Ieşirea Din MATRIX: CONSPIRATIA ILLUMINATI - DEMONICA SAU REPTILIANA?

PAGINI

luni, 11 iunie 2012

CONSPIRATIA ILLUMINATI - DEMONICA SAU REPTILIANA?


CONSPIRITUS REMAKE 

Va prezentam astazi doua puncte de vedere in ceea ce priveste Conspiratia OZN si Illuminati. Cele doua puncte de vedere desi par intr-o contradictie, cine are ochi de vazut isi da seama ca sunt de fapt complementare. Filmul documentar sugereaza ideea ca toti extraterestri sunt demoni, sunt rai si acesta este punctul de vedere al multora, mai ales al unor bigoti inchistati in dogma crestin oprtodoxa. Noi credem ca exista extraterestrii si rau intentionati si bine intentionati, de aceea rezonam mai degraba cu tonul articolului de mai jos, insa va prezentam ambele puncte de vedere si alegeti voi care corespunde mai mult adevarului dvs. personal.

Asadar, mai intai articolul, luat de pe AIM, transmis de Tolec, reprezentantul Consiliului Andromeda. Desi am inceput sa cam facem alergie la astfel de texte transmise prin fel si fel de channelleri, transmisiunile acestui individ (Tolec), ofera o condensare de informatii, intr-o singura poveste destul de interesanta, care ne este confirmata si din alte surse de incredere. Suntem destul de circumspecti la toata aceasta avalansa de channelleri din ultimii ani care ne prezinta 100 de triliarde de puncte de vedere si tindem sa-i dam dreptate lui George Kavassilas care afirma in filmele lui ca nu toate entitatile de lumina sunt bine intentionate, nu toate spiritele care ne vorbesc sunt atat de evoluate pe cat se cred, chiar daca au calitati angelice sunt adeseori destul de limitate in conceptii. Din cate am inteles Tolec transmite mesaje telepatic nu prin channelling, ceea ce ni se pare mai putin invaziv ca in cazul channellerilor obisnuiti.

Ne cam seaca infromatiile despre anumite evenimente care nu au fost sau nu pot fi dovedite gen: distrugeri de buncare reptiliene sau de nave cosmice reptiliene, sau fel si fel de informatii care nu sunt dovedite cu nimic. Chiar si in articol se spune de ex ca se planifica intalnirea cu extraterestrii in primavara aceasta. Primavara a trecut si tindem sa credem ca e tot o manipulare plina de povesti interesante, un morcov pentru magarusul din noi, un MORCOV AL SPERANTEI, asa cum este si Anul 2012 . Este foarte greu sa discerni prin aceasta avalansa de informatii, insa consideram aceste mesaje printre putinele care merita atentia noastra - sau cel putin asa am simtit noi. Sigur si noi ne putem insela, asa ca cercetati, cercetati, cercetati ... adevarul si acesta va va elibera!

VEDEȚI FILMUL CONSPIRITUS REMAKE, TRADUS, AICI:

Multumim OasteiDigitale pentru traducerea acestui film.

In continuare niste povesti sf cu parfum de adevar:

Consiliul Andromeda se spune ca este raspunzator de guvernarea galaxiei noastre, si este format din reprezentanti ale anumitor sisteme stelare care au functii de guvernare si dezvoltare ale zonelor galactice in care activeaza.

O navă a Consiliului Andromeda a fost filmată!

 ”Reprezentantul Consiliului Andromeda oferă răspunsuri la câteva întrebări în legătură cu activitatea extratereştrilor benefici în anul 2012. În cele ce urmează, vă oferim toate acestea în traducerea şi adaptarea noastră:

Întrebare: Când anume ne vor vizita pe Pământ oamenii celor patru (4) planete afiliate Consiliului Andromeda?

Răspuns: În acest moment se menţine planificarea ca aceste vizite de prietenie să fie realizate în primăvara acestui an (2012), referindu-ne la ciclul anotimpurilor de pe Pământ văzut din emisfera nordică. Ei vor începe aceste vizite de îndată ce vor reuşi dezafectarea şi distrugerea ultimei baze submarine parazite operate de extratereştrii reptilieni originari din sistemele Draco şi Hydra. Aceasta este prioritatea numărul 1 în acest moment.

După cum aţi avut ocazia să aflaţi în decursul timpului, în acest moment ei îşi concentrează toate eforturile pentru a dezafecta această ultimă bază submarină reptiliană. Mă aştept ca acest deziderat să fie înfăptuit în primăvara acestui an (conform standardelor de anotimp din emisfera nordică), cel mai probabil în luna martie 2012.

Cele mai importante baze submarine, cea din Golful Aden, cea din Marea Chinei de Est şi cea în formă de creion din sud-estul Golfului Bengal în care activau 11.000 de reptilieni, toate acestea au fost complet distruse. Prioritatea principală este ca această ultimă bază submarină care a mai rămas să fie acum dezafectată pentru a asigura libertate şi siguranţă pe termen lung pentru toţi oamenii de pe Pământ.

Extratereştrii benefici din sistemul Procyon fac tot ce este omeneşte posibil pentru a grăbi acest proces. Acesta este scopul lor principal în acest moment.

Cu toate acestea îmi dau seama că acest proces de aşteptare este dificil pentru voi... pentru că ştiu că voi vreţi să faceţi cunoştinţă cât mai curând posibil cu fraţii, surorile şi verii voştri din spaţiu. Subliniez că în inimile şi sufletele lor, libertatea şi siguranţa TUTUROR oamenilor de pe Pământ este prioritatea lor principală... înainte să înceapă să ne viziteze.

Asigurarea libertăţii şi siguranţei noastre primează în faţa altor necesităţi. Dar ştiu foarte bine că ei sunt ferm hotărâţi să realizeze contacte pe scară largă cu noi şi să viziteze oamenii de aici, de pe Pământ, pe tot globul. Ei s-au angajat să realizeze toate acestea. Şi le vor îndeplini. Vor incepe toate acestea de îndată ce toţi cei implicaţi vor fi în siguranţă.

Atunci când vor începe aceste vizite prieteneşti, ei vor folosi un fel de "traducătoare universale" (ca în filmul Star Trek) pentru a putea comunica uşor şi direct cu toţi oamenii de pe Pământ. Da, va fi postat un anunţ pe prima pagină şi pe pagina de Întrebări şi Răspunsuri (F.A.Q.) a site-ului Consiliului Andromeda cu câteva zile înainte de a începe prima lor vizită.

Notă importantă: Înainte de prima lor vizită aici pe Pământ, o foarte mică echipă a lor va veni aici cu scopul de a creea primele legături şi de a oferi bunăvoinţa lor. Această echipă este formata din trei (3) persoane, membri în Consiliul Andromeda: Ambasadorul Tanka Wheneh, înţelept şi consultant spiritual al Consiliului Andromeda şi Ambasador în SUA al tuturor americanilor nativi de la vest de Mississippi, Vice-Preşedinta Consiliului Andromeda Tania Piekae, şi Maka Nahiweh care este Diplomat al Consiliului Andromeda în SUA.

Toţi aceşti trei (3) oameni vor călători în SUA împreună, vorbind auditorilor în diferite regiuni şi oraşe americane, începând cu zonele din sud-vestul SUA, apoi continuând cu California, prin vest, şi apoi în nord pînă în nord-vest (coasta Pacificului), apoi zonele central-vestice, apoi nord-estul şi în final şi zona din sudul SUA.

Apoi ei vor repeta acest proces în Canada, şi apoi vor continua în celelalte ţări de pe Pământ, aşa cum sunt ele enumerate în pagina de Contact a site-ului Consiliului Andromeda. Ei vor vorbi în diferite oraşe, la diferite ocazii, în mod gratuit, pentru a le permite oamenilor din fiecare zonă să afle ce vor putea învăţa în urma vizitelor celor patru (4) rase din Consiliul Andromeda. Aceste conferinţe vor fi anunţate dinainte.

Întrebare: Te rog să-mi spui cum pot fi eu sigur că voi fi contactat de către reprezentanţi ai Consiliului Andromeda? Vreau foarte mult să le vorbesc, să aflu cum pot fi eu de folos în acest efort al lor.

Răspuns: Ei şi-au propus să aterizeze în linişte, fără agitaţie, şi să viziteze oamenii din zone de la periferia oraşelor, parcuri şi campusuri universitare, şi alte asemenea zone. Cel mai simplu este să menţii mereu în conştiinţa ta, în gândurile tale, intenţia fermă de a îi întâlni şi a le vorbi. Altceva nu este necesar să faci. Ei vor fi foarte deschişi să răspundă la toate întrebările voastre.

Întrebare: (această întrebare a venit de la powerfultools4life în data de 12 martie 2012) Tolec, te rog să te uiţi pe acestă înregistrare video să vezi ce este cu acest obiect masiv care se ataşează de Soare? Întreabă-i pe cei din Consiliul Andromeda dacă ceea ce se vede aici sunt ei, sau este o altă planetă, sau o altă navă? Filmul a fost transmis pe 11 martie 2012.
VEDETI FILMUL, NETRADUS AICI

Răspuns: Eu, Tolec, m-am uitat la acest clip video şi i l-am arătat şi Comandantului Primei Biosfere a Consiliului Andromeda. Urmează aici răspunsul lui:

Această explicaţie are trei părţi:

a) Ceea ce apare în imagini ca un "cordon ombilical" de legătură, este ceva ce chiar are această funcţie. Este o conductă legată de la una din Biosferele Consiliului Andromeda către Soarele vostru. Motivul pentru care culoarea Biosferei nostre este întunecată şi aproape neagră este că are activat un scut de protecţie la radiaţii ultraviolete şi raze X pe perioada când se realizează acţiunea. Biosfera este una dintre navele Consiliului Andromeda. Tehnologia folosită provine de pe planeta Terial din sistemul Mirach.

b) Acţiunea realizată implică transferarea prin intermediul conductei ("cordon ombilical") către Soarele vostru a unei anumite (dozate) cantităţi de heliu cu o frecvenţă vibratorie ajustată corespunzător pentru a ajuta Soarele vostru să-şi crească frecvenţa de vibraţie pentru a deveni în final o stea albastră-albă. Această acţiune este suplimentară faţă de emisia de raze specifice dimensiunii a 4-a de la steaua albastră care a fost cometa Holmes 17P, şi care actualmente îmbăiază Soarele şi planeta Pământ.

c) În timpul acestor furtuni solare trebuie să ştiţi că noi folosim scuturi energetice specifice printro anumită tehnologie specială de la mai multe din Biosferele noastre, pentru a proteja planetele sistemului solar, inclusiv Pământul, pentru a reduce la minim puterea şi frecvenţa furtunilor solare din aceste zile, ca şi în zilele următoare.

Trebuie să ştiţi că noi monitorizăm furtunile solare emise de Soarele vostru. Ele se vor domoli cu timpul.

Vor fi mai multe dovezi în cer pentru astronomii voştri şi pentru celelalte moduri de observare a spaţiului, sau, ca să spun aşa, activităţile din spaţiu se vor intensifica, după cum se va vedea. Oamenii vor vedea ceea ce nu au văzut niciodată pînă acum.

Asigur pe toţi oamenii de pe Pământ că noi avem cei mai buni experţi în domeniul fenomenelor cuantice stelare, pentru a reuşi să facilităm evoluţia Soarelui vostru şi a întregului sistem solar, FĂRĂ EFECTE SECUNDARE (adică radiaţii periculoase de la exploziile solare, incendii, etc.), ca parte din schimbările ce au loc în sistemul solar, şi pe planeta voastră.

Trebuie să ştiţi că acest sistem solar va deveni un sistem solar binar (format din două stele - nota AIM). Astfel, veţi avea o stea centrală albastră-albă care este Soarele vostru evoluat, şi o stea mai mică, roşie, numita Tekoma, care va îmbăia Pământul în razele sale multicolore pentru viaţa ce va exista în a 4-a dimensiune.

Rămâneţi cu bine.

Comandantul Biosferei Primare a Consiliului Andromeda
---
Întrebare: Tolec, ai văzut recentul interviu al lui Alex Collier din luna aceasta (martie 2012) şi ce afirmă el acolo? Vrei să comentezi toate acestea?

Răspuns: Foarte mulţi mi-au scris despre toate acestea. Am urmărit toate cele 4 părţi ale discuţiei telefonice între Alex Collier şi Carlos. Voi răspunde aici acelor chestiuni relevante din aceste înregistrări, şi anume aceea în care oamenii se întreabă despre acei extratereştri asa-zişi "semi-zei" şi care încearcă să se prezinte umanităţii ca fiind "salvatorii" noştri.

În primul rând, opinia mea fermă este ca NIMENI, niciun om, nicio entitate, sau grup, nicio fiinţă de nicăieri... nu ar trebui vreodată să fie slăvită ca "salvator" de către noi. NU. NU FACEŢI ASTA. Oameni buni ai planetei Pământ, voi înşivă sunteţi proprii vostri salvatori, nimeni altcineva. Voi aveţi incredibile puteri, cunoştinţe, intelect, înţelepciune, voinţă, şi graţia de a alege să evoluaţi, şi să continuaţi să evoluaţi, să vă împliniţi destinul vostru, să deveniţi acea rasă minunată de oameni care a fost încă de la început menită să fie aşa.

Acum, eu şi Alex suntem fiecare în contact telepatic cu diferiţi Comandanţi de pe Biosfere ale Consiliului Andromeda.

Cele 5 contacte ale mele, inclusiv Vice-Preşedinta Consiliului Andromeda - Tania, se află pe Biosfera Principală a Consiliului Andromeda, acolo unde au loc principalele întâlniri de lucru ale echipelor de consultanţi şi cele din sub-comisii.

Moranae, acum principalul contact al lui Alex Collier (pentru ca Vassaeus a translatat în dimensiunea superioara a vieţii), Moranae este Comandandul unei alte Biosfere a Consiliului Andromeda, care a fost vizitată de Alex.

De aceea, informaţiile noastre, acelea pe care el le primeşte, şi acelea pe care eu le primesc, sunt segmentate, sunt parţiale. Din această cauză, Alex şi cu mine aflăm diferite aspecte ale informaţiilor strategice în ceea ce priveşte războiul de pe Pământ... care se desfăşoară pentru eliberarea sufletelor şi inimilor oamenilor de pe Pământ. Despre aceasta este vorba în acest moment, în care suntem pe cale să devenim fiinţe umane întro dimensiune superioară.

De aceea, eu nu văd nicio problema în ceea ce spune Alex în acest interviu. Totuşi, dacă sunteţi atenţi, el NU SPUNE că... "un alt grup extraterestru va ateriza pe Pământ".

Alex a spus totuşi că un grup de extratereştri care are legături cu "Cabala criminală, Illuminati, Fostele Puteri... etc" (şi care pretind că ar fi zei sau zemi-zei, acei Annunaki care se află pe această planetă de mult timp) ne vor fi prezentaţi, sau ei înşişi se vor prezenta nouă ca fiind "salvatorii" noştri.

Dacă Alex are dreptate, şi dacă prin mass-media încă aservită Fostelor Puteri criminale, aceasta se va petrece, atunci NU: nimeni de pe această planetă nu ar trebui să îi slăveasca ca zei.

Mai mult decât atât, vă rog să vă daţi seama că acest scenariu nu este decât un alt joc prin care se distrage atenţia oamenilor de pe Pământ pentru a ceda de bunăvoie în faţa acestora. Este doar un joc pentru putere bazat pe frică şi intimidare. Nimic mai mult.

Vă sfătuiesc să NU CĂDEŢI ÎN ACEASTĂ CAPCANĂ.

În încheiere, în ceea ce priveşte acest subiect:

a) Oamenii din Procyon, din Consiliul Andromeda, continuă să îşi realizeze cu succes acţiunile de eliminare totală a reptilienilor din sistemele Draco şi Hydra, împreună cu dezafectarea bazelor lor submarine, şi îi trimit (prin teleportare - nota AIM) întro margine îndepărtată a Universului.

Mai mult, aceşti oameni binevoitori din Procyon au spus că dacă aceşti aşa-zişi "semi-zei"... încearca să facă ceva serios, cei din Procyon pot să-i elimine şi pe ei în acelaşi mod, şi o vor face cu prima ocazie foarte uşor... ţinând cont că reptilienii sunt cu mult mai răi, mai feroce, mai puternici şi mai încăpăţânaţi decât aceşti aşa-zişi "semi-zei".

b) Această perioada ESTE o perioadă de tranziţie, de transformare pentru această Planetă, şi în final cei răi (Cabala criminală, Fostele Puteri, etc) vor pierde. Asta este esenţialul. Timpul lor a expirat. Aceasta este realitatea. Este doar o chestiune de timp şi de piedici, sau lipsa piedicilor... pentru oamenii de pe Pământ, în funcţie de alegerile pe care le fac.

Oare oamenii de pe Pământ vor face din nou aceeaşi greşeală de a-şi oferi puterile şi suveranitatea către cei vicleni aşa cum au făcut-o pe timpul "domniei" Annunakilor şi a diferitelor dinastii egiptene?

Sau de data aceasta, oamenii de pe Pământ vor alege să fie mai înţelepţi, se vor "deştepta" şi vor spune: NU. NU ŞI DE DATA ASTA. Pământul este planeta noastră. Acest anumit grup de extratereştri care vă auto-numiţi "semi-zei" şi toţi aceia care sunteţi egoişti şi răi, mergeţi şi consumaţi-vă timpul în altă parte! Lăsati-ne în pace. Oamenii de pe Pământ au libertatea, capacitatea şi suveranitatea de a spune toate acestea.

Această planetă şi oamenii de pe ea acum evoluează. Este destinul acestei planete şi a oamenilor ca să evolueze. Nimic nu poate opri asta. Este exact aşa de simplu! Vom evolua devenind cu mult mai frumoşi, cu mult mai incredibili, mai plini de daruri naturale, fiinţe umane dimensionale superioare. Începe o nouă existenţă glorioasă pentru toate fiinţele umane de pe Pământ.

Totul este doar o chestiune de alegere: cât de bună sau cât de greşită este alegerea pe care o faceţi.

Alegeţi cu înţelepciune.

Traducere şi adaptare de Marian Apostol (AIM) după http://andromedacouncil.coml”
Tot pe acest site puteti gasi multe alte informatii despre Consiliul Andromeda. Doar cautati pe site http://aim.edu.tc CONSILIUL ANDROMEDA, sau TOLEC si veti gasi o duzina de articole.
Multumim AIM pentru traducerea acestor articole interesante.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!