Manuscrisul Hefferlin și filmul ORIZONT PIERDUT - despre Shangri-La și valea Hunza

Recent am dat peste un manuscris interesant, intitulat Manuscrisul Hefferlin (mulțumesc Florina), scris în 1947 în care se vorbește în detaliu despre o civilizație dispărută, care ar fi venit pe Pământ acum vreo 2,5 milioane de ani (de pe Marte) și care a colonizat în primul rând Antarctica și apoi restul Pământului.

 Cred că e cea mai veche scriere despre care știu eu, care ne povestește despre lucruri despre care eu am auzit mult mult mult mai târziu: despre posibila civilizație din Antarctica, despre internet, camere web (descrise într-un limbaj adaptat tehnologiei acelor vremuri), despre reptilieni și războiul oamenilor cu aceștia, despre tunelurile subterane care leagă planeta de la un cap la altul, despre extratereștrii (subiectul farfuriilor zburătoare a devenit celebru în 1947, odată cu incidentul Roswell) de tehnologia de levitare a trenurilor (cunoscută astăzi ca Maglev), despre portaluri (care teleportează oamenii de colo colo, instantaneu), despre tablete digitale care înmagazinează cunoaștere (lucruri despre care noi am auzit prima dată poate doar din serialul Star Trek din anii 80), despre faptul că oamenirea are rădăcini care se pierd în negura timpului (autorii avansează ideea că omenirea ar fi colonizat multe galaxii, de-a lungul a trilioane de ani, da, trilioane, nu miliarde, și au existat și au dispărut multe civilizații, în mod ciclic). Poate acum unele lucruri ni se par banale, dar la acea vreme erau absolut revoluționare.

Ce m-a frapat poate cel mai tare este că mi s-a confirmat cumva ce spun pleiadienii tayghetani despre spațiul cosmic, că acesta ar fi în genere 5D și care ar fi proprietățile acestui 5D și de asemenea faptul că soarele ar fi de fapt un fenomen electric de fapt, iar senzația de căldură ar fi oferită de atmosfera noastră care acționează ca o lentilă sau o prismă care concentrează lumina și o duce în alte spectre de frecvență. Sigur, în manuscris nu se spune de 5D, dar modul cum se descriu lucrurile, acolo ne duce gândul. 

Ni se spune că spațiul nu este întunecat ci purpuriu, iar planeta noastră și Luna, nu se văd ca niște chestii luminate, ci dimpotrivă ca niște pete întunecate în acest ocean de lumină purpurie (3D-ul, scăderea în frecvență). 

Ni se spune că radiațile din spațiu nu ne fac rău, dimpotrivă din modul în care se povestește este de fapt acea ridicare în frecvență care practic ne vindecă și ne lărgește spectrul cognitiv, ne scoate din cușca de frecvențe extrem de limitatoare a 3D-ului. 

Ni se spune că ar exista niște ființe foarte puternice spiritual „Cei 3 Antici” care sunt niște lideri spirituali ai planetei (de la suprafață) și totdată ni se spune că există în stază niște ființe reptiliene, tot niște lideri ceva (concept întâlnit în serialul The Outpost unde toate aceste ființe sunt de fapt niște lideri paraziți, psihopați), dar aceștia se află în Orașul Curcubeu (unul dintre cele 7 orașe construite de antici, iar acesta ar fi singurul accesibil cumva (celelalte 6 fiind aflate sub 3000 de m de gheață). Conceptul unor lideri din vechime care s-au folosit de ființele umane pe post de hrană (energetică în primul rând) l-am întâlnit în mai multe seriale (EARTH - The Final Conflict - sezonul 5) dar și în STARGATE ATLANTIS (extratereștrii Wraith).

Majoritatea manuscrisului Hefferlin se concentrează însă mai degrabă pe descrierea acestui oraș Curcubeu (Rainbow City), un fel de Shangri-La tehnologic, iar posibila lui locație este destul de apropiată de Lacul Vostok, din ce am văzut.

Abia acum 3-4 ani am auzit că în zona bazinului fluviului Amazon ar fi existat în trecutul îndepărtat, o civilizație avansată, acestea fiind niște descoperiri foarte recente, însă în manuscrisul Hefferlin ni se spune că una dintre ieșirile tunelurilor subterane, era în zona amazoniană. 

Despre trenurile subterane vorbesc multe surse, mulți informatori și nimeni nu prea știe cine le-a construit. Pământul este un loc plin de mistere.

Cristalul verde care acționează portalul care este ca un cerc cu margini luminoase dure (atunci când pui mâna pe el și te conectezi mental la acesta) l-am văzut  în serialul Charmed (din 2019).

Se spun foarte multe lucruri în cele 25 de pagini ale acestui manuscris pe care vă invit să le citiți, mai jos. Mulțumim Florina pentru susținerea acestei traduceri, pe care o oferă cadou tuturor cititorilor blogului meu.

PUTEȚI CITI AICI, ÎN PREMIERĂ, TRADUS, 

„MANUSCRISUL HEFFERLIN - O descriere a Orașului Curcubeu”

„Shangri-La este un tărâm imaginar descris în romanul Orizont pierdut, publicat în 1933 de scriitorul britanic James Hilton. În viziunea lui Hilton, Shangri-La este un loc mistic, armonios, în apropierea unei mănăstiri, în vestul munților Kunlun. Shangri-La a devenit sinonim cu paradisul pe pământ, în special cu tărâmul Utopia din munții Himalaya - o țară în permanență fericită, izolată de lumea exterioară. În romanul Orizont pierdut, oamenii care trăiesc în Shangri-La sunt aproape nemuritori, trăind cu mult mai mult decât oamenii obișnuiți și îmbătrânind foarte încet. Cuvântul Shangri-La evocă atmosfera exotică a orientului. În scrierile vechi tibetane sunt menționate șapte astfel de locuri, sub numele de Nghe-Beyul Khimpalung. Khembalung este unul dintre beyuli („tărâmuri ascunse”) despre care se crede că au fost create de către Padmasambhava în secolul al VIII-lea ca locuri sacre, idilice, care au servit budiștilor ca refugiu în vremurile de război (Reinhard 1978).

De cele mai multe ori tărâmul Shangri-La este menționat ca fiind în nord-vestul provinciei Yunnan, în China, unde a călătorit exploratorul Joseph Rock, în timp ce lucra pentru revista National Geographic. Această perioadă ar fi coincis cu perioada în care James Hilton a scris Orizont pierdut, cu toate că nu există suficiente dovezi pentru a susține acestă afirmație. Într-un interviu din 1936 pentru ziarul New York Times, Hilton a afirmat că pentru a descrie Shangri-La a folosit materiale legate de Tibet de la British Museum, din care s-a documentat despre cultura tibetană și religia budistă.

Folosirea denumirii Shangri-La este de multe ori folosit sinonim cu Grădina Edenului, pentru a reprezenta paradisul neaccesibil omului modern. În limba engleză este de multe ori folosit ca o analogie la un țel care este foarte greu de atins. Pentru un om care are nevoie disperată de vindecare, tratamentul său ar putea fi numit „Shangri-La”. De asemenea, „Shangri-La” ar putea reprezenta perfecțiunea căutată de oameni în dragoste, fericire sau idealuri utopice. Poate fi folosit în metafore similare cu Sfântul Graal, Eldorado sau Fântâna tinereții.” SURSA

Acum doresc să vă prezint 2 filme pe subiect, unul din 37 și altul din 73, ambele dezbătând fix același subiect, din perspective un pic diferite, dar aproape identice.

LOST HORIZON (1937 & 1973)

„Primul (cel din 1937) este o ecranizare a romanului cu acelasi titlu, foarte indragit de cititori, al scriitorului James Hilton. 

Un grup de europeni, printre care se afla un diplomat britanic, Robert Conway, fratele sau, George, un paria pe nume Barnard, antropologul Lovett si Maria, o tanara rusoaica bolnava de tuberculoza, se imbarca in ultimul avion care evadeaza din China zdruncinata de violente miscari sociale, dar aparatul este deturnat de la ruta initiala si se prabuseste in zapezile Himalayei. Supravietuitorii au insa sansa de a fi salvati de caravana unui anume Chang care-i conduce intr-un tinut magic, Valea Lunii Albastre – Shangri-La. Izolat de restul lumii, acest paradis de pace, armonie si liniste nu este totusi perceput astfel de catre toti noii sositi, cei mai dornici sa evadeze de aici fiind George si Maria. Fie si riscandu-si viata...” SURSA

Din punctul meu de vedere, filmul este destul de slăbuț, atât în varianta din 37 cât și cea din 73, iar eu vi le prezint doar ca pe o idee interesantă (despre Shangri-La) pe care am întâlnit-o și în manuscrisul Hefferlin, unde se spune că acel loc ar fi real. Viziunea din film este una destul de naivă, iar filmul a primit pe bună dreptate, numeroase critici. Vorba cuiva : „o utopie geriatrică a clasei de mijloc [unde]...poți trăi la nesfârșit, zgâiindu-te și frecând menta sute de ani ... în care orientalii sunt ținuți la locul lor și niciun negru ... nu se află printre rezidenți.” Totuși, cartea e posibil să fie un pic diferită și mai profundă. În primul film din 37 ni se spune că se urma o filozofie a moderației, cumva o cale de mijloc (specific budismului).

Eu personal am auzit că acest Shangri-La ar putea fi mai degrabă o locație din 5D-ul planetei, aflat într-adevăr undeva prin Tibet, dar în acesta au acces doar cei care pot pătrunde conștient în starea de vis și au un nivel de conștiință superior. Ceva asemănător cu „camera proiecțiilor” de sub Sfinxul din Munții Bucegi (din cărțile lui Radu Cinamar). Un concept asemănător am întâlnit în cărțile lui James Redfield (în „Secretul Shambalei” am impresia).

Cert este că Orașul Curcubeu, descris în manuscris, ar fi mai degrabă acel Shangri-La.

Pentru a viziona acest film, oferiți o donație și cereți accesul. Mulțumesc!

(cei care ați donat deja, doar cereți accesul la film)

Filmul din 1973, netradus, în calitate slăbuță poate fi văzut AICI. Versiunea acestui film este bineînțeles mult mai bine realizată, cu mulți actori renumiți (Peter Finch, Liv Ullmann, Sally Kellerman, George Kennedy, Michael York, Olivia Hussey, Bobby Van, James Shigeta, Charles Boyer și John Gielgud), însă este un semi-muzical. Mie personal nu prea-mi plac muzicalurile, dar de gusturi nu se discută.

Pentru a viziona acest film, tradus, în variantă HD, oferiți o donație și cereți accesul. Mulțumesc!

(cei care ați donat deja, doar cereți accesul la film)

Notă: Personal cred că mitologia Shangri-La vine de la povestea Văii Hunza (Taramul nemuritorilor: Hunza - Valea Vietii): „În anul 1870, un general britanic împreună cu garnizoana sa urcă pentru prima dată pe valea râului Hunza, o zonă uitată de timp, ascunsă în ungherele muntoase din nord-estul Indiei de atunci. Intreaga omenire se afla în faţa unui miracol care sfida regulile ştiinţei oficiale. Oamenii care trăiau de milenii în acest loc uitat de boală, suferinţă, tristeţe şi stres, atingeau vârste incredibile, se bucurau de o stare a sănătăţii nemai-întâlnită nicaieri în lume şi puteau procrea la vârste la care cei mai mulţi occidentali zăceau deja în sicrie. Astazi, misterul Văii Hunza şi al locuitorilor este la fel de mare, în ciuda sutelor de investigaţii şi cercetari ştiinţifice. Beatitudinea uluitoare a acestui loc, suprapusă longevităţii deja proverbiale a locuitorilor săi, pare să ascundă, în continuare, secretul Frumuseţii fără Bătrâneţe şi al Vieţii fără de Moarte...  Undeva în Pakistan … Daca o căutăm strict după coordonate geografice, Hunza este o mica vale muntoasă din regiunea Gilgit-Baltistan, provincia autonomă de nord-vest din Pakistan. Întreaga vale este situată la înălţimea medie de 2.500 de metri, având o suprafaţă de 7.900 kilometri pătraţi. Fostul oraş Baltit, actualmente Karimbad este principalul oraşel al regiunii, astăzi - o populară destinaţie turistică, datorită priveliştilor spectaculoase din împrejurimi. Zona este marginită de munţi maiestuoşi, precum Utar Sar, Rakaposhi, Bojahagur Duanasir II, precum şi piscurile Hunza, Ghenta, Diran şi Bublimating: toţi munţii enumeraţi străpungând cerul cu înaltimi de peste 6 000 metri.” Mai multe AICI