Ieşirea Din MATRIX: Alegeri Alimentare

PAGINI

luni, 10 decembrie 2018

Alegeri Alimentare


FOOD CHOICES (2016)

"Documentarul urmărește să explice care este impactul pe care îl au alegerile pe care noi le facem în privința mâncării urmărind efectele asupra sănătății oamenilor și vietăților care se găsesc pe Planetă, dar și asupra sănătății mediului pe decursul a trei ani.

Cu ajutorul a 28 de specialiști intervievați se oferă o perspectivă nouă în ceea ce privește regimul alimentar.  Scopul: Conștientizarea problemelor privind impactul pe care îl are alegerea mâncării asupra sănătății oamenilor, dar și asupra sănătății Planetei și a viețuitoarelor care se găsesc pe ea.

Când vorbim despre viitorul planetei şi al nostru ne gândim mai ales la poluare şi la industrializare. Dar uităm că şi alegerile noastre în materie de nutriţie sunt un factor important, atât în ceea ce priveşte sănătatea noastră, cât şi cea a planetei. Regizorul Michal Siewierski pune în discuţie „alegerile alimentare” şi promite un documentar care ne va schimba felul în care privim mâncarea din farfurie. A încercat pe propria piele anumite schimbări, dar a vorbit şi cu specialişti din domeniul nutriţiei şi al producţiei de alimente pentru a ne deschide ochii – şi mintea – asupra impactului pe care consumul de alimente (de cele mai multe ori excesiv) îl are asupra noastră, a celorlalte specii din jur… al planetei. La finalul filmului veţi avea de ales ce vreţi să învăţaţi despre cum şi ce veţi pune în farfurie. " SURSA 

Notă: Dacă e tradițional asta nu înseamnă că este bun pentru noi neapărat. Tradițiile, obiceiurile se pot forma în contexte sociale și culturale diferite de cele din prezent, un prezent care diferă acum de trecut. Dacă oamenii peșterilor și-au făcut niște obiceiuri de a mânca și vâna într-un anumit fel, asta nu înseamnă că acea alimentație este absolut corectă bună și pentru noi acum. Dacă părinții, bunicii și străbunicii noștrii se îndopau cu porc, vacă și alte orătănii, asta nu înseamnă că și noi trebuie să le urmăm exemplu neapărat. Acum vine Crăciu ... scuze, vin saturnalile romane pe care românii le sărbătoresc inconștient, servind sacrificiul de sânge demonilor, prin măcelărirea a milioane de porci ... se hrănesc astfel atât demonii pântecului care vă mențin în frecvențe gregare, cât și demonii subtili care se hrănesc cu energia fricii, durerii, pe care animalele sacrificate o răspândesc în această perioadă. Încetați fraților această tradiție barbară. Aveți de ales!

În completare studiați categoria VEGANISM.

VEDEȚI FILMUL TRADUS AICI:

Server 1 - NETFLIX 
(prima lună gratuită)

sau


Pentru a viziona acest film subtitrat oferiți-ne o  DONAȚIE pentru a vă împrumuta accesul (doar la acest film) prin Paypal, Revolut, TransferGo sau transfer bancar - detalii AICI 

 FILMELE SE VĂD AȘA DOAR LA CERERE! 
(pentru fiecare în parte - detalii AICI )

Cei care au Donat deja până acum, vor primi accesul la cerere, doar să ne spună/amintească în email 

sau pe celelalte canale de Contact. Cei care donați anunțați-ne prin email (sau celelalte forme de CONTACT) ca să vă înregistrăm în baza noastră de date.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!