CURGEREA TIMPULUI - Dumnezeu, Einstein şi Fizica Cuantică - Timpul şi Irealitatea Realităţii

THE FLOW OF TIME (1999) 

- God, Einstein and Quantum Physics

Mereu am avut probleme în a descâlci complicatele aspecte legate de continuumul spaţio-temporal. Mai ales în filmele SF, pentru că cele mai zăpăcitoare şi mai alambicate sunt cele care implică aceste concepte de spaţiu şi timp şi dacă mai bagi în schemă singularitatea găurilor negre, fizica cunatică, unde legiile fizicii sunt complet date peste cap, "tacâmul" e complet.

Ca să înţelegeţi cât de complexă şi îmbârligată este această problematică a timpului vă recomandăm câteva articole:

1) Posibile explicatii pentru calatoriile in timp

2) Călătorind prin faliile timpului

3) CONŞTIINŢA ŞI MISTERELE FIZICII CUANTICE

Preluăm şi noi un articol mai vechi, care ni se pare sugestiv în această direcţie, de pe siteul Armonia Naturii şi care se numeşte:

"Irealitatea realitatii

de prof. Aleksander Samarin

Mecanica cuantica, constiinta, realitate si timp

Atunci cand vad o persoana (sau cand percep un obiect prin atingere, miros, etc.), am impresia ca recunosc diverse manifestari ale fiintei umane, dar in realitate percep un nor de atomi si particule sub-atomice, care la randul lor sunt manifestate ca rezultat al constiintei asa cum a descoperit fizicianul David Bohm.

[Pentru mai multe detalii, consultati "Implicatiile cuantice in variabile ascunse si ordinea implicita" de David Bohm, editat la Hiley and Peat, London 1987, si "Limbajul creierului" de Karl Pribram, tiparit la Wadsworth Publishing, California 1977]

Cunoscutul scriitor Carlos Castaneda, autor a cateva volume devenite best-seller, afirma in "Povestiri despre putere" (editat de Simon si Schuster, New York 1974 si tradus in romaneste prin editura Rao): "Noi suntem cu totii martori. Suntem constiinta. Nu suntem obiecte, nu avem materialitate. Nu avem limite. Acestea [limitele] sunt doar o descriere [iar eu as adauga: o deceptie] care a fost creata ca sa ne ajute. Noi, sau mai degraba mintea noastra, uitam ca descrierea este doar o descriere si astfel cadem cu totul in cursa unui cerc vicios din care iesim foarte rar."

O alta realitate

Un alt citat, din volumul "Universul holografic" de Michael Talbot, editat de Grafton Books, London 1991, ne ajuta in continuare: "Una dintre cele mai uimitoare afirmatii ale lui Bohm este ca realitatea tangibila din viata de zi cu zi este, de fapt, o iluzie, ca o imagine holografica. Dincolo de aceasta iluzie, exista o ordine mai ascunsa a existentei, un nivel vast si primordial al realitatii care creeaza toate obiectele si aparentele lumii noastre fizice". Mai mult, "schimbul constant si dinamic dintre cele doua nivele de ordine, explica modul in care o particula, cum este electronul din cadrul atomului de pozitron, poate sa-si schimbe forma de la o particula la alta. [...] Asa se explica, de asemenea, si cum de o particula cuantica se poate manifesta in acelasi timp ca particula si ca unda".

"Pentru Pribram, aceasta sinteza l-a facut sa realizeze ca lumea obiectiva nu exista, cel putin nu in modul in care suntem obisnuiti sa credem. In realitate, tot ceea ce exista in aceasta lume nu este decat un vast ocean de frecvente si unde, iar aceasta "realitate" noua ne pare concreta, solida si tangibila doar pentru ca creierul nostru este capabil sa transforme interior aceasta holograma in pietre, betisoare si alte obiecte familiare care compun lumea noastra.

Asta nu inseamna ca nu exista ceasca de ceai de pe masa sau nisipul de pe plaja. Inseamna doar ca ceasca de ceai are doua aspecte foarte diferite ale realitatii ei. Cand este filtrata de "lentila" creierului nostru, ea se manifesta [este perceputa] ca o ceasca. Dar daca am reusi sa scapam de aceasta lentila, am reusi sa o percepem ca un model de interferenta. Care dintre aceste doua aspecte este real si care este iluzie? Pentru Pribram, amandoua sunt reale, sau, daca vreti, niciunul nu este real".

Timpul constient

Timpul este o parte integranta a continuum-ului spatio-temporal. Ceea ce percepem ca "miscare a timpului" este in realitate o miscare a diverselor procese fizice, mentale, etc. in acest spatiu-timp. Percepem aceasta miscare sub forma unui pendul, ca vibratie a atomilor dintr-un ceas atomic cu Cesiu, in miscarile planetare sau in dinamica impulsurilor nervoase din cadrul complexelor procese care au loc in creierul nostru.

In acest fel se creeaza notiunea sau iluzia noastra despre "curgerea timpului". Alexis Carrel, laureat al premiului nobel, scria in cartea sa "Omul, necunoscutul" ca exista mai multe feluri de timp: fizic, interior, intrinsec, fiziologic si psihologic. Desigur, nu timpul este cel care sufera transformari, ci cursul evenimentelor ce se deruleaza in spatiu-timp. Acest fenomen este dramatic in experientele numite "din preajma mortii", asa cum au fost descrise de medicii Kubler-Ross, Moody si Ring, ca sa numim doar cativa dintre cei mai cunoscuti. in starea de moarte clinica, multi pacienti isi reamintesc complet intreaga viata intr-o clipa. Exact, o viata intreaga este re-vazuta intr-o clipa.

Trecut si viitor, simultan in prezent

Kenneth Ring descrie in lucrarea sa "Viata in preajma mortii - o investigatie stiintifica a experientelor NDE" ca "in aceasta stare [de moarte clinica] pacientul percepe trecutul, prezentul si viitorul ca si cand ar fi un singur prezent". Pentru mine este clar ca s-a schimbat doar dinamica proceselor constiente ale pacientului, nu si timpul in sine.

Astfel, in continuumul spatio-temporal ne miscam prin timp asa cum ne miscam prin spatiu, dar mereu in aceeasi directie. Trecutul deja nu mai exista pentru noi, este mort. Viitorul poate sa aiba loc sau nu. Iar prezentul, aceasta clipa este tranzitia, intalnirea intre trecut si viitor (ambele inexistente de-facto). Prezentul are un obicei uluitor: de indata ce spunem "Acum", clipa aceasta deja a disparut, pierduta definitiv in trecut. Practic, ceea ce incercam noi sa "prindem" ca prezent, dispare continuu in trecut.

Trecutul nu mai este, viitorul nu suntem siguri ca va veni. Doar prezentul ramane. De aceea el este cel mai important."

Iată câteva idei spirituale despre timp şi spaţiu, despre continuumul spaţio-temporal şi în viziunea lui Eckhart Tolle:

"Oare din ce motiv, de obicei, mintea se împotriveşte sau neagă Clipa de acum?

Pentru că nu poate funcţiona şi păstra controlul în afara timpului, care este trecut şi viitor, aşa că ea percepe Clipa de acum, care se sustrage temporalităţii, ca pe o ameninţare. Timpul şi mintea sunt, de fapt, inseparabile.

Imaginaţi-vă Pământul fără oameni, locuit numai de plante şi animale. Ar mai avea un trecut şi un viitor? Ar mai avea sens să vorbim despre timp? întrebările „Cât este ora?" sau „în ce zi suntem?" — dacă ar mai exista cineva să le pună — ar fi total lipsite de sens. Stejarul sau vulturul ar fi zăpăciţi de o asemenea întrebare. „Care oră?", ar întreba ei. „Sigur, e acum. Timpul este Clipa de acum. Ce altceva mai există?"

Da, avem nevoie de minte, ca şi de timp pentru a funcţiona în această lume, dar ajungem la un punct în care ele pun stăpânire pe viaţa noastră, şi atunci începem să funcţionăm prost, apar durerea şi suferinţa.

Mintea, pentru a se asigura că păstrează controlul, caută permanent să acopere momentul prezent prin trecut şi viitor şi astfel, la fel cum vitalitatea şi potenţialul creator infinit al Fiinţei, care sunt inseparabile de Clipa de acum, devin acoperite de timp, adevărata dvs. natură este ascunsă de minte. Povara din ce în ce mai grea a timpului s-a acumulat în mintea umană. Toţi oamenii suferă din cauza acestei poveri, dar continuă să mai adauge câte puţin la ea în fiecare moment, ori de câte ori ignoră sau neagă acest preţios prezent sau îl reduc la un mijloc pentru atingerea unui obiectiv viitor, care există numai în mintea lor, niciodată în realitate. Acumularea timpului în mintea colectivă şi individuală include şi o mare cantitate de durere reziduală din trecut. 

Dacă nu mai vreţi să vă creaţi durere dvs. înşivă sau altora, dacă nu mai doriţi să suplimentaţi reziduurile durerilor trecute care mai trăiesc încă în dvs., atunci nu mai creaţi timp sau, cel puţin, nu mai mult decât este necesar pentru a face faţă aspectelor practice ale vieţii. Cum să încetăm să creăm timp? Daţi-vă seama că momentul prezent este tot ceea ce veţi putea avea vreodată. Faceţi din Clipa de acum ţinta principală a vieţii dvs. Dacă mai înainte sălăşluiaţi în timp şi făceaţi din când în când vizite scurte în Clipa de acum, locuiţi de acum încolo în prezent şi vizitaţi din când în când trecutul şi viitorul, atunci când trebuie să faceţi faţă aspectelor practice ale unei situaţii. Spuneţi mereu „da" momentului prezent.

Ce poate fi mai inutil, mai nesănătos, decât să creaţi o rezistenţă internă faţă de un lucru care există deja? Ce poate fi mai nesănătos decât să te opui vieţii înseşi, care este aici şi acum? Predaţi-vă în faţa a ceea ce există. Spuneţi „da" vieţii — şi observaţi cum viaţa începe dintr-o dată să lucreze "pentru şi nu împotriva dvs."

Puneţi capăt iluziei timpului.

Pare aproape imposibil să scăpăm de identificarea cu mintea. Toţi suntem afundaţi în ea. Cum înveţi un peşte să zboare?

Iată care este cheia: puneţi capăt iluziei timpului. Timpul mintea sunt inseparabile. Eliminaţi timpul, şi mintea se opreşte — dacă nu alegeţi cumva să o puneţi la treabă.

A te identifica cu propria minte înseamnă a fi prins în timp: impulsul de a trăi aproape exclusiv prin memorie şi anticipare. Aceasta creează o preocupare continuă pentru trecut şi viitor — gândul la recunoaşterea momentului prezent şi la a-i îngădui să existe trezeşte neplăcerea. Impulsul apare pentru că trecutul vă conferă o identitate, iar viitorul menţine promisiunea salvării, a împlinirii sub orice formă. Amândouă sunt iluzii.

Dar cum am mai funcţiona în această lume dacă am fi lipsiţi de simţul timpului? Nu ar mai exista scopuri pe care să ne străduim să le atingem. Nu am mai şti cine suntem, pentru că trecutul face din noi ceea ce suntem azi. Cred că timpul este ceva foarte pretios si trebuie să învăţăm să-l folosim cu inteligenţă, in loc să-l risipim.

Timpul nu este deloc pretios, pentru ca este o iluzie. Ceea ce percepeti ca pretios nu este timpul, ci singurul moment existent in afara sa: Clipa de acum. Ea este intr-adevar preţioasa. Cu cat sunteti mai concentrat asupra timpului — trecut şi viitor —, cu atat pierdeti mai mult din vedere Clipa de acum, cel mai pretios lucru care exista.

De ce este cel mai pretios lucru? In primul rand, pentru ca este singurul care exista. Este tot ceea ce exista. Eternul prezent este spatiul in care se deruleaza viafa dvs., singurul factor care ramane constant. Viata este acum. Nu a existat nicio-data vreun timp in care viata dvs. sanufie acum s.i nici nu se va intampla vreodata. In al doilea rand, Clipa de acum este singurul punct care va poate duce dincolo de granitele limita-te ale mintii. Este singurul punct de acces in lumea lipsita de timp si de forma a Fiintei. "

"Adevărata natură a spaţiului şi a timpului

Gândiţi-vă şi la acest lucru: dacă nu ar mai fi nimic în afara liniştii, ea nu ar exista pentru dvs.; nu aţi şti ce este. Numai când apare sunetul se naşte liniştea. Analog, dacă ar exista numai spaţiu fără niciun obiect în el, spaţiul nu ar exista pentru dvs. Imaginaţi-vă că sunteţi un punct al conştiinţei ce pluteşte în imensitatea spaţiului — fără stele, fără galaxii, numai vid. Brusc, spaţiul nu ar mai fi imens; nu ar mai fi deloc.

Nu ar mai exista viteză, mişcare dintr-un loc în altul. Este nevoie de cel puţin două puncte de referinţă pentru ca distanţa şi spaţiul să apară. Spaţiul ia naştere în momentul în care Unu devine doi şi „doi" devine „zece mii de lucruri", cum numeşte Lao Tse lumea manifestă, spaţiul devine din ce în ce vast. Astfel, lumea şi spaţiul apar simultan.

Nimic nu ar putea exista fără spaţiu, şi totuşi spaţiul este nimic. Înainte de naşterea universului, înainte de „Big Bang", dacă doriţi, nu exista un imens spaţiu gol care aştepta să fie umplut. Spaţiul nu exista, nu exista niciun lucru. Exista numai Nemanifestul — Unu. Când Unu a devenit „zece mii de lucruri", dintr-o dată a început să existe spaţiul şi a permis existenţa a o mulţime de lucruri. De unde a venit el? A fost creat de Dumnezeu pentru a face loc universului? Sigur că nu. Spaţiul este lipsa lucrurilor, aşa că nu a fost niciodată creat.

Ieşiţi din casă într-o noapte senină şi priviţi cerul. Miile de stele pe care le puteţi vedea cu ochiul liber nu sunt mai mult decât o fracţiune infinitezimală din tot ceea ce există acolo. Peste 100 de miliarde de galaxii pot fi deja detectate cu cele mai puternice telescoape, fiecare galaxie fiind un „univers insular" cu miliarde de stele. Totuşi, şi mai uimitoare este infinitatea spaţiului însuşi, profunzimea şi liniştea care-i permite acestei realităţi magnifice să existe. Nimic nu ar putea fi mai uimitor şi mai maiestuos decât imensitatea şi liniştea spaţiului — şi, cu toate acestea, ce este spaţiul? Un gol, un imens gol.

Ceea ce nouă ne apare ca spaţiu în universul nostru perceput prin intermediul minţii şi al simţurilor este însuşi Nemanifestul, exteriorizat. Este „corpul" lui Dumnezeu. Şi cel mai mare miracol este că această linişte şi vastitate care îi permit universului să existe nu se află numai acolo în spaţiu — ci şi în sinea dvs. Când sunteţi total prezent, îl întâlniţi sub forma spaţiului interior nemental, aflat în nemişcare. în sinea dvs., este imens ca profunzime, nu ca întindere. întinderea spaţială este, în ultimă instanţă, o percepţie eronată a profunzimii infinite — un atribut al realităţii transcendente.

După Einstein, spaţiul şi timpul nu sunt separate. Nu înţeleg prea bine acest lucru, dar cred că el spune că timpul este a patra dimensiune a spaţiului. O numeşte „ continuumul spaţio-temporal".

Da. Ceea ce percepeţi în exterior ca spaţiu şi timp sunt, în ultimă instanţă, iluzii, dar ele conţin un miez de adevăr. Ele sunt cele două atribute esenţiale ale lui Dumnezeu, infinitatea şi eternitatea, percepute ca şi cum ar avea o existenţă externă în afara dvs. în sinea dvs., atât spaţiul cât şi timpul au un echivalent interior ce dezvăluie natura lor adevărată, dar şi a dvs. în vreme ce spaţiul este lumea non-mentală, de o profunzime infinită, aflată în nemişcare, echivalentul interior al timpului este prezenţa, conştiinţa eternei Clipei de acum. Amintiţi-vă că nu există nicio diferenţă între ele. Când spaţiul şi timpul sunt realizate în interior ca Nemanifest — prezenţă şi absenţa minţii — spaţiul şi timpul exterior continuă să existe pentru dvs., dar devin mult mai puţin importante. Şi lumea continuă să existe, dar nu va mai fi capabilă să vă impună constrângeri.

Din acest motiv, scopul ultim al lumii nu se află în ea, ci în transcendenţa ei. Aşa cum dvs. nu aţi fi conştient de spaţiu dacă el nu ar conţine obiecte, lumea este necesară pentru ca Nemanifestul să se realizeze. Poate că aţi auzit proverbul budist:

„Dacă nu ar fi iluzii, nu ar mai exista iluminare".

Prin intermediul lumii şi, în ultimă instanţă, prin dvs., Nemanifestul se cunoaşte pe sine.

Sunteţi aici pentru a-i permite scopului divin al universului să se împlinească. Atât de important sunteţi!

Există nenumărate pasaje despre conceptul de timp, în special de cel psihologic dar şi de cel cronologic în cartea PUTEREA PREZENTULUI" de Eckhart Tolle, pe care vă invităm încă odată să o citiţi (ea există acum şi într-o variantă interactivă pe primul site din Romania dedicat lui Eckhart Tolle).

Meister Eckhart, marele maestru spiritual din secolul al XIII-lea, a rezumat foarte frumos toate acestea: „Timpul este cel care împiedică lumina să ajungă la noi. Nu există obstacol mai mare în calea către Dumnezeu decât timpul".

Acest documentar aduce un pic de lumină în această problemă mai mult decât interesantă. Este un documentar care analizeaza natura timpului atat dintr-o perspectiva ştiintifica, prin prisma fizicii cunatice cat şi dintr-o perspectiva spirituală.

VEDETI DOCUMENTARUL, TRADUS, AICI: