BLISS (2021)
Un nou film deosebit care ridică la fileu niște întrebări extrem de interesante.
A nu se confunda cu Bliss din 1997 (Extaz -Armonie sexuală).
Mai întâi o recenzie preluată de la Marius Stan (din fb):
„Poţi să îţi dai seama de diferenţa dintre ceea ce este real şi ce nu? O întrebare "ambiţioasă" la care încearcă să răspundă un alt film nou excepţional pe care vi-l prezint, "Bliss". Cu Owen Wilson şi Salma Hayek într-o lume "simulată" dar care pare la fel de reală ca lumea în care trăim noi, în care ea îl "trezeşte" pe el la o altă realitate.
Într-un anumit sens, filmul seamănă pe departe cu ideea din "Matrix" şi cu finalul serialului "Devs" pe care l-am prezentat recent şi despre care am spus că este uluitor.
Ceea ce ne ridică din nou întrebarea - care este natura lumii în care trăim - realitate "reală" sau simulare a unei inteligenţe artificiale - şi este oare posibil să faci diferenţa şi să ştii limpede?
Şi contează asta?
Dacă ai ştii că viaţa pe care o duci e doar o simulare pe care altcineva o trăieşte într-o cameră de laborator de experimente, ce ai face? Te-ai strădui să îţi aminteşti cine este "experimentatorul"? Tu, personajul interpretat într-un joc, ai putea oare vreodată să îl cunoşti pe cel din spatele ecranului? Poate că da, când te "trezeşti". . .
Am scris pe larg despre acestea anul trecut, în interpretarea vieţii ca un "joc" - sau, cum ni se prezintă aici, ca un "vis" al unui experimentator - ceea ce ni se transmite şi nouă în interpretările spirituale asupra vieţii, cu spiritul dintr-o altă dimensiune mai "reală" care experimentează viaţa aici, în "iluzie". Paralela pe care o face filmul este extraordinară . . .”
NOTĂ: Atenție mai jos vor exista mai multe spoilere (indicii din film).
Deși filmul este excepțional ca și idee, ni se sugerează în final (sau cel puțin eu așa am înțeles) că de fapt ideea de simulare era datorată doar ingerării acelor cristale speciale (așa zisul Bliss), adică era o lume falsă, indusă de droguri și nu o posibilitate reală, cumva combătându-se ideea genială din spatele filmului, la final. Și zic asta deoarece tipa la final ia cristalele să plece din realitatea asta, însă nu ni se arată ce se petrece, dar acțiunile lui Greg (Owen Nilson) care a fost martorul scenei, de după acest moment, ne dau de înțeles cumva, că el a înțeles că a trăit într-o lume de fantezie, că nimic din ce a experimentat (în 5D) nu fusese „real”.
Și cam asta este ce ni se spune prin toate canalele materialiste ... drogurile ne oferă doar niște experiențe în creier, că totul este halucinație și că nimic nu este „real”. Însă odată ce iei astfel de substanțe începi să înțelegi că așa zisul „real” nu este așa de real și începi să te cam îndoiești de multe din aceste concepte „bătute în cuie” despre realitate.
De unde știm noi cu adevărat dacă aceste substanțe nu sunt nimic altceva decât niște ajutoare în a deschide „porțile percepției” (vorba lui Huxley) către alte realități, paralele poate sau din alte frecvențe (cum părea să fie și lumea în care s-au dus împreună și cei 2 protagoniști, acea lumea ce părea una 5D, în care majoritatea problemelor umanității fuseseră rezolvate, iar lumea trăia într-o stare de fericire și bunăstare perpetuă - iar ei se conectau la aparate ca să experimenteze lumea noastră de frecvență mai joasă, mai nasoală, ca să înțeleagă ce bine le era acolo).
Faptul că cel 2 protagoniști au ajuns într-o altă realitate comună, împărtășită, ne sugerează că era o altă realitate la fel de „reală” sau simulată ca cea pe care o trăim acum, sau una paralelă cel puțin.
Cred că trebuie să mai văd odată filmul să-l înțeleg mai bine că am impresia că se contrazic singuri. Adică inițial reieșea clar că realitatea inițială era o simulare, cea cu probleme și dureri, o realitate la care se conectau cu mașinăria, dar la final ne-au zis că de fapt nici realitatea aia (să-i zicem 5D) nu era de fapt una reală ... ceea ce este adevărat în ultimă instanță. Toate simulările sau lumile așa zis reale, sunt ireale în comparație cu absolutul, cu sursa, cu realitatea ultimă ... jocul formelor, al manifestării fiind de fapt Maya, Lila, Samsara, dansul cosmic al lui Shiva.
Ideile din film se leagă excepțional de bine de cele exprimate de Swaruu (pleiadiana de pe planeta Erra din sistemul solar Taygheta) care ne-a povestit în detaliu despre oamenii reali și nereali (concept exprimat clar în film - ceea ce ne spune și Swaruu, că există doar câțiva oameni reali, cei care sunt suflete, au conexiune cu sursa și pentru ei se întâmplă această simulare 3D), despre simularea Matrixului 3D și Matricea divină inițială, despre realități simulate, despre puterea creatoare a minții noastre de a construi și distruge realități, șamd. Filmul pare inspirat din cele spuse de Swaruu ...
Una peste alta, un film foarte bun, ce dă de gândit ... și poate asta e cel mai important.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!