Mircea Eliade și redescoperirea sacrului

Mircea Eliade et la Redécouverte du Sacré (1986)

Nu credem ca Eliade mai are nevoie de vreo prezentare, insa dorim sa avem si noi pe blog cel putin un articol dedicat acestui mare suflet al acestei planete și un mare român. Profitam de faptul ca la 13 martie s-au implinit 110 ani de la nasterea acestuia si de faptul ca am descoperit un documentar strain tradus,  despre Eliade.

Mai întâi cate ceva despre documentar:

"Cu titlul original „Mircea Eliade et la rédecouverte du sacré”, acest film documentar este unul de excepție. Filmările au început în 1980 și au durat câțiva ani, iar pelicula a fost lansată în 1986, chiar în anul morții lui Mircea Eliade. Conține o serie de interviuri cu marele istoric și scriitor, îmbinate cu imagini vii din diverse zone culturale ale globului, imagini religioase și muzică spirituală.

Documentarul, realizat de Paul Barbăneagră, este singurul care îl are drept protagonist chiar pe Eliade. O realizare extraordinară, dată fiind oroarea pe care o avea marele scriitor față de tehnologie.

„Filmul despre Eliade îl datorez doamnei Eliade. Profesorul nu a acceptat niciodată să fie filmat (…) avea oroare de microfon. (…) Am mii și mii de metri de peliculă în care Eliade începe o frază și se oprește la jumătatea ei, spunându-mi: «Dragă Paul, nu știu de ce vrei să lași amintirea mea alienată de aparatul acesta. Oamenii vor crede ca am fost un nătâng, cum apar în fața aparatului, din cauza lui» și ar fi vrut să nu mai continue. Atunci intervenea Christinel (soția lui Eliade)”, mărturisește regizorul Barbăneagră.

Din păcate, moartea lui Eliade a împiedicat finalizarea filmului așa cum și-ar fi dorit regizorul.

“N-am putut însă filma până la capăt. Rămăsese ca, dupa ce încep montajul, să vad de ce-ar mai fi nevoie și să continuăm. Din nefericire, moartea profesorului intervenind între timp, nu s-a mai putut filma nimic”, a povestit Barbăneagră într-un interviu."
SURSA: http://www.filmedocumentare.com

Notă: Mi se pare fascinantă metamorfoza fizică a lui Mircea Eliade de la adolescentul miop la batranul intelep cu fata de Gandalf. In poza pusa langa titlul articolului pare un cu totul alt individ si va spun sincer ca am cautat sa ma asigur ca e poza lui, deoarece emană multa barbatie, virilitate, stare de barbat, de viteaz. Pare a fi imbracat in acele robe specifice saniasynilor, deci posibil ca acea poza sa fie facuta pe vremea cand era in India la ashramul lui Shivananda. Oare practicile yoga si trezirea sufletului prin iubirea fata de Maitreyi Devi sa fi avut acest efect de metamorfoza pentru Eliade, de la o figura de tocilar la una de barbat super masculin?

Interesant este ceea ce povesteste si Vasile Andu despre Eliade, in acest articol "Cine-și mai amintește de Eliade în India?"

M-a frapat urmatorul paragraf din articolul lui Andru: "Maitreyi Devi care, spre bătrânețe, după 4 decenii de la evenimentul tinereții, i-a făcut o vizită neașteptată la Chicago. Eliade a primit-o rece, sobru, profesoral; asta a decepționat-o încă o dată. Și Maitreyi a zis: „Am văzut un om cu luminile lăuntrice stinse! Un suflet mort.” (posibil sa i se fi stins aceasta lumina chiar atunci dupa evenimentele din India).
Și asta este si ceea ce am simtit si eu mereu legat de Eliade (mi s-a parut un individ prea scufundat in labirinturile mintii, destul de rece) ... In ciuda eruditiei de necontestat, a memoriei enciclopedice si a tuturor calitatilor absolut fabuloase, daca-ti pierzi sufletul, bucuria de a trai, iubirea, ce rost mai au toate? 

Vorba Bibliei (cu care de data asta sunt de acord): "Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic."

La ce-ti foloseste cu adevarat toata cunoasterea, eruditia, profunzimea, discernamantul, daca-ti pierzi bucuria de a trai si iubirea? Sigur o minte academica iti poate oferi prestigiu, o meserie deosebita, recunoastere, apreciere,  dar acestea mi se par surogate comparativ cu o viata traita in iubire si bucurie. Daca intreaga ta eruditie nu-ti aduce mai multa iubire, bucurie, fericire in viata, la ce-ti foloseste cu adevarat?

Poate gresesc caci nu l-am studiat indeajus pe Eliade sa ma pronunt, este doar o intuitie insa mi s-a parut un om nefericit in esenta lui. 

(Santa, astept o parere de cunoscator :)

VEDEȚI AICI DOCUMENTARUL TRADUS:

 

BONUS: Mari Români: Mircea Eliade

P.S. Un alt aspect pe care nu-l stiam legat de folosirea entheogenelor in viata lui Eliade:

Deveniseră interesaţi de orele lui. Eliade fusese şi în India...

Întocmai. Studenţii îl iubeau pe el pentru că, spre deosebire de ceilalţi profesori, cu care erau într-o relaţie oarecum distant. Eliade reprezenta pentru ei tot ceea ce ei ar fi vrut să fie: fusese în India, consumase narcotice (cannabis indica, opiu), ştia tot despre religiile orientale, ştia tot despre şamanism şi despre vrăjitorie, scrisese cărţi despre aceste manifestări religioase şi despre yoga. Putea să le fie bunic hipioţilor de 19 ani, cu manifestările lor şocante: practicarea amorului liber, pletele, modul de a se îmbrăca, atitudinea rebelă ş.a.m.d. Nu numai că-l voiau pe Eliade ca profesor, dar îl voiau ca pe un guru, ca pe un maestru care să se implice în vieţile lor. Eliade a făcut pasul înapoi. I-a fost teamă de această relaţie puternic emoţională şi existenţială. Important e că aceste amfiteatre uriaşe au dus la invitaţii din partea altor universităţi, din Los Angeles, Santa Barbara, din California, unde studiau şi celebrii Carlos Castaneda (n.r. – autor american al unor lucrări despre şamanism) şi Jim Morrison (n.r. – solistul trupei The Doors). Datorită Mişcării hippy, cărţile lui Mircea Eliade au început să fie publicate în tiraje succesive din ce în ce mai mari, iar istoria religiilor a devenit, dintr-un domeniu marginal, aproape o modă intelectuală printre tineri.

„Rolul narcoticelor în istoria religiilor este imens“

Eliade povesteşte în jurnalele sale din India despre experienţele cu narcotice. Un subiect pe care l-aţi analizat în cartea „Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură“.

Mediul din India era atât de deschis folosirii stupefiantelor de tip cannabis indica sau opiu, încât ar fi fost un miracol dacă Eliade nu le-ar fi încercat. Apoi erau şi curiozitatea, vârsta şi, mai cu seamă, faptul că Eliade a studiat şi practicat yoga. Yoghinii folosesc pentru anumite poziţii ale corpului în hatha yoga şi pentru anumite meditaţii în raja yoga diferite substanţe care ajută trupul şi mintea să-şi depăşească limitele psihosomatice. Eliade a avut şi un guru în ashram-ul său din Himalaya, unde a practicat yoga câteva luni, un guru care l-a învăţat să utilizeze diverse tipuri ierburi psihotrope. (daca stiam asta pe cand practicam yoga ce bine era n.n.)

A fost o săptămână ciudată, în care am întâlnit tot felul de necunoscuţi şi necunoscute. Odată, cu un asemenea grup, am intrat într-o casă din China Town, unde se putea fuma opium pe o sumă modestă. Amintirile mele erau destul de tulburi. Nu puteam distinge întotdeauna ceea ce mi se întâmplase cu adevărat de ceea ce îmi închipuiam. Eram istovit, îmi simţeam capul greu, pleoapele grele, ca de plumb. Simţeam că se întâmplase ceva cu mine, dar nu izbuteam să-mi amintesc exact ce.

Mircea Eliade la 21 de ani, despre un o întâmplare în Calcutta, în «Memorii»

Folosirea lor era, doar aşa, din curiozitate şi din cauza unor crize existenţiale sau erau şi forme de meditaţie?

Într-adevăr, interesul lui Eliade pentru narcotice nu e numai într-un sens existenţial. Ci şi, în general, ca formă de ieşire din mediocritate. Ca un vehicul către supranatural, către fantastic, către sacru. Pentru că experienţele narcotice au legătură cu experienţele mistice. Ba chiar le provoacă. Acest fapt a fost demonstrat de diverşi istorici ai religiilor, inclusiv de Mircea Eliade. Aceste substanţe psihotrope nu se numesc halucinogene, ci entheogene, care produc contactul cu Dumnezeu, care provoacă «îndumnezeirea». Rolul narcoticelor în istoria religiilor este imens. Şamanismul este de neconceput fără utilizarea narcoticelor. La fel fenomenul vrăjitoriei în mediul european. Sau yoga, aşa cum am spus. 

(Notă: Faţă de varianta apărută în ediţia tipărită a ziarului, varianta online a interviului cu dl Andrei Oişteanu este mai cuprinzătoare şi conţine adăugiri şi modificări făcute de autor)

SURSA: http://adevarul.ro