Ieşirea Din MATRIX: EVOLUŢIONISMUL - Un Pericol Planetar? (23.02.2009)

PAGINI

luni, 23 februarie 2009

EVOLUŢIONISMUL - Un Pericol Planetar? (23.02.2009)

THE DISASTERS DARWINSM BROUGHT TO HUMANITY
Dezastrele Pe Care Darwinismul Le-a Adus Umanităţii

Continuăm, aşa cum am promis, seria documentarelor făcute de Harun Yahya cu acesta de azi, care mai poate fi intitulat si "Aducatori ai durerii din secolul XX".
Noi ne-am prezentat în numeroase rânduri , ideile referitoare la originea vieţii, şi a speciilor, în articolele documentarelor din Categoria Origini. Considerăm că sunt suficiente documentare acolo care aduc în temă acest spinos subiect al ORIGINILOR şi de aceea nu o mai facem încă odată şi aici.
Credem că este nevoie ca omenirea să cunoască cât mai bine toate punctele de vedere referitoare la acest subiect, pentru a se putea forma un discernământ.
Curentul oficial arhicunoscut, arhitrâmbiţat, arhimediatizat, este cel care susţine curentul evoluţionist darwinist, iar noi simţim să prezentăm alternative la acest curent, în esenţă materialist, dogmatico-ştiinţific.
Nu strică să ne informăm şi să vedem ce are toată lumea de spus. Veţi vedea că există puncte de vedere bine argumentate, ştiinţifice, de bun simţ şi în acest documentar, idei pe care e greu să le ignori.
Preluăm şi noi un articol de pe siteul lui Harun Yahya , referitor la acest documentar:
"Secolul 20, pe care tocmai l-am depaşit, a fost un secol al contrastelor. A fost un secol al revolutiei stiintifice, dar în acelasi timp, al decaderii morale si spirituale.
În mare parte, secolul 20 a fost plin de conflicte, razboaie, durere, masacre, saracie, si distrugeri enorme. Milioane de oameni au fost ucisi, abandonati foametei si mortii, lasati fara case sau acoperis deasupra capului, fara protectie sau sustinere. Si totul pentru nimic, cel mai adesea: în numele servirii unor ideologii deviante.
Aproape de fiecare data, în spatele acestor suferinte si dezastre au existat despoti, dictatori ca: Stalin, Lenin, Trotsky, Mao, Pol Pot, Hitler, Mussolini, Franco … Unii dintre acestia au avut ideologii asemanatoare, altii au fost dusmani de moarte.
Pentru simplul motiv ca ideologiile lor erau contrare eu au târât societatile în conflict si au întors fratii împotriva fratilor, au pornit razboaie, au aruncat bombe, au ars si au distrus totul în calea lor. Ei au batut fara mila, pâna la moarte tineri, batrâni, femei si copii sau i-au pus pur si simplu la zid si i-au împuscat. Eu au fost suficienti de cruzi sa tina o arma la capul lor, sa-i priveasca în ochi, sa-i omoare si apoi sa le zdrobeasca capul cu picioarele, doar pentru ca ei sustineau alte idei.
Aceasta a fost o trecere în revista, pe scurt, a cosmarelor secolului 20 care au izvorât din cauza unor oameni care au sustinut idei conflictuale si care au dus la durere si sânge în numele sustinerii acestor ideologii.
Fascismul şi Comunismul sunt în capul listei ideologiilor care au cauzat omenirii mari suferinţe. Acestea par contrare, par nişte ideolgii care au încercat să se distrugă unele pe altele. De fapt, în realitate, există un adevăr foarte interesant acolo: aceste ideologii au fost hrănite de o singură sursă ideologică, şi-au luat forţa şi susţinerea din această sursă, şi, mulţumită acesteia, au fost capabile să cheme societăţile de partea lor.
La prima vedere această sursă nu a atras nici o atenţie, a rămas mereu în spatele scenei până acum şi şi-a arătat mereu doar faţa inocentă populaţiei. Acea sursă este filozofia materialistă şi dogma darwinist- evoluţionistă.
Datorită ei, oamenii au început să creadă că există " o fugă pentru supravieţuire" printre creaturile din natură şi, ca rezultat, ideea "cel mai puternic supravieţuieşte, ceilalţi sunt înfrânţi şi dispar" a început să fie aplicată comportamentului uman. Când această supoziţie a darwinismului că natura este un loc al luptei şi al conflictului. a început să fie aplicată oamenilor şi societăţii umane, au apărut şi deviaţiile lui Hitler de a construi o rasă ariană, stăpână, ideile lui Marx cum că "istoria umanităţii este o istorie a luptei de clasă", avuţiile capitalismului pentru "cei mai puternici care cresc şi mai puternici pe spatele celor slabi, proşti, dar mulţi", toate împreună cu faptul că oamenii de culoare încă suferă de atacuri rasiste şi discriminare, toate şi-au găsit un fel de justificare.
În ciuda faptului că, Robert Wright, autorul cărţii " The Moral Animal" (Animalul moral) este un evoluţionist, el rezumă dizastrele pe care teoria evoluţionistă a adus-o istoriei umanităţii, în felul următor:
"Teoria evoluţionistă, după toate cele, are o lungă şi sordidă istorie a aplicării în treburile omeneşti. După ce a fost amestecată cu filozofia politică pentru a forma vaga ideologie cunoscută ca "darwinsim social", ea a fost adoptată şi jonglată de rasişti, fascişti, elitele diverse, care se simt superioare , mai ales de cele din liniile de sânge regale, albastre, dar şi de cei mai fără de inimă capitalişti.
Darwinismul nu este numai o teorie care încearcă să explice originiile vieţii şi care se restrânge numai în mediul academic ştiinţific, el este o DOGMĂ care este susţinută cu încăpăţânare de suporterii unor anumite ideologii, deşi s-a dovedit a fi total invalidă din punct de vedere ştiinţific.
În zilele noastre, mulţi oameni de ştiinţă, politicieni şi oameni vizionari, indiferent că erau sau nu conştienţi de faţa întunecată a darwinismului, nu au mai susţinut această dogmă."
Scopul acestui documentar este să arate acelora care apără darwinismul fără să-i fi văzut faţa întunecată, conştienţi sau nu, de ceea ce ei susţin şi să le explice care este responsabilitatea lor. Şi un alt scop este acela de a avertiza pe cei care nu cred în darwinism, dar care nu văd în acesta pericolul şi ameninţarea pe care o reprezintă pentru umanitate."

Vedeti documentarul tradus, aici
Filmul este OPEN SOURCE si poate fi downloadat, distribuit, vizionat oriunde la orice televiziune sau cinematograf. Îl puteti descarca în calitate buna, de pe siteul HarunYahya.com .

2 comentarii:

  1. "Dezastrele aduse umanitati..." Contul YouTube asociat cu acest videoclip a fost desființat din cauza notificărilor terță parte multiple de încălcare a drepturilor de autor.

    RăspundețiȘtergere

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!