Ieşirea Din MATRIX: DINCOLO DE APARENȚE 1 - Proiectul GENEZA 64

PAGINI

luni, 12 iunie 2017

DINCOLO DE APARENȚE 1 - Proiectul GENEZA 64


GENESIS 64 (2016)

"GENESIS64 spune povestea planetei noastre prin vocea unei fetițe terestre, Mila, care a avut contact cu Kumar, spiritul Pământului și Dragonul, adică Umanitatea din viitor. Acest contact are loc prin spațiul oniric al copilei (lumea viselor) sau poate că Mila ar fi fost răpită, ambele variante sunt posibile.

GENESIS64 este o călătorie poetică vizuală care pune accentul pe momentele cruciale din istoria planetei noastre și a biosferei sale, implicit referitoare la adevărata poveste a rasei noastre umane. Deși această cunoaștere este ascunsă umanului de rând, aceasta era accesibilă anumitor niveluri ale lojilor și societăților secrete.


Contactându-l pe Kumar, Mila este invitată să cunoască adevărata istorie a planetei sale și a rasei sale. Povestirea începe cu distrugerea planetei Maldek de către proprii săi locuitori, planeta se afla în zona unde acum există centura de asteroizi și decizia Grădinarilor sau a Logos-urilor de inseminare a planetei noastre cu germeni de viață, ajungând la finalul povestirii să se încheie cu o viziune al viitorului minunat care ne așteaptă ca Umanitate Conștientă.


Turul cuprinde transmigrarea conștiinței de la Trodoon (o specie de dinozauri pitici) pentru a fi transferată în Manu (prima forma de viata constienta de pe Tera), diferitele intervenții genetice care a suportat specia noastră pe mâinile a diferite rase extraterestre (Alpha Draconis, Annunaki, Aries de Sumi). Se povestește, de asemenea, despre Pactul lui Baphomet (Iehova), cu o anumită rasă a speciei noastre și diferitele intervenții ale ierarhiilor superioare pentru ca acel pact să ajungă la finalul său.

Cu un mesaj de certitudine de libertate se încheie această poveste știind că, deși mai avem încă un drum lung în a deveni o specie conștientă, la care suntem destinați să fim, știm că „Viitorul există și a trecut deja.“

De reținut că "viața bate filmul" având mijloace mai complexe de exprimare și experiența necesară. Tu decizi pentru Tine, și îi poți ajuta pe Ceilalți, dacă Vrei și au Nevoie."


Notă: Filmul are o grafică de excepție, întregul film putând fi o călătorie psihedelică atât prin imagine cât și prin muzică, într-un posibil trecut al planetei noastre. Deși eu personal tind să cred că în această clipă există cel puțin 12 rase de ET care au infleunțat evoluția noastră ca specie (și posibil să o mai facă și în prezent), consider povestea filmului una destul de probabilă și plauzibilă cel puțin până la povestea cu Isus fata de care am îndoielile mele că ar fi reală.

64 am impresia ca vine tocmai de la acea structura a vidului de care vorbeste Nassim Haramein in studiile sale, de la vectorul echilibrat format din 64 de tetraedre (din floarea vietii) ...


Apoi Hitler, desi pare a fi contra iudeilor, se pare ca a fost doar contra sefarzilor mai degraba, a impurilor din iudeime (dar și impotriva tiganilor si a altor indivizi indezirabili) si a fost sponsorizat de bancherii iudei (Hitler insusi fiind se pare un bastard al familiei Rothschild) ... deci nici nu l-as ridica in slavi pe Hitler ca fiind unul care ar fi vrut sa ne salveze de pactul cu Baphomet ... Sa fim seriosi.

Apoi, se ridica intrebarea: de ce Bafomet are asa de multa putere si poporul lui "ales", iar ceilalti "zei" stau pe margine si se uita cum prea-iubita lor creatie se duce de rapa, in sclavia poporului ales si a lui Baphomet?  De ce este Iehova mai puternic ca ceilalti "zei"? De ce ar fi Elohimii mai puternici ca Annunaki?  De ce ar permite unii ca altii sa faca ce fac acum? De ce unii arhoni ar permite altora sa fie dominanti?

Apoi, cred pe jumatate in rolul nostru absolut ca indivizi si omenire in perpetuarea acestei sclavii ..., mai ales ca o mare parte din aceasta asa zisa "omenire" posibil sa nu aiba suflet, posibil sa fie multi hibrizi, clone, ET in deghizare. Daca e sa ne luam dupa Malanga doar 20 % din oameni manifesta suflet (sunt suflete), iar eu cred ca mai putin de 1% din acesti 20% sunt si constienti, cu acest suflet trezit sau in contact cu acest suflet la modul total ...

Este si omenirea responsabila, dar nu total. Cand te nasti intr-o puscarie de frecvente super-tehnologizata, cu bariere invizibile, in care cheile de iesire iti sunt mereu si mereu ascunse, ocultate, esti impiedicat sa ai acces la ele, blocat, monitorizat, indoctrinat, otravit, cipat, implantat eteric, parazitat, posedat, urmarit, e destul de dificil sa te trezesti si sa te unesti cu alte maimute infricosate, sclave din jurul tau. Nu imposibil este adevarat, inca mai cred ca e posibil sa penetram valul iluziei, insa extrem extrem de dificil.



Transferul de responsabilitate total pe maimutele mi se pare un nou mod subtil si arhonic de a trezi sentimente de vinovatie, neputinta, deznadejde, alienare in psihicul oamenilor. Nu, nu suntem responsabili de tot raul lumii. Nu, lumea nu este o oglinda absoluta si totala a noastra, nu mai cred asta.  

Avem partea noastra de vina, dar nu responsabilitate totala. Nu mai carati in spatele vostru "crucea" intregii omeniri! Nu va mai simtiti responsabili pentru tot raul din lume ... toate razboaiele, crimele, toti psihopatii, retardatii sufleteste, boliile, maleficitatea nu sunt in totalitatea responsabilitatea noastra!  Lucrurile sunt un pic mai complexe de atat ... Sau atat ma duce mintea sa cred in clipa asta? Sunt oare responsabil ca nu sunt mai inteligent de atat, ca nu sunt un geniu capabil sa descifrez genialitatea machiavelica a altora din jurul meu? Poate, dar nu cred ...

Ni se tot spune si inoculeaza ca tot raul lumii exista deoarece undeva in potentialul nostru suntem criminali, suntem malefici, suntem asa si pe dincolo, iar lumea ne oglindeste. Pai in potentialul nostru SUNTEM TOTUL, suntem si si, si ZEI si AMIBE si DUMNEZEI si ultimele jeguri psihopate si abjecte, insa cat din acest potential am manifestat?

Daca eu nu am manifestat criminalul, de ce m-ar oglindi pe mine lumea asta plina de criminali atroce? Daca eu nu am violat, de ce e plina lumea de violatori, pedofili satanici? Ce oglindeste asta din mine? Nimic ... Daca eu nu fur, nu insel, nu escrochez, de ce as fi responsabil de politicienii care exact asta fac si care intr-o masura destul de mare sunt responsabili de nivelul de trai, curatenie, ordine, frumusete, a lumii si mediului in care traiesc si care ma influenteaza major?

Suntem responsabili intr-o anumita masura de circumstantele vietii noastre din campul nostru de interferenta si atat (desi si acolo este o nuantare destul de complexa: dharma, destinul, karma, misiunea, vointa divina, pot fi factori de influenta majora ai vietii noastre si care se afla partial sau nu sub controlul nostru). Ce control am avut asupra primilor 7 ani din viata noastra care in mare masura constituie educatia noastra, tiparele de reactie, conditionarile, traumele? Ce control am avut asupra procesului nasterii sau a intregii perioade perinatale, care la randul ei impregneaza psihicul nostru cu posibile traume adanci si rani imposibil de explicat si rezolvat pe cai obisnite. Iar aceste traume genereaza mai tarziu psihopatii, sociopatii si asa zisele personaje malefice. Ce control are un copil cu Sindromul Down si cu ce este el responsabil de situatia lumii? Ce control are un copil si mai tarziu adult caruia acum i se injecteaza tona de vaccinuri si apoi sufera toata viata de autism sau diverse boli autoimune? Sau mai mult, inca din perioada intrauterina i se introduc implanturi eterice. A ales el situatia asta? Sunteti siguri? Sunteti 100% siguri?

Vazand anumite hipnoze cu Calogero am observat cat de usor suntem inselati, pacaliti si trimisi inapoi la reincarnare, de multe ori cu forta, impotriva celui mai elementar liber arbitru, pe care multi nu stiu ca-l au sau nu-l manifesta. Sunt acestia responsabili? Eu nu mai cred chiar asa de sigur ca sunt.

Conform lui Calogero Grifasi, Corrado Malanga, Corey Goode, David Icke si multi multi multi altii chiar in clipa asta suntem in mijlocul unui posibil festin diabolic in care diferitele factiuni de ET, descarnati umani, "zei", arhoni, se luptă sau colaborează într-un MLM ierarhic al vampirismului energetic pentru corpurile și energiile noastre ... Suntem noi responsabili de asta?

Suntem responsabili sa ne aparam cum stim si putem, daca stim, dar suntem responsabil de comportamentul pradator al acestor entitati? Suntem responsabili ca timp de foarte foarte multi ani aceste informatii ne-au fost ascunse si nu am stiut sa ne aparam? Suntem responsabili ca parintii nostrii au fost carne de tun intr-o completa ignoranta si ne-au transmis "pacatele si sclavia lor"?

De asta nu este pomenit in filmul de azi ...Se pare ca acest film este primul dintr-o serie de 3 si astept cu nerabdare urmatoarele parti. Poate mi se va raspunde la aceste intrebari.

In alta ordine de idei, ii multumim din nou lui Paul Marian, pentru efortul neobosit, colosal depus in sustinerea traducerii acestor documentare deosebite!

VEDETI FILMUL GENEZA 64
TRADUS AICI


VEDEȚI PARTEA a 2-a „0RI6INE4” AICI


ACTUALIZARE
duminică, 15 februarie 2015 – ora 19:46


Dacă Genesis 64 nu este un subiect de tratat doar într-un articol, datorită extensiei sale și complexității merită o carte întreagă, posibil următoarea, ne aventurăm totuși cu o mică introducere a acestei teme emoționante a geneticii Terrei. Înainte de a începe este recomandabil să ne amintim câteva informații și concepte :


"Tulpinile inițiale au fost implantate/însămânțate de cele mai vechi fiinte din univers, creatorii materiei, Logos-ii sau Geneticienii / Genesis (de Sisteme Genetice). De aici numele primei cărți ebraice Pentateuh Geneza, „sursa“ de viață (este genetică). Apoi am putea numi relațional, prima tulpina implantat / însămânțată în această planetă sau oricare altă planetă, de asemenea, Geneză ... "CORECTÂND CONCEPTE IV= link spaniolă

„Primele tulpini sau “Geneza” plantate pe planetă erau forme de viață a unei linii evolutive comune, sisteme genetice care păstrau informațiile de la toate speciile ale liniilor evolutive care apoi urmau să populeze planeta. Celulele mamă (stern) obținute din zigotul Quantar corespunzător acestui univers, și selectate exclusiv pentru această planetă și ierarhia sa ... " DE CHRISTOS ȘI LUX-FEROS = link spaniolă

"Vanguardia (Selena=Luna) deține una dintre cele mai avansate biotehnologii din galaxie, numită GENESIS64, care pot fi activate și utilizate numai de către TerraFormatori (FT), prin urmare, necesitatea ca aceștia să fie responsabilii de relocarea și programare a satelitului artificial cu parametrii noului șablon / tipar. GENESIS64, (acesta nu este numele lui real, dar este cea mai apropiată traducere ce am putut face) dispune de sistemele genetice corespunzătoare pentru formarea întregii biosfere terestre cu ale sale 64 de coduri sau codonii respectivi ... "Ultimele rapoarte 07/09/2014


Trecând la chestiuni mai complexe, la octava de desen. O octavă de desen este aceea octavă a cărei intenție inițială și scop final este de a contura modelele utilizate într-o octavă de creație. Aceste octave, spre deosebire de cele deja cunoscute, sunt formate din mănunchi de informație conștientă pe un Spațiu Matriceal de bază cubică numită OmC (Omniprezența Cúbică). Înțelegeți că încercăm să înțelegem ceva care depășește logica noastră, astfel că unele analogii date sunt limitative pentru totalitate și servesc numai părțial conștiinței noastre actuale. Aceste OmC sunt formate printr-o serie de „supra-paradigme“ sau „modele de design/desen“, care cuprind totalitatea unui sistem specific în cadrul unui sector limitat al creației, prin urmare, există multiple Omc în funcție de ce tip de creație este necesar într-un loc specific al octavei descendente din creație. Proiecția 4x4 a acestor OmC sunt cuburi, pentru că reflexia sa este limitată la patru dimensiuni fizice. În Spațiile Matriceale Inferioare sau superioare aceste figuri geometrice variază după dimensiunile ce dispune acest Spațiu Matriceal, deci nu trebuie să fie cuburi chiar dacă sunt algoritmi cubici în desen. De exemplu, într-un spațiu matriceal 3x3 figura proiectată va fi diferită unui spațiu matriceal 4x4 sau 5x5.

În cazul sistemului nostru solar dodecaedric este compus dintr-un cub de 5832 grupuri/mănunchiuri/ciorchini de informație conștientă. Numărul de combinații posibile ale acestor ciorchini este aproape infinită și imposibil de calculat prin mijloace tradiționale, pentru că ar trebui să ridicăm 5832 la puterea 5832. Aceasta acoperă toate formele de creație și gradele sale ierarhice din sistemul nostru solar și, probabil, din galaxie. Din acești ciorchini 5832 (mănunchi) au fost luați 64 pentru formaterra-rea Geei, GENESIS 64, Sisteme Genetice alcătuit dintr-un Om (poate fi coincidență!?) de 4³ = 64. Un cub format din 64 grupuri(mănunchi) de informație conștientă, ale cărei combinații infinite, aproximativ în numerotare științifică (5.47140 ... ͤ + 32), dau naștere întregii vieți organice și anorganice de pe planetă, de la o moleculă de H2O, până la forme de viață mai complexe ce se pot găsi. Cu aceasta vedem că nu numai viața așa cum o cunoaștem este în design, dar, de asemenea, elementele care o compun și posibilele sale combinații. Fiecare astru din sistemul nostru solar are propria sa GENESIS cu respectivul său Cm(la puterea x), Sisteme genetice desenate exclusiv pentru acest mediu sau scenariu de viață, deci ca atare există GENESIS de diferite cantități (de grupuri, mănunchiuri) de informații conștiente, de exemplu: 8, 27, 64, 125, 216 , 343, 512, 729, 1000, etc.


Ca dată informativă a acestui proces voi arăta cum acesta se relaționează cu ADN-ul. Cu câteva zile în urmă vorbind cu un prieten genetician mi-a explicat modul în care acest lucru se reflectă în forma utilizată pentru algoritmul de traducere de la ADN la enzime (proteine cu rol activ în biologia ce cunoaștem pe Pământ). Codul genetic are 4 baze sau molecule chimice A, T, G și C. Când se dorește să se mute de informație pură de la ADN la ceva structurat și cu funcție, cum este o proteină sau o enzimă, primul pas este construcția mesagerului, și al doilea este traducerea din limbajul genetic în limbajul proteic. Să spunem că subiectul acestei traduceri este un algoritm de 4 ridicat la cub (4³). Acesta este că se citesc cele patru litere ale ADN: A, T, C, G , în combinații de triade, și fiecare triadă recrutează o unitate pentru proteina sau enzima finală. În prima etapă a traducerii, molecula T devine U și așa este cum arată prezentarea chimică în genetică. Prin urmare, există 64 de traduceri posibile, bazate pe lectura în triadă a ADN-ul nostru. Aceasta este Piatra unghiulară a codului genetic. Se presupune că fiecare triada conduce la recrutarea unui aminoacid, prin urmare, ar trebui să avem 64 de aminoacizi, pentru formarea proteinelor noastre și fără îndoială, în prezent sistemele biologice lucrează cu 22 din cei 64 de aminoacizi, prin urmare, există multe posibilități, care sunt în prezent închise, mai precis 42. Chiar acum, fiecare dintre cei 22 de aminoacizi este recrutat prin diverse combinații, ratând oportunitatea ce ne oferă natura. În genetica clasică o numesc Regula de Balansare, unde se afirmă că primele două litere ale triadei sunt cele ce de fapt recrută aminoacidul, altfel spus 4x4 = 16, o matrice pătrată ca a noastră și apoi a treia literă a triadei „balansează " cu alte cuvinte, ce nu contează prea mult, că în mai multe opțiuni cheamă același aminoacid și așa trecem de la 16 la 22, cu care lucrează ADN-ul. Acești 22 aminoacizi sunt formați din 20 de triplete ce cheamă aminoacizii și alți doi în plus care comandă pornirea și oprirea traducerii. În cazul pornirii, este prima secvență care recrutează metionină (prima metionină începe să traducă și interioarele pur și simplu continuă cu traducerea). În cazul codonilor de oprire, nu se impart tripletele la recrutarea unui alt aminoacid, și pur și simplu se oprește traducerea. Important din toate acestea este relația lui Genesis 64, cu cele 64 de traduceri posibile, bazate pe lectura în triadă a ADN-ului nostru.

PS : Conform aceluiași site, noi ne aflăm într-un spațiu matriceal 4x4 cu 16 planuri de existență, al nostru și alte 15 paralele (e foarte posibil, dar n-am probe ... ) 

*=*=*=*=*=*=*=*=*=*=*=*=*=*=*=*=*=*=*=*=*=*=*=*=*=*=*=*=*

Acest document este o traducere din linkul  facuta de Paul Marian:

„Rosetta Stone“ = Piatra unghiulară

VEDEȚI PARTEA a 2-a „0RI6INE4” AICI


5 comentarii:

  1. super..nu mai am cuvinte multumesc

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa vorbim despre vid.Pentru a putea intelege ce sa scris pe acest blog va invit la introspectie personala.Meditati zilnic pana reusiti sa va eliberati de orice gand invaziv si in momentul in care reusiti pregatiti-va sa va derulati viata inapoi pana la momentul conceperii voastre.Traiti senzatia starea de vid, la reintoarcere va fi nevoie de o perioada de acomodare 2-3 zile
    .Succes in aceasta experienta.

    RăspundețiȘtergere
  3. potopul, sfarssitul civilizatiei prin apa, care rasa extraterestra l-a dispus?

    RăspundețiȘtergere

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!