Ieşirea Din MATRIX: ILUMINAȚII 1

PAGINI

joi, 27 noiembrie 2008

ILUMINAȚII 1

THE ILLUMINATI I (2005)

Documentarul a mai fost pus în lista DOCUMENTARELOR TRADUSE (cu descriere), dar era mai greu accesibil, aşa că l-am scos în faţă într-un articol separat.

Partea a II a, ILLUMINAŢII - Conspiraţia AntiHrist poate fi vazuta aici.

Marcus Allen de la Nexus Magazine descrie DVD -ul The Illuminati ca fiind "Şocant Mental!" - şi este. Întregul sistem politic al Statelor Unite şi al Marii Britanii este controlat de un mic grup de ocultişti de elita , care cu toţii au jurat să se supuna Ochiului Atotvăzător al lui Lucifer. Pentru mai mult de doua secole, aristrocraţia din Marea Britanie şi America, au fost implicate în Societăţi Secrete Satanice, care au selecţionat toate poziţiile majore ale puterii în Politică, în Media şi în Armată.

THE ILLUMINATI se inspiră din înregistrări istorice, filme şi poze care -l vor purta pe privitor într-o călătorie a cunoaşterii - porneşte cu asasinarea lui Kennedy (JFK) , apoi trece prin adâncurile întunecate ale celor două Războiae din Golf şi apoi te aduce la zi cu detalii despre cum membrii ai societăţii secrete SKULL AND BONES (Craniul şi Oasele) au pus la cale alegerile presidenţiale ale SUA din 2000 şi 2004.

THE ILLUMINATI te duce în profunzimile pădurilor din California de Nord cu ajutorul filmarilor făcute în secret cu amabilitatea lui Alex Jones care expune ritualurile anuale ale clubului Bohemian şi ridicolele ceremonii si sacrificiile la care au participat de ani de zile Presedinti SUA, Vice Presedinti si lideri celor mai mari corporatii din lume.

Călătorim apoi în Tibet, unde China, pe care George Bush o descrie ca fiind "Cea Mai Favorită Naţiune a Americii" bate şi torturează la modul rutinant călugări Tibetani inocenţi.

Se dezvăluie cum membri de vază ai familie regale britanice au fost membrii sin SS-ul lui Hitler.
Apoi călătorim direct în inima Westiministerului şi descoperim că templele Francmasone există chiar în Casa Comunelor şi că Regina Angliei este Marea Patroană a Francmasoneriei Mondiale.

THE ILLUMINATI expune legături între ALEISTER CROWLEY, Francmasonerie, familia regală a marii Britanii şi se întreaba dacă TONY BLAIR este un Francmason.

Apoi se dezvăluie cum societatea SkullS AND Bones de la Universitatea Yale îşi ţine ritualurile, cu filmări secrete din interiorul "Catacombei" - comentariu tradus de mine de aici

Filmul contine 4 parti:
PRIMA PARTE  - Illuminaţii (The Illuminati) 
PARTEA a II-a - Coroana Pătată A Illuminaţilor (The Illuminati's Tarnished Crown) 
PARTEA A III-a - Cel mai mare secret al lui Blair - Este el francmason? (Blair's Biggest Secret, is he a freemason?) 
PARTEA a IV-a - Fraţia morţii a lui Bush (Bush-s Brotherhood of Death)

Vezi filmul tradus, AICI 
(TOATE CELE 4 PARTI INTR-UN SINGUR FILM sau pe bucăți - la alegere)

Accesul la filmul tradus este oferit doar urmăritorilor implicați, activi, la cerere

(donatorii sau cei care demonstrează că au distribuit, comentat și apreciat orice conținut al blogului prin diverse locuri în internet)


7 comentarii:

  1. O singura problema am gasit la partea a doua :(. Subtitrarea e cu mult inapoi...

    RăspundețiȘtergere
  2. O sa punem din nou filmul pe un alt server ..Scuze ... nu am stiut. Noi il aveam pe hdd si nu am verificat versiunea online decat fugitiv.

    RăspundețiȘtergere
  3. http://video.google.com/videoplay?docid=-1264205077491812439&hl=ro

    Varianta buna la partea a doua.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am pus o alta varianta a acestui documentar, una in 4 parti ... Vizionare placuta!

    RăspundețiȘtergere
  5. Am incercat sa ma inregistrez pe alfascene.ro, dar imi refuza inregistrarea. Nu sunt calificat sa ma inregistrez. Care ar fi conditiile, sa nu ma mai agit in zadar?
    Numele meu este Marcel Taban si am virsta de 46 de ani.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu inteleg de ce nu sunteti calificat sa va inregistrati ... ati bifat la sfarsit cele 3 chestii?
    I agree the disclaimer (Sunt de acord cu regulile de utilizare).
    I agree to read the FAQ before asking questions.
    I am at least 13 years old.

    RăspundețiȘtergere
  7. Multumesc, m-am descurcat. Nu bifam toate cele trei casete

    RăspundețiȘtergere

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!