ANARHIA - o lume fara conducatori

ANARKOS (2012)

„Să fii guvernat înseamnă să fii supravegheat, cercetat, spionat, dirijat, legiferat, numărat, reglementat, înrolat, îndoctrinat, controlat, verificat, estimat, evaluat, cenzurat, comandat, de creaturi care nu au nici dreptul, nici înţelepciunea şi nici virtutea necesară pentru a o face. Să fii guvernat înseamnă ca orice operaţiune, orice tranzacţie, să-ţi fie notată, înregistrată, estimată, taxată, ştampilată, măsurată, numărată, evaluată, licenţiată, autorizată, admonestată, împiedicată, interzisă, reformulată, corectată, pedepsită. Înseamnă ca, sub pretextul utilităţii publice şi în numele interesului general, să fii impozitat, jecmănit, exploatat, monopolizat, extorcat, stors, escrocat, jefuit; apoi, la cea mai mică opoziţie, la primul cuvânt de protest, să fii oprimat, amendat, discreditat, hărţuit, vânat, abuzat, ciomăgit, dezarmat, înrobit, sufocat, încarcerat, judecat, condamnat, împuşcat, deportat, sacrificat, vândut, trădat; şi, ca să pună capac la toate, eşti batjocorit, ridiculizat, ironizat, scandalizat, dezonorat. Acesta este guvernul; aceasta este dreptatea lui; aceasta este moralitatea lui.”

Pierre-Joseph Proudhon

Idée générale de la Révolution

au dix-neuvième siècle (1851) SURSA

"Anarhie, conform originalului din greacă, αναρχία, este un concept care se referă la existența unei societății anarhice, societatea oamenilor liberi. Anarhismul este denumirea unei filozofii politice sau denuminarea unui termen generic pentru un grup de concepții de natură filozofico-politică, care sunt mai mult sau mai puțin legate una de alta, derivat din cuvântul din limba greacă veche an-archos, care s-ar traduce în limba română prin expresia fără conducere sau fără conducători (fara  ARCHONI n.n.). În sensul cel mai general, "anarhismul este convingerea fermă că toți conducătorii sunt în ultimă instanță opresivi și, ca atare, trebuie eliminați/înlăturați.

Deși aparent divergent sau inconsistent, dar o persoană care este un teoretician și/sau un practician al anarhiei, refuzând autoritarea politică , poate totuși crede în conducerea bazată pe voluntariat.

Anarhismul nu neagă ordinea, ci legile așa cum au fost făcute de om pentru guvernarea unor mase mari de alți oameni. Anarhiștii susțin că refuzul lor față de constituții și guverne nu inseamnă promovarea “fărădelegii”. Ei susțin că justiția reală este naturală, inerentă, și se va afirma prin dezvoltarea liberă a "socialității" omului: înclinația lui naturală (atunci când nu este închistată de legi) de a trăi pe baza principiilor și practicilor de "ajutor reciproc". Tocmai pt că se bazează pe trei principii simple și universale (libertate, egalitate și ajutor reciproc), anarhismul a fost îmbrățișat de multi, dar și în artă (poezie, proză, teatru, pictură și grafică etc.). Anarhismul are o influență predominantă în multe mișcări politice contemporane, inclusiv în campaniiile împotriva brutalității poliției, pedepsei capitale, în mișcările pentru drepturile homosexualilor,drepturile animalelor, vegetarianism, dreptul la avort, abolirea penitenciarelor, legalizarea marijuanei etc."

DECI , ANARHIE NU INSEAMNA HAOS!

SURSA: http://ro.wikipedia.org/wiki/Anarhie 

"Anarhismul este poate cea mai putin tipica ideologie politica: pe de o parte nu a ajuns niciodata la guvernare, cel putin nu la nivel national; nici o societate sau natiune nu a fost vreodata modelata dupa principiile anarhiste (de aici apare deseori tendinta de a desconsidera anarhismul în raport cu celelalte doctrine politice). Pe de alta parte, este putin tipica printre celelalte ideologii politice din cauza discrepantei uluitoare între ceea ce se prezinta si se doreste a fi anarhismul în teorie si felul în care acesta este perceput în mentalul colectiv.

Ce este anarhismul?

Principiile fundamentale ale anarhismului sunt greu de sintetizat, teoreticienii sai fiind puternic marcati de individualism si prea putin preocupati de coerenta. Într-o enumerare care nu are pretentia de a include toata gândirea anarhista, putem aminti ca elemente de baza ale acesteia:

a.critica autoritatii: aceasta violeaza atât principiul egalitatii cât si al libertatii si trebuie respinsa, indiferent daca este reprezentata de Stat, de biserica sau de profesorul de scoala;

b. ordinea anarhista: anarhismul nu înseamna distrugere ci, dimpotriva, instituirea unei ordini bazata pe micile comunitati, pe federalism, pe mutualism si cooperare;

c. bazele morale ale comunitatii anarhiste: dincolo de principii administrative ceea ce va asigura succesul societati anarhiste sunt valorile morale, aplicarea legii naturale;

d. libertatea în interiorul societatii: anarhistii sustin libertatea, fara a subscrie însa la notiunea religioasa sau filosofica de vointa libera; este libertatea fata de coercitie si opresiune si libertatea fata de inegalitati si saracie;

e. ordinea fara dependenta;

f. individualismul este o caracteristica specifica tuturor anarhistilor, chiar daca multi dintre ei îi adauga cooperarea ca principiu societal obligatoriu.

Istoria unei neîntelegeri

Cu toate acestea, în jurul anarhismului si mai ales anarhistului s-a creat o adevarata mitologie populara în centrul careia se afla violenta, distrugerea, haosul. Toate aceste atribute cu o încarcatura simbolica negativa, foarte prezente la nivelul simtului comun, sunt de natura sa îngreuneze studiul ideilor anarhiste si cu atât mai mult adoptarea anarhismul ca si crez. Cei mai tentati sa se apropie de o doctrina perceputa ca fiind a violentei si radicalismului sunt deseori indivizi izolati, cu probleme psihologice si de comportament, care nu fac altceva decât sa închida, prin manifestarile lor, un adevarat cerc vicios al perceptiilor, confirmând prejudecatile sociale despre anarhism si anarhisti. Bertrand Russel spunea ca: “În conceptia populara, anarhistul este o persoana care arunca bombe si comite ultraje de neimaginat, fie pentru ca este mai mult sau mai putin bolnav mintal, fie pentru ca foloseste opiniile politice extreme ca o masca pentru înclinatiile sale criminale”, fara a tine însa cont de un fapt care este, dupa parerea mea, mult mai grav: imaginea anarhistului a devenit, în timp, imaginea anarhismului.

Violenta individuala a devenit, în conceptia popularam, principala caracteristica a unei teorii care, de cele mai multe ori este o exaltare a rationalitatii si a moralitatii din om.Nu este foarte dificil sa dam seama despre felul în care anarhistul a fost asociat violentei în perioada “propagandei prin fapte”, perioada de mari tulburari politice si sociale; este suficient pentru aceasta sa facem o analogie cu perioada contemporana, cu felul în care este astazi prezentat anarhistul (trebuie spus ca reprezentarile negative existente la nivelul opiniei publice sunt alimentate si recreate în permanenta de catre mijloacele de informare în masa): “Anarhistii poarta steaguri negre, fetele le sunt acoperite cu cagule si sunt înarmati cu drugi de fier” se spune într-un articol publicat în cotidianul Adevarul în anul 2001.

Efectul de halou care face ca imaginea unor indivizi violenti, a unor persoane declasate sa se rasfrânga asupra ideii anarhiste în întregime, este dublat de un alt fenomen, acela al asimilarii gresite a anarhismului cu alte doctrine, idei sau miscari: ceea ce se întâmpla în secolul XIX când anarhismul era în mod frecvent asociat cu socialismul sau comunismul se repeta astazi, acesta fiind legat, cel putin în programele de stiri ale televiziunilor si posturilor de radio de pretutindeni, de lupta antiglobalizare. Pentru reporterii de stiri “anarhisti” a devenit sintagma cel mai des folosita atunci când se vorbeste despre un protest (eventual violent) antiglobalizare. Desi teoriile antiglobalizare, la fel ca si feminismul, ecologismul, etc datoreaza mult anarhismului, nu exista nici un suport teoretic pentru a le reduce la anarhism. Însa stereotipurile usureaza foarte mult procesul de întelegere al lumii, iar reporterii trebuie sa vorbeasca cât mai deslusit, astfel încât legarea oricarei manifestari violente de anarhism, pe lânga faptul ca întretine confuzia, spune oamenilor ceva ce ei se asteapta sa auda si înlesneste procesul de comunicare. Asadar, este putin probabil ca o schimbare de sens a imaginii anarhistului va fi posibila în viitorul apropiat.

Rebelul dement este poate cea mai raspândita imagine a anarhistului. Un alt stereotip, mai putin întâlnit la nivelul simtului comun, însa des întâlnit în teoria despre anarhism este cel al anarhistului non-violent, al sfântului (Joll despre Kropotkin, etc). Sau cel al doctrinarului fanatic a carui inflexibilitate îl conduce la auto-distrugere sau cel putin la esec (deseori despre Bakunin). Exista desigur o serie întreaga de clisee, printre care acestea nu sunt decât câteva; pe lânga ele, gasim în aceasta galerie o imagine care trece de cele mai multe ori neobservata: este imaginea anarhistului aplecat asupra mesei de scris, lucrând la o critica rationala a societatii, cautând calea ideala pentru eliminarea tarelor care viciaza relatiile dintre oameni. Poate un stereotip ca toate celelalte. Însa, pentru secolul XXI, este cel care ar trebui sa trezeasca cel mai mare interes. Deoarece tehnologia moderna confera criticilor societatii mijloacele de organizare non-ierarhice de care vorbesc toate teoriile anarhiste, iar fenomenul Internet face sa para din ce în ce mai putin fantezista ideea democratiei directe si a eliminarii ierarhiilor centralizate.

Trecutul anarhist?

La fel ca liberalismul, socialismul si conservatorismul, anarhismul (privit ca ideologie – nu ca înclinatie libertara) a aparut ca reactie la marile schimbari sociale care au afectat Europa secolului XIX. Ideile gânditorilor anarhisti au fost agreate de milioane de oameni catre sfârsitul secolului al XIX si pâna astazi continua sa influenteze o serie întreaga de alte doctrine si gânditori. Daca în urma cu un secol si ceva scrierile lui P.J. Proudhon sau M. Bakunin stateau alaturi de cele ale lui K. Marxsau John Stuart Mill, astazi locul anarhismului în gândirea politica este mult ignorat, iar la aceasta au contribuit o serie de factori, dintre care unii istorici. Pentru început, anarhismul a fost asimilat socialismului în lupta sa pentru drepturile clasei muncitoare. De abia o data cu primul Razboi Mondial si Revolutia bolsevica anarhismul a fost definitiv disociat de marxism. Dupa 1918, atât miscarea cât si teoria anarhista au sucombat, pe de o parte în fata socialismului si a nationalismului fascist, pe de alta parte. Într-o epoca în care puterea statului a devenit atât de mare încât a fost nevoie de un nou termen pentru a-i desemna natura: “totalitar”, anarhismul a devenit o data în plus irelevant. Doua razboaie mondiale si apoi cresterea birocratizarii democratiilor, aparitia si dezvoltarea statului bunastarii sociale, au fost tot atâtea semnale ca anarhismul nu-si mai poate gasi locul printre ideologiile politice. Antologiile politice sau istoriile anarhismului au mai toate tonul elegiac al descrierii unui esec. Acceptând cu toate irelevanta miscarii anarhiste, recunosc totusi ca acesta a fost un raspuns autentic la dubla revolutie a secolului XIX (industriala si democratica), meritându-si astfel locul, desi limitat, într-o istorie a doctrinelor politice. G. Woodcok, într-un capitol în care-si propune sa explice “de ce miscarea fondata de Bakunin a esuat” recunoaste: “Ideea (anarhista) în diverse forme si sub nume diferite a existat cu doua secole înainte de începerea miscarii istorice propriu-zise si, din moment ce ideile sunt mult mai durabile decât organizatiile sau cauzele, este posibil ca nucleul teoretic al anarhismului sa aiba înca puterea de a crea o noua forma în circumstante istorice noi si în continua miscare” (Anarchism). Din punctul meu de vedere anarhismul nu trebuie tratat cu nostalgie deoarece este mai mult decât o teorie a eliberarii de orice forma de dominatie, fiind în acelasi timp o credinta, un stil de viata, cu o puternica influenta asupra imaginatiei, având din acest motiv capacitatea de a reveni în diferite epoci istorice. Prezentul pare, si el, mai orientat catre actiune decât înspre cercetare. Se dezvolta, pe principii anarhiste, o întreaga retea care a depasit, prin intermediul internetului, granitele statelor si limitele ierarhiilor. Indivizi din toate regiunile globului, capabili de organizare si actiune comuna (cum au dovedit-o la Porto Alegre) sunt deocamdata doar marginali ai sistemului politic.

Însa un efect pervers al globalizarii poate fi un sprijin nesperat pentru miscarea anarhista, într-o vreme în care principii anarhiste precum descentralizarea deciziei, ordinea fara dependenta, etc. devin credinte pentru o parte din ce în ce mai mare a populatiei globului."

SURSA: http://www.cadranpolitic.ro

VEDETI FILMUL TRADUS DESPRE ANARHIE , AICI

Anarkos 

 Iata ce spune  traducatorul filmului despre acesta: 

"Când m-am confruntat, pentru întâia oară, cu opera lui Noam Chomsky, şi, desigur, că i-am studiat biografia în amănunt, am fost, iniţial, puţin intrigat de faptul că s-a autodenumit, încă de la începuturile carierei, „anarho-sindicalist”, crezând, la rândul meu, ca orice alt om care a căzut, cândva, pradă îndoctrinării oficiale, că nu era decât pură bravadă, un spirit de frondă menit să-i accentueze opoziţia manifestată faţă de guvernele autocrate ale lumii şi, în special, faţă de cel al Satanelor Unite ale Americii.

Ulterior, am dat peste acest mini documentar, „Anarkos”, realizat de Scott Noble (1, 2, 3, 4) – a cărui continuare în variantă extinsă, din păcate, nu s-a mai concretizat – un regizor amator binecunoscut fidelilor acestui site, care m-a uluit dezvăluindu-mi idealurile curentului filozofic respectiv şi semnificaţiile reale ale acestui cuvânt, folosit în mod denaturat, cu intenţie, de către elite, pentru a ne batjocori – punându-l în seama altora – tocmai prin crezul lor masonic „ordine din haos”, în baza căruia ne guvernează de mii de ani şi care sintetizează, de fapt, principiul hegelian teză-antiteză-sinteză sau cum este el denumit, mai nou şi mai plastic, de către David Icke, problemă-reacţie-soluţie. [...]

"Aşa cum am mai afirmat-o, repetat, este mai mult decât evident că, de mii de ani încoace, din zorii civilizaţiei umane, puterea a fost confiscată de o elită minusculă, cunoscută sub numele de aristocraţie, care a generat şi certificat, numai aparent, propriile regimuri politice, cosmetizate, în timp, din cauza evoluţiei conştiinţei omenirii şi, mai ales, datorită neputinţei de a stopa setea de cunoaştere umană, sub diverse denumiri de faţadă, ca sclavagism, feudalism, capitalism, socialism ş.a.m.d., care, în esenţă, maschează, tot prin propagandă şi îndoctrinare – a se citi educaţie de stat – realitatea evidentă a îndepărtării maselor populare, prin constrângere sau minciună, de exercitarea actului decizional statal. 

Guvernarea prin legi coercitive, în esenţa lor, pleacă de la premisa falsă că omul este violent, prin natura lui şi numai „pumnul şi palma” îi pot domoli instinctele nestăpânite, chiar dacă David Friedman, citat într-un film, avea o cu totul altă opinie: „Folosirea directă a forţei este o soluţie atât de ineficientă, pentru orice problemă,  încât este folosită numai de copii mici şi de naţiunile mari.” 

MAI MULTE PARERI SI SURSA: http://antiiluzii.blogspot.com