Ieşirea Din MATRIX: Destinul fabulos al lui Amélie Poulain - filmul de weekend

PAGINI

sâmbătă, 23 decembrie 2017

Destinul fabulos al lui Amélie Poulain - filmul de weekend

Le fabuleux destin d'Amélie Poulain 
Amélie (2001)


Continuăm astăzi lista de FILME DE SUFLET cu un film care ne arată modul cum prin gesturi mici putem schimba în bine, viața celor din jur. Filmul vine cumva ca o mănușă, mulat pe spiritul acestor zile când majoritatea oamenilor se gândesc ce cadouri să facă celor din jur. Filmul de azi oferă niște idei :)

5 nominalizări Oscar, o nominalizare Globul de Aur, 3 premii şi 3 nominalizări Academia Europeană de Film.

Despre ce este vorba:

"Amelie nu a fost o fetiţă ca oricare alta. Mama – nevricoasă şi permanent stresată; tatăl – medic, nu o atingea decât când îi făcea controlul medical lunar. Amelie a avut un singur prieten – un peştişor sinucigaş. Şi-a văzut, aşadar, peştişorul roşu preferat alunecând şi dispărând într-un canal al Senei, şi-a văzut apoi mama murind pe pavajul de la Notre-Dame şi tatăl deprimat care îşi revărsa toată afecţiunea asupra unui pitic de grădină.
Amelie a crescut acum şi a devenit chelneriţă în Montmartre, într-un bar ţinut de o fostă dansatoare de circ. Viaţa lui Amelie este simplă: îi place la nebunie să spargă crusta cremei de zahăr ars, sa arunce cu pietricele în Sena, să se uite la oameni şi să-şi lase imaginaţia să zburde.
Viaţa ei pare plictisitoare, dar OK. Până într-o zi, când descoperă o cutie veche cu amintiri din copilăria cuiva pe care nu îl cunoaşte. Atunci totul se schimbă. Jocul lui Amelie începe.
Mai ţii minte ce făceai pe 31 august 1997? Căci Amelie nu are cum să uite. E ziua în care a hotărât că are o misiune pe această lume: să schimbe vieţile celor din jur. Căci, la douăzeci de ani – lovitură de teatru! Amelie îşi descoperă ţelul în viaţă: să îndrepte viaţa celor din jurul ei. Şi născoceşte tot felul de stratageme ca să intervină neştiută în existenţa celor care o înconjoară. Printre ei, portăreasa care-şi duce zilele abţiguindu-se cu vin de Porto, în tete-a-tete cu un câine împăiat, Georgette, o tutungereasă ipohondră, sau vecinul lui Amelie poreclit “omul de sticlă”, care nu trăieşte decât prin intermediul unei reproduceri după Renoir." SURSA

Notă: Muzica filmului compusă de Yann Tiersen este absolut minunată și se potrivește cumva acestor zile, căci îți poți imagina cu ușurință că are legătură cu iarna, sărbătorile și dansul fulgilor de zăpadă.

VEDEȚI FILMUL TRADUS AICI
Calitate HD 720 p


SERVER 2

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!