Ieşirea Din MATRIX: MOOJI - câteva cărți noi („Focul Alb”, „Mala lui Dumnezeu” și „Mai vast decât cerul, mai profund decât infinitul”) și câteva observații personale pe marginea derapajului mișcării din jurul lui Mooji

PAGINI

sâmbătă, 6 februarie 2021

MOOJI - câteva cărți noi („Focul Alb”, „Mala lui Dumnezeu” și „Mai vast decât cerul, mai profund decât infinitul”) și câteva observații personale pe marginea derapajului mișcării din jurul lui Mooji

După „Suflarea absolutului”  și ”ÎNAINTE DE EU SUNT - recunoașterea directă a Adevărului” (cărți despre care am vorbit aici și aici) mă bucur să pot semnala apariția a încă 3 titluri :

Focul Alb - introspecţii şi învăţături spirituale     

Focul Alb este o colecție de învățături spirituale esențiale ale lui Mooji, comprimate sub formă de îndrumări-pastilă. Acestea, odată asimilate, sunt ca niște proiectile divine ce spulberă suferința și iluzia, scoțând la iveală adevărata noastră natură, de ființe perfecte și atemporale.

Iată mai jos un fragment din acestă carte:

„PreaiubițilorAmintiți-vă:
Iubiți fără agățare
Dați fără a cere
Primiți fără a poseda
Percepeți fără proiecții
Observați fără a judeca
Concentrați-vă fără tensiune
Munciți fără încordare
Relaxați-vă fără lene
Jucați-vă fără concurențe
Bucurați-vă dar fără a râvni
Reflectați fără a vă imagina
Ajutați fără să demonstrați asta
Abandonați-vă fără ezitare
Contestați fără a domina
Meditați fără identitate
Corectați fără a învinui
Învingeți fără mândrie
Conduceți fără a subjuga
Râdeți fără cinism
Plângeți fără compătimire
Înfruntați fără ură
Ghidați fără superioritate
Intrați fără importanță de sine
Plecați fără regret
Trăiți fără aroganță
Existați fără o imagine de sine
Fiți una cu Dumnezeu
Treziți-vă la Adevar.

~ Mooji
(din cartea "Focul Alb" - White Fire)
SURSA : Blogul Summa Iru

Cărțile le puteți găsi pe EUSUNT.ro


Mai vast decât cerul, mai profund decât infinitul
- ceea ce ești înainte de a deveni

        Cum ar fi dacă ceea ce crezi tu că ești – corpul tău, mintea ta, emoțiile tale, condiționările tale – nu sunt de fapt ceea ce ești? Cum ar fi dacă acestea compun un autoportret modelat de o falsă identificare, de obiceiuri și presupuneri?

    Cu Mai vast decât cerul, mai profund decât infinitul, Mooji ne inspiră și ne îndeamnă să descoperim natura noastră reală ca și conștiință pură. Cu ajutorul exercițiilor simple de introspecție, împărtășind înțelegeri profunde, cu învățături pline de înțelepciune dar și prin parabole, Mooji ne ghidează direct către Adevăr, abordând 
în același timp cele mai frecvente probleme care apar în viața cotidiană. Mooji ne îndrumă către parfumul natural al ființei noastre esențiale, către acea iubire, către acea libertate atemporală și nemărginită.

    În întâlnirile sale cu căutători din întreaga lume, acest înțelept plin de har a deschis ochii a mii de ființe prin abilitatea sa rară de a lumina calea către indescriptibil cu claritate, umor și o iubire rar întâlnită.

    „Să îl citești pe Mooji este o experiență intimă și dulce. Nectarul revelației supreme îmbibă cuvintele sale atât de direct și profund. Recomand această carte cu entuziasm!” - GANGAJI, autor a Diamond in Your Pocket, Freedom and Resolve, Hidden Treasure și a altor cărți.

    „Mooji face posibilă realizarea celui mai înalt potențial al ființei umane. Maestrul pășește alături de noi – cu iubire, neîncetat, indicând iar și iar către ceea ce este evident, dar și atât de evident trecut cu vederea – Adevărul a ceea ce suntem.” - LAKSHMI PAICE, discipol direct al lui Mooji

    „Scrisă în tradiția non-duală a lui Papaji, Mooji exprimă Adevărul absolut cu claritate și simplitate, pentru toți căutătorii autentici.” - ELI JAXON-BEAR, autor a Wake Up and Roar, Sudden Awakening și From Fixation to Freedom

Cărțile le puteți găsi pe EUSUNT.ro


MALA lui Dumnezeu

„Mala lui Dumnezeu este o colecţie de rugăciuni şi binecuvântări minunat completată de o serie de desene realizate în peniță şi tuș de către maestrul advaita zen, Mooji. Mala lui Dumnezeu este mai mult decât o carte, este un dar spiritual, o expresie a inimii pline de graţie, din care se revarsă rugăciunea, devoţiunea, iubirea şi recunoștinţa către Suprem, în acelaşi timp fiind pătrunsă de o claritate necruţătoare şi de puterea înţelepciunii non-duale. Cu o simplitate profundă, maestrul advaita zen, Mooji, dezvăluie căile intime şi mistice ale inimii pline de rugăciune şi îl prezintă

în mod direct pe Cel fără de formă acelora care tânjesc să-şi descopere natura adevărată - Sinele Divin. Bea din această cupă a iubirii şi înţelepciunii, în care amestecă degetul lui Dumnezeu. O singură rugăciune înghiţită pe deplin este suficientă pentru a-ţi elibera inima în infinitatea Existenţei.”

Cărțile le puteți găsi pe EUSUNT.ro

Celelalte 17 articole dedicate lui MOOJI (filme traduse, cărți, satsanguri șamd) pot fi studiate explorând categoria dedicată lui Mooji. 

Bun ... acum, cred că ceea ce are Mooji de oferit, merită studiat, aprofundat și poate fi o experiență de viață spirituală deosebită să fi în preajma lui și să urmărești să aplici ce spune el (lucru confirmat de câțiva prieteni care au fost pe la el prin Rishikesh și prin Portugalia). Am tot respectul pentru străduințele sale de a trezi lumea și pentru mișcarea care a reușit s-o pornească în jurul său. 

Însă, există și lucruri care pe mine personal (și pe alții) îi deranjează și care mă îndeamnă să vă zic că e posibil să vă faceți așteptări prea mari în ceea ce-l privește, iar omul să nu fie ceea ce credeți că este. Nu știu dacă e iluminat, eliberat sau a experimentat Nirvana, Samadhi cu sămânță sau fără sămânță, Turya,  Satori, conștiința cosmică sau contopirea cu Sursa, Absolutul, Atman sau Paramatman, conexiunea cu Paramashiva ... spuneți-i cum vreți, sau nu.

De la nivelul meu de înțelegere lucrurile au început să nu miroasă a bine în ceea ce-l privește de ceva vreme (încă din 2015 când am avut dialogul cu eliberatul închipuit Atmaji (poreclit printre inițiați, Derapaji) ... însă există tot mai mulți care critică faptul că mișcarea din jurul lui Mooji are un aspect de cult sau chiar de sectă. 

Pe mine personal mă deranjează faptul că tolerează prosternarea adepților, care îi pupă picioarele și cumva îl pupă-n fund, picând astfel în panta narcisismului și faptul că-i încurajează cumva să-l considere un fel de salvator, să fie considerat el, cel care-i salvează sau ceva. 

Mi-aș fi dorit să-l văd mai echilibrat și să stopeze mai ferm genul acesta de idolatrie (știu că a făcut asta de câteva ori, dar cumva s-a lăsat copleșit de idolatria discipolilor - convenabilă scuză). Sau poate că a spus anumite lucruri doar așa să fie spuse. Mie personal mi s-ar revolta stomacul și poate aș borî direct în capul unora care ar veni să-mi pupe picioarele. 

Asta mi-ar place să văd ... să vezi atunci ce s-ar mai înghesui lumea să vină să-i pupe picioarele. 

Asta se vede de la o poștă din filmele cu el, însă există deja și o mulțime de oameni care aduc povești din interiorul mișcării, căci acolo intri în contact mai adevărat cu omul Mooji.

În jurul fiecărui om puternic spiritual tind să apară astfel de povești, susținute sau nu, cu dovezi (nu am văzut totuși ceva legat de Sadhguru încă, sau de maeștrii vestici gen Eckhart Tolle, Adyashanti sau Rupert Spira). 

Eu personal nu cunosc, nu am fost acolo, dar simt nevoia să semnalez ce spun alții, deoarece e bine să cunoașteți cât mai multe fațete ale unei probleme, înainte de a vă arunca cu capul înainte în ea.

Vă recomad să vizionați și să citiți și: 


Becoming God: Inside Mooji’s Portugal Cult

MOOJI - What's REALLY going on? - un mesaj deosebit pentru Mooji (dacă are cineva relații apropiate cu Mooji, îl rog să i-l dea).

MOOJI BABA" THE FAKE GURU " who claim Sri Ramana Maharshi lineage "RELATIONSHIPS and MONEY" !!!


MOOJI: Seriously?! Mooji contradicts himself - o viziune echilibrată cu plusuri și minusuri legată de mesajele lui Mooji (de aceea și eu încă mai prezint mesajele lui Mooji).

În fine, pe canalul MOOJI ÎN ROMÂNĂ găsiți tone de filme traduse, cărora le-am pierdut numărul (obișnuiam să postez din gând în gând noutățile, dar acum s-a ajuns deja la zeci sau sute de filme noi). Filmele de pe canal sunt împărțite și în playlisturi, foarte utile. Vezi AICI.

2 comentarii:

  1. Cartea "Focul Alb" se afla in sectiunea IN CURAND (site eusunt.ro) de cel putin 3 ani...

    RăspundețiȘtergere
  2. Mda ...ce sa zic ...i-a prins plandemonia probabil si au lasat-o mai moale.

    RăspundețiȘtergere

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!