Ieşirea Din MATRIX: mai 2013

PAGINI

marți, 28 mai 2013

Rosia Montana, un loc la marginea prapastiei (28.05.2013)

Rosia Montana, town on the brink (2012)

„Roșia Montană -€“ cu toții am auzit de ea, dar ce știm cu adevărat despre ce se întâmplă acolo? Se pare că interesul despre acest subiect a ajuns si peste hotare la regizorului german Fabian Daub, care a decis să vină în România și să facă acest film documentar despre Roșia Montană.
Montate în stilul documentarului “observațional”€™, fără narațiune, acompaniate și discret €˜”comentate”€™ doar de muzică cu caracter folcloric și world music (Maria Tănase, trupa Zarada), interviurile, declarațiile, confesiunile localnicilor vorbesc de la sine și îi dau ocazia publicului spectator să-și formeze propria opinie.
Despre Roșia Montană – un loc la margine de prăpastie regizorul Cristian Mungiu a declarat: ”(…) am vrut să văd un documentar german despre Roșia Montană, l-am văzut, acum a fost și la Astra, la Sibiu, și mi s-a părut că cu ficțiunea e foarte greu să faci ceva mai echilibrat, mai rezonabil și mai onest decât a făcut omul ăla, care nu e român și n-are niciun parti pris. Am luat legătura cu el pentru că mi s-a părut mai important să-i popularizez filmul înainte să-mi pun problema dacă eu voi face sau nu un film despre subiect.”
Roșia Montană €- un loc la margine de prăpastie și-a avut debutul în cadrul Festivalului Filmfest Hamburg, în data de 30 septembrie 2012 și la Sibiu, în cadrul Astra Film Fest unde a câștigat Premiul special pentru documentarul românesc.”
 VEDEȚI FILMUL AICI LINK 1
SAU AICI - LINK 2
SAU AICI - LINK 3 (parola FYMaaa)

DOWNLOAD RAPID

Mai multe informatii despre ROSIA MONTANA  gasiti in categoria ROȘIA MONTANĂ.

ACTUALIZARE (1.06.2013)

„ACESTA ESTE PARJOLUL SI NENOROCIREA CARE NE PASC DIN CAUZA
             LACOMIEI SI PROSTIEI CONDUCATORILOR NOSTRI …
SI AS ADUGA DIN CAUZA PASIVITATII NOASTRE LASE.
          PRIVITI SI CUGETATI PROFUND LA CE SE INTAMPLA CU NOI !!!!
 
 Se întîmplă la noi, în munţii Apuseni. Pe tacute !
 
Muntii Metaliferi - Iazul de decantare Valea Sesii
 


Dimineața pornim pe ruta Lupsa – Hădărău – fostul sat Geamăna. De la Hădărău se urcă pe un drum de țară cale de 4-5 km pînă ajungem la un pod. În vale pare a fi un lac, pe malul său cîteva case.
 
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2456.JPG

La o privire mai atentă constatăm că de fapt lacul nu prea e lac. Mai degrabă este o acumulare de nămol. Urcăm pe pod unde găsim niște conducte. Din ele se aude un zgomot semn că se transporta ceva. Suntem în munții metaliferi aproape de Roșia Montană, glumim spunînd că pe acolo se transportă aurul.
 
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2465.JPG

Bineînțeles că nu e vorba de aur ci de steril. Acesta provine de la exploatarea de cupru de la Roșia Poieni, făcută de compania Cupru Min începînd cu anul 1978. Tot arealul ăsta pe care se întinde lacul e o adevărată bombă ecologică.
 
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2475.JPG

 
Iazul de Valea Sesii este un iaz de decantare de vale, deschis ( adica are un singur baraj ). Barajul, contruit din anrocamente, închide valea fiind construit între doi versanţi.Tulbureala de steril este deversată în iaz printr-un sistem de conducte care trebuie să permită dirijarea deversării spre diverse zone situate pe conturul iazului astfel ca toată suprafaţa să fie ocupată.
 
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2486.JPG

 
Sterilul cu conţinut de săruri de metale ale acidului sulfuric se constituie în depozit şi se reazemă pe versanţii naturali. În iazul de la Valea Şesii depozitul de steril, în cele mai multe locuri pe care noi le-am sondat, n-are consistenţă; într-un loc era formată un fel de plajă pe care am călcat şi nu ne-am scufundat.
 
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2584.JPG

 
Apele limpezi, care sunt de fapt solutii apoase ale aceloraşi săruri, ar trebui să ajungă într-un sistem de colectare şi evacuare din care acestea trebuie să fie descărcate spre o staţie de epurare chimică sau spre un sistem de recirculare sau -cel mai simplu, făra costuri, fără jenă – spre un emisar (un râu curat de obicei). Sistemul de colectare şi evacuare noi nu l-am văzut, -dar e drepti că n-am ajuns la baraj unde ar putea să fi fost.
 
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2603.JPG

 
În septembrie 2011 iazul avea in jur de 130ha. Acesta a acoperit aproape în totalitate satul Geamăna; gospodăriile au fost răscumpărate de Cupru Min SA Abrud. Durerea cea mai mare a locuitorilor a fost aceea ca nu a fost respectata promisiunea de a se stramuta cimitirul. Sterilul a inghitit rind pe rind casele oamenilor, dealul pe care era construita biserica, cimitirul. Biserica este unul din putinii martori care ne arata ca aici a fost odata o asezare omeneasca. Namolul a ajuns acum la nivelul acoperisului.
 
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2618.JPGhttp://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2625.JPG

http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2654.JPG

http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2720.JPG

 
Ce e și mai grav este faptul că asistăm la un dezastru ecologic în derulare. Sterilul continuă să fie deversat cu consecvență și nivelul iazului crește în fiecare an. De aceea cei de la Cupru Min înalță barajul an de an.
 
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2728.JPG

http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2738.JPG

http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2752.JPG
Nămolul acesta este pe alocuri brăzdat de firicele înguste de apă. Peisajul e ireal, pe alocuri ai senzația că ești pe altă planetă. În fața ochilor ni se aștern tot felul de culori, date de substanțele deversate. Noi am numit generic aceste substanțe cianuri.
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2753.JPG



E trist să vezi cum nămolul ăsta a înghițit și continuă să înghită case, gospodării, livezi, garduri. E trist să vezi cum biserica satului, destul de impozantă de altfel, e sufocată de nămol și își duce în tăcere și demnitate ultimii ani de existență.
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2789.JPG

http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2806.JPG

Cu toate astea fiecare dintre noi, dacă nu a spus, măcar odată a gîndit ceva de genul: ce culori, ce peisaj. intr-adevar lacul ăsta cu este foarte fotogenic, dar…Din fostul sat Geamăna au mai rămas doar cîteva case și o mînă de oameni care a refuzat să plece. Oare cum e să să vezi tot peisajul ăsta in fiecare zi? Și să mai ai în minte imaginea vechiului sat.
Nu se poate ca atunci cînd vii aici să nu faci legătura cu ceea ce se preconizează a se întîmpla în zona Roșiei Montane. Se spune că și acolo, pe valea Corna, se va amenaja un astfel de iaz de decantare. Și tot așa, sacrificind niște sate. Numai că acela va fi mai întins decît acesta de la Valea Sesii. Unele surse spun că va fi cam de trei-patru ori mai mare.
După aproape o zi de umblat pe malurile iazului de decantare de la Valea Şesii ne-am propus să ajungem pe halda de steril ce aparţine exploatării Roşia Poieni. Treaba asta nu ne-a iesit, am ajuns numai sub haldă din cauza neatenţiei, nehotărârii şi mai ales a lipsei de timp.
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2846.JPG

Astfel am traversat partea de jos a haldei acolo unde au ajuns pietrele mai mari din sterilul depus şi împins pe haldă. Din fotografii reies două alte problemele asociate tuturor haldelor de steril: generarea de ape încărcate acid care contaminează apele de suprafaţă, eroziunea şi instabilitatea taluzului, degradarea terenurilor învecinate.
http://bogdanbalaban.ro/spaw2/uploads/images/ValeaSesii/IMGP2862.JPG

Am mers ceva timp printre tot felul de bolovani, am pășit pe nisipuri instabile, am traversat pâraie de culoare verde. Am călătorit practic pe tarimuri nepamantene.
Reabilitarea iazului de decantare Valea Şesii ca şi a haldei de steril ar trebui să fie făcută după încetarea exploatării. Dar oare chiar se va intimpla asta?
Ca si concluzie: ar fi bine ca oricare dintre noi sa treaca macar odata si sa vada acest iaz de decantare, sa traga niste invataminte si sa nu mai repete greselile trecutului. Fac un apel catre cei care citesc acest text sa arate articolul si pozele prietenilor, cunoscutilor, sa il distribuie pe retelele de socializare.
În Munţii Apuseni se gasesc 24 iazuri de decantare.”

duminică, 26 mai 2013

JOHN PILGER - Adevăratul Jurnalism

JOHN PILGER - Real Journalism (2012)

SURSA: Blogul Dezvaluiri

„Marile ţări ‚democrate’ occidentale se îndreaptă către corporatism. Democraţia a devenit un plan de afaceri, cu o concluzie rezervată şi impusă oricărei activităţi umane, oricărui vis, oricărei manifestări decente, oricărei speranţe. Principalele partide parlamentare sunt devotate, acum, aceloraşi politici economice – socialism pentru cei bogaţi, capitalism pentru cei săraci – şi aceleaşi politici externe, a servilismului în faţa unui război nesfârşit. Asta nu este democraţie ! Pentru politică reprezintă exact acelaşi lucru ca McDonalds pentru alimentaţie.”
John Pilger

Cu ceva mai mult de un an în urmă, producătoarea siriană independentă de film Abir Alsayed, proprietara Hot Spot Films şi totodată colaboratoarea postului Al Jazeera, dedica acest mini documentar, „John Pilger - Real Journalism”, personalităţii de excepţie a jurnalistului australian John Pilger, unul dintre puţinii jurnalişti contemporani care nu şi-a făcut de râs profesia, nepermiţând să fie înregimentat în marea masă a scribilor adulatori ai globalismului, promovat de oligarhia nobiliar-bancară care ne conduce planeta spre un dezastru evident.

joi, 23 mai 2013

PROVOCAREA SCHIMBĂRII - Filmul biografic al lui Jiddu Krishnamurti (23.05.2012)



The Challenge of Change (1984)
The Biographical Film of J. Krishnamurti

Acest film prezinta fascinanta poveste a unui mare Invatator Spiritual al secolului XX, din copilarie - cand a fost descoperit de cei de la Societatea Teozofica, in 1909 - la discursurile sale de-a lungul vietii, cu mari audiente in multe zone ale lumii, pana la moartea sa in 1986.

Aceasta remarcabila poveste, redata prin filme si fotografii de arhiva, este o introducere potrivita spre invataturile si viata lui Krishnamurti.

luni, 20 mai 2013

TURUL PARADISURILOR FISCALE - Exact acolo sunt banii dumneavoastră !

THE TAX FREE TOUR (2013)

SURSA: Blogul Dezvaluiri


„La ultima numărătoare, atunci când reglementările de dezvăluire a acordurilor de sustragere fiscală, în faţa Her Majesty's Revenue and Customs (HMRC), au fost introduse, în 2004, existau circa 14.000 de asemenea scheme. Sau aşa am crezut noi. Acum se pare că aceste cifre sunt departe de a sugera limitele problemei, atât timp cât atât de mulţi ‚promotori’ ai schemelor, cum ar fi economiştii, avocaţii şi firmele specializate de sustragere fiscală, de dimensiunea aparentă a unui ‚butic’, refuză să respecte regulile jocului. Un răspuns parlamentar obţinut de deputatul Austin Mitchell, care de asemenea a depus o moţiune recentă pentru a urgenta acţiunile contra sustragerii fiscale, revelează că nu mai puţin de 90 promotori se află sub investigaţie, pentru refuzul de a-şi dezvălui schemele. Probabil că ei sperau fie că nu vor fi nominalizaţi, fie că vor descoperi, între timp, vreo lacună a reglementărilor.”

Richard Brooks
The Guardian

vineri, 17 mai 2013

SRI RAMANA MAHARISHI (17.05.2013)

Înțeleptul de la Arunachala

Astăzi vă prezentăm câteva informații despre unul dintre cei mai cunoscuți maeștrii spirituali ai secolului 20. Până acum v-am mai vorbit de doi dintre discipolii lui Ramana, unul fiind Papaji, un discipol direct si celalat fiind Mooji, care l-a avut ca maestru pe Papaji, deci indirect pe Ramana.
”Ramana s-a născut în 1879, lîngă Madurai, Tamilnadu. Pe nume Venkataraman, era al doilea din 3 fii. Nu era prea atras de cursurile şcolare şi suferea de somnambulism. El relata ulterior cum era dus de mănă de copii, necăjit de aceştia cu diferite glume fără ca să ştie nimic, continuând să doarmă adânc. Adeseori i se spunea în glumă Kumbhakarna, după personajul din Ramayana care a dormit adânc luni de zile. Contrar aşteptărilor, Ramana nu era deloc înclinat spre viaţa religioasă.
În vara lui 1896, Ramana a avut o experienţă a morţii iminente despre care vorbeşte el însuşi. El s-a lăsat în voia stării induse de obsesia morţii şi astfel a trăit experienţa sinelui etern. Această experienţă, fără cauze aparente, i-a modificat radical cursul vieţii.
VenkataramanTreptat, îi apare o farcinaţie stranie pentru numele Arunachala. La vîrsta de 16 ani, Ramana află că există acest loc Arunachala (numele oraşului este de fapt Tiruvanamalai).

marți, 14 mai 2013

SIRiUS - De la extratereștri la energie liberă

SIRIUS (2013)
It is time for you to know
(este timpul să aflați)

SURSA: Blogul Dezvăluiri!


„Ei bine, urăsc să admit aceste lucruri, dar este posibil ca să existe ceva în genul telepatiei, iar una dintre ideile ce stau la baza proiectului CETI, de a putea comunica cu extratereştrii pe cale telepatică, s-ar putea să fie rezonabilă, dar numai dacă telepatia există şi extratereştrii există. În caz contrar, încercăm să comunicăm cu cineva inexistent, folosind un sistem care nu funcţionează.”
Philip K. Dick,
The Dark-Haired Girl

Doctorul Steven Greer şi-a lansat, în data de 24 aprilie a acestui an, mult trâmbiţatul documentar Sirius, care urma să schimbe lumea, aşa cum o cunoaştem momentan, potrivit propriei sale declaraţii, străduindu-se să ne scoată cu succes din bezna singurătăţii cosmice şi umplându-ne casele cu energie liberă, spre disperarea elitelor planetei şi a bine mediatizatului complex militaro-industrial, care se vor fi văzut obligaţi să-şi scoată din garaje OZN-urile proprii şi să arunce la gunoi contoarele prin care ne alimentează cu opţiuni energetice deloc ieftine.

Pentru a clarifica din start orice nelămurire, aparţinând puţinelor persoane care au obiceiul cel puţin ciudat de a şi citi ceea ce postez pe blog, am tradus acest film, la fel ca şi pe Thrive, numai din cauza laudelor nemeritate care i s-au adus şi a interesului cel puţin ciudat pe care îl suscită - deşi nu poate exista comparaţie cu filmul amintit, din punct de vedere al calităţii - sau ca să fie şi mai limpede, l-am tradus numai pentru a-l putea face de râs.

luni, 13 mai 2013

Misterele Sfinxului din Carpați


THE MYSTERY OF THE CARPATHIAN SPHINX (2013)

Vă prezentăm astăzi un documentar interesant despre Sfinxul din Bucegi, un film produs de o româncă plecată în SUA de prin 1995, pe nume Oana Raluca Ghiocel. Ea este un producător de filme documentare care locuiește în Boston, iar acum și în București. 

Filmul este realizat de Oana împreuna cu Robert Schoch, unul dintre cei mai cunoscuti geologi din lume, datorita faptului ca prin descoperirile sale (neacceptate la nivel oficial in ciuda evidentei lor) a demonstrat ca Sfinxul din Egipt ar avea cel putin 9000 de ani. „Dr. Robert Schoch a analizat formele de eroziune ale Sfinxului și a ajuns la concluzia că ele „sunt opera apei, a apei de ploaie”. În baza posibilității climatologilor de a calcula exact perioadele ploioase din trecut s-a ajuns la noi concluzii privind datarea Sfinxului. Se pare că roca ce alcătuiește celebra construcție a fost expusă eroziunii între 7000-5000 î.Hr., perioadă ce corespunde unor perioade ploioase din istoria Egiptului, ceea ce face Sfinxul egiptean mult mai bătrân decât afirmă majoritatea egiptologilor.” (Lynn Picknet & Clive Prince, Conspirația Stargate p.58)

sâmbătă, 11 mai 2013

STRĂVECHI EXTRATEREȘTRI - SEZONUL V - COMPLET

ACTUALIZARE (11.05.2013)

In data de 25.03.2013 publicam articolul de astazi cu impresia gresită că sezonul 5 s-a încheiat, dar iată că ne-am înșelat și au mai apărut 3 episoade noi, iar de data asta se pare ca sunt chiar ultimile din sezon. Nu stim daca va mai iesi un alt sezon. Vizionare plăcută!


ANCIENT ALIENS (2013) 
- SEASON 5 - COMPLETE

Iata ca am ajuns la final si cu aceasta impresionanta serie de documentare care abordeaza tematica paleoastronautilor din toate punctele de vedere posibile si imposibile, intorcand pe toate partile toate dovezile existente si teoriile, fiind de departe, cea mai completa investigatie a acestui subiect, iar pentru acest lucru nu avem decat respect pentru canalul Histroy care facut cunoscute la scara larga aceste informatii. Orice investigator onest al istoriei acestei planete ar trebui sa analizeze cele spuse in acest serial, care din punctul nostru de vedere, rastoarna fara drept de apel, istoria oficiala. Nimic sau aproape nimic din ceea ce stiam din istoria oficiala nu este asa cum am fost indoctrinati de sistem sa credem. Singurul lucru pe care-l putem reprosa acestei serii este faptul ca lipseste mentionarea spatiului tracic ca un centru al istoriei acestei planete, istoria ascunsa legata de spatiul Carpatic. Mai jos va readucem in memorie un articol excelent despre istoria interzisa a omenirii, un articol pe care l-am mai publicat pe blog, dar merita recitit si memorat:

ISTORIA INTERZISA A OMENIRII

luni, 6 mai 2013

Fenomenul de fază – De la OZN-uri la biblie!


THE PHASE (2013) 

„Practica stărilor mentale de fază reprezintă cea mai grozavă şi promiţătoare preocupare a erei moderne. Spre deosebire de trecut, noţiunile de ‚extracorporalizare’, ‚vis lucid’ şi ‚proiecţie astrală’ şi-au pierdut deja aura mistică şi fundamentele lor reale au fost studiate minuţios, într-o abordare care nu poate fi caracterizată drept un nonsens. Actualmente, fenomenul este accesibil oricui, indiferent de viziunea personală asupra lumii. Sunt cunoscute, acum, metodele necesare stăpânirii lui şi aplicării lui eficiente. Site-ul şi cărţile aferente oferă oricărei persoane ceva ce, anterior, putea fi doar visat – o realitate paralelă şi posibilitatea de a exista în două lumi diferite. Desigur că atât site-ul cât şi cărţile nu se adresează persoanelor bigote sau fidele unor simple teorii fără sens .

Michael Raduga – Fondatorul OOBE Research Center

În data de 20 februarie 2013, „Centrul de Cercetări asupra Experienţelor Extracorporale” sau OOBE, fondat în 2007, în California, de către Michael Raduga, lansa pe Youtube acest film provocator, „The Phase”, folosind un termen generic, „fenomen de fază”, care acoperă o gamă vastă de experienţe onirice şi spirituale, de la vis lucid şi răpiri extraterestre, până la extracorporalizare şi/sau proiecţie astrală şi moarte clinică, manifestate din plin în decursul istoriei şi culturii umane, încercând să atragă atenţia publicului asupra unor funcţii specifice ale creierului/spiritului uman, pe care desigur că ştiinţa oficială nu se mulţumeşte să le ignore, ci le şi combate, insistent, prin contribuţia activă a cozilor de topor care şi-au asumat funcţiile nu tocmai onorifice de „cenzori ai cunoaşterii umane”.

vineri, 3 mai 2013

MAIMUȚĂRELI TRADIȚIONALE ANUALE


CONȘTIENTIZAREA CĂ HRISTOSUL ESTE VEȘNIC VIU SI PREZENT IN NOI PE VECI, CĂ NU A MURIT NICIODATĂ, A REÎNVIAT! 
... cu Adevarat a reInviat!

 Sarbatoriti in pace renasterea naturii, viata fertila si Soarele 
 (Dumnezeu adevarat, soare-n raze luminat)!

joi, 2 mai 2013

MEDITATIE/RUGACIUNE NATIONALĂ PENTRU UNITATE


"Va salut. Numele meu este Gabriel si ma bucur foarte mult ca am onoarea sa organizez acest eveniment spiritual pentru unitatea romanilor. Asa ca pe data de 25 Mai, ora 18:30 in Parcul Izvor din Bucuresti, vom face o meditatie/rugaciune de 10 minute in care fiecare dintre noi, cei prezenti, vom trece dincolo de aspectele ce ne separa, cum ar fi, varsta, profesia, religia, statusul social, sexul, culoarea, frica, rusinea, neacceptarea si impreuna vom imbratisa ceea ce ne uneste cu adevarat, cum ar fi Iubirea, Bucuria, Acceptarea si Daruirea. Acesta este doar un pas catre unitate, un pas care poate va schimba mult in constiinta romanilor sau poate va schimba foarte putin, important este ca noi o sa fim impreuna in armonie. Va multumesc si va astept cu inima deschisa.

Tg Jiu - Parcul de la Coloana Infinitului - Contact 0763448737 Gisela
Cluj - Zona LA BUTUCI, pe malul Somesului - Contact fb - Iubirea Unimii - mail - ancaclujro@yahoo.com

Persoanele care vor sa organizeze meditatia/rugaciune in orasul lor, la aceeasi ora, sunt rugati sa ia legatura cu mine prin telefon 0735154500 sau prin email lucratoriailuminii@yahoo.com iar eu voi posta aici, orasul si locatia aleasa de organizator.