Ieşirea Din MATRIX: Suflet - desenul animat de sfârșit sau început de an

PAGINI

joi, 31 decembrie 2020

Suflet - desenul animat de sfârșit sau început de an

 SOUL (2020)

Tocmai am terminat de vizionat unul dintre cele mai emoționante filme văzute în ultima vreme, un desen animat absolut superb, plin de învățăminte, umor realizat de cei de la Pixar. Ca și Inside Out, filmul oferă o inițiere celor novici, dar și anumite informații mai complexe celor deja inițiați, fiind în ciuda aparențelor, un film și ușor și greu, adresându-se și copiilor, dar și adulților. 

Soul are șarm, are umor și are mult … suflet și un mesaj încurajator, să ne trăim fiecare clipă din viață, și este cea mai plăcută surpriză a acestui sfârșit de an.

Despre ce este vorba pe foarte scurt:

„Visul profesorului de muzică, Joe Gardner, este de a deveni cântăreț de jazz. Doar că, înainte de a se putea bucura de momentul care să îi deschidă această cale, are un accident în urma căruia ajunge într-un spațiu eteric, de tranziție. Aici o întâlnește pe 22, un suflet tânăr și naiv, alături de care Joe va da startul unei călătorii ce trebuie să îl readucă în corpul său înainte de a fi prea târziu.”

Consider genul acesta de filme unul cu adevărat educațional, genial, prin care putem face salturi în înțelegere ca și umanitate, în joacă, folosindu-ne de artă, de umor, de genialitatea unor artiști vizionari, capabili să transmită într-un mod atât de frumos ambalat, niște povești spirituale. 

M-a atins adânc, mai mult decât am crezut că o poate face o animație și sper ca să vă atingă și pe voi cel puțin cât m-a atins pe mine.

Cine dorește să știe mai multe despre ce este vorba (inclusiv ceva spoilere, dar și trailerul) poate da un click AICI.

Vă doresc să intrați în așa zisul „nou an” cu energia acestui film, o energie care ne vestește zorii unei noi umanități, mai minunate, mai înțelepte, mai iubitoare!

Vă urez un an nou maiestuos!

VEDEȚI FILMUL TRADUS AICI, AICI sau AICI
(cu foarte multe reclame)

(cine-l dorește cu doar o singură reclamă să dea un semn - acesta este un apel pentru donatori)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!