Ieşirea Din MATRIX: AFACEREA Colesterolul Mărit - 2 interviuri excepționale realizate de TVR Cluj prin Cristian Mureșan

PAGINI

miercuri, 16 ianuarie 2019

AFACEREA Colesterolul Mărit - 2 interviuri excepționale realizate de TVR Cluj prin Cristian Mureșan


Acum 2 ani am publicat un documentar în două părți intitulat NAȚIUNEA STATINELOR - Marea Mușamalizare a Colesterolului (Statin Nation: The Great Cholesterol Cover-Up), iar astăzi vă prezentăm două interviuri ample, realizate de Cristian Mureșan de la TVR Cluj, primul cu Bruce Lipton și al doilea cu Paul Rosch, care vin și certifică cele spuse în documentar, într-un mod mai mult decât evident.

Iată ce spune Cristian Mureșan despre interviul cu Bruce Lipton despre colesterol, pentru primul interviu, prima parte:

"În anul 1997, în urma unor analize sanguine pur întîmplătoare, am fost diagnosticat cu o afecţiune despre care aflam atunci pentru prima dată: hipercolesterolemie.
La început am tratat-o cu pastile de nepăsare şi indiferenţă, până când, numeroase ştiri alarmante invadau Mass Media despre pericolul concentraţiilor ridicate de colesterol seric în sânge.
Fiind confruntat la acea vreme şi cu alte probleme de sănătate ce necesitau analize medicale periodice, la un moment dat, în anul 2001 am fost trecut pe o medicaţie permanentă, zilnică, cu unul din medicamentele ce făceau parte din clasa statinelor.
La fiecare 3 luni, mă prezentam pentru reactualizarea analizelor sanguine, observându-se variaţia concentraţiei acestor molecule, considerate inamicul public numărul 1 al tuturor cauzelor maladiilor cardiace. Ce puteam şti la acea vreme despre colesterol ?
M-am conformat prescripţiei medicale şi am luat aceste tablete timp de 10 ani la rând, fără să simt vreo îmbunătăţire a stării mele de sănătate, dimpotrivă, … o stare generală de oboseală musculară începea să se resimtă tot mai acut, după primii aproximativ 6 ani de tratament cu statine. Mi-au fost prezentate tot felul de explicaţii, de genul, bolile de inimă nu produc dureri, colesterolul mărit le cauzează, tratamentul este de fapt preventiv, dar că cu toate acestea nu există garanţii că nu voi face niciodată o boală de inimă.
Mi se spunea că la acea vârstă, 35-37 ani eram prea tânăr ca să ignor pericolul şi că trebuie neapărat să iau statine. Valorile colesterolului total, în toată perioada anilor 2001-2010, cât a durat tratamentul, oscilau în permanenţă între peste 200 mg/dl până la aproape 300 mg/dl şi erau considerate valori de risc. Neavând nicio sursă altă sursă de informare, dar ca să fiu sincer cu dumneavoastră, nevând la acea vreme niciun interes pentru ştiinţă şi cunoaştere, am lăsat totul în mâinile destinului şi a medicilor dezinformaţi la rândul lor de campania internaţională de promovare a consumului de statine.
În perioada 2001-2005 starea mea de sănătate se înrăutăţea dramatic şi am fost obligat să adaug şi alte clase de medicamente pentru ameliorarea problemelor, precum antiinflamatoare, miorelaxante şi vasodilatatoare, dar mi se spunea că aceste afecţiuni sunt nevindecabile şi că voi avea simptome dureroase aproape în fiecare zi. După ce în anul 2006 am rezolvat definitiv toate afecţiunile, totuşi colesterolul avea concentraţii mari…
În perioada 2006-septembrie 2010 am continuat să iau statine, până ce am avut şansa de a îl întîlni pe profesorul de biologie Bruce Lipton la Bucureşti. A citit cartea mea şi a înţeles imediat că nu mai aveam nevoie de statine însă decizia a trebuit să o fac pe proprie răspundere şi mi-o asum.
Prin aceasta menţionez că sub nicio formă, dumneavoastră ca telespectatori, nu puteţi considera mărturia mea ca un înlocuitor al consultului medical de specialitate şi sub nicio formă nu puteţi asocia conţinutul acestei emisiuni TV cu sfaturi medicale. Nu cu mult timp în urmă aţi avut ocazia să îl reîntîlniţi pe biologul american Bruce Lipton. Din mesajele dumneavoastră ştiu că îl apreciaţi foarte mult şi sper să vă pot oferi materiale, cel puţin o dată la doi ani. În data de 26 mai 2017 am înregistrat un nou interviu cu Bruce Lipton, având durata de aproape 100 minute, fapt care mi-a permis să îl difuzez în doua ediţii consecutive ale emisiunii Ştiinţă şi Cunoaştere.
Cred că după o introducere atât de detaliată, bănuiţi care va fi tema celor două episoade pe care le pregătim spre difuzare. Din cele peste 300 de episoade realizate până în prezent şi uplodate pe internet, 3 au fost dedicate prezentării detaliate a problemei, devenită între timp un mit, chiar dovedită în timp ca fiind un mit şi anume colesterolul. Am aflat lucruri foarte interesante de la profesorii Carmen Socaciu, Adrian Pătruţ şi Octavian Popescu, motiv pentru care am încheiat acest capitol, crezând că am aflat totul şi am înţeles totul despre aşa-zisul inamic public numărul 1 denumit colesterol seric total. Întîlnirea recentă cu Bruce Lipton, din luna mai 2017, mi-a adus o întreagă revelaţie şi înţelegere a colesterolului." SURSA

VEDEȚI PRIMA PARTE A INTERVIULUI  din MAI 2017 CU BRUCE LIPTON, AICI:


"Continuăm astăzi cu partea a doua a interviului înregistrat în luna mai 2017 cu profesorul american de biologie Bruce Lipton. 

În vara anului 2015, primesc pe e-mail un extras din cartea sa numită “Biologia Credinţei”, în versiune reeditată şi adăugită, şi anume povestea detaliată a mitului care s-a creat în jurul colesterolului. Şi deoarece la Ştiinţă şi Cunoaştere obişnuim să demolăm mituri, subiectul mi s-a părut tocmai potrivit pentru acest nou interviu. 

Am întârziat 2 ani în reactualizarea acestui subiect deoarece eu ştiam că printre cele peste 300 de episoade existente deja pe internet, am avut cel puţin 3 emisiuni în care am prezentat anumite laturi ale problemei şi nu doream să repetăm acelaşi lucru. M-am pregătit intens pentru a alege un astfel de set de întrebări încît să îl pot îndrepta pe Bruce Lipton în direcţia potrivită pentru a înţelege de ce a apărut acest mit. Cu toate acestea, mi-a scăpat un element esenţial, care se regăseşte doar în cartea sa, şi pe care îl voi expune în minutele următoare sub forma unui citat şi anume paragraful numit “Studiul Jupiter”. 

Studiul „Jupiter” a fost deseori utilizat în favoarea îndopării majorităţii oamenilor cu statine, indiferent de predispoziţiile lor pentru boli cardiovasculare. În timpul perioadei de studiu, ei au observat că din grupul placebo, 68 de pacienţi au făcut atact de cord şi doar 31 din grupul care au luat statine au făcut atac de cord. Deci, în conformitate cu aceste numere, statinele ar fi produs o reducere uimitoare de 58% a riscului relativ la boli cardiovasculare. De aici, ei au „tras” concluzia că statinele sunt eficiente în prevenirea bolilor cardiovasculare. 
Dar ei nu au oferit publicului datele complete ci doar pe cele parţiale, scoase din context, deoarece era vorba de 8901 pacienţi în grupul de control (placebo) şi cel experimental (statine). Aceasta înseamnă că 68 de pacienţi din 8901 din grupul de control (placebo) au făcut atac de cord, adică 0,76% iar în grupul de control doar 31 din 8901, adică 0,35% din pacienţi au făcut atac de cord, ceea ce a însemnat de fapt, o reducere a riscului real cu mai puţin de o jumătate de procent. Datele indică faptul că la fiecare 300 de persoane care iau statine, doar una singură ar avea şanse reale de a nu face atac de cord. Efectele statinelor în scăderea colesterolului au fost mult exagerate. 

Ca o notă separată, AstraZeneca, producătorii de statine, au fost principalii finanţatori ai discreditatului (în prezent) studiu „Jupiter”, conform unui articol semnat de Lorgeril, et al, 2010. Utilizarea de statine în prevenţia primară a bolilor de inimă a alimentat vânzările, dar nu a rezolvat cauzele în lupta cu bolile cardiovasculare. De fapt, ca şi în cazul multor războaie purtate în ultima vreme, costul este ridicat, iar rezultatele, neglijabile. Deşi statinele au adus profituri de 29 miliarde $ în vânzări, doar în SUA, în anul 2013, războiul împotriva colesterolului a avut un impact nesemnificativ asupra bolilor cardiovasculare. În cel mai bun caz, statinele reduc riscul real de atac de cord cu aproximativ 0,3%, dar produc simultan efecte secundare în cazul a 15 – 40% dintre persoanele care consumă medicamentul. Studii recente independente au arătat că utilizarea statinelor pentru prevenirea primară are o valoare minimă sau nulă în reducerea atacurilor de cord si a mortalitatii (conform Sultan şi Hynes 2013). Folosirea statinelor pentru a trata boli cardiace este, aşadar, un alt război costisitor al cărui prognostic nu se poate estima. Încă nu am găsit „armele” de distrugere cardiacă în masă. 90% dintre bolile cardiovasculare nu se datorează unei disfuncţii organice la nivelul mecanismelor celulare, ci reprezintă un răspuns comportamental determinat de semnalele din sânge. O înţelegere mai bună a rolului colesterolului în procesarea informaţiilor de la nivelul membranei celulare evidenţiază faptul că dereglarea cu statine a metabolismului colesterolului coincide cu blocarea funcţionării întregului sistem. 
Sursă de informare: Bruce Lipton „Biologia Credinţeiediţie aniversară, 10th Anniversary Edition of the Biology of Belief., care s-a lansat în luna februarie 2016 în Statele Unite." SURSA

VEDEȚI PARTEA A DOUA A INTERVIULUI  din MAI 2017 TRADUS AICI:


Bruce Lipton este însă un tip controversat, în ciuda trecutului să academic șamd, însă iată că acum în 2019, Cristian Mureșan îi ia interviu unui savant cu o tonă de acreditări, care nu mai pot fi contestate de nimeni.



"Cel mai important eveniment al anului 2019 - incredibila afacere a colesterolului marit!! 

Informatii zguduitoare. Acest interviu şocant va schimba întreaga paradigmă despre rolul colesterolului, dezvăluind mecanismul Big Pharma din spatele acestei afaceri mondiale de proporţii. Afirmaţiile sunt făcute de către unul dintre liderii a peste 60 de academii şi institute de cercetare ale lumii, profesor multidisciplinar, cercetător emerit în ştiinţă, inventator, autorul cărţii “Grăsimile şi Colesterolul nu Provoacă Infarct Miocardic iar Statinele nu Sunt Soluţia” publicată în anul 2016. 

Având un subiect atât de delicat, a trebuit să fiu extrem de atent la alegerea invitatului, aşa că am verificat cu maximă atentie datele biografice ale profesorului Paul Rosch. Iată cine este invitatul emisiunii, Dr. Paul Rosch:

1. Preşedintele Consiliului Institutului American Pentru Stress,
2. Profesor De Medicină Şi Psihiatrie Clinică La Colegiul Medical Din New York
3. Vicepreşedinte Onorific Al Asociaţiei Internaţionale De Management Al Stresului
4. Preşedinte Al Filialei Americane A Asociaţiei Internaţionale De Management Al Stresului
5. Fost Medic Rezident La Renumitul Spital Johns Hopkins
6. Director Al Secţiei Endocrine Din Cadrul Departamentului De Metabolism
7. Bursier La Institutul De Medicină Experimentală Şi Chirurgie De La Universitatea Din Montreal
8. Preşedinte Al Institutului American De Stres
9. Preşedinte Al Consiliului Institutului American De Stres
10. Preşedintele Societăţii Pavloviene
11. Premiul Medicului De Excepţie Al Societăţii Medicale De Stat Din New York
12. Premiul Anul Cu O Citare A Congresului
13. Premiul Schering
14. Premiul Pentru Serviciul Profesional Excepţional Al Asociaţiei Americane Pentru Sănătate Rurală.
15. Premiul Societăţii Americane De Medicină Contemporană Şi Chirurgie, Pentru "Contribuţia La Înţelegerea Stresului, A Stării De Sănătate Şi A Bolilor".
16. Medalia Memorială I.M. Sechenov De Către Academia Rusă De Ştiinţe Medicale
17. Preşedinte Al Societăţii De Medicină Internă Din Statul New York
18. Preşedinte Al Fundaţiei Internaţionale Pentru Dezvoltare Bio-Psiho-Socială Şi Sănătate Umană
19. Consultant Expert În Stres La Centrul De Control Al Bolilor Din Statele Unite
20. Preşedinte Al Asociaţiei Diabeticilor Din Westchester
21. Preşedinte Al Academiei De Medicină Din Yonkers
22. Membru În Consiliul De Administraţie
23. Membru Al Universităţii Northwood
24. Membru Al Academiei Americane De Experţi În Stres Traumatic
25. Membru Al Consiliului Ştiinţific Consultativ
26. Membru Al Fundaţiei De Prevenire A Alzheimer-Ului
27. Consultant Al Clinicii Mensana Din Maryland
28. Consultant Al Clinicii Biotonus Din Elveţia Şi Al Altor Organizaţii Implicate În Furnizarea Asistenţei Medicale
29. Profesor Clinician Al Departamentului De Medicină În Psihiatrie La Facultatea De Medicină A Universităţii Din Maryland
30. Membru Activ În Comitetul Consultativ Internaţional Al Şcolii De Psihologie Şi Ştiinţe Sociale, Universitatea De Flores Din Buenos Aires.
31. Membru Pe Viaţă Şi Certificat Cu Înalte Competenţe, În Colegiul American Al Medicilor
32. Diplomat Al Consiliului Naţional Al Examinatorilor Medicali,
33. Membru Emerit Al Societăţii Endocrine,
34. Membru Emerit Al Societăţii Bioelectromagnetice,
35. Membru Al Consiliului De Epidemiologie Al Asociaţiei Americne A Inimii,
36. Certificat Cu Înalte Competenţe Şi Membru Al Societăţii De Medicină Comportamentală.
37. Membru Al Consiliului Pentru Cardiologie Geriatrică,
38. Certificat Cu Înalte Competenţe Şi Membru Al Academiei Mondiale De Artă Şi Ştiinţe
39. Certificat Cu Înalte Competenţe Şi Membru Al Societăţii Regale De Medicină.
40. Membru Deplin Al Prestigioasei Academii De Ştiinţe Medicale Din Rusia,
41. Consultant Senior În Medicină Internă Şi Medic Emerit Onorific La Spitalul St. John's Riverside Din Yonkers
42. Autorul Unui Studiu Numit Evaluarea Compensării Muncitorilor Subspecializaţi În Cardiologie, Endocrinologie Şi Boli Metabolice.
43. Consultant Senior În Medicină Internă Şi Medic Emerit Onorific La Spitalul St. John's Riverside Din Yonkers, New York
44. Editorul Şef Al Revistei Stress Medicine Din Anglia
45. Editor Asociat Al Jurnalului Internaţional De Sănătate Mentală De Urgenţă Şi A Jurnalului Internaţional De Stres Management.
46. Membru In Comitetul Editorial La Jurnalul Stresului Uman,
47. Membru In Comitetul Editorial La Jurnalul Internaţional De Psychosomatică,
48. Membru In Comitetul Editorial La Recenzii Şi Rapoarte Cardiovasculare,
49. Membru In Comitetul Editorial La Terapia Comprehensivă,
50. Membru In Comitetul Editorial La Jurnalul De Comportament Uman,
51. Membru In Comitetul Editorial La Sănătatea Informează
52. Membru In Comitetul Editorial La Informaţii Esenţiale Privind Asistenţa Medicală Alternativă."
SURSA

VEDEȚI PRIMA PARTE A INTERVIULUI TRADUS din IAN 2019 AICI:


"Veţi afla noutăţi din povestea interzisă a statinelor şi colesterolului şi vom continua să dezvăluim cele mai cutremurătoare afaceri din istorie, în baza căreia, mulţi dintre noi, inclusiv eu, am fost înşelaţi, am fost puşi sub medicaţie continuă iar corporaţiile farmaceutice prosperă de pe urma noastră. Trebuie să precizez că sub nicio formă această emisiune nu poate fi considerată un înlocuitor al consultului medical de specialitate iar opiniile prezentate aparţin exclusiv invitatului şi nu sunt opiniile mele sau ale televiziunii române. Voi continua prezentarea datelor biografice ale invitatului emisiunii, care sunt absolut impresionante, uimitoare, dovedind o activitate susţinută, încununată de succese, aprecieri, diplome, recunoaşteri internaţionale, articole şi cărţi publicate. L-am cunoscut pe Dr Paul Rosch cu ocazia vizionării unui film documentar numit Naţia Statinelor partea 1 şi 2. Fiind vocea principală, alături de încă 12 invitaţi de mare notorietate, am căutat o adresă de contact, pentru a-i propune un interviu de lungă durată. Ceea ce am aflat din film a fost terifiant, dar ceea ce am aflat din interviul înregistrat prin skype a fost cu mult mai tulburător." SURSA

VEDEȚI PARTEA A DOUA A INTERVIULUI DIN IAN 2019 AICI

3 comentarii:

  1. Poate scrieti si despre alte afaceri gen sida, boala lyme. leucemia hepatita, leucoreea si altele, aveti informatii pe net in toate limbile. Inca odata multumiri pentru curaj si disponibilitate.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu stiu daca ati observat, dar acest blog insoteste articolele cu o emisiune, conferinta, documentar tradus ceva ... si am vorbit de-a lungul timpului de nenumarate alte boli inclusiv SIDA ...

    RăspundețiȘtergere
  3. Aveti sute de documentare, n-am ajuns sa le citesc/vad pe toate.
    Eu consider site-ul dv unul de informare cu alternative desigur, ca nimeni nu detine adevarul absolut pentru momentul acela. Erau niste idei.

    RăspundețiȘtergere

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!