TEXTURA COSMOSULUI - Spațiu, timp și textura realității - Documentar complet (4 parti)

The Fabric of the Cosmos: Space, Time, and the Texture of Reality (2011)

PARTEA I - Ce este spaţiul?

”Pornind de la cea de-a doua carte de fizică teoretică și cosmologie a lui Brian Greene - unul din experții contemporani în teoria corzilor - intitulată The Fabric of the Cosmos: Space, Time, and the Texture of Reality (2004), cei de la PBS NOVA au făcut o miniserie de patru episoade, foarte interesantă, cum de altfel sunt majoritatea documentarelor științifice produse de ei. 
Apărută anul trecut, seria The Fabric of the Cosmos este produsă de NOVA și este prezentată chiar de Brian Greene, filmul fiind un fel de continuare a precedentei serii realizată de Greene în 2003, The Elegant Universe. Unui documentar despre fizica teoretică îi este de obicei dificil să captiveze un public larg, cu toate acestea, prin grafica extraordinară și prin măiestria lui Greene de a exemplifica teoria într-un mod foarte sugestiv, folosindu-se de scene și situații cu care ne întâlnim zilnic, îi vor ușura mult acestuia drumul spre atenția privitorului.

Cu fiecare episod, publicul va descoperi că în spatele realității noastre zilnice se află o lume pe care cu greu ar recunoaște-o, o lume uimitoare, cu mult mai ciudată și mai minunată de cât s-ar aștepta cineva. Brian Greene ne spune că cu toții am fost înșelați. Percepțiile noastre despre timp și spațiu ne-au condus pe căi greșite, de-a lungul timpului. Așa se face că, în mare parte, tot ceea ce am gândit și am știut despre Universul nostru - despre timp, spațiu și chiar despre Univers în sine - s-ar putea să fie greșit.

  

Ăsta a fost și motivul pentru care m-am oprit asupra acestei serii și am decis să vi-o prezint, deoarece este important să vedem cum stăm din punct de vedere teoretic în momentul acesta în ceea ce privește percepțiile oficiale ale realității noastre. Vom descoperi cu surprindere sau nu, urmărind această serie, că pe măsură ce teoria abstractă a fizicii contemporane reușește să particularizeze cu o acuratețe crescândă natura realității ce ne înconjoară, și pe măsură ce reușește să elimine din ce în ce mai mult erorile din modelul teoretic, provocate de anumite singularități sau de necunoașterea exactă a fenomenelor, teoria științifică oficială tinde să se apropie din ce în ce mai mult în unele cazuri, de schițările metafizice, filosofice și religioase pe care le moștenim de la înaintașii noștri. Urmărind parcursul științei oficiale în drumul ei spre înțelegera naturii realității, prin intermediul acestei remarcabile serii, vom face conexiuni și cu latura spirituală pe care o cunoaștem despre aceste lucruri și vom putea astfel țese mult mai multe înțelesuri în ceea ce privește originea Universului nostru și cum funcționează el de fapt. Personal, mi-ar fi plăcut să am în liceu sau în facultate acces la astfel de materiale, deoarece înțelegerea teoriei cu ajutorul simulărilor și reprezentărilor 3D devine mult mai facilă.

Spațiul. Ne desparte pe unul de celălalt, desparte o galaxie de alta și atomii între ei. Este peste tot în Univers. Dar majoritatea dintre noi considerăm că spațiul nu este nimic, este vid. Ei bine, în acest prim episod al seriei, vom vedea că spațiul nu este ceea ce pare. Folosind exemple sugestive, Brian Greene ne arată că spațiul are proprietăți. Este ca o țesătură dinamică care se poate întinde, se poate torsiona, lungi și poate oscila, sub influența forței gravitaționale. Mai ciudat de-atât, s-a descoperit un nou ingredient al spațiului care alcătuiește de fapt 70% din Univers. Fizicienii îl denumesc Energie Întunecată, deoarece deși știu că există, nu au nici cea mai vagă idee ce poate fi.

Disecarea spațiului la scări cât mai mici, întâlnită în fizica contemporană, nu face altceva decât să ne multiplice misterele în ceea ce-l privește. La acele dimensiuni infinitezimale, se întâmplă lucruri pe care fizicienii din ziua de azi cu greu și le pot imagina. Sunt forțe suficient de puternice pentru a genera Universuri întregi ! Vom vedea de-asemenea cum s-a schimbat de-a lungul timpului percepția științifică în ceea ce privește spațiul, de la Newton, la Einstein și până la teoria actuală a corzilor. Este o lume fascinantă în care veți călători alături de Brian Greene, în acest prim episod. ”

SURSA: http://sub-lupa.blogspot.com

VEDEȚI PRIMA PARTE, TRADUSĂ,  AICI 

PARTEA A 2-A : Iluzia Timpului

”Seria The Fabric of the Cosmos (2011) ne prezintă în cea de-a doua parte, modul în care fizica teoretică definește astăzi noțiunea de timp.

Timpul. Îl pierdem, îl salvăm, îl omorâm, îl facem. Lumea funcționează cu ajutorul lui. Cu toate acestea, dacă îi întrebați pe fizicieni ce este de fapt timpul, răspunsul lor s-ar putea să vă șocheze. Nu au nicio idee. Mai mult de-atât, senzația ce ne-o dă trecerea timpului, din prezent spre trecut, s-ar putea să nu fie nimic altceva decât o iluzie.

Prezentul, nouă ne pare a fi ceva special, real. Oricât de mult ne-am aminti de trecut, sau am anticipa viitorul, cu toții trăim totuși în prezent. Desigur, momentul în care tu citești aceste rânduri nu va mai reveni niciodată. Cu toții conștientizăm asta. Este ca și când prezentul s-ar updata încontinuu, fără ca noi să putem reveni la o versiune mai veche a lui. Intuim de asemenea că viitorul este deschis mai multor posibilități, până în momentul în care devine prezent, iar trecutul rămâne întotdeauna fix. Această structură a timpului ne este întipărită în limbajul, gândurile și comportamentul nostru. Viețile noastre ni le trăim după acest model.

Cu toate acestea, oricât de natural ar fi acest mod de gândire, vom descoperi cu uimire, în acest episod, că el nu se reflectă în modelul teoretic al timpului din știința modernă. Ecuațiile fizicii nu ne spun ce evenimente au loc chiar în acest moment, ele sunt dacă vreți, ca o hartă în care nu figurează simbolul "Te afli aici". Momentul prezent nu se regăsește în ele, așadar nici trecerea timpului. Mai mult de-atât, Teoria Relativității a lui Albert Einstein ne sugerează nu numai că nu există un moment "acum", dar și că toate momentele, fie ele din trecut, prezent, sau viitor, sunt reale în mod egal. În mod fundamental, viitorul nu ne este mai deschis decât trecutul.

Asta ne duce cu gândul la soartă, la destin. Poate că ne este scris totul în stele, iar noi nu facem altceva decât să străbatem o cale dinainte stabilită. Ca în exemplul prezentat la un moment dat în film de către Brian Greene, poate că viața noastră este deja imprimată ca pe o rolă de film, iar prezentul nu este altceva decât cadrul expus pe moment de către proiector pe peretele realității noastre efemere...

  

Putem desprinde de aici și ideea că putem călători în timp. Cel puțin în viitor, fizicienii au găsit că ar fi posibil, deoarece au demonstrat o legătură între timp și Gravitație. Cu cât Gravitația este mai mare, cu atât trecerea timpului se încetinește. Presupunând că putem călători în apropierea unei Găuri Negre, unde atracția gravitațională este uriașă, am putea călători astfel în viitor, deoarece timpul nostru s-ar scurge mai încet, în comparație cu cei aflați pe Pământ.

Dar în trecut, putem călători ? Pe lângă celebrul paradox care concluzionează că nu ne putem întoarce în trecut, deoarece dacă ne-am omorî unul din părinți, nu ne-am mai naște, ce părere are știința despre asta ? Ecuațiile fizicii nu împiedică acest lucru, însă mai trebuie să ținem cont de un amănunt esențial: entropia. După cum explică cea de-a doua lege a termodinamicii, în orice sistem închis, entropia (dezordinea) este tot timpul în creștere. Deci lucrurile în Universul nostru tind spre o dezordine din ce în ce mai pronunțată. Ținând cont de acest lucru, ecuațiile fizicii au acum și niște condiții inițiale. Aceste condiții, vom afla din documentar că sunt cauzate de fapt de Big Bang și de expansiunea accelerată a Universului, și că determină așa numita "săgeată a timpului". Mai pe românește, timpul are o direcție, deci nu prea ne putem întoarce în timp. Cel puțin deocamdată, cât timp Universul nostru nu va ajunge la dezordinea completă ca să zic așa, însă atunci practic nu va mai avea sens noțiunea de timp.

Ce spune filosofia despre asta?  Ne spune că ordinea și dezordinea sunt simple iluzii create de sistemele noastre de valori. De fapt, totul este haos, iar acest haos, când se potrivește cu sistemul nostru de valori îl numim ordine, și îl numim dezordine atunci când nu se potrivește. O interesantă lectură pe tema asta este Principia Discordia, cartea de căpătâi adiscordianismului, scrisă de Greg Hill și Kerry Wendell Thornley. Nu voi insista asupra ei, ar necesita un întreg nou articol, însă autorii aseamănă la un moment dat ordinea și dezordinea cu lucrurile care au sens și cele care sunt lipsite de sens. Conform principiilor discordiene, iluminarea înseamnă să vezi atât ordinea cât și dezordinea, atât sensul cât și nonsensul, ca fiind doar niște simple iluzii. Deci nu doar ordinea este importantă, ci și dezordinea. Și nonsensul trebuie luat în seamă, nu doar sensul. Deci poate totul este o iluzie, chiar și percepția fizicii asupra timpului, nu doar timpul în sine. ”

SURSA:  http://sub-lupa.blogspot.com

VEDEȚI PARTEA A II-a TRADUSĂ, AICI

”În cel de-al treilea episod al serialului produs de Nova, The Fabric of the Cosmos (2011), Brian Greene ne dezvăluie tainele mecanicii cuantice.

PARTEA A 3-A : Saltul Cuantic

Lumea cuantică este lumea atomilor și a microparticulelor, aici lucrurile devin cu adevărat ciudate și greu de perceput de mintea noastră. Legile mecanicii cuantice, pionierate de către Neils Bohr și descrise de ecuațiile lui Erwin Schrödinger, ne făuresc imaginea unei lumi fantastice, care este dominată de incertitudine. Particulele se pot afla practic oriunde, mai mult de-atâta, două particule se pot împleti cuantic la distanță, acest lucru având cele mai bizare consecințe. Simpla măsurare a uneia din particule o poate afecta pe cealaltă, chiar dacă aceasta din urmă se află pe Lună sau oriunde altundeva. 

Bohr credea că atomii formează mici sisteme solare, conținând particule chiar mai mici, numite electroni, orbitând în jurul nucleului, la fel ca și planetele în jurul Soarelui. Dar spre deosebire de sistemul solar, electronii nu pot orbita decât pe anumite orbite precise, iar dacă sunt încălziți, sar de pe o orbită pe alta. Așadar, energia electronilor ia valori discrete, care sunt indivizibile, având cantități specifice minime, denumite cuante. De aici provine și expresia de "salt cuantic". 

Avându-l ca opozant pe însuși notoriul Albert Einstein, teoria propusă de Bohr a fost confirmată cu acuratețe de sutele de experimente efectuate. Acceptăm acum că nu putem ști sigur unde se află un anumit electron, poziția lui fiind dată doar de o probabilitate. Dar să nu uităm faptul că și noi, ca de altfel toată materia din Univers, suntem constituiți din atomi și particule subatomice, deci mecanica cuantică nu ne vorbește doar despre microcosmos, ne vorbește de fapt despre realitate. Atunci întregul Univers este și el guvernat de probabilități, nu de certitudini. Acest lucru este foarte greu de crezut și de acceptat, așadar nu e de mirare că nici Einstein nu putea să creadă că natura fundamentală a realității, în nivelele ei cele mai profunde este determinată de șansă. El spunea că "Dumnezeu nu aruncă cu zarurile."

Am putea oare folosi uimitoarele proprietăți ale mecanicii cuantice pentru a inventa tehnologii care să ne facă viața mai ușoară ? Păi deja o facem, și încă pe scară largă. Toate dispozitivele cu care trăim - diode, tranzistori, etc., funcționează datorită mecanicii cuantice. Mai mult de-atâta, am putea dezvolta tehnologii întâlnite doar prin filmele science fiction. Teoretic am putea folosi de exemplu împletirea cuantică pentru a ne teleporta. Mecanica cuantică ne spune că nu atomii și microparticulele ce ne alcătuiesc sunt importante, ci starea lor cuantică. Dar starea cuantică a unui atom nu este altceva decât o informație. Așadar, dacă dorim să ne teleportăm, trebuie mai întâi să ne descompunem în atomi, să scanăm starea lor cuantică, apoi să îi împletim cuantic la distanță cu alți atomi, cărora le modificăm starea cuantică folosind informațiile obținute la plecare.

Deci există totuși o problemă: pentru a ne descompune în atomi, trebuie practic să ne autodistrugem, la destinație ajungând doar o copie fidelă a noastră. Absolut identică, dar alcătuită din alți atomi. Asta iarăși naște polemici și discuții filozofice, cum de altfel mai toată mecanica cuantică. Cel care ajunge dincolo sunt tot EU ? Vom avea cred destul răgaz să analizăm asta, fizica actuală neajungând încă atât de departe încât să se întrezărească în viitorul apropiat posibilitatea efectivă a oamenilor de a se teleporta. Cu toate acestea, în Insulele Canare, fizicienii efectuează deja teste de teleportare. Anton Tsaylinger este încă departe de a se teleporta pe el, sau pe oricare altă persoană, dar folosește deja cu succes împletirea cuantică pentru a teleporta fotoni de lumină. Și o face pe o distanță de 143 Km, între insulele La Palma și Tenerife !

Ar fi interesant să urmăriți și documentarul The Quantum Activist (2010), în care Dr. Goswami ne provoacă să ne regândim noțiunile fundamentale ale existenței umane, folosind fizica cuantică și spiritualitatea revelată de către ecuațiile lui Schrödinger. El merge dincolo de fizica oficială și ne explică ce este conștiința nealocată. Vedem de asemenea un experiment în care aceasta este demonstrată. Veți vedea cum, studiind fizica, poți să-l redescoperi pe Dumnezeu !

Dar ceea ce nu a explicat nici Neils Bohr, nici fizicienii de după el este cum de se face că lucrurile nu se întâmplă la fel și la scară mai mare, nu doar subatomică. Cercetătorii încă se luptă să înțeleagă asta. Există deocamdată doar teorii. Unii spun că ar lipsi niște detalii din ecuațiile mecanicii cuantice și că, deși există într-adevăr posibilități multiple în lumea subatomică, acestea se împuținează în mod progresiv, de la atomi spre obiectele din lumea mare, de la microcosmos, spre macrocosmos, până când rămâne doar o singură variantă. Alții cred că de fapt aceste posibilități nu dispar, ele există toate, numai că în universuri paralele. Asta ar fi ceva uluitor, realitatea ar fi o lume psihedelică, care se ramifică în mod constant, creând mereu și mereu noi lumi alternative, unde fiecare posibilitate este pusă în scenă.

Dar despre astea, vom afla în ultimul episod al seriei, intitulat Univers sau Multivers ?”
SURSA:  http://sub-lupa.blogspot.com

VEDEȚI TRADUSĂ, A 3-A PARTE A FILMULUI AICI

„În opinia mea, cel mai interesant episod al seriei The Fabric of the Cosmos (2011) este ultimul, deoarece are de-a face cu un subiect extrem de controversat și care naște actualmente polemici în rândul fizicienilor teoreticieni. 

Partea a- 4-a: Univers sau Multivers ?

Oricât ar fi de greu de acceptat, teorii de ultimă oră ne sugerează faptul că Universul nostru s-ar putea să nu fie singurul Univers existent. Vom afla că el ar putea fi doar unul oarecare, dintr-o infinitate de Universuri, care alcătuiesc împreună un așa-numitMultivers. În acest episod final al seriei, Brian Greene ne prezintă firul logic ce i-a condus pe oamenii de știință spre această uimitoare concluzie, aflată la frontierele fizicii și desprinsă parcă din literatura științifico-fantastică, sau din cea psihedelică.

De asemenea, vom vedea cum ar putea arăta aceste realități alternative. Unele Universuri ar putea fi aproape identice cu al nostru, altele ar putea conține variații și mici diferențe față de realitatea trăită de noi, în care noi am putea exista, însă trăind o viață diferită, având probabil familii diferite, îmbrățișând cariere diferite și purtându-ne astfel pe un alt destin. Dar pot exista și alte Universuri în care realitatea ar putea fi atât de radical schimbată față de a noastră, încât ar fi imposibil de recunoscut. În multe dintre ele viața, așa cum o percepem noi, nu ar putea fi posibilă.

Brian Greene ne dezvăluie de ce această nouă imagine radicală a cosmosului câștigă din ce în ce mai multă atenție din partea cercetătorilor. Este însă ceva foarte greu de digerat de majoritatea oamenilor, deoarece este foarte dificil, dacă nu imposibil de demonstrat. Dar dacă cineva va reuși cumva să găsească probe palpabile care să confirme concluziile matematice ale existenței Multiversului, acest lucru va determina un salt uriaș în înțelegerea noastră privind spațiul, timpul, iar locul nostru în Univers nu va mai fi niciodată la fel. Va fi o schimbare de paradigmă în știință, la fel de mare ca și revoluția coperniciană.
     

În sprijinul ideii de Multivers vin trei teorii din domenii total diferite ale fizicii, toate indicând, precum spițele unei roți spre axul central, spre această teorie a existenței unui Univers multiplu. Plecând de la ecuațiile inflației cosmice, care explică foarte bine caracteristicile Big Bang-ului, revelate de Alan Guth și confirmate experimental, fizicianul rus Alex Vilenkin a arătat că ele ascund și această șocantă posibilitate, că am putea face parte dintr-un Multivers. El a observat că matematica ne sugerează că e posibil să fi existat mai multe Big Bang-uri ce au avut loc înaintea Big Bang-ului nostru și că vor fi altele nenumărate ce vor avea loc în viitor. Noi Big Bang-uri se întâmplă mereu și noi Universuri se nasc încontinuu, ducând la o expansiune eternă, un Multivers. Cum în știința oficială poți fi ușor discreditat dacă susții o teorie care nu se poate verifica experimental, majoritatea preferând să evite asemenea subiecte, Vilenkin nu a găsit sprijin, el abandonând până la urmă teoria, nerevenind asupra ei pentru mai bine de zece ani. Nu același lucru a făcut și colegul său. Fiind un caracter mai puternic, Andrei Linde nu s-a lăsat impresionat de tăcerea fizicienilor contemporani și și-a continuat neobosit munca, ajungând singur la propriile concluzii în sprijinul ideii de Multivers. Cu toate acestea ideea rămânea și rămâne în continuare, cel puțin deocamdată, imposibil de demonstrat empiric, noi aflându-ne închiși în Universul nostru, distanța dintre noi și un alt posibil Univers neputând fi străbătută nici măcar de lumină.

  

Acesta ar fi fost probabil sfârșitul poveștii, dacă ideea de Multivers nu ar fi căpătat un suport neașteptat din două domenii diferite ale științei. Una a fost o idee denumită teoria corzilor, concepută pentru a explica cum funcționează Universul la cele mai mici scări. Această teorie spune că quarcii, care până mai devreme erau considerați ca fiind cele mai mici particule care alcătuiesc materia, sunt de fapt alcătuiți și ei la rândul lor din niște particule chiar mai mici, filamente mici vibratoare, sau bucle de energie, numite corzi. Și la fel cum o singură coardă a unui violoncel poate genera multiple note diferite, în funcție de modul în care vibrează, corzile pot avea și ele proprietăți diferite, în funcție de modul în care ele vibrează, creând astfel multiple tipuri de particule. Permițând o elegantă simplitate, teoria corzilor promite o singură ecuație principală ce va explica tot ceea ce vedem în lumea din jurul nostru. Dar analizând matematica teoriei corzilor, se ajunge din nou la ceva contrar bunului simț - spațiul se pare că are mai multe dimensiuni, mai exact nouă. Iată deci o caracteristică ce deschide din nou o ușă spre teoria Multiversului. De ce ? Pentru că savanții au descoperit că aceste extradimensiuni invizibile ochiului uman datorită faptului că sunt foarte minuscule, se aglomerează într-un fel de noduli ce alcătuiesc întreaga lume ce ne înconjoară. Numai că modurile în care se aglomerează aceşti noduli sunt extrem de numeroase, de până la 10^500, obținându-se astfel o ecuație cu un număr enervant de mare de soluții. Cum să afli care este cea corectă, caracteristică Universului nostru ? Cum să ai o ecuație elegantă în haosul ăsta imens de soluții posibile ? Transformând însă acest viciu într-o virtute, unii teoreticieni ai corzilor au devenit convinși că soluţiile multiple ale acestor ecuații ar putea fiecare să reprezinte un real și foarte diferit Univers. Cu alte cuvinte, teoria corzilor descrie un extrem de divers Multivers. Această teorie reprezintă ultimul răcnet în fizica teoretică, pe bună dreptate în opinia mea, deoarece explică și multe elemente desprinse din lumea spirituală. Voi reveni cu siguranță asupra ei la un moment dat, pe acest blog.

Cealaltă idee în sprijinul Multiversului a fost o descoperire uimitoare făcută de către astronomi, explorând Universul la cea mai mare scară. Este vorba de descoperirea recentă că Universul își accelerează extinderea, în loc să și-o încetinească, datorită atracției gravitaționale dintre stele și galaxii. Astronomii au ajuns la concluzia că o energie invizibilă din spațiu respinge toate galaxiile, unele de altele, cauzând accelerarea expansiunii. Deoarece nu vedem această energie, astronomii au denumit-o Energie Întunecată. Acest lucru este mul mai ușor de digerat dacă facem parte dintr-un Multivers, altfel devine foarte dificil de explicat de ce spațiul gol ar conține atât de multă energie. Mai mult de-atâta, când au măsurat această energie în Universul nostru, fizicienii au rămas șocați. Ea este extrem de mică, de ordinul 10^-122, ilogic dacă stai să te gândești la cât de multă energie ar fi necesară să determine galaxiile să se depărteze una de cealaltă. Iară, dacă am face parte dintr-un Multivers, care să conțină o infinitate de Universuri diferite, este posibil să întâlnim și o infinitate de valori ale acestei energii. Ar fi într-un fel explicabil, deși nu este un argument tocmai solid.
  

Însă toate aceste trei raționamente luate împreună, i-au determinat pe o mare parte din fizicieni să ia în considerare tot mai serios existența Multiversului. Se așteaptă însă materializarea matematicii prin observație sau pe cale empirică. Există și o mică șansă să se realizeze asta. Presupunând că Universul nostru s-ar fi aflat cândva foarte aproape sau chiar tangențial cu un altul, pe măsură ce ele s-au expandat, probabil că s-au ciocnit, iar amprentele acelei coliziuni se pot detecta în radiația cosmică de fond, rămasă încă de pe vremea Big Bang-ului. Dacă această presupunere se adeverește (există voci cum că s-ar fi demonstrat deja, deși încă se mai polemizează), atunci în următoarele decade, știința va putea confirma eventual cu certitudine existența Multiversului.

Este foarte interesant faptul că știința oficială se bazează doar pe repetiții, pe experimente care se pot reproduce, respingând total evenimentele unice, singularitățile, sau minunile, cum sunt denumite de religii. Dacă un experiment se repetă de un număr de ori și se obține un rezultat identic, atunci se trage concluzia că acel lucru este adevărat și devine o cărămidă cu ajutorul căruia se construiește templul logicii științifice, care se folosește apoi, prin extrapolare, în explicarea diferitelor fenomene din realitatea ce ne înconjoară. Este un raționament foarte util cu ajutorul căruia poți învăța despre lucrurile obişnuite. Dacă însă acel experiment nu se poate repeta, se întâmplă doar o singură dată, sau dă rezultate diferite de fiecare dată când este efectuat, el nu va fi niciodată investigat, este denumit ca fiind o singularitate și este evitat în mod elegant, prin condiții inițiale, constante, sau alte artificii de calcul. Aici este limita dintre fizică și filosofie, dintre fizică și religie, dintre fizică și alchimie. Alchimia este diferită de știința noastră modernă printr-un aspect foarte important: ea nu este interesată de lucrurile care se pot repeta, ea este interesată doar de lucrurile ce se pot întâmpla ocazional. Ea studiază chiar aceste lucruri denumite de către știință ca fiind singularități, sau miracole, de către religie. Dar tocmai aici apare problema, deoarece și știința are miracolele ei, iar cel mai important se află chiar la baza pe care s-a construit templul logicii științei moderne: Conform fizicii teoretice, nimic din ceea ce există nu s-ar afla aici, dacă nu ar fi existat Big Bang-ul. Iar Big Bang-ul reprezintă această idee cu care vor să ne convingă că absolut tot ce există în întregul Univers a apărut brusc din nimic, într-o fracțiune de secundă și noi ar trebui să credem asta. Ar trebui să nu ne lăsăm surprinși că însăși în inima înțelegerii științifice au trebuit să pună un miracol, deoarece ei nu pot explica absolut nimic, fără acest miracol. La fel cum Archimede spunea: Dați-mi un punct de sprijin și voi muta Pământul din loc, așa și dragii noștri profesori de la Oxford, Cambridge, MIT, Yale sau alte universități se sprijină pe această mică minune, este tot de ce au nevoie, mai departe putând jongla facil cu celelalte. Dar să nu uităm deci că și ei au nevoie până la urmă de un miracol.

Teoria aceasta a Universurilor multiple nu mărește numărul minunilor acceptate oficial, ci schimbă doar minunea inițialăpe care se bazează totul. Big Bang-ul nu mai este unic, el capătă un rol secundar, fiind doar unul dintr-o infinitate. Fizicienii își imaginează acum, conform teoriei inflației eterne, că tot spațiul care există este ca o rolă de cașcaval elvețian (din cel cu găuri), acesta fiind umplut uniform cu o cantitate uriașă de energie ce determină spațiul să se extindă cu o viteză extraordinară. Pe măsură ce se întâmplă asta, ici și colo, energia se descarcă (similar energiei electrostatice, când întinzi, să zicem, un material sintetic și auzi acele mici pocnituri). Dar este ca o energie electrostatică la scară cosmică, iar când se descarcă, toată această energie este transformată rapid în materie, sub formă de particule elementare. Ei bine, acest proces reprezintă nașterea unui nou Univers, ceea ce noi numim în mod tradițional Big Bang. După cum vedeți, nu se spune nimic despre cum a apărut această energie, de unde vine ea, cine a generat-o și ce anume se află dincolo de limita infinită a expansiunii. Se poate vorbi de dincolo de infinit ? Păi dacă urmăm firul logic al oamenilor de știință, această rolă de cașcaval se extinde cu repeziciune. Ei bine, chiar dacă se spune că ea conține un număr infinit de Universuri, de energie și așa mai departe, rămân în mod evident neelucidate următoarele întrebări: Peste ce se mai extinde ? Ce spațiu mai are de acaparat ? Ce există acum în locul în care va ajunge să se extindă în viitor ? De unde a apărut această energie ? Ce de întrebări minunate !

Traducerea mea la acest ultim episod o puteți downloada de aici. Am pus la un loc și toate cele patru traduceri la întreaga serie. Arhiva o puteți lua de aici. Vizionare plăcută.

P.S: Un film artistic drăguț și interesant pe tema lumilor identice și paralele este și Another Earth (2011). Este tradus în română, găsiți aici subtitrarea.”

SURSA: http://sub-lupa.blogspot.com/ 

VEZI AICI PARTEA A 4-A, TRADUSĂ AICI

Multumim din suflet Tone Tavi si pentru aceste articole si serie de documentare traduse. Tine-o tot asa!

Pentru a va completa informatiile in acest domeniu studiati  Categoria FIZICĂ CUANTICĂ. 

Acest film este OPEN SOURCE