PROFETUL - de Khalil Ghibran

THE PROPHET (2015)

Continuam astazi lista de FILME CU MESAJ si/sau DE SUFLET si/sau SPIRITUALE, cu un alt film de weekend plin de suflet, un desen animat unic, realizat dupa cartea Profetul de Khalil Gibran. 

Mai intai cateva cuvinte despre Khalil:

"Khalil Gibran (Jubran Khalil Jubran, Djubran Khalil Djubran (născut pe 6 decembrie 1883-decedat pe 10 aprilie 1931) a fost un poet, filozof și prozator, poet și eseist libanez, unul din romanticii târzii ai literaturii arabe. A scris în engleză și arabă.

In 1894 emigreaza impreuna cu surorile sale mai mici, Marianna si Sultana, in Statele Unite, stabilindu-se la Boston. Urmeaza cursuri de specialitate in America si Liban, studiind pictura, arta fotografica, literatura araba, engleza si franceza.

Incepand cu 1905 incepe sa publice in diferite reviste din New York pamflete si scurte povestiri, toate in limba araba.

- 1905 - al-Musiqa (Muzica), o proza scurta in care este elogiata muzica in general si cea araba in special;

- 1906 - 'Ara'is al-Muruj (Nimfele din vale), o culegere de trei scurte povestiri, in care autorul isi exprima convingerile antifeudale si anticlericale;

- 1908 - al-Arwah al-Mutamclrrida (Spirite rebele) cuprinde patru povestiri, asemanatoare ca stil si spirit celor publicate in 1906. In acelasi an Gibran pleaca la Paris unde va studia artele plastice timp de doi ani si jumatate. Aici il intalneste pe Ameen Rihani precum si pe sculptorul Auguste Rodin.

Incepand cu anul 1911 se muta la New York. Publica cateva piese poetice in proza (ex. al-Ajniha al-Mutakassira - "Aripi frante", o scurta nuvela dedicata lui Mary Haskell) si ii este organizata o expozitie de pictura. In acelasi an, tatal sau moare in Liban.

In 1913 il intalneste pe Carl Gustav Jung, caruia ii face un portret. Cam prin 1916 are loc intalnirea cu Mikhail Naimy, un tanar scriitor de origine araba, cu care va lega o prietenie indelungata; ulterior, Naimy va deveni principalul sau biograf. In perioada urmatoare Gibran picteaza, scrie si publica intr-un ritm sustinut:

- 1919 - Twenty Drawings (Douazeci de desene), o colectie de desene prefatata de Alice Raphael si al-Mawakib (Procesiunea), un lung poem in limba araba, sub forma unui dialog intre un om eliberat si altul inlantuit. 

- 1920 - The Forerunner (Deschizatorul de drumuri). In acelasi an, Gibran fondeaza societatea literara "al-Rabita al-Qalamiyya" (The Pen Society) si publica la Cairo al-'Auasij (Furtuni), o culegere de eseuri in care este exprimata revolta impotriva omului devenit propriul sau sclav.

- 1923 - The Prophet (Profetul). La Cairo ii apare o noua culegere de povestiri intitulata al-Bada'i' waal-Tara'if (Noul si Miraculosul).

- 1926 - Sand and Foam (Nisip si Spuma).

- 1928 - Jesus, The Son of Man (Iisus, Fiul Omului), o incercare de a realiza un portret al lui Iisus vazut de contemporanii Sai; in esenta, asa cum se desprinde din paginile lui Gibran, figura lui Isus este aproape un duplicat al lui Almustafa din Profetul.

- 1931 - TheEarth Gods (Zeii Pamantului), un lung poem in proza constand dintr-un dialog purtat intre zeii Pamantului cu privire la destinul omului.

Kahlil Gibran moare la 10 aprilie 1931, la New York, in urma unei boli complicate (ciroza, plus un inceput de tuberculoza). Jurnalul New York Sun va titra cu litere mari: "S-a stins un profet".

Trupul i-a fost trimis in Liban, fiind ingropat la cripta manastirii Mar Sarkis. Postum, ii apar alte doua lucrari: The Wanderer (Ratacitorul), o colectie de parabole ce va vedea lumina tiparului in 1932, si The Garden of the Prophet (Gradina Profetului) in 1933." SURSA

Nota Noastra: Cartea cea mai controversata a lui Khalil a fost "Spirite rebele" , fiind acuzat de erezie de catre autoritatea otomana, care stapanea Libanul, datorita pozitiei sale anti-clericale si anti-feudale, exemplarele sale fiind arse in piata publica. Probabil acest fapt a si inspirat naratiunea povestii Profetul dupa care este facut si filmul de astazi.

Filmul este o opera de arta transpusa in animatie. La constructia acestei animatii de exceptie au contribuit mai multi artisti, cu stiluri diferite, de aceea veti observa ca exista o asa mare diversitate de conceptii artistice. Lucrarile acestora sunt redate atunci cund sunt citate paragrafe din cartea lui Gibran.

 Pentru noi a fost una dintre cele mai emotionante filme vazute in ultima vreme si putem considera povestea lui Mustafa ca fiind o parabola a povestii sufletului in aceasta lume hodorogita sufleteste, o lume in care iubirea si adevarul sunt dispretuite, iar minciuna, lasitatea, lacomia, sunt ridicate la mare rang.

Cartea  o puteti gasi AICI (Transport gratuit)

Va recomandam sa cititi si versiunea interpretata de OSHO. 

VEDETI FILMUL TRADUS 
CALITATE HD 720p

AICI 

Mai jos va oferim cateva pasaje din Profetul. Cateva dintre acestea apar si in film.

"Atunci Almitra zise: „Vorbeşte‑ne despre Iubire.”

Iar el îşi înălţă capul privind mulţimea şi o tăcere adâncă pogorî peste toţi. Apoi, cu o voce mare, începu:

„Când Iubirea vă face semn, urmaţi‑i îndemnul,

Chiar dacă drumurile‑i sunt grele şi prăpăstioase,

Şi când aripile‑i vă cuprind, supuneţi‑vă ei,

Chiar dacă sabia ascunsă‑n penaju‑i v‑ar putea răni,

Iar dacă vocea‑i vă vorbeşte, daţi‑i crezare,

Chiar dacă vocea‑i ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazănoapte care vă pustieşte grădinile.

Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie să vă şi crucifice. Precum vă face să creşteţi, ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile.

Precum ea se ridică până la înălţimea voastră, alintându‑vă ramurile cele mai fragile care freamătă în lumina Soarelui,

Tot la fel va răzbate până în adâncul rădăcinilor voastre, zdruncinând încleştarea lor cu pământul.

Asemeni snopilor de grâu, ea vă seceră.

Vă treieră pentru a vă descoji.

Vă vântură spre a vă curăţa de pleavă.

Vă macină până la înălbirea făinii.

Vă frământă până ajungeţi foarte supuşi,

Ca apoi să vă hărăzească focului său şi să puteţi deveni pâinea sfântă la ospăţul divin.

Toate acestea vi le va da Iubirea, pentru ca, astfel, să vă puteţi cunoaşte tainele inimii şi astfel să deveniţi o parte din inima Vieţii.

Dar dacă, stăpâniţi de teamă, veţi căuta doar tihna şi plăcerea dragostei,

Atunci e mai bine să vă acoperiţi goliciunea şi să ieşiţi din treierişul Iubirii,

Spre a vă întoarce în lumea fără de anotimpuri, unde veţi râde, dar nu cu întreaga voastră bucurie şi unde veţi plânge, dar nu în toate lacrimile voastre.

Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu ia decât de la sine.

Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea să fie stăpânită,

Fiindcă Iubirii îi este de ajuns Iubirea.

Când iubiţi, nu trebuie să spuneţi: „Creatorul e în inima mea”, ci mai degrabă: „Eu sunt în inima Creatorului”,

Şi să nu credeţi că puteţi croi singuri drumul Iubirii, fiindcă Iubirea, dacă o meritaţi, vă va arăta drumul ea însăşi.

Iubirea nu are nici o altă dorinţă decât aceea de a se împlini.

Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe, fie ca ele acestea să fie:

Să te topeşti şi să devii izvor ce sursurul în noapte‑şi cântă,

Să cunoşti durerea prea marii duioşii,

Să fii rănit de înţelegerea Iubirii,

Să sângerezi de bunăvoie şi bucurându‑te,

Să te trezeşti în zori cu inima întraripată şi să înalţi mulţumire pentru încă o zi de Iubire,

Să te odihneşti la ceasul amiezii şi să cugeţi la extazul Iubirii,

Să te întorci împăcat acasă la ora amurgului,

Şi apoi, să dormi înălţând în inimă o rugă pentru cel iubit, iar pe buze un cântec de laudă.”

Atunci un literat spuse: "Vorbeşte-ne despre cuvânt."

Şi el începu:

"Vorbiţi atunci când încetaţi a mai avea pace cu propriile gânduri;

Când nu mai puteţi rămâne în singurătatea inimii, viaţa vi se mută pe buze, iar sunetele sunt un divertisment spre trecerea timpului.

Şi, de cele mai multe ori, în discursurile voastre, gândirea vă este pe jumătate ucisă.

Fiindcă gândirea este o pasăre a înălţimilor, care, în colivia cuvintelor, izbuteşte doar să-şi desfăşoare aripile, dar nu poate zbura.

Unii dintre voi, din teama de a fi singuri, caută tovărăşia vorbăreţilor.

Tăcerea singurătăţii le dezvăluie acestora eul lor în toată goliciunea sa şi ar dori să fugă de ei înşişi.

Unii dintre voi vorbesc şi, fără să ştie şi fără premeditare, dau la iveala un adevăr pe care ei înşişi nu-l înţeleg.

Mai sunt şi alţii care păstrează în ei adevărul, însă nu-l dau pe seama cuvintelor.

În firea acestora spiritul sălăşuieşte în ritmul tăcerii.

Când îţi întâlneşti prietenul pe marginea drumului ori în târg, fie ca spiritul să-ţi anime buzele şi să-ţi călăuzească limba.

Fie ca vocea-i prin vocea ta să grăiască auzului firii sale;

Numai astfel sufletul tău va păstra adevărul inimii tale, aşa cum buchetul vinului este cel care stăruie.

Chiar şi când i-ai uitat culoarea, iar cupa de mult nu mai este."

…atunci o femeie zise: „Vorbeşte-ne despre Bucurie şi despre Tristeţe”.

Iar el răspunse:

„Bucuria este tristeţea fără de mască

şi însăşi fântâna din care a ţâşnit râsul vostru, a fost adesea plină de lacrimi.

Şi cum ar putea să fie altfel?

Cu cât mai adânc vă sapă-n fiinţă tristeţea, cu atât mai multă bucurie veţi cuprinde în voi.

Cupa care aşteaptă vinul nu este oare aceeaşi pe care focul a ars-o în cuptorul olarului?

Iar alăuta care vă alintă sufletul, nu este acelaşi lemn, mai înainte chinuit de cuţit?

Când sunteţi veseli, scrutaţi-vă adâncul inimii şi veţi afla că ceea ce vă umple de bucurie nu-i altceva decât ceea ce şi tristeţea v-a dăruit.

Când sunteţi trişti, iarăşi scrutaţi-vă inima şi veţi vedea că, într-adevăr, lacrimile voastre vin de la ceea ce, cândva, desfătarea voastră fusese.

Unii dintre voi spun: „Bucuria este mai mare decât tristeţea”, iar alţii zic: „Nu, tristeţea este mai mare decât bucuria”.

Ci, iată, eu vă încredinţez că ele sunt de nedespărţit.

Împreună sosesc în casa voastră şi, când una se aşază cu voi la masă, nu uitaţi, cealaltă în patul vostru s-a şi culcat.

Într-adevăr, sunteţi în cumpănă, asemenea unei balanţe, între bucuriile şi tristeţile voastre.

Numai când sunteţi goliţi de voi înşivă, talerele sunt nemişcate şi în echilibru.

Când, însă, paznicul comorii vă va ridica spre a-şi cântări aurul şi argintul, va trebui ca bucuria şi tristeţea voastră să se ridice ori să se scoboare.

Într-o zi Frumuseţea şi Urâţenia s-au întâlnit pe ţărmul mării. Şi-au spus una alteia: "Hai să ne scăldăm în mare".

S-au dezbrăcat şi au înotat în apele mării. După puţin timp, Urâţenia a venit la mal, s-a îmbrăcat cu hainele Frumuseţii şi a plecat.

Frumuseţea a ieşit din apă şi nu şi-a mai găsit straiele; îi era ruşine să rămână despuiată, aşa că s-a îmbrăcat în straiele Urâţeniei. Apoi, Fumuseţea a plecat.

Şi până în ziua de azi, bărbaţii şi femeile o încurcă pe una cu cealaltă.

Cu toate acestea, sunt unii care văd faţa Frumuseţii şi o recunosc în ciuda hainelor. Şi mai sunt unii care cunosc faţa Urâţeniei, iar straiele nu o ascund de ochii lor." SURSA

Cartea  o puteti gasi AICI (Transport gratuit)

Va recomandam sa cititi si versiunea interpretata de OSHO.