What Would It Look Like ? (2009)
SURSA: antiiluzii.blogspot.com
"Societatea noastră este condusă de nişte oameni nebuni care au obiective nebuneşti. Cred că suntem conduşi de nişte maniaci, către nişte ţeluri demente şi cred că este posibil să fiu ostracizat, ca fiind nebun, numai pentru că m-am exprimat astfel. Tocmai în asta constă nebunia !”
John Lennon
În februarie 2009, regizorul şi compozitorul Emmanuel Vaughan-Lee prezenta prin acest mini documentar, „What Would It Look Like ?”, bazat pe interviuri luate unor personalităţi contemporane, o pledoarie pentru sănătatea lumii, un demers în favoarea evoluţiei spirituale a omenirii, de fapt, în condiţiile în care structurile actuale ale societăţii, aşa-zis moderne, sunt pe cale să se năruie, uzate fiind de repetarea la infinit a aceloraşi erori de către aceeaşi clasă politică, incapabilă să gestioneze destinele noastre, deşi declară emfatic că ne conduce către o nouă perspectivă globală, uşor de identificat, însă, cu aceeaşi sclavie milenară, re-cosmetizată propagandistic.
Nu vă voi plictisi cu prea multe amănunte, fiindcă, aşa cum am mai spus-o, situaţia social-politică globală a fost dezbătută, pe larg, pe acest site şi detest să mă repet, filozofând, la nesfârşit, pe marginea aceloraşi subiecte, dar este interesant, fireşte, că tocmai noi suntem cei care ne plângem de starea precară a planetei, fiindcă, de fapt, Terra ar putea fi foarte sănătoasă, dacă n-am exista noi, „bipezii gânditori” ai lui Pascal.
Bine, e adevărat că el ne comparase cu trestiile, dar cred că ar fi o insultă pentru orice plantă să fie comparată cu cea mai barbară fiinţă care a păşit vreodată pe suprafaţa acestei planete nefericite.
Când am dat prima dată peste opinia acelui mogul al Big Pharma care-şi dorea să ne vândă tuturor, la grămadă, pilulele lui otrăvitoare, argumentând că nu există oameni sănătoşi, ci numai indivizi nediagnosticaţi, încă, recunosc că m-am cam sufocat de indignare, în primele clipe.
Apoi, am râs în sinea mea, şi mi-am dat seama că, deşi aveam motivaţii diferite, ajunsesem la concluzii identice, fiindcă numai despre sănătate psihică a omenirii n-am putea vorbi, dacă am ţine cont de comportamentul nostru invaziv, aberant, fiindcă fie facem tot posibilul pentru a transforma biosfera într-un deşert toxic, fie zăcem inerţi, aşteptând ca alţii să ia atitudine în acest sens.
De asemenea, nu vreau să mai combat teoriile mincinoase promovate de mass-media, cum ar fi cea a suprapopulării lumii – cândva am lansat provocarea, pe acest site, ca cineva să calculeze suprafaţa agricolă pe cap de locuitor al lumii, pentru a ilustra falsitatea acestei teorii şi desigur că nimeni nu s-a înghesuit să facă o simplă împărţire – sau cea a resurselor limitate.
Nu există resurse limitate, fiindcă, pe de o parte, există soluţii energetice neconvenţionale sau cele catalogate ca „free energy”, perfect funcţionale, dar nepuse în aplicare pentru a nu ameninţa monopolul petrolier impus de elitele lumii.
Pe de altă parte, se adună din ce în ce mai multe dovezi care contestă originea biotică a petrolului, demonstrând că, de fapt, este un lichid produs continuu în scoarţa planetei şi că zăcăminte declarate a fiind epuizate, cu ceva timp în urmă, s-au regenerat de la sine, de atunci încoace, revenind la cotele de producţie de vârf.
Toate aceste teorii sunt susţinute, furibund, de „aristocraţia planetei” pentru a-şi justifica practicile eugenice menite să ne reducă la un număr uşor controlabil de sclavi planetari.
Copil fiind, mă uluia opacitatea unui profesor de istorie care se străduia să mă convingă că existau diferenţe fundamentale între sclavii antichităţii şi iobagii epocii feudale, de exemplu, când, pentru mine era clar că acei oameni continuau să-şi poarte ghiuleaua legată de gleznă, fiind permanent afectaţi de toanele aceleaşi aristocraţii demente, care putea dispune discreţionar până şi de viaţa lor.
Unde naiba era diferenţa ?
Într-o etichetă, într-un simplu nume ?
Mă miră şi acum faptul că astfel de oameni, care duc o existenţă oribilă, în esenţă – chiar şi în ziua de azi, când sunt denumiţi „muncitori”, şi nu sclavi sau iobagi – existenţa unui hamster care învârte la nesfârşit rotiţa angrenajului muncii, mai pot fi speriaţi de alţi demagogi tembeli, „fustoşii” îndoliaţi care-i ameninţă cu un iad iluzoriu într-o ipotetică viaţă de apoi, dacă nu-şi acceptă cu umilinţă statutul de robi în această lume.
Pentru numele lui Dumnezeu, veniţi-vă în fire !
Bine, e adevărat că el ne comparase cu trestiile, dar cred că ar fi o insultă pentru orice plantă să fie comparată cu cea mai barbară fiinţă care a păşit vreodată pe suprafaţa acestei planete nefericite.
Când am dat prima dată peste opinia acelui mogul al Big Pharma care-şi dorea să ne vândă tuturor, la grămadă, pilulele lui otrăvitoare, argumentând că nu există oameni sănătoşi, ci numai indivizi nediagnosticaţi, încă, recunosc că m-am cam sufocat de indignare, în primele clipe.
De asemenea, nu vreau să mai combat teoriile mincinoase promovate de mass-media, cum ar fi cea a suprapopulării lumii – cândva am lansat provocarea, pe acest site, ca cineva să calculeze suprafaţa agricolă pe cap de locuitor al lumii, pentru a ilustra falsitatea acestei teorii şi desigur că nimeni nu s-a înghesuit să facă o simplă împărţire – sau cea a resurselor limitate.
Nu există resurse limitate, fiindcă, pe de o parte, există soluţii energetice neconvenţionale sau cele catalogate ca „free energy”, perfect funcţionale, dar nepuse în aplicare pentru a nu ameninţa monopolul petrolier impus de elitele lumii.
Pe de altă parte, se adună din ce în ce mai multe dovezi care contestă originea biotică a petrolului, demonstrând că, de fapt, este un lichid produs continuu în scoarţa planetei şi că zăcăminte declarate a fiind epuizate, cu ceva timp în urmă, s-au regenerat de la sine, de atunci încoace, revenind la cotele de producţie de vârf.
Toate aceste teorii sunt susţinute, furibund, de „aristocraţia planetei” pentru a-şi justifica practicile eugenice menite să ne reducă la un număr uşor controlabil de sclavi planetari.
Copil fiind, mă uluia opacitatea unui profesor de istorie care se străduia să mă convingă că existau diferenţe fundamentale între sclavii antichităţii şi iobagii epocii feudale, de exemplu, când, pentru mine era clar că acei oameni continuau să-şi poarte ghiuleaua legată de gleznă, fiind permanent afectaţi de toanele aceleaşi aristocraţii demente, care putea dispune discreţionar până şi de viaţa lor.
Unde naiba era diferenţa ?
Într-o etichetă, într-un simplu nume ?
Pentru numele lui Dumnezeu, veniţi-vă în fire !
După traiul pe fundul acestei gropi de gunoi a universului, numită Pământ, mă îndoiesc sincer că ar putea exista ceva mai rău.
În opinia lui Noam Chomsky nu este decât pură demagogie să susţii că oamenii sunt liberi, atât timp cât nu există libertate economică, financiară, atât timp cât acei oameni nu posedă nici măcar minimul de venit necesar subzistenţei.
Ce hal de libertate poate fi asta ?
Libertatea doar de a saliva, nestingherit, în faţa unor vitrine strălucitoare, fiindcă îţi fluieră vântul prin buzunarele tale „pline” cu „venitul minim”, garantat de un guvern psihopat ?
Libertatea de a circula în picioarele goale pe acostament, ferindu-te de noroiul împroşcat de roţile limuzinelor trântorilor politici ?
În opinia lui Noam Chomsky nu este decât pură demagogie să susţii că oamenii sunt liberi, atât timp cât nu există libertate economică, financiară, atât timp cât acei oameni nu posedă nici măcar minimul de venit necesar subzistenţei.
Ce hal de libertate poate fi asta ?
Libertatea doar de a saliva, nestingherit, în faţa unor vitrine strălucitoare, fiindcă îţi fluieră vântul prin buzunarele tale „pline” cu „venitul minim”, garantat de un guvern psihopat ?
Libertatea de a circula în picioarele goale pe acostament, ferindu-te de noroiul împroşcat de roţile limuzinelor trântorilor politici ?
Dacă vă întrebaţi, cumva, ce anume este acel zid imens care apare în film, către final, să ştiţi că nu este nici marele zid chinezesc şi nici cel al Berlinului – a cărui „doborâre”, în 1989, încă o mai sărbătorim ca năucii, anual – ci este zidul între ale cărei limite unul dintre cele mai violente şi asasine regimuri din lume, cel israelian, a încarcerat nevinovatul popor palestinian, pentru a-l putea bombarda periodic într-un areal foarte bine delimitat, un popor al cărui calvar se apropie cu paşi repezi de „sărbătorirea” centenarului, apropo, dacă tot suntem puşi pe celebrat victorii himerice.
Trebuie să distrugem, în întregime, sistemele ierarhice actuale, fără violenţă, desigur, aplicând poate principiile filozofice anarhiste atât de dragi lui Chomsky, fiindcă altfel nu vom avea de-a face decât cu simple cosmetizări de faţadă, aşa cum s-a întâmplat cel puţin în ultimele două milenii.
Din acest motiv am afirmat întotdeauna că ieşitul în stradă pentru probleme punctiforme, distincte, nu înseamnă decât cedare în faţa manipulării mediatice, o risipire inutilă şi ridicolă de energii şi resurse, din moment ce sistemul putred care generează, continuu, toate aceste probleme rămâne intact şi, în cel mai bun caz, nu reuşim decât să-i forţăm mâna, numai temporar, de fiecare dată, ca să ne „acorde”, cu mare greutate, răsplata anumitor concesii ridicole.
Sfântul dicton „Drumul spre iad este pavat cu bune intenţii !” îşi găseşte ilustrarea perfectă şi în acest film, în care realizatorii ne oferă ocazia de a „savura” discursul de un cinism sinistru şi nesimţirea abjectă a lui Bombama, care are tupeul de a vorbi despre idealuri umanitare şi despre drogurile din Afganistan, în condiţiile în care contribuţia acestei ţări la producţia de droguri, pe plan mondial, a crescut de la 4% la peste 80% sub stăpânirea imperiului satanei.
Ne vorbeşte, într-un limbaj demagogic infect, despre pace şi comuniune globală, în condiţiile în care corporaţia iadului, SUA, şi-a amplificat bugetul militar la cote de neimaginat şi, fireşte, a invadat orice ţară care a îndrăznit să nu-i pună pe tavă propriile resurse, totul sub sintagma imbecilă a „răspândirii democraţiei” în lume.
Ne sfidează, folosind drept pretext pentru teroarea imperialistă pe care o răspândeşte pe planetă tocmai „sărăcia şi violenţa din Somalia” şi „genocidul din Darfur” provocate şi întreţinute, la nesfârşit, de armele americane şi consilierii CIA care susţin acele regimuri criminale, africane.
În concluzie, am putea teoretiza la infinit, am putea continua să ne plângem neputincioşi, aşa cum o şi facem, de soarta noastră vitregă, am putea urma îndemnurile la inerţie socială, promovate insidios de militanţii New Age, cu ai lor idioţi „lucrători în lumină”, am putea aştepta să ne mântuie vreo zeitate oarecare, la care se închină bigoţii lumii, sau am putea conştientiza, o dată pentru totdeauna, că schimbarea planetei nu se poate produce fără o evoluţie lăuntrică a fiecărei fiinţe umane, prin abandonul apatiei noastre native şi, mai ales, al egocentrismului impus prin educaţie, militând, in corpore, pentru edificarea unei noi societăţi, a iubirii, a compasiunii şi, în special, a colaborării.
Trebuie să distrugem, în întregime, sistemele ierarhice actuale, fără violenţă, desigur, aplicând poate principiile filozofice anarhiste atât de dragi lui Chomsky, fiindcă altfel nu vom avea de-a face decât cu simple cosmetizări de faţadă, aşa cum s-a întâmplat cel puţin în ultimele două milenii.
Din acest motiv am afirmat întotdeauna că ieşitul în stradă pentru probleme punctiforme, distincte, nu înseamnă decât cedare în faţa manipulării mediatice, o risipire inutilă şi ridicolă de energii şi resurse, din moment ce sistemul putred care generează, continuu, toate aceste probleme rămâne intact şi, în cel mai bun caz, nu reuşim decât să-i forţăm mâna, numai temporar, de fiecare dată, ca să ne „acorde”, cu mare greutate, răsplata anumitor concesii ridicole.
Sfântul dicton „Drumul spre iad este pavat cu bune intenţii !” îşi găseşte ilustrarea perfectă şi în acest film, în care realizatorii ne oferă ocazia de a „savura” discursul de un cinism sinistru şi nesimţirea abjectă a lui Bombama, care are tupeul de a vorbi despre idealuri umanitare şi despre drogurile din Afganistan, în condiţiile în care contribuţia acestei ţări la producţia de droguri, pe plan mondial, a crescut de la 4% la peste 80% sub stăpânirea imperiului satanei.
Ne vorbeşte, într-un limbaj demagogic infect, despre pace şi comuniune globală, în condiţiile în care corporaţia iadului, SUA, şi-a amplificat bugetul militar la cote de neimaginat şi, fireşte, a invadat orice ţară care a îndrăznit să nu-i pună pe tavă propriile resurse, totul sub sintagma imbecilă a „răspândirii democraţiei” în lume.
Ne sfidează, folosind drept pretext pentru teroarea imperialistă pe care o răspândeşte pe planetă tocmai „sărăcia şi violenţa din Somalia” şi „genocidul din Darfur” provocate şi întreţinute, la nesfârşit, de armele americane şi consilierii CIA care susţin acele regimuri criminale, africane.
În concluzie, am putea teoretiza la infinit, am putea continua să ne plângem neputincioşi, aşa cum o şi facem, de soarta noastră vitregă, am putea urma îndemnurile la inerţie socială, promovate insidios de militanţii New Age, cu ai lor idioţi „lucrători în lumină”, am putea aştepta să ne mântuie vreo zeitate oarecare, la care se închină bigoţii lumii, sau am putea conştientiza, o dată pentru totdeauna, că schimbarea planetei nu se poate produce fără o evoluţie lăuntrică a fiecărei fiinţe umane, prin abandonul apatiei noastre native şi, mai ales, al egocentrismului impus prin educaţie, militând, in corpore, pentru edificarea unei noi societăţi, a iubirii, a compasiunii şi, în special, a colaborării.
„Când ne aducem aminte că suntem, cu toţii, nebuni atunci misterele dispar şi viaţa noastră se clarifică. […] Fiindcă, prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, în ţara noastră dispunem de acele trei lucruri nespus de preţioase: libertatea de exprimare, libertatea conştiinţei ... şi prudenţa de a nu practica niciuna, vreodată.”
Mark Twain
(1835 ÷ 1910)
SURSA: antiiluzii.blogspot.com
VEZI DOCUMENTARUL "What Would It Look Like ?" TRADUS, AICI
Oare cum ar putea arata lumea ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!