Ieşirea Din MATRIX: LARKEN ROSE - Statismul, cea mai periculoasă religie

PAGINI

joi, 9 iunie 2016

LARKEN ROSE - Statismul, cea mai periculoasă religie


Statism: The Most Dangerous Religion (2011)

Statismul intr-un sens politic, este credinta ca statul ar trebui sa controleze politica economica sau socială sau pe ambele pana la un anumit punct. Statismul sa spunem asa este opusul anarhismului, iar un individ care sustine o interventie minimala a statului este libertarian.


In filmele de astazi, Larken Rose merge chiar mai departe spunand ca Statismul este ca un fel de religie, de superstitie implementata printr-o forma de mind control, in care noi toti suntem indoctrinati ca avem nevoie de acest stat care sa ne controleze vietile, care sa decida in locul nostru, care sa impuna legile sale asupra noastra (chiar daca acestea sunt aberante sau impotriva bunului simt). El demasca pe larg ipocrizia existenta in mintea celor care se supun orbeste guvernului, sistemului. iar asta este cu atat mai evident in SUA, un stat imperialist, care a omorat in ultimul secol, milioane de oameni, a finantat razboaie fiind practic angrenata in conflicte permanent, pe tot globul.
Suntem indoctrinati sa credem ca fara un stat si o autoritate statala nu putem trai, nu putem supravietui, nu ne putem intelege, nu ne putem armoniza, de aceea punem in functii niste indivizi care cel mai adesea sunt doar niste mafioti cu gulere albe, niste zbiri, niste satrapi care sa puna biciul pe noi si care sa ne ceara taxe de protectie, parazitandu-ne.

Am dezbatut pe larg aceasta tema in articolele si documentarele traduse din categoria ANARHISM, pe care va invitam sa o explorati mai usor in CUPRINS.

Am impresia ca si filmul cu Micutul Punct e facut tot de Larken Rose.

Larken Rose, este un activist anti-sistem, anti taxe susținator al argumetului 861, si a facut 15 luni de puscarie deoarece a ales sa nu-si plateasca taxele timp de 5 ani (adunand datorii de aproximativ  $500,000.El a fost eliberat din inchisoare in decembrie 2006.

Mai multe despre ilegalitatea taxelor din SUA gasiti in documentarul AMERICA - From Freedom to fascism.

Mai multe detalii despre Larken Rose gasiti aici http://www.larkenrose.com

VEDETI MAI JOS DOUA FILME TRADUSE CU LARKEN ROSE:



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!