SUFLETUL OAMENI BUNI, SA POATA TRECE DINCOLO IN INALTELE DIMENSIUNI, INCORPORANDU-SI SUFLETUL OMENESC SI ODATA REUSITA TREABA, SA AJUNGA LA SURSA DIVINA!!! LASA CA SE MAI HRANESC SI DIN NOI INTRE TIMP! DE ASTA CRED CA NU E PUTIN LUCRU CEEA CE FACE CALOGERO GRIFASI SI CEILALTI SI CE RABDARE AU SI LA CE PERICOL SE EXPUN CU TOTI, (VA ROG SA URMARITI SI VIDEO CU CEI POSEDATI DE-A BINELEA!) SI AR FI FFF MULTE DE SPUS DAR MA OPRESC AICI SI EU AM TOT RESPECTUL PENTRU CEEA CE FAC EI! SI CHIAR DACA UNEORI N-I SE PARE CA GRESESC, HAI SA NU-I JUDECAM NOI, TIMPUL VA DOVEDII DACA E CORECT SAU NU!!! SUNT OPTIMISTA!
RăspundețiȘtergereE o afacere si chestia asta cu Hipnoza ... in ce masura ajuta sau nu mi-e greu sa ma pronunt in cazul tuturor, insa pot vorbi in numele meu sa spun ca nu m-a ajutat cu absolut nimic si nici pe sotie si nici alti 2 prieteni pe care-i cunosc care si-au facut aceste hipnoze ... Cred ca te ajuta in masura in care functioneaza Placebo-ul tau ... multa gargara, lipsita de orice urma de dovada sau verificabilitate. Dar asta e parerea mea momentana.
RăspundețiȘtergereI-am urmarit multe sesiuni lui calogero, inclusiv cele cu posedatii, i-am facut reclama la greu la inceput, dar acum nu mai cred. Mie timpul mi-a dovedit pana una alta ca am dreptate.
Salutare, nu e vorba de nici-un placebo, e cat se poate de real...in masura in care exista ceva real. Oamenii folosesc de obicei mintea arhontica (mintea care judeca, are indoieli, reactioneaza) care a fost data celor capturati sau pacaliti sa experimenteze pe Terra impreuna cu corpul fizic decrepit. HR lucreaza cu realitati subtile, pentru cei care traiesc in minte si corp acestea nu exista , deci nu sunt reale, pentru cei care lucraza cu realitatile subtile ele sunt mai reale decat cele fizice. Iti recomand sa faci una sau mai multe HR, poti sa ai surpriza sa reezolvi problme pe care nu le-ai rezolvat prin Vipassana.
ȘtergereNu am încredere să bag o cârcă de bani în așa ceva .. să văd eu unul care-mi demonstrează mie ceva concret , fără să mă cunoască , fără să-mi ia interviu înainte cum a făcut Ana Oprea, în care a aflat tot ce trebuia să știe ca să aibă opinii părtinitoare și o regresie pătată de prejudecăți și păreri. Bine că nu a trebuit să plătesc că muream cu ea de gât. Cine are bani de aruncat, să încerce.
Ștergere