DIAZ - Nu Curățați Acest Sânge - filmul de week-end

DIAZ - Don't Clean Up This Blood (2012)

Continuăm astăzi lista de FILME DE SUFLET cu un film docu-dramă, care le demonstrează și celor mai slabi de înger sau mai săraci cu duhul , ca demo(n)cratia "promovata" de statele " civilizate" azi este o noțiune care nu exista. Sună așa frumos pentru prostirea zombișorilor, dar efectiv ea nu exista. 

Nu exista nicio diferență intre regimul lui Stalin, Hitler, Genghis Khan, Atiila și ce se întâmplă în lumea " civilizata" de azi. Este aceiași dictatură, dar cu o față parșivă, în care ți se dă impresia că ai drepturi, că ești liber ... 

Libertatea asta însă, are o lesă foarte scurtă și este o imensă iluzie, căci în momentul în care dorești să schimbi cu adevărat status quo-ul, când faci atingere reală la mersul lucrurilor, când începi să zgândărești monstrul cu o mască foarte fragilă, această mască pică și iese la iveală "arama", fața reală a sistemului.

Mai jos găsiți mai multe informații despre film:

"Drepturile omului? Mă lași !

Un film pentru ministerele de interne din întreaga lume

Ne aflăm în plină distopie. Adio, viziuni idealiste ale autorilor de anticipaţie din cele două secole trecute despre diverse lumi "umane" ale viitorului! În România, în Europa, în lume, pretinsul "spirit de civilizaţie" e doar o spoială pentru domnia junglei, legile sunt făcute pentru a fi încălcate, iar instituţiile însărcinate cu aplicarea şi protejarea lor comit cele mai mari infracţiuni - în numele puterii (politice şi financiare), în interes propriu, sau pur şi simplu în virtutea cruzimii atavice. Homo homini lupus.

Am crezut cu toţii, în repetate rânduri (după Al Doilea Război Mondial, după căderea comunismului, după anul 2000, după, după, după...) că omenirea a învăţat lecţia, şi nu vom mai vedea niciodată lagăre de concentrare, abuzuri asupra civililor, crime comise cu impunitate de instituţiile statului, etc. Dar, văzând "Diaz: Don't Clean Up This Blood", n-ai cum să nu te gândeşti la închisorile C.I.A. de la Abu Ghraib şi Guantanamo (şi atâtea altele), la zilele lui decembrie 1989, la Mineriada din 13-15 iunie 1990, sau la abuzurile jandarmeriei din A.D. 2012. Şi mai vorbim despre "drepturile omului" - mă-ciuci! La modul cel mai propriu şi dureros! Filmul lui Daniele Vicari ar trebui să fie proiectat, ca o oglindă (şi un avertisment), în toate academiile de poliţie şi departamentele internelor din întreaga lume - sau, măcar, din acea parte a ei care se consideră mai mult sau mai puţin civilizată.

Totul a pornit de la o zăpăceală şi o sticlă. În iulie, 2001, Summitul G8 de la Genova era "salutat" cu ample mişcări de protest, reprimate brutal de carbinieri. Oraşul trosnea de tensiune. O maşină a poliţiei s-a rătăcit pe unde nu avea treabă, a fost atacată de protestatari, iar o mână anonimă a aruncat cu boltă o sticlă care s-a făcut cioburi pe asfalt. Atât. Convinşi că autorii, prezumaţi ca fiind anarhişti din Blocul Negru, locuiau în căminul improvizat din şcoala Diaz, Carabinierii, Digos şi Unitatea Mobilă au invadat în noaptea de sâmbătă, 21 iulie, incinta (incidental, cei câţiva anarhişti urmăriţi nici nu se aflau pe moment acolo), supunându-i unor violenţe inimaginabile pe cei treziţi din somn - în majoritate, tineri, ziarişti străini şi simpli turişti care nu găsiseră locuri la hotel (tot cu ordin de la stăpânire, care interzisese cazările până la finalul summitului). Trei sute agenţi ai forţelor de ordine au maltratat nouăzeci şi trei de oameni care nu opuneau nici o rezistenţă, într-o dezlănţuire de tip "măcelărie mexicană", cum o numea cronicarul Fournier. Unul a decedat, cei mai grav răniţi au fost spitalizaţi, iar restul, arestaţi şi supuşi torturilor şi umilinţelor, în lagărul de concentrare de la Bolzanetto. Ulterior, poliţia a încercat să muşamalizeze incidentul, dezinformând flagrant (inclusiv cu ajutorul unor înscenări şi false probe - două cocktailuri molotov fabricate), justiţia a tărăgănat pronunţarea definitivă în cazul vinovaţilor (care, astfel, au rămas la posturi), iar forul legislativ suprem a respins cererea unei anchete parlamentare. Ca la ei, la nimenea. (Chiar ca la nimenea? Da' noi ce cusur om avea? Noi, şi atâţia alţii...) În mod relevant, Amnesty International a etichetat întregul episod ca fiind "cea mai gravă suspendare a drepturilor omului într-o ţară democratică după Al Doilea Război Mondial". Aş înlocui "suspendare" cu încălcare, iar înainte de "democratică" aş adăuga aşa-zis. Democraţia? O nerozie. Dreptul? O nefericire!

Scenariul scris de Daniele Vicari şi Laura Paolucci, în colaborare cu Alessandro Bandinelli şi Emanuele Scaringi, acoperă cele două zile şi noaptea intermediară, prezentând faptele într-o succesiune simplă şi crudă, pe planuri epice multiple, intercalând şi câteva mici salturi în timp, conform percepţiei afective a personajelor. Destul de derutantă până la un punct, structura narativă urmăreşte, pe lângă cronologia de ordin general a faptelor, impactul lor psihologic, mai ales, şi implicaţiile semnificative care decurg din aceste asocieri - precum şi din simultaneitatea unor episoade desfăşurate în paralel - realizând nu atât o povestire, cât mai degrabă un joc de puzzle atent combinat, un tablou compozit al violenţei, ilegalităţilor şi dezumanizării.

Pe acest fundament dramaturgic, Daniele Vicari plasează edificiul unei regii extrem de complexe, reuşind ca, dintr-un context iniţial realist, să gliseze gradual şi irezistibil spre coşmar. Practic, viziunea sa perpetuează şi actualizează conceptul filmic conturat în anii 1960-70 de Mario Monicelli, Pier Paolo Pasolini, Elio Petri, Francesco Rosi - şi, desigur, Costa Gavras. Într-un ritm alert fără ostentaţie, combinând savant cursivitatea epică şi salturile narative, se succed secvenţe diversificate, statice şi dinamice, filmate cu o mobilitate remarcabilă, în toate sensurile - de la versatilitatea mizanscenelor şi a mişcărilor de cameră precis calculate, până la diferenţele de stil vizual (inclusiv cu ajutorul fotografiei lui Gherardo Gossi). Imaginea recurge atât la cadre de tip document (având inserate şi fragmente reale, filmate la faţa locului, printre care plantarea celor două sticle incendiare - post-procesate ulterior, pentru a se integra în unitatea plastică a întregului film), cât şi la compoziţii cu certe valenţe stilistice, variaţii de textură (de la limpezimea tăioasă până la granulaţii mărite şi chiar unsharff-uri), unghiuri subiective agitate şi neclare, în care elementul principal de banda sonoră, sau ralentiuri - ca în leit-motivul obsedant al sticlei aruncate, amorsat încă din deschidere, cu derulare inversă, sugerând intenţia de "reconstituire a trecutului" şi punctând un kickstart de mare impact. Practic, tensiunea se impune din primele secunde, pentru ca în continuare să urce constant spre cote aproape inimaginabile - rezultat la care a contribuit şi muzica pentru instrumente cu coarde a lui Teho Teardo, aproape omniprezentă dar nici un moment redundantă.

De remarcat, în acest sens, faptul că realizatorii au expus doar aproximativ treizeci la sută din brutalităţile suferite de victime, urmărind să evite senzaţionalul de tip spectacular, naturalist, visceral, în favoarea tonului acuzator susţinut cu sobrietate - însă chiar şi aşa, filmul e aproape insuportabil, prin combinaţia între elementele de violenţă explicită şi recursul la sugestie. Una dintre cele mai tulburătoare secvenţe este cea a împroşcării cu spumă extinctoare a unui om bătut până la leşin (în afara cadrului), axată exclusiv pe atitudinea poliţistului agresor. Sau, de asemenea, aşa-zisul "examen medical" al arestatei Alma Koch, o mostră de înjosire greu de egalat (în cinema ca şi în realitate), secvenţă orchestrată în jurul unui travelling circular cu camera în mână. Sau, într-un cu totul alt registru, memorabila conferinţă de presă în care purtătoarea de cuvânt a poliţiei opune reporterilor un formalism găunos-gogonat demn de invidia tuturor udrelor, boagiilor, sulfurilor, anastaselor şi ebelor de pe lumea asta. Şi, în sfârşit, cadrul penultim - privirea Almei la ieşirea din închisoare, în drum spre autocarul care-i va duce pe străini la expluzarea peste graniţă (Jennifer Ulrich, într-o creaţie memorabilă constituită mai mult din expresii şi tăceri).

Demascarea realizată de "Diaz" era atât de atroce, încât autorităţile italiene au refuzat turnarea filmului în ţară, producătorii Jean Labadie, Gianluca Leurini şi Domenico Procacci fiind astfel nevoiţi să apeleze la colaborarea cu Bobby Păunescu - ceea ce a făcut ca partea cea mai mare a filmărilor să se desfăşoare într-un platou construit de Mandragora pe platforma Semănătoarea din Bucureşti. Alături de Jennifer Ulrich, Claudio Santamaria, Elio Germano, Ralph Amoussou şi ceilalţi actori străini, recunoaştem presăraţi peste tot, adesea în simple apariţii episodice vecine cu figuraţia, mulţi conaţionali de-ai noştri, printre care Clara Vodă, Cosmin Seleşi, Alexandru Bindea, Mircea Caraman, Răzvan Hîncu, Orlando Petriceanu, şi mai ales Monica Bârlădeanu, cea mai proeminentă, în rolul necruţătoarei jurnaliste Constantine.

Spuneam la început că filmul lui Daniele Vicari ar trebui să le fie vârât în ochi tuturor agenţilor legii din lume (şi n-ar strica să începem cu ai noştri, că tot au fost pregătiţi să se dea iar în stambă acum nu mai mult de patru zile, la Arcul de Triumf - şi ne ia groaza ce-or mai fi punând la cale pentru posibilele tensiuni şi mistificări de după alegeri). Din fericire, un prim pas s-a făcut: deşi interzis sub aspectul filmărilor, "Diaz" a fost totuşi proiectat în Italia - şi, slavă Domnului, a avut un efect palpabil: dosarele muşamalizate ale infractorilor în uniformă s-au redeschis (inclusiv cele ce beneficiaseră de prescrierea faptelor), iar respectivii au fost demişi din poliţie. Nu ştim dacă se va ajunge şi la ancheta parlamentară sau nu - dar, cel puţin până în acest punct, Daniele Vicari a demonstrat că, atunci când e realizat cu forţă, profesionalism şi talent, filmul îşi poate depăşi statutul de artă, devenind un instrument redutabil în sprijinul legalităţii, al spiritului civic şi al civilizaţiei."

Pitbull (Mihnea Columbeanu)

5 decembrie, 2012, 15:00-16:22

Bucureşti, România

SURSA

Notă: Doresc să public acest film astăzi deoarece mulți încă mai cred că pot rezolva ceva adânc și profund în societate protestând pe străzi strigând M...E bla bla. Ce puteți schimba sunt lucruri minore, fără însemnătate reală, nu puteți atinge sistemul în profunzimea lui în acest fel, iar filmul de azi arată cu prisosință ce se poate întâmpla dacă se începe să se zgândăre monstrul. 

Iar lucrurile pot evolua și mai mult decât în filmul de azi. Se poate ajunge la război civil, la situații gen Iugoslavia, Siria și Ucraina, totul în numele restabilirii "ordini și demo(n)crației". Postez acest film ca să știți la ce să vă așteptați.

Personal rămân la părerea că cea mai bună soluție este non-participarea non-violentă la sistem, greva fiscală, declararea suveranității individuale, ruperea gradată de sistem, căutarea de soluții alternative de energie, hrană, apă, renunțarea gradată la comoditățile și aparenta protecție oferită de acest sistem (care vine cu costuri imense) și unirea în grupuri cât mai mari a oamenilor care doresc așa ceva. Apoi, la momentul potrivit, dacă sistemul colapsează din interior și se dorește o alternativă, aceasta poate fi inițial, sistemul meritocrat. 

Pe fundamentele unui sistem meritocrat, cred că ființa umană are șanse mai mari să crească în civilizație și spiritualitate, pentru ca într-un final să se ajungă poate la o anarhie luminată (o lume fără conducători, în care fiecare om este conducătorul propriei vieți), cu oameni liberi, înțelepți, conștienți, educați, de bun simț, empatici, iubitori, suverani, cu anumite capacități latente trezite (gen telepatie, telechinezie, clarviziune, vedere la distanță, șamd) care aleg să fie împreună și să creeze lucruri.

Însă, știu că argumentele aduse de mine nu conving pe toată lumea, de aceea, cei care ieșiți în stradă aveți în vedere următoarele:

Deoarece momentele actuale din România o impun simțim sa readucem în atenția oamenilor care merg la proteste (și nu numai) anumite metode, modalități pentru a preîntâmpina metodele clasice de preluare, deturnare si spargere a unor manifestații. 

Degeaba sunt 100 000 de mii de oameni care protestează dacă nu știu sa se protejeze de 30 de gherțoi cu petarde sau nu știu cum sa preîntâmpine stimularea unui răspuns violent ghidat și dirijat tocmai din partea forțelor de ordine. Dacă manifestația nu devine una mai conștientă, risca sa devina o masa de oi de manevra, iar anumiți "ciobani" împreună cu câțiva "câini" pot prelua cu ușurință, din nou, ca de obicei ... frâiele.

De aceea vedeți documentarul HOW TO START A REVOLUTION și citiți cartea DE LA DICTATURĂ LA DEMOCRAȚIE.  AICI puteți citi cartea lui "Gene Sharp - De la dictatura la democrație" (From Dictatorship To Democracy) tradusa. Iar de AICI, cumpărată.

Termin cu acest citat:

„Să fii guvernat înseamnă să fii supravegheat, cercetat, spionat, dirijat, legiferat, numărat, reglementat, înrolat, îndoctrinat, controlat, verificat, estimat, evaluat, cenzurat, comandat, de creaturi care nu au nici dreptul, nici înţelepciunea şi nici virtutea necesară pentru a o face. Să fii guvernat înseamnă ca orice operaţiune, orice tranzacţie, să-ţi fie notată, înregistrată, estimată, taxată, ştampilată, măsurată, numărată, evaluată, licenţiată, autorizată, admonestată, împiedicată, interzisă, reformulată, corectată, pedepsită. Înseamnă ca, sub pretextul utilităţii publice şi în numele interesului general, să fii impozitat, jecmănit, exploatat, monopolizat, extorcat, stors, escrocat, jefuit; apoi, la cea mai mică opoziţie, la primul cuvânt de protest, să fii oprimat, amendat, discreditat, hărţuit, vânat, abuzat, ciomăgit, dezarmat, înrobit, sufocat, încarcerat, judecat, condamnat, împuşcat, deportat, sacrificat, vândut, trădat şi, ca să pună capac la toate, eşti batjocorit, ridiculizat, ironizat, scandalizat, dezonorat. Acesta este guvernul; aceasta este dreptatea lui; aceasta este moralitatea lui.”

Pierre-Joseph Proudhon

Idée générale de la Révolution

au dix-neuvième siècle (1851) 

SURSA

VEDEȚI FILMUL TRADUS AICI

(nu sunt traduse toate replicile în engleză și în alte limbi decât italiana)

Calitate HD 720p

Pentru a viziona acest film subtitrat oferiți-ne o  DONAȚIE pentru a vă împrumuta accesul (doar la acest film) prin Paypal, Revolut, TransferGo sau transfer bancar - detalii AICI 

 FILMELE SE VĂD AȘA DOAR LA CERERE! 

(pentru fiecare în parte - detalii AICI )

Cei care au Donat deja până acum, vor primi accesul la cerere, doar să ne spună/amintească în email 

freeyourmindandheart@yahoo.com sau iesireadinmatrix@gmail.com 

sau pe celelalte canale de Contact. Cei care donați anunțați-ne prin email (sau celelalte forme de CONTACT) ca să vă înregistrăm în baza noastră de date.