Ieşirea Din MATRIX: CALG GUSTAV JUNG - LUMEA DIN INTERIOR - povestită cu propriile lui cuvinte

PAGINI

luni, 28 noiembrie 2016

CALG GUSTAV JUNG - LUMEA DIN INTERIOR - povestită cu propriile lui cuvinte

THE WORLD WITHIN - In His Own Words (2008)

"Carl Gustav Jung (1875-1961) este una din figurile cele mai importante ale psihologiei transpersonale, ca şi unul din sinologii (sinologie=ştiinţă care se ocupă cu studiul istoriei, limbii, literaturii şi culturii poporului chinez) cei mai considerabili ai acestui secol (atât în sfera mitologiei cât şi în privinţa interpretării viselor) şi un mare cunoscător al curentelor esoterice precum Gnosticismul creştin, Tantra, Taoismul, I-Ching şi Alchimia.

C.G. Jung şi-a început studiile asupra motivaţiei umane la începutul secolului XX, creând şcoala de psihanaliză cunoscută şi sub numele de Şcoala de Psihologie Analitică. A fost contemporan cu medicul austriac Sigmund Freud şi la început a colaborat cu el. Mai târziu totuşi, a început să-şi elaboreze propriile teorii, printre care explorarea tipurilor de personalitate. După Jung, există două tipuri de bază de personalitate care alternează în mod echilibrat, la indivizii normali: extravertită şi introvertită. Jung considera, de asemenea, că inconştientul este format din inconştientul personal (idei şi sentimente reprimate care se manifestă de-a lungul vieţii individului) şi inconştientul colectiv (acele sentimente, idei şi amintiri moştenite şi împărtăşite de întreaga umanitate).
Carl Gustav Jung s-a îndepărtat de maestrul său şi s-a îndreptat spre izvorul vechilor tradiţii ezoterice pentru a-şi potoli setea. Jung afirma că prin intermediul viselor Fiinţa Umană îşi poate cunoaşte Adevărata Personalitate, şi de asemenea în vise există posibilitatea de a primi mesaje din viitor. În cartea sa "Memorii, Vise, Reflecţii" povesteşte cum odată a visat un vânt arctic, geros, care a pustiit câmpiile Europei şi le-a acoperit cu fier; toată regiunea devenind nelocuită şi fără vegetaţie. Aceasta s-a întâmplat, în iunie 1914, chiar cu două luni înainte de începerea Primului Război Mondial.
Carl Gustav Jung la biroul său
Între 1912 şi 1919, după separarea de Freud, Jung a fost subiectul -mai degrabă pasiv decât activ, se pare- al unei erupţii aproape incontrolabile de imagini provenind din ceea ce el denumea Inconştientul Colectiv. Acestea au fost–în opinia secretarei sale personale, Aniela Jaffe- "materia primă care a făcut posibilă creaţia intelectuală căreia i-a dedicat restul vieţii sale".
Căutând antecedente istorice la ce trăia în acea perioadă şi la intuiţiile "psihologice" la care ajungea, Jung a pătruns între anii 1918 şi 1926, în lumea simbolică -aparent haotică- a Gnosticismului creştin. Mai târziu îşi va afla bazele de susţinere istorică în Alchimie, până la punctul în care era convins că a sa Psihologie Analitică se înlănţuia direct cu alchimia şi că metoda sa "psihoterapeutică" şi revitalizatoare a simbolurilor, denumită "Imaginaţie Activă", era o formă îmbunătăţită a metodei alchimiste "Imaginatio vera et no phantastica".

Carl Gustav Jung - Alchimistul


În 1928 a intat în posesia unui volum de alchimie chineză care i-a servit pentru a asocia căutarea sa interioară cu aceea a alchimiştilor. Această carte se numeşte "Misterul Înfloririi de Aur", a cărei tradiţie orală urcă până în secolul al VIII-lea era noastră.
"Am devorat practic manuscrisul, întrucât conţinutul său a venit să coroboreze nesperat ideile mele despre mandală şi traseul circumferinţei unui cerc. Contactul cu această operă a pus capăt izolării mele, căci prin paginile sale am ajuns să îmi cunosc precursorii ideologici şi să mă relaţionez cu ei", se confesează în memoriile sale.
Imagine Carl Gustav Jung
Începând din acest moment, Jung se va scufunda în Alchimie, ajungând să aibă una din cele mai bogate colecţii din lume de cărţi şi manuscrise, numărând mai bine de două sute de volume. Aproape toată această bibliotecă alchimistă era deja în posesia sa în 1940. Cunoaşterea limbilor latină şi greacă i-au facilitat lectura şi studiul asiduu al acestor texte. „Experienţele alchimiştilor erau propriile mele experienţe iar lumea lor era, într-o oarecare măsură, propria mea lume”, se va confesa Jung.
Prima expunere publică asupra paralelismelor existente între Psihologia Analitică şi Alchimie le-a făcut cunoscute în două conferinţe ţinute în congrese distincte la Erano, în Ascona (Elveţia). "Simboluri Onirice ale Procesului de Individualizare" şi "Concepte Alchimice Referitoare la Salvare", care reprezintă baza pe care se clădeşte opera sa "Psihologie şi Alchimie".
În afară de operele citate anterior, referinţele alchimiste se întâlnesc adesea în opera lui Jung, evidenţiind prologul său la "Misterul Înfloririi de Aur" (1929) în care prezintă Procesul de individualizare şi arhetipul mandalei, şi în "Simbologia Spiritului" (1948) în care insistă mai ales asupra simbolismului Mercurului Filosofal."

Cateva din cartile lui JUNG pot fi gasite AICI (TRANSPORT GRATUIT)

VEDEȚI DOCUMENTARUL TRADUS, AICI:


sau AICI - link 2

C.G. Jung și “Secretul Florii de Aur”

Către sfîrșitul deceniului al treilea al secolului al XX-lea, a apărut traducerea în limba germană a unui mic tratat chinez T’ai I Chin Hua Tsung Ching/ Secretul Florii de Aur. Autorul traducerii era eminentul sinolog Richard Wilhelm, un apropiat al lui Carl Gustav Jung, cel care a semnat și un amplu comentariu care însoțea traducerea. Apropierea lui C.G. Jung de alchimie este o turnantă fundamentală a operei ilustrului psihiatru elvețian; de aici vor apărea lucrările majore Mysterium Coniunctionis, Psihologie și alchimie și Psihologia transferului, o interpretare a unui tratat din secolul al XVI-lea, Rosarium Philosophorum.

Această turnantă are și o altă semnificație, pe care nu o ocolește nici un biograf al lui C.G. Jung. Una dintre colaboratoarele apropiate lui Jung a fost Toni Wolff, o tînără care l-a impresionat pe Jung prin sensibilitatea și profunzimea ei intelectuală, prin comportarea ei ca o egală a lui din punct de vedere intelectual, punîndu-și amprenta creatoare prin lungi și interesante discuții, cît și prin aducerea la lumină a unui material care ar fi putut rămîne amorf dacă nu ar fi fost integrat în Cartea Roșie, al cărei filtru a fost asigurat de Toni Wolff. C.G. Jung începuse să adune material despre alchimie, dar în afara unui plan de studiu, totul pînă la întîlnirea cu Richard Wilhelm și citirea traducerii lui, Secretul Florii de Aur, o carte care în viziunea lui Jung “oferea puntea între fundătura gnosticismului și marele necunoscut reprezentat de alchimie.” Jung i-a propus lui Toni Wolff să-l urmeze în cercetările sale despre alchimie, dar independenta Toni Wolff l-a refuzat, nefiind entuziasmată de alchimie; în acel moment colaborarea celor doi s-a încheiat. La scurt timp o tînără pacientă, Marie-Louise von Franz, cu preocupări literare, umaniste, cunoscătoare a limbilor greacă și latină, este acceptată de Jung mai întîi pentru traduceri de texte alchimice, pentru a deveni una dintre cele mai apreciate și respectate discipole cu care a lucrat Jung îndeaproape, de pe la 1930 pînă la moartea lui, notează Deirdre Bair în cartea sa Jung. O biografie.

“Jung i-a spus [Mariei-Louise von Franz, n.n.] că interesul lui pentru alchimie izvora din faptul că își dădea seama că tot ceea ce exista în propriile fantasme, despre care considera că erau ceva personal, era, de fapt, ancorat într-o îndelungată tradiție istorică. Mitologia nu-i dăduse răspunsurile pe care le căuta; nici incursiunile sale în religiile comparate precum gnosticismul, maniheismul și altele. Era convins că un studiu al evoluției istorice a alchimiei va avea ca rezultat paralele cu propria sa evoluție spirituală și că, dacă așa era, va oferi o extensie logică de la care putea face generalizări pentru a-și trata pacienții. Jung plănuia să studieze manuscrisele despre alchimie nu pentru că voia să descopere secretul despre cum se creează aur pur la propriu, ci, mai degrabă, deoarece simțea că acea căutare a transmutației a alchimistilor din vechime se asemăna cu căutarea sa modernă, a individuației reușite”, scrie Deirdre Bair.

Secretul Florii de Aur este un text fundamental al misticii daoiste și nu întîmplător începe cu cîteva rînduri care amintesc de Dao De Jing: “Ceea ce există prin sine este numit Dao. Dao nu are nici nume, nici chip. El este esența umană, este spiritul originar.” Marele Unu este cel dincolo de care nu există nimic, iar Floarea de Aur este lumina, este adevărata energie a Marelui Unu transcendent. Floarea de Aur este Elixirul Vieții, iar calea către acest Elixir trece prin mai multe stări, adevărata esență umană (logosul unit cu vitalitatea) se desface în anima și animus: “Animus-ul este inima divină. Este de aceeași natură cu lumina, este puterea luminii și purității. Este ceea ce am primit de la marele vid, ceea ce este identic ca formă cu începutul. Anima ține de esența întunericului. Este energia greului și a confuzului. Este legată de inima trupească, de carne. Animus-ul iubește viața. Anima caută moartea.” Discipolul trebuie să înțeleagă cum să distileze anima întunecată și să o transforme în lumină pură; spiritul originar nu se va lăsa condus de spiritul conștient către lăcomie, prostie, sau dorință, pentru că astfel își va pierde natura și se va diminua puterea și înțelepciunea adevăratei esențe umane. Discipolul care vrea să rețină spiritul originar trebuie să subjuge spiritul observator; prin scufundarea spiritul originar în plexul solar energia acestuia se intersectează cu spiritul și se cristalizează. “Cu vremea, se arată în cartea Secretul Florii de Aur, spiritul originar se transformă în reședință a vieții, în energie adevărată. Acum trebuie aplicată metoda de întoarcere a roții, pentru a distila energia încît să se transforme în Elixir. Cînd Elixirul Vieții este desăvîrșit, embrionul sfînt se poate forma; atunci munca trebuie îndreptată către hrănire și încălzire a embrionului spiritual. Cînd spiritul conștient a fost convertit în spirit originar, o infinită capacitate de transformare a fost atinsă și, pornind de la ciclul nașterilor, acesta a fost adus la poarta a șasea, la geniul de aur.” Acesta esțe țelul muncii de concentrare și a metodei de înnobilare.

Alchimia interioară, care a apărut în China secolului al VIII-lea, este o formă de meditație care împrumută simbolurile sale din alchimia exterioară și din simbolurile tradiționale chineze. Alchimia interioară are ca scop obținerea Elixirului, echivalentul pietrei noastre filosofale. Contrar omului obișnuit care este orientat către exterior, a cărui energie se pierde în timp și care zămislește în exterior un altul decît sinele, alchimistul se întoarce către interior pentru a zămisli el însuși un embrion de nemurire. Adeptul pătrunde astfel misterul lui yin și yang si ajunge la stăpînirea timpului și a spațiului în corpul său și în universul său. Deși uneori sînt prezentate în manieră mai mult fizică și concretă, fazele Operei nu reprezintă etape fiziologice de transformare a constituentelor corporale; ele constituie treceri la etape de progresie spirituală care converg în experiența totală a deșteptării. Wei Po-yang, un alchimist din veacul al II-lea e.n., a redactat o teorie care deschidea noi perspective, vorbind despre Alchimia internă (Nei-tan); el avertiza asupra tendinței de a interpreta totul “material”. Astfel cînd sînt amintite cinabru, mercur, metal, plumb, pămînt, acestea nu sînt altceva decît simboluri care arată legătura strînsă între cer, pămînt și om, sau între macrocosmos și microcosmos; cele patru trigrame fundamentale din Cartea Mutațiilorfigurează în Nei-tan unde reprezintă cerul, pămîntul, focul și torentul.

În alchimia interioară un rol important îl are Lumina, dar nu numai în forma sa naturală, ci și lumina autentică, spirituală, cea a înțelegerii, clarității și percepției: “Lumina este contemplare. Fixarea fără contemplare este circulație fără lumină. Contemplarea fără fixare este lumină fără circulație!” Discipolul va trebui să urmărească fiecare pas al căii, învățînd pas cu pas că drumul bun cere să se țină o distanță egală între a fi și a nu fi; totodată discipolul nu trebuie să cadă pradă lumii ademenitoare, demonilor întunecați care îl vor duce către lumea întunericului: “Acolo energia este rece, respirația este aspră, și se înfățișează multe imagini ale răcelii și descompunerii. Dacă discipolul zăbovește acolo, intră în lumea plantelor și pietrelor.” Lao Zi spunea că sînt multe feluri de experiențe confirmatoare ale strădaniilor discipolului; cînd discipolul are sentimentul că pămîntul este o lume a luminii și strălucirii, inima se deschide spre limpezime, iar Floarea de Aur se deschide: “Modul de a fi al circulației luminii are acest înțeles: a trăi amestecat cu lumea, dar în armonie cu lumina.”

C.G. Jung a fost impresionat de “stranietatea acestui text chinezesc”, text pe care îl considera o “perlă a introspecției intuitive”, o dovadă strălucită a înțelepciunii chineze. Cultura Orientului a fascinat lumea occidentală, dar nu totdeauna a primat încercarea de a înțelege o cultură diferită de a noastră; de multe ori a primat dorința de a prelua fără discenămînt, de a copia practici și tehnici meditative în afara oricărui exercițiu de a înțelege apropierile și diferențele, ci doar din dorința de a îmbrățișa practici exotice, un gen de imitare sterilă a Orientului. Într-o cuvîntare rostită după moartea lui Richard Wilhelm, C.G. Jung spunea despre prietenul său că a depășit resentimentul creștin și prejudecățile europene. “De obicei, scrie Jung, mințile mediocre, în contact cu o cultură străină, ori se pierd într-o autodezrădăcinare oarbă, ori nu înțeleg nimic, ori capătă un soi de pasiune arogantă pentru criticism. Acestea nu pătrund în miezul culturii străine și nu gustă din pîinea ori vinul acesteia; nu intră niciodată în communio spiritus, cel mai intim transfer și întrepătrundere care pregătește renașterea.” Celor mai mulți occidentali le erau străine și inaccesibile practicile meditative orientale; greu asimilabilă era și înțelegerea mai largă, mai profundă: înțelegerea prin viață, cînd cultura occidentală considera spiritul și pasiunile spiritului cele mai înalte valori, pînă cînd spiritul a degenerat în intelect, deși spiritul, afirmă Jung, este mai vast decît intelectul, cuprinzînd și sentimentele. Occidentalul nu a ridicat totdeauna intelectul la demnitatea firească, iar uneori a renunțat la propria natură încercînd să imite; de aceea, susține Jung, intelectul singur nu poate sesiza importanța practică a ideilor orientale pentru noi, ceea ce explică de ce erudiții sinologi nu au înțeles importanța practică a textului I Ching. Cel ce alege o cale care să-l ducă spre o conștiință înaltă nu va uita că “flirturile estetice și intelectuale cu viața și destinul ajung la un sfîrșit abrupt.”

C.G.Jung sesizează cîteva din dificultățile înțelegerii acestui text, dar si a altor texte similare; mai întîi, textul începe cu intuiția finală, în acest caz afirmația apodictică de început este: “Ceea ce există prin sine este numit Dao (Calea).” Cultura apuseană nu are un unic echivalent pentru Dao, de aceea apare tradus ca: sens, a merge, cap, providență. Înțelepții din vechime știau să construiască o punte între conștiință și viață; Hui Ming Chingîncepe cu versurile:

Cu sîrguință încălzește rădăcinile conștiinței și vieții.

Aprinde lumina în țara binecuvîntată mereu aproape,
Și acolo, ascuns, lasă-ți adevăratul sine întotdeauna să locuiască.

Pentru a ne apropia de conținutul psihologic al conceptului, Jung consideră că trebuie să privim Dao ca o metodă conștientă prin care se unifică ceea ce este separat. Folosind experiența sa psihiatrică, dar și intuițiile sale geniale, Jung vede în Floarea de Aur un simbol de tip mandala, un simbol geometric cunoscut în Orient, dar și în Evul Mediu creștin. În unele mandale europene apare o sămînță de plantă care sub acțiunea focului formează o mare floare de aur, acest simbolism referindu-se la un proces alchimic de rafinare și de înnobilare, în care întunericul dă naștere luminii; în acest fel se realizează contopirea conștiinței cu viața, iar aceasta îngăduie “rotirea în jurul sinelui”, proces în care sînt implicate toate elementele personalității, amintind de rotația polilor luminii și întunericului, sau cum a spus Goethe în Faust “Strălucirea paradisului alternează cu noaptea adîncă, înfricoșătoare.”

Întreg comentariul lui Jung este o pledoarie pentru regăsirea izvorului adevărat al puterilor secrete, pentru regăsirea rădăcinilor; poate că marii înțelepți orientali nu au creat o metafizică, dar psihologia lor simbolică trebuie citită, dar nu ad litteram. Cine nu poate stăpîni ceva pe cale metafizică, o poate face pe cale psihologică, spune Jung, care face o paralelă între desăvîrșirea religioasă apuseană și cea orientală: “În simbolismul hristic paulin cea mai profundă experiență religioasă a Apusului se confruntă cu cea a Orientului. Hristos, eroul împovărat de durere și Floarea de Aur, înflorită în sala de purpură a orașului de jad – ce contrast -, ce imensă diferență, ce abis istoric!” Occidentul accentuează istoricitatea lui Isus, în vreme ce Orientul afirmă: “Fără început, fără sfîrșit, fără trecut, fără viitor” (Hui Ming Ching). Creștinul se subordonează persoanei divine, prin imitare exclusivă, în timp ce orientalul se autoconstruiește, Dao crescînd în individ. Jung nu a citit micul tratat chinez din dorința de a surprinde și accentua diferențe, ci pentru a găsi concordanțe între stările psihice și modurile simbolice ale celor două lumi; a descoperit în I Ching principiul sincronicității, diferit de principiul cauzalității care guvernează știința, “tipul de gîndire construit pe baza principiului sincronicității, culminînd cu I Ching, este expresia cea mai pură a formei de gîndire chineze în genere. În Occident această formă de gîndire dispare o dată cu Heraclit și reapare abia la Leibniz ca un ecou vag. Astăzi I Ching răspunde necesității dezvoltării noastre interioare.” Pentru noi, europenii, înțelepciunea din I Ching are sens dacă nu ascundem propria noastră minte, dacă ne închidem mințile în propriile noastre probleme, Jung avertizînd că “Lumina acestei înțelepciuni se vede numai în întuneric, nu în bătaia orbitoare a reflectoriului teatrului european, pe a cărui scenă joacă voința și conștiința.”

Aparținînd unui cerc esoteric din China, transmisă pe cale orală pînă în secolul al XVIII-lea, Secretul Florii de Aur este o sinteză de idei și practici venind dinspre daoism, budism și confucianism. Trecînd barierele culturale, religioase sau psihologice, occidentalul căruia îi este destinată traducerea facută de Richard Wilhelm și amplul comentariu al lui C.G. Jung va putea înțelege cum omul-microcosmos nu este separat de macrocosmos, cum sufletul și cosmosul sînt între ele precum lumea interioară și lumea exterioară. Pentru C.G. Jung descoperirea tratatului chinez de alchimie se va dovedi una din întîlnirile culturale și spirituale admirabile din secolul al XX-lea, ale cărei ecouri persistă încă." 

BONUS



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!