Mâine să VOTAȚI cu capul si cu inima!

Deoarece maine sunt alegerile locale simtim sa mai reamintim, daca mai este necesar, cine conduce aceasta tara si va indemnam sa alegeti schimbarea puterii din ultimii 22 de ani.

Stim ca o mare parte din voi alegeti sa nu votati, deoarece credeti ca nu cine voteaza conteaza, ci acela care numara voturile si sunteti resemnati cu aceasta idee. Noi, in naivitatea noastra inca mai credem ca, fraudele electorale se intampla mai usor atunci cand voteaza mai putini. De asemenea multi simt ca nimeni nu-i reprezinta sau doresc sa nu mai existe democratie prin reprezentanti politici alesi ci prin reprezentare directa (si noi suntem printre acestia). Din pacate momentan, votul celor care nu voteaza nu este luat in considerare in niciun fel, cu toate ca si acela este un vot. In Romania si 1 om daca voteaza este considerat valid votul, asa ca nu va imbtatati cu apa rece ca absenteismul la vot va insemna ceva pentru cineva, ci doar un semn al apatiei oitelor bune de muls.

Noi avem rabdare si credem ca lucrurile se vor schimba in sens pozitiv la momentul potrivit, DE LA SINE, insa pana una alta  unele aspecte ale jocului politic sunt inca interesante de urmarit si de participat. Nu ca fanaticul, nu ca disperatul, ci ca un observator jucaus si destul de detasat de lumea fenomenala.

Pentru noi USL + PDL  + UDMR + UNPR = ACEASI MIZERIE / FURA PRIN ROTATIE/ PUPINCURISTII OCULTEI -   asa ca alegeti cu cap dintre alternativele existente. Stim sigur ca aceste partide de pana acum sunt nemernice 100% si am vazut ce au facut in ultimii 22 de ani. Ceilalti au sanse 50% sa fie intr-un fel sau altul. Ar fi cazul sa incercam una dintre alternative, oricare credeti voi, dar sa-i scoatem pe nemernici de la conducere.

Suntem bucurosi ca din tot mai multe parti apar informatii tot mai detailiate si cuprinzatoare despre actuarii lideri si despre cine conduce de fapt aceasta tara. In aceasta directie tinem sa va prezentam un articol foarte tare :

„

 Premierii Ungureanu şi Ponta, prieteni

pentru Masoni, americani şi Israel!

Cornel-Dan Niculae

Victor Ponta îşi face cărţile în Israel

Apariţia la vârful politicii româneşti, în anul 2001, a tânărului procu­ror Victor Ponta venea după ce acesta a instrumentat un dosar penal în care i-a făcut jocurile inculpatului israelian Elan Schwartzenberg, indi­vid care pe atunci, în anii 2001-2004, intermedia relaţiile dintre politici­e­nii români de la guver­na­rea P.S.D. şi cei israelieni. Pentru a-l proteja pe româno-is­raelian, procurorul Ponta, care era şi asistentul premierului Năstase la facultatea unde preda acesta, a ignorat chiar şi un Ordin de se­che­stru pro­nun­ţat împotriva lui Elan Schwartzenberg de către Înalta Curte de Jus­ti­ţie a Angliei şi Ţă­rii Ga­lilor.

Imediat încheiată „afacerea penală Schwartzenberg“, Victor Ponta părăsea procuratura şi devenea şef al Corpului de Con­trol al primului-ministru Adrian Năstase şi, pe linie politică, şeful tineretului P.S.D. Aveam să vedem, apoi, cum Schwartzenberg a aranjat în­tâl­ni­ri­le semi-oficiale dintre premierul român Adrian Năstase şi cel israelian, Bibi Netanyahu.

Ajuns şef al Partidului Social Democrat (P.S.D.) din România, Victor Ponta a preluat şi toate conexiunile israeliene ale acestuia, construite de mentorul său politic, Adrian Năstase (pe larg prezentate în lucrarea Ofen­si­va iudaismului asupra României) [1]. Una dintre aceste conexiuni este cea cu oamenii miliardarului Mordechai (Motti) Zisser, un sionist care este prin­ci­pa­lul finanţator al Partidului Muncii din Israel şi care deţine în Bucureşti hotelul Radisson Blue (fostul Hotel Bucureşti), ca urmare unei privatizări frauduloase.

Aşa se face că, în 26 noiembrie 2010, Victor Ponta se ducea în Israel însoţit de Daciana Sârbu, soţia sa europar­la­men­tar, ca şi de „pu­pila“ lui Ion Iliescu, Corina Creţu. Oficial, cei trei se aflau la Tel Aviv pentru inaugurarea unei nou înfiinţate filiale a P.S.D. în Israel, dar ei au discutat şi alte treburi cu Colette Avital, la reşedinţa lui Armand Schor, influent om de afaceri israelian, repre­zen­tantul P.S.D. pentru Israel şi Ori­en­tul Apropiat. Interesul lui Ponta la Colette Avital era faptul că aceasta ar avea puternice legături la vârful administraţiei de la Casa Albă, fiind tot­­o­da­tă, de câteva decenii, intima preşedintelui israelian Shimon Peres, iar sco­pul său era „să prezinte americanilor, prin inter­mediul israe­li­enilor, planul său de revenire a P.S.D. la conducerea României“, do­rin­du-şi pentru el în­suşi „funcţia de prim-ministru, pe care vrea să o ocupe în urma unor ale­geri anticipate sau la termen… Victor Ponta doreşte să nego­ci­e­ze sus­ţi­ne­rea admi­nis­tra­ţiei de la Casa Albă prin intermediul israelie­ni­lor“. Raportul S.I.E., pre­zentat preşedintelui Băsescu în acele zile, ar fi ară­tat că Victor Ponta a convins-o pe Colette Avital „să susţină în faţa lui Shimon Peres, dar şi la Casa Albă, un plan prin care atât israelienii, cât şi ame­ri­ca­nii să marşeze în ca­zul unor alegeri anticipate… la schim­ba­rea gu­ver­nu­lui actual cu un gu­vern de coaliţie condus de P.S.D., cu Victor Ponta pre­­mier“. Totodată, însă, Ponta aducea asigurări de fidelitate în privinţa „relaţiilor comerciale şi politice dintre Israel şi România“ şi privind „poziţia statului român în pro­ce­sul po­litic din Orientul Apropiat“, cum anunţau comunicatele de presă[2].

Până la urmă, Ponta şi Colette Avital nu erau la prima discuţie. În acelaşi an, prin luna mai, unii lideri ai P.S.D. avansau ideea ca româno-is­ra­­elianca Avital să devină preşedintele României la alegerile din 2014, pe care o vedeau ca o „doamnă de fier de origine evreiască“, „o Mar­ga­ret Thatcher a României, o mână de fier într-o mănuşă de catifea“. Exact după o lună de când s-a discutat în „cercurile înalte“ ale P.S.D. această pro­punere, în iunie 2010, Victor Ponta, în calitate de şef al P.S.D. se întâl­nea la New York cu madame Colette Avital, la întrunirea Consiliului In­ter­naţionalei Socialiste, având o lungă discuţie cu aceasta (conform unui comunicat al P.S.D.), Colette Avital deţinând funcţia de secretar general al Par­ti­­dului Mun­cii din Israel şi fiind o intimă a centrelor de putere ale lumii[3].

 Ungureanu nominalizat de Washington

Am văzut, în mare parte din conţinutul acestei lucrări, trecutul, mai mult decât vulnerabil, care îl leagă pe personajul Mihai-Răzvan Ungureanu de evrei, în general, de organizaţiile americane şi mondiale evreieşti, în special, de Israel şi in­te­re­sele lui, mai ales.

Devenit premier al României la începutul lunii februarie 2012 în urma revoltelor de stradă din ţară şi îndeosebi Bucureşti, urmate de de­misia gu­ver­nu­lui Emil Boc 5, aveam să aflăm, ulterior, de la Traian Bă­ses­cu că decizia ca Ungureanu să devină premier al României o luase cu Emil Boc încă din decembrie 2011 (deci fără nici o legătură cu revoltele po­pu­la­re din ia­nu­a­­rie-februa­rie 2012). De ce să fi intervenit, însă, această de­ci­zie. Răs­pun­sul stă, cum se aflase deja, în afara ţării.

Cineva din marii acestei lumii i-a cerut lui Băsescu să îl aducă la guvernarea României pe Mihai-Răzvan Ungureanu, până atunci şef al spi­onajului românesc (S.I.E.).

Cum am văzut, M.-R. Ungureanu i-a deschis uşile S.U.A. lui Tra­­ian Băsescu încă din anul 2005 (8-10 martie), când, fiind ministru de Ex­terne, Un­gu­rea­nu s-a fo­losit de vechile şi strânsele sale relaţii cu or­ga­­nizaţiile evre­ieşti, în frun­te cu B’nai B’rith-ul, pentru a-i aranja anumite vi­zi­te şi intrări lui Băsescu în Statele Unite.

Ei bine, ceea ce nu se ştie, este că, încă de atunci, din 2005, Traian Băses­cu a încercat să îl facă premier pe Ungureanu (ca urmare, probabil, vizitei din S.U.A., din martie). Povestea, strict reală, este ur­mătoarea: Băsescu a ne­go­ciat cu premierul Tăriceanu la Vila Lac 3 ca acesta să îşi dea demisia ca să forţeze alegerile anticipate (erau siguri că Alianţă „D.A.“ va obţine o majoritate, pe care nu o avea) şi, în calitatea sa de pre­mier interimar, să şi or­ga­nizeze alegerile. Numai că, după ce Tăriceanu a anunţat că va de­mi­siona, Băsescu a declarat că îl va numi pe Un­gu­rea­nu premier interimar, fapt ce a făcut ca Partidul Naţional Liberal să res­pin­gă de­misia lui Tări­cea­nu, care şi-a şi retras-o, intrând, alături de P.N.L., în bine-cu­nos­cu­tul răz­boi de uzură cu Traian Băsescu[4].

Era înainte ca guvernul Emil Boc să plece în Israel, în noiembrie 2011, când, pe canalele politice neoficiale se aflase că, în urma vizitei pre­şedintelui Traian Băsescu în S.U.A., din 13-14 septembrie 2011, Mihai-Răz­van Ungureanu trebuia scos în prim-planul politicii româneşti pentru a fi, mai apoi, ales preşedinte al României, în 2014 (sau mai devreme, în cazul ale­gerilor anticipate). Ungureanu se afla şi el alături de Băsescu la Wa­shington[5]. De aceea, un ziar titra: „Succesorul lui Traian Băses­cu“ încă din noiembrie (Cotidianul din 4 noiembrie 2011), arătând că ofi­ci­alii S.U.A. i-au cerut lui Traian Băsescu „să-şi găsească repede un suc­ce­sor de soi la tronul Cotrocenilor“, căci, „cum România face parte din N.A.T.O. şi U.E., par­tenerii noştri externi se arată, la rândul lor, preocupaţi încă de pe acum de cine va conduce România în epoca post-Băsescu“. Concret, dis­cu­ţia a fost impusă de şefa politicii Externe a S.U.A., evreica Hillary Clin­ton, ca şi de vicepreşedintele american Joe Biden, un inter­lo­cutor cu­rent al lui Bă­ses­cu, după 2009. Numele agreat de toată lumea la Wa­shing­ton a fost cel al lui Mihai-Răzvan Ungureanu.

„Ca dovadă – scria Cotidianul –, nici nu au trecut două săptămâni [de la vizita lui Băsescu în SUA] şi despre Ungureanu se aude că va fi dis­locat din dispozitivul SIE şi arun­cat pe scena politică. Scopul: antre­na­rea lui pentru Cotroceni… O dată rezolvată Preşedinţia, mai marii Ame­ri­cii şi României au trecut la guvernul Boc. De care toţi s-au declarat să­tui… Conform ecourilor revărsate până pe malurile Dâmboviţei, partea ame­ricană ar fi sugerat o schimbare rapidă şi majoră…“.

A urmat apoi discuţia lui Băsescu cu Boc, după ce acesta a fost lă­sat totuşi să semneze ca premier angajamentele României cu Israelul în 23-24 noiembrie 2011 (vezi subcapitolul Guvernare mixată: israeliano-ro­mâ­nă, în Cornel Dan Niculae, Politica filo-sionistă a României, Editura Carpathia Rex, ed. a IV-a, pag. 261-264), în decembrie 2011 preşedintele cerându-i premierului Boc ca, în circa o lună, să demisioneze. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că, aflân­du-se în Israel şi fiind îndemnat pu­blic (în conferinţa de presă) de pre­mi­e­rul israelian Netanyahu să se ali­e­ze Isra­elului în atacarea Iranului, Emil Boc a făcut un pas înapoi, de­cla­rând că Româ­nia se raliază sancţiunilor ONU şi UE la adresa Iranului (prea blânde şi insuficiente, în opinia lui Ne­ta­nyahu). A mai făcut şi „im­po­­liteţea“ de a cere să citească acordul ro­mâ­­no-israelian, pregătit de gazde, înainte de a-l semna.

„Premier pentru război“… susţinut de masoni

Era de aşteptat, văzând trecutul şi prieteniile sale, ca noul pre­mi­er numit în februarie 2012, M.-R. Ungureanu, să fie mult mai săritor pen­tru in­teresele Israelului. Voci publice, ale societăţii civile, au spus-o răs­pi­cat: „M.-R. Ungureanu este prim-ministrul de război al României!“.

Opiniile acestea se bazau pe faptul că Iranul decla­ra­se că va lua drept ţintă orice ţară care ajută Israelul să îl atace militar: „Orice loc fo­lo­sit de inamic pentru operaţiuni ostile împotriva Iranului va fi subiectul unei riposte din partea forţelor noastre armate“, declara tex­tu­­al, prin februarie 2012, vice-co­mandantul iranian al „Gardienilor Revo­lu­ţi­­ei“ (for­ţele militare de elită iraniene), Hossein Salami, conform agenţiei Fars. Cum am văzut, în acest sens, al ajutorării militare a Israelului, spa­ţiul Ro­mâ­niei excelează (cf. subcapitolele Armata israeliană se an­tre­nea­ză în România şi România la război pentru Israel-2, în op. cit., pag. 259-261), ceea ce ar fi trebuit să atragă atenţia auto­ri­tă­ţi­lor româ­ne, care, însă, au tăcut mâlc, spre deo­se­bire de cele bulgare, care, prin vo­­cea ministrului de externe de la Sofia, Nikolai Mladenov de­clara, chiar îna­inte de sosirea secretarului de stat ame­­rican Hillary Clinton la Sofia: „Ba­­zele americano-bulgare din Bulgaria nu vor fi folosite pentru un even­tual atac asupra Iranului“ (con­form Sofia News Agency).

Când ex-premierul Emil Boc îi respingea propunerea premierului israelian Netanyahu, în noiembrie 2011, ca România să participe la mă­suri mai dure împotriva Iranului, el, practic, îl contrazicea pe preşedintele Băsescu, care în 12 august 2010, în timpul unei vizite la Bucureşti a pre­şedintelui israelian Shimon Peres, spunea că „România va fi un partener loial al Israelului“ în cazul în care acesta va ataca Iranul.

Din 2012, războiul era pe punctul de a se declanşa exact în anul la în­ce­putul căruia Mihai-Răzvan Ungureanu devenea pre­mi­er al României[6].

Un important mason român – Ş.M. –, şef de rit, a arătat într-un anumit context că Ungureanu aparţine masoneriei regu­la­re. Având un grad înalt de iniţiere (33 în Ritul Scoţian), el are drep­tul de a par­ticipa şi la întrunirile altor loji, din străinătate, dar se spune că a avut şi pe­ri­oade în care a in­trat în adormire, deşi s-a vădit că „fraţii“ i-au sărit în­tot­dea­una în aju­tor. Şi despre tatăl lui M.-R. Ungureanu, Ştefan Ungureanu, se spune în oraşul său, Iaşi, unde a fost viceprimar, că este un important mason. Un profe­sor evreu şi mason, A. Vianu (zis şi Sami), ar fi cel care l-a pre­lu­at la în­ce­putul anilor ’90 pe M.-R. Ungureanu, pen­tru a-l pro­pul­sa în carieră (cf. subcapitolul Ministrul Răzvan Mihai Un­gu­rea­nu, un „iudeu“ sionist, în op. cit., pag. 198-207).

S-a vorbit chiar în Parlamentul României despre „apartenenţa“ (pro­babil participarea sa, în timpul deplasărilor în Israel), prin 1997-2007, la loja masonică Hashachar nr. 32 din „Orientul Tel Aviv“, cu caracter sionist, com­pusă de evreii ori­gi­nari din Ro­mâ­nia în anul 1951, care ţine ritualul în lim­ba română, „sub cio­ca­nul venerabilului maestru Ioan Schwartz“. Loja ma­so­nică isra­e­liană Hashachar ar fi fost, alături de gruparea de la Paris a evreului Marcel Schapira, cu care se afla în strânsă legătură, „păs­tră­toa­rea şi per­petuatoarea tradiţiei masonice româneşti peste 40 de ani [1951-1993], până la crearea Marii Loji Naţionale din România“, după Jo­seph Haff­­ner, Mare Orator al Marii Loji din Statul Israel[7].

Loja Hashachar asigură în prezent amiciţia între Marea Lojă din Statul Israel şi masoneria română (M.L.N. din R.), după ce în martie 2001 (când Ungureanu era secretar de stat la Externe şi preşedinte al aşa-zisei agenţii de stat „Institutul Român pentru Studii Strategice“) o dele­ga­­ţie a masoneriei române, condusă de Marele Maestru Gheor­ghe Co­mă­­nescu i-a vizitat pe „fraţii“ din Israel, la jubileul de 50 de ani de la cre­a­rea lojii Hashachar.

De ani buni, Mihai-Răzvan Un­gureanu a fost susţinut, material şi po­litic, de magnatul „mare maestru“ ma­son Bog­dan Nicolae Bu­ză­ia­nu, cel care este „garantul de amiciţie“ dintre Marea Lojă Alpina a Elve­ţi­ei (este ce­tă­ţean el­veţian) şi Marea Lojă Naţională din România. Tot Bu­zăianu e cel care i-a propus, pe linie de partid (PNL), în 2004, premierului Tă­ri­­ceanu, să îl pună pe Ungureanu – agreat şi de Băsescu, Buzăianu fiind prieten şi cu Mircea Băsescu, fratele pre­şe­din­te­lui – în frun­tea ministerului de Ex­terne. Apoi, cât a fost director general al S.I.E. (spi­o­na­jul românesc), Un­gu­reanu a folosit curent avionul personal al lui Bu­ză­ianu şi a primit de la el zeci de mii de euro (plăţi pentru servicii ne­­­­cu­nos­cute). De fapt, Ungu­­rea­nu ar fi fost împreună cu Mircea Băses­cu în mai multe rânduri la ziua de naştere a lui Buzăianu (sunt celebre sce­ne­le de pahar dintre Bogdan Bu­zăianu şi Mircea Băsescu). Totodată, Mihai Răzvan Ungu­rea­nu se caza gratuit în apartamentul re­zer­vat per­ma­nent la Hotelul Im­perial din Viena pe numele Bogdan Bu­ză­ia­nu, căci Ungureanu are, după Isra­el, o relaţie specială cu Austria, vi­zi­­­tând frec­vent Viena, dând inter­vi­uri şi conducând Institutul de Cercetări Evreieşti din ca­pitala austriacă[8].

Dar Austria este, în Europa, „sluga inte­re­selor sio­niste“, conform lui Moishe Arye Friedman, rabinul şef iudeo-ortodox al Austriei (vezi în op. cit., nota de la pag. 284), statul aus­tri­ac, Viena cu precădere, fiind împânzit de agentura Mossad-ului, care a re­curs chiar şi la lichidarea, prin aranjarea unui accident, a liderului naţio­na­­list Jörg Haider, în anturajul căruia a fost introdus – ca secretar general al partidului al cărui lider era Haider, Parti­dul Libertăţii – un evreu recrut Mossad, Peter Sichrovski (eodem loco, pa­­gi­na 285).

Gruparea masonică condusă de Buzăianu şi de Cornel Vişoianu este cunoscută şi ca „masoneria română a energiei“, după mega-afacerile derulate de cei care o compun şi a fost până la integrarea ei în Marea Lojă Naţională din România, în 2008, dar şi după aceea, strâns le­gată de Gran­de Lodge Alpina (Marea Lojă Alpina) din El­ve­ţia, („ţara de adopţie“ a afa­ce­ristului Pro Mare Maestru Buză­ianu, care a şi renunţat la cetăţenia ro­mâ­nă în 2007 pentru a fi mai greu anchetat de procurorii români). În mod concret, Marea Lojă a României (gruparea lor) semnase un «Pact de Con­­­­cor­dat» cu Alpina, marea lojă elveţiană, care este unul din­tre puternicele braţe europene ale masoneriei britanice – care îi conferă „regu­la­ri­ta­tea“ – dar nu­mele ei este, în acelaşi timp, implicat în mai multe conspiraţii.

P.D.L.-istul Corneliu Vişoianu, şeful MASONERIEI ENERGIEI, deci prin­cipalul partener masonic al lui Buzăianu, în prezent îi secondează pe me­­dicul Radu Bălănescu şi pe E. O. Chirovici la şefia Marii Loji Naţionale din România, după ce şi-a alipit la M.L.N.R., în 2008, gruparea ma­so­nică (Ma­rea Lojă a Româ­ni­ei), iar la Conventul din 2010 a fost ales Mare Ma­es­tru Ad­junct, poziţie în­fi­in­ţa­tă pentru prima dată în M.L.N.R. Aproape toate afacerile asupra energiei româneşti teleghidate de „fratele“ Buzăianu sunt în favoarea unor firme elveţiene[9].

Poziţia în „lumea internaţională a energiei“ a lui Bogdan Buzăianu l-a făcut să devină, printre altele, membru al Forumului Crans Montana (Elveţia), sub numele de Nicolas Buzaianu, în calitatea de „industriaş el­ve­ţian al cărui holding este implicat în producţia şi distribuţia de energie electrică“, devenind, astfel, şi fondator şi pre­şe­din­te executiv al Consi­liu­lui pentru Afaceri Publice Internaţionale (World Public Affairs). De altfel, ma­sonul Buzăianu a devenit şi membru în con­si­liul de administraţie al OMV Petrom, care controlează rezervele de pe­trol ale României.

Această poziţie a lui Buzăianu în C.A. al OMV Petrom poate să adu­că lumină şi asupra dedesubturilor situaţiei prin care Daniela, soţia lui Mihai Răzvan Ungureanu, a încasat de la grupul OMV Austria, în 2 ani (2010-2011) suma de 170 mii euro pentru „servicii de consultanţă medi­ca­lă“, adică 7 mii de euro pe lună, de 6 ori şi ceva mai mult decât sa­la­riul de director al Serviciului de Informaţii Externe (S.I.E.) al lui Ungureanu, din aceeaşi etapă, de la o companie a cărei activitate priveşte în mod evi­dent siguranţa naţională, asupra căreia trebuia să vegheze S.I.E.

S-a spus despre protectorul lui Ungureanu, Bogdan Buzăianu, că „ma­soneria l-a ajutat să pătrundă în cercuri altfel inaccesibile unui co­mer­ciant obscur de energie“, căci el devenea, în mai 2011, la Viena, ctitor al unui think-thank mon­di­a­list, prin intermediul societăţii Selectra AG, al cărei preşedinte era, cu numele Center for Global Dialogue and Coo­pe­ra­tion, printre sponso­rii căruia se numără şi Stamen Stantchev (secretar general şi fondator), bine­­cunoscutul şmenar bulgar din subordinea ma­fi­ei israeliene a fraţilor Cernoy (executanţi ai omului Mossad-ului, Marc Rich, care, l-a rân­dul lui, i-a sponsorizat studiile în tinereţe lui Ungureanu; ajuns premier, Ungureanu a exclus din biografia sa acest fapt).

Dintre parti­cipanţii la înfiinţarea think-thank-ului masonic al lui B. Bu­zăianu, vienezul Center for Global Dialogue and Cooperation, „nu pu­teau lipsi“ nici evreul ruso-american Vadim Benyatov sau Mustafa Oral, partenerii lui S. Stant­chev din „dosarul spionilor“ sau al „prădătorilor din energie“. Tocmai pentru aceşti „spioni“ a intervenit Mihai Răzvan Ungurea­nu pentru a fi eliberaţi din arestul cerut de Parchetul General al României-DIICOT, în anul 2007, când era mi­nistru de Externe, Ungureanu acţio­nând la cererea „de informare“ a unor politicieni americani, mulţi evrei.

În 2006 Vadim Benyatov lucra în România pentru Marco Industry Group, companie olandeză controlată de americano-israelianul Marc Rich prin magnatul ruso-is­ra­elian Vitali Maschitskiy. În 2002, Marco In­dus­tries BV, parte a Marco Group, a pre­lu­at una dintre cele mai mari com­panii româneşti, ALRO-Sla­tina (cea mai mare to­pi­­to­rie de aluminiu Central şi Est-Europeană), totodată cel mai mare con­su­mator de electricitate din România. A preluat, apoi, şi controlul asupra ALUM Tulcea şi al Conef Ener­gy, specializată în tranzac­ţi­o­narea de energie. În 2006, în numele evre­u­­lui Mas­chits­kiy (marioneta lui Rich), Benya­tov şi gaşca erau interesaţi de extinderea unită­ţi­lor de reactoare nu­clea­re de la Cernavodă. De ase­me­nea, el încerca să aranjeze contracte de energie ieftină de la statul ro­mân pentru clienţii săi, pentru toate acestea racolându-i pe Theodor Sto­­lo­jan şi Elena Udrea. La 30 no­iem­brie 2006, Benyatov şi asociaţii săi au fost arestaţi şi acuzaţi de DIICOT de spionaj asupra Ministerului Eco­no­miei cu privire la planu­ri­le de priva­ti­zare din domeniul energiei.

„M-am aşteptat ca asupra DIICOT să se facă presiuni – avea să re­­lateze procurorul de caz, Ciprian Nastasiu – şi chiar aşa s-a întâmplat după arestarea lui Benyatov. În sprijinul lui, Ministerul Afacerilor Externe [adică ministrul Ungureanu] a transmis o scri­soa­re din partea con­gres­me­nului [evreu] Robert Wexler, un democrat din Florida… Alte figuri ame­ricane care au înaintat «cereri de informare» cu privire la Benyatov erau congresmanul californian Elton Gallegly, senatorul Richard Lugar din In­di­ana, senatorul Joe Biden din Delaware, în prezent vicepreşedintele SUA, Maura Harty, înalt oficial în Departamentul de Stat ame­rican, şi fos­tul am­ba­­sador [evreu] al Statelor Unite în România, Alfred Moses [şef, atunci şi în prezent, al mai mul­tor organizaţii evreieşti internaţionale]…“.

Procurorul Nastasiu mai spunea: „Atunci când l-am informat pe Benyatov că plă­nu­iam să-i cerem o declaraţie referitoare la ches­ti­u­nea ALRO-Slatina [căci, conform unor sus­piciuni generate de interceptările SRI, persoane din anturajul preşe­din­te­lui Băsescu – Stolojan şi Udrea – fac tra­­fic de influenţă pentru Grupul Marco în România, care a acaparat ALRO], m-a privit lung şi, pe un ton scăzut, pentru a nu fi auzit de ce­le­lal­te per­soa­ne prezente, m-a întrebat dacă eram în toate minţile şi dacă-mi dă­deam seama în ce mă băgam. Nu a aşteptat să-i răspund şi a pă­ră­sit bi­ro­ul, dând din cap a refuz… Eram conştient că acest caz era foar­te sen­­­si­bil din cauza numelor politice româneşti «mari» implicate în acţiuni în nu­­­mele Marco Group.“ (Despre vasta reţea mafiotă evreiască şi Marc Rich a se vedea şi capitolul Israelul şi Mafia nu-şi dezmint interesul (în op. cit., pag. 322-337), dar mai ales subcapitolele O perdea de ceaţă în jurul adevăraţilor proprietari (cf. op. cit., pag. 358-360) şi Băsescu şi PDL finanţaţi de evreii de la RAFO., în op. cit., pag. 367).

Cum a ajuns Mihai Răzvan Ungureanu în legătură, în anturajul sau în subordinea vastei reţele create de un escroc internaţional evreu, Marc Rich, este greu de ştiut cu exactitate, dar rămâne un fapt bine docu­men­tat: acela că, din 1992, el era de­ţi­nă­to­rul „bursei de merit Marc Rich“ (din ca­drul „Aca­de­­mi­ei Regale de Ştiinţe“ din Marea Britanie) şi ab­sol­vea, mai apoi, „Mark Rich Royal Society“ la St. Cross Co­llege Fe­­llow­ship Centre for Jewish and Hebrew Stu­dies, din cadrul St. Cross Co­llege – Uni­ver­sity of Oxford, ceea ce avea să îl propulseze pe Ungureanu în lumea marilor afaceri ideolo­gi­co-politice controlate de organizaţiile mondiale evreieşti, ca şi, iată, în an­turajul (subordinea !!?) unor potentaţi financiar.

În vremea când M.-R. Ungureanu obţinea „bursa Mark Rich“, la în­ceputul anilor ’90, Rich acţiona în România prin firmele Glencore şi Total Mark Rich, in­sta­late la noi prin bu­nă­vo­inţa guvernului Petre Roman (evreu, la rândul lui, cum bine se ştie). Ulte­ri­or, Rich avea să îşi ascundă inte­re­se­le în spatele unor magnaţi co-etnici evrei din spaţiul ex-sovietic, aca­pa­rând ALRO-Slatina (prin Marco Group), ca şi rafinăria RAFO-Oneşti sau alte perle ale industriei româneşti (a se vedea capitolele -Casa de avocatură a lui Bittner şi a „ruşilor“; – Mossad-ul şi „Oligarhii ruşi“ evrei înscrişi pen­tru rafinăriile româneşti; – Israelul şi Mafia nu-şi dezmint interesul; – O per­dea de ceaţă în jurul adevăraţilor proprietari, ca şi sche­ma de la fine­le capitolului Privatizări şi relaţii PD: Baltazar-Videanu-Bodu; afacerile lui Marc Rich mai sunt prezentate, pe larg şi în con­text in­ternaţional, în lu­crarea Ofensiva iudaismului asupra României).

Odată ajuns prim-ministru, în sprijinul lui Mihai Răzvan Ungurea­nu, asigurând şi transferul (interimatul) guvernării de la Emil Boc, a inter­venit deschis, în mai multe rânduri, ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu, des­pre care e un fapt bine stabilit că, în trecut, i-a apărat interesele lui Marc Rich prim firma de avocatură Predoiu-Racoti, care avea printre cli­enţii săi com­pa­­nia Marco In­ternational (adică a lui Marc Rich), aceeaşi pe care o slu­jeau prietenii lui Bogdan Buzăianu, adică Benyatov şi Stantchev.

M.-R. Ungureanu, preşedintele României (!??)

Cum am văzut la subcapitolul Ungureanu nominalizat de Washigton, exis­tă o construcţie ex­ternă care vrea ca în anul 2014 (sau chiar şi mai de­vre­me) preşedinte al Româ­niei să ajungă Mihai Răzvan Ungu­rea­nu. Deşi astfel de construcţii externe au mai existat, ele nu au fost nici­­­odată atât de hotărâte ca din septembrie 2011 încoace, când Wa­shing­to­nul, prin vocile vicepreşedintelui Joe Biden şi a secretarei de stat Hilla­ry Clinton, i-a ce­rut preşedintelui Băsescu să fie scos în faţă şi pregătit vi­i­to­rul preşedinte român, care va fi susţinut nu nea­părat de un partid, ci de o grupare de po­li­ticieni deja racolaţi de aceste interese străine.

Mihai-Răzvan Ungureanu, un sluj­baş devotat al iudais­mu­lui, fiind bine sponsorizat la începutul carierei sale de mag­naţi evrei precum Marc Rich şi George Soros, se afla alături de Băsescu când acesta discuta cu oficialii americani, fiind pe loc ales să iasă în prim-planul vieţii politice ro­mâneşti, ajungând astfel ca, în 2012, să i se dea guvernarea României şi să înstrăineze rezervele României, precum gazele de şist că­tre trustul petrolier american Chevron (fosta Standard Oil, deţinută de familia Rocke­feller – patronii Comi­si­ei Trilaterale şi ai Grupului Bilderberg, super think-tank-uri tip societate secretă –, cu care Ungureanu a sem­nat con­­trac­tul pe as­cuns, dar în prezenţa ambasadorului Gitenstein. În 2012, gu­vernul Ungu­reanu trebuia să mai privatizeze pachete de acţiuni la Hi­dro­­electrica, Transelectrica, Transgaz, Romgaz, Nuclearelectrica, Olt­chim, Elec­­tro­cen­trale Bucureşti, Complexele Energetice Oltenia şi Hune­doa­ra.

Schema trasată la Washington a fost până la urmă recunoscută şi la Bucureşti, când vicepreşedinta PDL Elena Udrea declara, în apri­lie 2012, că „premierul Mihai-Răzvan Ungureanu va fi liderul în jurul căruia să se construiască o nouă forţă politică de dreapta“. În acelaşi timp, la rân­dul lui, M.-R. Ungureanu declara că simte „o aşteptare din partea po­pu­laţiei şi că această aşteptare se va structura la un moment dat“.

Zvonurile de pe culoarele Puterii spuneau chiar că Ungureanu ar putea să fie candidatul Puterii la alegerile prezidenţiale care ar putea avea loc în martie 2013 (şi nu în 2014, devansate prin demisia calculată a lui Traian Băsescu), odată cu parlamentarele, care ar putea fi amânate faţă de termenul corect: noiembrie 2012.

Nici atunci când a fost demis de către Parlament, în 27 aprilie 2012, Mihai-Răz­van Ungureanu nu renunţa la aceste planuri, căci, pe loc, de­cla­ra public: „Eu, personal, nu mi-am spus ultimul cuvânt!“

Şi Ponta şi-a făcut guvernul la Washington

Decis să înlocuiască guvernarea P.D.L. în România, Victor Ponta purcede ca, în urma sforilor trase de mai bine de un an cu ajutorul con­tac­telor israeliene, mai ales al lui Colette Avital (a se vedea subcapitolul anterior: Victor Ponta îşi face cărţile în Israel), să aibă o vizită oficia­lă în S.U.A., în februarie 2012. Scopul său era să îşi declare fidelitatea pentru a câştiga acordul/sprijinul americanilor spre a veni la Putere, deşi la Bu­cu­reşti abia se instalase guvernul condus de M.-R. Ungureanu, agreat de Wa­shington. „Lista întâlnirilor [din S.U.A.] a fost stabilită dinainte de a ple­ca în America cu ambasadorul Mark Gitenstein, la Bucu­reşti – zicea Vic­tor Ponta… Toate persoanele cu care trebuia să ne întâlnim ne-am în­tâl­­nit şi eu şi domnul Corlăţean şi domnul [general] Dobriţoiu“.

În realitate, întreaga deplasare şi întâlnirile au fost înconjurate în­tr-un maxim mister. Nici nu se ştie concret ceea ce a discutat Victor Ponta cu ofi­cialii americani, adi­că cu şefii de cabinet şi consilierii vicepreşedintelui S.U.A. Joe Biden şi ai secretarului de stat de la Externe, Hillary Clinton, ca şi cu mai mulţi congresmeni sau „Pentagon“-ul – De­­partamentul de stat al Apă­ră­rii S.U.A. Se pare că Ponta s-a întâlnit în taină chiar şi cu Hillary Clinton, dar nu s-a dat ni­mic publicităţii.

Ceea ce s-a aflat este numai din interviul dat de Ponta la o tele­vi­zi­une a românilor din Chicago, Romanian Television Network, din care se poate reţine că liderul P.S.D. s-ar fi angajat în faţa oficialilor americani, da­că va ajunge şef al guvernului României, pentru următoarele: 1. Româ­nia este şi va rămâne „un partener special“ al Statelor Unite; 2. În acest sens, opoziţia, odată ajunsă la putere, „vom face şi mai mult“ decât au făcut „cei dinainte“ (guvernarea Băsescu-P.D.L.); 3. „S.U.A., ca şi U.E., rămân un par­te­­ner strategic pentru România“, iar „viitorul guvern al U.S.L. [pe care îl va con­du­ce Ponta] va continua, după alegeri, proiectele începute, respectiv pro­iectele de cooperare militară în cadrul N.A.T.O., proiectele de colabo­ra­re po­litică în regiune şi proiectele de colaborare economică, în special pe zo­na energiei“.

„M-am văzut şi cu reprezentanţii de la FMI – adăuga Ponta –, pen­tru că România are nevoie de capitaluri americane“ (!!?). La Bucureşti, el ţipa, însă, din Opoziţie, că România nu trebuia să se împrumute de la FMI.

Ponta s-a mai văzut, totuşi, şi cu şefii unor „firme de consultanţă“ şi think-thank-uri ame­ri­cane de tip mondialist, din pleiada ce stă în spa­te­le „guver­nu­lui din um­bră“ global. În fruntea acestora se află SONECON, condus de evreul Robert Shapiro, ex-subsecretar al Economiei S.U.A., care, prin SONECON, i-a consiliat pe Tony Blair, Bill Clinton, Al Gore şi Hillary Clinton, cât timp aceştia au ocupat/ocupă func­ţii de stat („ne-am ajutat cli­en­ţii să-şi atingă scopurile“, zice Shapiro).

Tot un evreu este şi Barry Pavel, directorul unui think-thank sa­te­­lit ideologic al N.A.T.O., numit Atlantic Council, unde Victor Ponta, în timpul vi­zi­tei din S.U.A., a sus­ţi­nut un speach pe tema „Prio­rităţile strategice ale României“ (Atlantic Council are un puişor-sucursală şi la Bucureşti, sub nume­le de „Dinu Patriciu Eurasia Center“). În aceeaşi linie se înscria şi întâl­ni­rea lui Ponta cu Sally Painter, şefa „Blue Star Strategies“, alt satelit al N.A.T.O., care oferă „consultanţă“ pentru menţinerea României în Alianţa mi­li­ta­ră euro-at­­lantică, printre altele.

Altă „firmă“ vizitată de Victor Ponta, în acele zile, este Benenson Strategy Group, condusă de Peter Brodnitz, companie care oferă con­sul­tan­­ţă „de strategie“ celor care vor să câştige Puterea, fie în Senatul sau Con­gre­sul S.U.A., sau chiar preşedinţia S.U.A. Inclusiv preşedintele ame­ri­can Barack Obama a fost clientul lor.

Cea mai importantă, însă, asemenea vizită, Victor Ponta a avut-o la think-tank-ul American Enterprise Institute (înfiinţat din 1943, în timpul războiului), unde s-a întâlnit cu Desmond Lachman. A.E.I. este un fel „bi­­­serică“ a capitalismului american, care urmăreşte limitarea pu­te­rii gu­ver­nului în favoarea iniţiativei şi interesului particular (al celor mai bogaţi americani, bineînţeles – ce o fi căutat un „Che Guevara“ precum „socia­lis­tul“ Ponta la aceştia?). A.E.I., o alternativă a celui mai important grup de planificare a politicii SUA, Institutul Brookings, are o in­flu­en­ţă globală şi se ocupă de politica internaţională, dar este adesea, prin membrii ei din Administraţia de stat, realizatoarea în fapt a politicii S.U.A. Printre aceşti membri îl regăsim, bunăoară, şi pe Paul Wolfowitz, fostul şef evreu al Băn­cii Mondiale, iar în board îi aflăm şi pe reprezentanţii marilor mag­naţi evrei ai Americii, precum Robert Pritzker (proprietar al lanţului hotelier Hyatt), pe in­te­lectualii evrei precum profesorii Michael Rubin, Dan Blumenthal sau Joshua Muravchik (fiul unor emigranţi evrei din Kiev, care îl apre­ci­a­ză pe Tony Blair pentru „transformarea partidului laburist în partid liberal, al oamenilor de afaceri“), ca şi importanţi poli­ti­ci­eni precum fostul vice­pre­şedinte al S.U.A. Dick Cheney. American Enterprise Institute, alături de alte trei think-thank-uri – adică Institutul Broo­kings, Fundaţia Heritage şi Con­siliul Relaţiilor Externe – reprezintă „gru­purile de reflecţie“ care gândesc şi fac politica S.U.A., numai că Ame­ri­can Enterprise Institute este cel mai con­servator şi susţinea, în decem­brie 2011, necesitatea ca S.U.A. să ata­ce mi­litar Iranul, sprijinind Israe­lul să asigure „securitatea zonală“.

Cum am văzut, cele mai numeroase întâlniri, Ponta le-a avut în zona militară, respectiv Pentagonul şi think-tank-urile N.A.T.O., tre­buind să confirme că va menţine România în această linie, care este, în bună mă­sură, „armata capitalismului“. De aceea, el a fost însoţit în S.U.A. de Titus Corlăţean şi de generalul (r.) Corneliu Dobriţoiu, ca o garanţie, Victor Ponta spunându-le textual americanilor că aceştia doi „vor ocupa func­ţiile de mi­nis­tru de Externe, respectiv cel al Apărării naţionale“ în viitorul guvern, pe care îl va conduce. Dobriţoiu este un general de 67 de ani care a mai fost sub­se­cre­tar de stat la Apărare şi care a absolvit în 2004 „Colegiul N.A.T.O.“ din Roma, fiind, astfel, agreat de americani ca fidel politicii lor militare (un tip închipuit şi plin de sine, Dobriţoiu susţine că el a „coordonat integra­rea Ro­mâ­niei în N.A.T.O.“).

Una dintre întâlnirile mai speciale ale lui Victor Ponta la Washington a fost cea cu un reprezentant la firmei petroliere Chevron, Jay Thomp­son, care, în aceeaşi vreme, semna la Bucureşti cu premierul Ungureanu concesionarea gazelor de şist româneşti.

Ceea ce a urmat este istorie deja. La finele lui aprilie 2012, Victor Ponta, ca lider al opoziţiei parlamentare, respectiv al alianţei U.S.L., introducea mo­ţiunea de cenzură împotriva guvernului Ungureanu, pe 27 aprilie dă­râ­ma acest guvern la votul din Parlament, iar, apoi, era nominalizat drept pre­mi­er de către preşedintele Traian Băsescu. Mai puţin se ştie că înainte de in­tro­ducerea moţiunii de cenzură, în 25 şi 26 martie 2012 Victor Ponta se în­­tâlnea cu fostul pre­mier bri­tanic Tony Blair, un emisar al ocultei mon­dia­le, precum Grupul Bilder­berg şi Comisia Trilaterală. Întâlnirea a avut loc la sediul central al P.S.D., „la solicitarea lui Blair“, care se afla la Bu­cu­reşti la un „eve­ni­ment al societăţii civile“, ziceau pesediştii, ve­nind „să dea un me­saj de susţinere pentru U.S.L. şi pentru Victor Ponta“ şi pentru a-l fe­li­ci­ta pe Ponta pentru includerea acestuia pe lista „Young Global Lea­ders“ de că­tre Fo­ru­mul Economic Mondial, mai ziceau ei. (Forumul Economic Mon­di­al, care se întruneşte anual la Davos, este puternic contestat, în stradă, de extrema stângă europeană, ca fiind conclavul marelui capitalism, dar „Che Guevara“ de Dâmboviţa, adică Victor Ponta, îl iubeşte.”

SURSA: http://ro.altermedia.info

Cititi de asemenea si: 
„Ce ni se pregăteşte? Traian Băsescu și Planul Noii Ordini Mondiale pentru distrugerea României”

AICI puteti vedea un filmulet cu camera ascunsa pentru a vedea cum isi dau mana partidele de la putere si cum se rotesc familiile mafiote avand complicitatea mass mediei corporatiste:

Mai multe informatii despre sionisti gasiti in categoria SIONISM.

Speram din tot sufletul ca maine sa intrezarim dupa alegeri, o raza de speranta ca Romania nu a murit de tot sufleteste! Daca ies tot cei vechi (USL, PDL, UDMR si UNPR) ne gandim serios sa emigram (sa fugim imprastiati incotro vedem cu ochii) sa-i lasam pe romani sa-si arda karma de prostie si singuri, fara participarea noastra.