Ieşirea Din MATRIX: Oglinda Neagră - Serialul de Weekend

PAGINI

vineri, 4 mai 2018

Oglinda Neagră - Serialul de Weekend


BLACK MIRROR (2011 - 2017)

Continuăm astăzi lista de FILME DE SUFLET cu un alt serial sf deosebit de bine realizat, de data asta de britanici, un fel de Zona Crepusculară sau la Limita Imposibilului, în care ne sunt prezentate anumite scenarii mai mult sau mai puțin posibile sau probabile despre viitorul mai mult sau mai puțin apropiat. Episoadele nu au legătură între ele și cred că multe dintre acestea merita recenzii dedicate și detaliate, însă timpul nu ne permite decât să vi-l aducem în atenție.

Despre ce este vorba pe foarte scurt:

"Acest serial-antologie SF explorează un viitor apropiat tehnologizat și pervertit, unde se ciocnesc cele mai mari inovații și cele mai tenebroase instincte ale omenirii." - zic cei de la NetFlix

Notă: Principala bilă neagră pentru Oglinda Neagră este faptul că sunt așa de puține episoade. Nu am reușit să urmăresc toate episoadele, însă din ce am văzut până acum, cele mai interesante, importante și intrigante, mi s-au părut următoarele: episodul 3 din sezonul I (numit "Întreaga ta istorie" - În viitorul apropiat, lumea va avea acces la un implant de memorie care înregistrează tot ce fac, ce văd și ce aud oamenii); episodul 3 din sezonul II (Momentul Waldo - Un comic ratat, care dă vocea unui urs animat pe nume Waldo, se trezește amestecat în politică după ce șefii săi vor ca Waldo să candideze în administrația publică. Un episod care ne arată cât de tâmpită și manipulabilă este de fapt, opinia publică, încât poate participa la alegeri și un personaj fictiv, de desene animate); episodul 1 din sezonul III (Cădere liberă - O femeie disperată să-și ridice cota pe rețelele sociale dă lovitura când este invitată la o nuntă de fițe. Dar călătoria până acolo e un fiasco. Interesant este că acest scenariu nu este departe de realitate, deoarece de curând, China vrea să implementeze fix acest sistem nebunesc din acest film. Acest episod mi s-a părut poate cel mai bun de până acum, în serial).

Și restul episoadelor ridică la fileu teme intrigante ce au legătură fie cu inteligența artificială, fie cu niște lumi viitoare absolut ciudățele, distopice, oricum, mai mult decât interesante care dau mult de gândit, iar asta cred că este important: SĂ GÂNDIM, să gândim critic, să vedem situațiile din cât mai multe perspective și să nu punem botul la propaganda continuă, deșănțată care ne-o servește continuu sistemul.

VEZI SERIALUL TRADUS, AICI:

Link 1 - Netflix (Prima Lună Gratuită)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!