Ieşirea Din MATRIX: TREZIT - Viața lui Paramahansa Yogananda

PAGINI

joi, 12 mai 2016

TREZIT - Viața lui Paramahansa Yogananda

AWAKE - The Life Of Yogananda (2014)

Cartea "Autobiografia unui yoghin" de Paramahansa Yogananda a fost unde dintre primele citite la începuturile căutării mele spirituale, de la începutul anilor 90 și este una care m-a marcat profund, dând un imbold enorm aspirației mele de la acea vreme.

Am mai pomenit de cateva ori aceasta carte pe acest blog, inclusiv intr-una din primele postari, iar acum ne bucuram ca ni s-a oferit ocazia si putem sa-i facem o recenzie mai completa, asa cum merita, insotind prezentarea cu un documentar tradus, plin de filmari rare, de arhiva, unice.

Asadar, astazi va vom prezenta documentarul tradus TREZIT - Viata lui Yogananda, iar pentru mai multe detalii, va invitam cu multă, caldura sa cititi cartea "Autobiografia unui yoghin".

Este credem, unul dintre cei mai cunoscuti Maestrii Spirituali de pe aceasta planeta asa ca nu-i vom face o prezentare prea larga.

"Pe 5 ianuarie 1893, in nordul Indiei, intr-o familie destul de instarita, se nastea Mukunda Lal Ghosh a Gorakhpur (devenit mai apoi Paramahansa Yogananda), intr-o familie cu opt copii, ai caror parinti erau discipoli ai marelui maestru Lahiri Mahasaya, ce i-a initiat pe acestia in practica spirituala Kriya Yoga.

Lahiri Mahasaya avea sa aiba o influenta pregnanta nu doar asupra parintilor sai ci chiar asupra maestrului Yogananda, care inca de la varsta de opt ani a fost binecuvantat cu experienta unei vindecari miraculoase, in momentul in care, bolnav de holera asiatica, considerata boala mortala, a fost indemnat de mama sa sa contempleze o fotografie a lui Lahiri Mahasaya, ce se afla agatata pe peretele de deasupra capului sau. Yogananda, isi aminteste aceasta experienta care a avut rolul de a ii intari credinta, scriind in "Autobiografia unui yoghin": „Am contemplat fotografia si am vazut cum o lumina orbitoare imi invaluia corpul si intreaga incapere. Greata si alte simptome incontrolabile au disparut dintr-o data; m-am vindecat”.

In urmatorii ani, tanarul Mukunda a intreprins o serie intreaga de calatorii ce si-au adus o contributie importanta la ceea ce avea sa devina in viitorul apropiat, functia tatalui sau, si anume cea de sef al cailor ferate, facilitand deplasarile acestuia si vizitele aduse unor locuri si maestrii spirituali de seama.

Mukunda si-a intalnit, insa, propriul maestru spiritual, pe Swami Sri Yukteswar (la randul sau discipol al lui Lahiri Mahasaya), in perioada studentiei (in anul 1910) si si-a petrecut urmatorii zece ani supunandu-se unui antrenament riguros sub conducerea acestuia. Intalnirea cu propriul sau guru a fost dorita si ceruta cu ardoare de catre Mukunda care se ruga astfel, in mansarda sa, hotarat sa nu inceteze rugaciunea pana ce nu va fi primit un raspuns: „Milostiva Mama a Universului, reveleaza-mi calea prin viziunea Ta, sau printr-un guru trimis de Tine!”. Rugile i-au fost in mod miraculos ascultate si in aceeasi zi, in timp ce traversa impreuna cu un coleg de-al sau bazarul, aparitia gurului avu loc, desprinsa parca dintr-un spatiu magic, dupa cum chiar Yogananda isi aminteste in scrierile sale: „Un barbat cu aspect cristic, imbracat in roba portocalie a swamilor, statea in picioare, nemiscat, in celalalt capat al strazii. Mi s-a parut ca-l cunosc din totdeauna; il sorbeam din ochi, fara sa clipesc.[…] Ochii plini de pace, capul leonin, cu barba ascutita si parul fluturand.”. Acesta a fost momentul in care Maestrul il recunoscu spunandu-i „O fiul meu, vino la mine! […] Te astept de atat de multi ani!”

La terminarea studiilor sale de religie, in anul 1914, depuse juramantul pentru a intra in Ordinul monastic Swami, moment in care numele sau a fost schimbat in Swami Yogananda („Ananda” inseamnand beatitudine, „Yogananda” insemnand, deci, „beatitudine prin intermediul Yoga”). Inainte de a porni spre Occident, si mai precis spre America, acesta a fondat la Ranchi o scoala pentru educarea copiilor care avea ca si caracteristica practica Yoga si practica meditatiei.

Yogananda s-a numarat printre primii mari maestrii ai Indiei care au trait in Occident pentru o perioada foarte mare de timp (mai mult de 30 de ani). Acesta isi incepu misiunea in America, ca si delegat in cadrul Congresului religiilor libere, care s-a tinut in Boston, in anul 1920 si mai apoi, timp de peste 10 ani, acesta traversa America, vorbind aproape zilnic unui public extins in toate marile orase ale continentului.

In anul 1925, Paramahansa Yogananda a stabilit intr-un final, in Los Angeles, organizatia inceputa deja inca din anul 1920, numita Self-Realization Fellowship (SRF), cu scopul de a raspandi in lume stiinta Kriya Yoga (in baza revelatiilor pe care le avusese atat maestrul sau cat si sfantul himalayan Mahavatar Babaji)

Putem spune ca importanta activitatii maestrului Yogananda consta intocmai in aceasta misiune pe care si-a asumat-o si pe care a dus-o la bun sfarsit cu extrema daruire si succes, respectiv aceea de a aduce in Occident si de a raspandi, inafara granitelor Indiei, atat invatatura marilor sai maestrii cat si practica Kriya Yoga. Maestrul ne invata ca practica yoga este complet accesibila tuturor oamenilor indiferent de rasa sau de locul in care acestia isi desfasoara viata. Iata cum, in "Autobiografia unui yoghin", Yogananda sintetizeaza esenta misiunii sale, relevanta si finalitatea acesteia: 

„yoga este o metoda de a ameliora turbulenta naturala a gandurilor, care impiedica in mod impartial pe toti oamenii, indiferent de ce natie sunt si in ce loc se afla pe pamant, sa perceapa adevarata lor natura, anume aceea de Spirit. Yoga nu cunoaste vreo bariera intre est si vest, intocmai precum lumina vindecatoare a soarelui, care nu este stanjenita de asemenea limitari, ci se revarsa egal asupra tuturor.”

 In perioada sederii sale pe teritoriul Americii, Yogananda a tinut o serie de lectii si conferinte in care prezenta preceptele filosofiei Vedice si Hinduse , integrandu-le cu cele ale Crestinismului , in discursurile sale acesta facand de multe ori referire la Isus Hristos, la Sf. Francisc din Assisi precum si la alti sfinti si profeti din Vechiul si Noul testament. In acesti ani a initiat un numar enorm de oameni in practica Kriya Yoga (se vorbeste de circa 100.000 initiati in cei 32 de ani de sedere in America), mostenirea spirituala a maestrului fiind accesibila si astazi in numeroasele centre SRF instituite in multe tari ale lumii.

Invataturile lui Paramahansa Yogananda sunt prezente atat in cartile sale cat si intr-o serie de materiale si lectii scrise de catre acesta, ce pot fi gasite cadrul SRF. Acestea acopera aproape toate aspectele vietii, de la metode ce ne permit sa ne redescoperim puterea personala si sa atingem o sanatate optima, pana la sugestii despre cum sa inlocuim convingerile si obiceiurile negative cu altele pozitive ce ne aduc crestere spirituala, prosperitate in plan material, apropiindu-ne totodata de Dumnezeu facilitand comuniunea noastra cu Divinitatea. De asemenea contin invataturi despre cum sa dezvoltam puterea mintii, incluzand memoria, intuitia si variate tehnici de meditatie.

Maestrul Yogananda, afirmase de multe ori, pe durata vietii sale ca nu va muri intr-un pat ci in picioare, vorbind despre Dumnezeu si despre India. In anul 1952, profetia sa se implini. Paramahansa fusese invitat sa tina un discurs la banchetul dat in onoarea ambasadorului indian B.R. Sen. Acesta vorbi in mod profund si duios si, concluzionand cu un citat din poezia sa „India mea”, ridica privirea in sus si intra in mahasamadhi, efectuand iesirea constienta din corpul fizic, murind asa cum a trait, indemnand oamenii sa il cunoasca pe Dumnezeu. Cateva saptamani mai tarziu, oficialii cimitirului Forest Lawn trimisera catre SRF o scrisoare legalizata in care afirmau cum ca corpul lui Paramahansa Yogananda nu dadea nici un semn de descompunere, motiv pentru care, corpul Maestrului fu depus intr-o cripta.

Cuvintele si invataturile Maestrului au ramas vii pana in ziua de astazi, actualmente continuand sa faca inconjorul lumii atingand si inflorind numeroase inimi aflate pe Calea cautarii lui Dumnezeu. El ne aminteste in textele sale ca: „Bucuria consta in a te gandi in permanenta la Dumnezeu. Dorinta de Dumnezeu trebuie sa fie constanta. Va veni un timp in care mintea voastra nu va mai divaga, in care nici macar cea mai grea boala ce afecteaza corpul, mintea sau sufletul nu va putea distrage constiinta voastra de la prezenta vie a Divinitatii. Nu este un lucru splendid? Sa traiesti, sa te gandesti si sa il simti pe Dumnezeu in fiecare clipa! Sa ramai in puterea prezentei Sale din care nici moartea nici un alt lucru nu va va putea scoate.” SURSA http://noulpamant.ro

In completare studiați și:
Cronologia vietii lui Paramahansa Yogananda

VEDEȚI FILMUL TRADUS AICI
TREZIT - Viata lui Yogananda 

Mai jos dorim sa va prezentam un fragment din cartea "Autobiografia unui yoghin", cel care descrie experienta constiintei cosmice:


"Experienţa conştiinţei cosmice


„Biet băiat, munţii nu au putut să-ţi ofere ceea ce voiai tu.” Maestrul vorbea pe un ton cald, mângâietor. Privirea sa calmă mă pătrundea până în străfundul sufletului. „Dorinţa inimii tale va fi îndeplinită.”

Sri Yukteswar nu obişnuia să vorbească în parabole, eram încurcat. Mi-a atins uşor pieptul, în zona inimii.

Corpul meu a devenit imobil, ca de piatră. Plămânii s-au golit de aer, de parcă răsuflarea mi-ar fi fost atrasă de un magnet uriaş. Sufletul şi mintea şi-au lepădat instantaneu învelişul fizic, şi au ţâşnit prin fiecare por, ca un râu de lumină. Deşi carnea părea moartă, nu mai percepusem niciodată pe deplin conştient, şi cu asemenea intensitate, sentimentul vieţii. Simţul identităţii nu se mai limita la un corp fizic, ci îmbrăţişa totul în jur, atom cu atom. Oameni de pe străzi îndepărtate păreau a se deplasa încet, la periferia propriei mele fiinţe. Rădăcinile plantelor şi ale copacilor străbăteau solul, care devenise transparent, iar prin canalele din tulpinile lor vedeam cum circulă seva.

Întreaga vecinătate se aşternea nudă în faţa mea. Câmpul vizual, oferind în mod obişnuit o deschidere frontală privitorului, devenise acum sferic, puteam cuprinde dintr-o singură privire totul. Vedeam în spatele meu oameni mergând pe strada Rai Ghat, şi o vacă apropiindu-se alene. Când a ajuns în faţa porţii deschise a ashramului, am văzut-o de asemenea cu ochii fizici. Vaca a trecut mai departe, în spatele unui zid de cărămidă, iar eu continuam să o văd foarte clar.

Toate obiectele din cîmpul meu vizual, astfel dilatat, vibrau ca imaginile derulate pe bandă cinematografică. Corpul meu, cel al Maestrului, stâlpii curţii, mobila, podeaua, copacii şi soarele strălucitor se mişcau tot mai violent, până când se topiră într-o mare de lumină; lumea fizică se dizolva asemeni cristalelor de zahăr într-un pahar cu apă. Lumina unificatoare alterna cu formele materializate, iar această metamorfoză perpetuă revela însăşi legea cauzei şi a efectului în creaţie.

Un val de bucurie oceanică scăldă ţărmul calm şi nesfârşit al sufletului meu. Am realizat că spiritul lui Dumnezeu este infinită Beatitudine, iar corpul Său este alcătuit din nenumărate ţesături de lumină. Gloria care îmi inunda până în profunzime fiinţa se expansionă curprinzând oraşe, continente, pământul, soarele, celelalte sisteme solare, nebuloase îndepărtate, întregul univers. Cosmosul, presărat cu luminiţe asemeni unui oraş văzut din depărtare noaptea, pulsa strălucitor în infinitul fiinţei mele. Contururile corpurilor din viziunea mea, foarte clare în centru, păleau spre marginile îndepărtate; dar şi acolo puteam vedea o lumină blândă, nematerială, eternă. Era indescriptibil de rafinată, prin comparaţie cu cea care iradia din imaginea planetelor.

Fascicolul de raze de lumină divină izvora din Sursa Eternă, genera galaxii, învăluindu-le apoi în inefabile aure transfiguratoare. Am văzut din nou şi din nou cum razele creatoare se condensau în constelaţii, apoi erau mistuite de limbi de flăcări transparente. Am văzut miriade de lumi trecând prin acest halou diafan, care pulsa ritmic. Apoi focul deveni firmament.

Am recunoscut centrul percepţiei intuitive din inima mea ca fiind empireul acestei bolţi. Nucleul fiinţei mele iradia nesfârşită splendoare înspre fiecare parte a structurii universale pe care o percepeam. Beatificul fluid amrita, nectarul nemuririi, curgea prin fiinţa mea ca argintul viu. Am auzit vocea lui Dumnezeu umplând Universul cu sunetul subtil Aum, asemeni vibraţiei Motorului Cosmic.

Deodată, respiraţia îmi reveni în plămâni. Cu o nemulţumire aproape insuportabilă am realizat că fiinţa mea şi-a pierdut imensitatea cosmică. O dată în plus m-am simţit limitat de umilitoarea închisoare a corpului fizic, în care Spiritul abia de putea să încapă. Ca un copil neascultător, am fugit din casa mea cosmică pentru a mă întemniţa în microcosmosul îngust.

Gurul se afla în faţa mea, nemişcat. Am dat să mă arunc la picioarele lui sfinte, într-un gest de profundă recunoştinţă pentru experienţa conştiinţei cosmice pe care tocmai mi-o dăruise, şi pe care o căutasem cu pasiune atât de mult timp. M-a oprit înainte să apuc să mă plec şi mi-a spus calm:

„Nu te lăsa îmbătat de extaz. Mai ai încă multe de făcut în lume. Haide să măturăm balconul. Apoi mergem să ne plimbăm pe malul Gangelui.”

Am luat mătura. Ştiam că Maestrul mă învăţa secretul unei vieţi echilibrate. Sufletul trebuia să se avânte dincolo de abisurile Creaţiei, în timp ce trupul trebuia să îşi îndeplinească îndatoririle zilnice. Când, mai târziu, am ieşit să ne plimbăm, eram încă sub puterea extazului, cu neputinţă de descris. Vedeam corpurile noastre ca şi când ar fi fost două imagini astrale, mişcându-se pe-o stradă de-a lungul unui fluviu de lumină pură.

„Spiritul lui Dumnezeu susţine activ fiecare formă şi forţă din univers; cu toate acestea El este transcendent şi îndepărtat în vidul beatific necreat, mai presus de lumile fenomenale”, explică Maestrul. „Sfinţii care îşi realizează natura divină cât sunt încă în trup pământesc, au o dublă existenţă. Pe de o parte ei sunt angrenaţi în mod conştient în îndeplinirea obligaţiilor lor lumeşti, iar pe de altă parte rămân cufundaţi în beatitudinea interioară. Dumnezeu i-a creat pe oameni din bucuria fără sfârşit a propriei Sale fiinţe. Cu toate că sufletele oamenilor sunt în mod dureros legate de corp, Dumnezeu aşteaptă ca acestea, fiind create după chipul şi asemănarea Sa, să se ridice deasupra identificării cu simţurile şi să se unească în final cu Creatorul lor.”

Viziunea cosmică din ziua aceea a lăsat urme profunde în fiinţa mea. Urmărind să-mi liniştesc în fiecare zi gândurile, am reuşit să elimin convingerea iluzorie că trupul meu este doar o masă de carne şi oase, trecând astfel dincolo de bariera materiei. Am înţeles că suflul şi mintea sunt asemeni furtunilor care tulbură oceanul de lumină, ridicând la suprafaţa lui valuri de forme materiale: pământul, cerul, fiinţele umane, animalele, păsările, copacii. Nu este posibilă nici o percepţie a Infinitului ca Lumină Unică decât dacă sunt calmate aceste furtuni. Ori de câte ori reuşeam să liniştesc cele două tumulturi naturale, vedeam multitudinea valurilor creaţiei topindu-se în marea strălucitoare de Lumină, aşa cum valurile oceanului îşi curmă rostogolirea atunci când se domoleşte furtuna, contopindu-se în calmă şi senină unitate.

Un maestru oferă experienţa divină a conştiinţei cosmice discipolului care şi-a întărit mintea suficient de mult prin meditaţie, astfel încât vederea acelor vaste orizonturi să nu-l copleşească şi să-l tulbure. Asemenea experienţă nu poate fi oferită niciodată unuia care doar manifestă bunăvoinţă intelectuală sau lărgime de vederi. Numai expansiunea conştiinţei prin practica yoga şi prin devoţiune bhakti îl poate pregăti pe discipol să primească lovitura eliberatoare a Omniprezenţei. Ea vine, în mod natural şi inevitabil, la cel care aspiră sincer să evolueze spiritual. Atât de intens este dorul său de Dumnezeu, încât este atras către El cu irezistibilă forţă. Dumnezeu, sub forma Viziunii Cosmice, este la rândul Lui atras către conştiinţa discipolului, prin ardoarea magnetică a acestuia.

Mai târziu, după mulţi ani, am scris poemul „Samadhi”, străduindu-mă să redau în cuvinte gloria stării de conştiinţă cosmică:

Risipite sunt vălurile de lumină şi întuneric,

Întristarea piere fuior în văzduh,

Duse departe, în larg, sunt corăbiile bucuriilor efemere,

Mirajul simţurilor apune obscur.

Iubire, ură, sănătate, boală, viaţă, moarte,

Toate aceste deşarte umbre de pe chipul dualităţii s-au şters.

Hohotele de râs, grimasa de sarcasm, tulburarea melancoliei,

S-au topit în imensitatea oceanului de beatitudine.

Furtuna maya-ei s-a liniştit

Sub puterea baghetei fermecate a intuiţiei profunde.

Universul, vis uitat, pândeşte în subconştient,

Gata să invadeze memoria divină de-abia trezită.

Trăiesc, fără umbra cosmică,

Pe când umbra nu poate exista în lipsa mea;

Aşa cum oceanul trăieşte fără valuri,

Dar valurile nu pot respira fără ocean.

Stări de vis, de trezie, de somn profund, stări de turya,

Trecut, prezent şi viitor, nu mai sunt astfel pentru mine,

Ci doar un etern prezent, Sinele revărsându-se omniscient, pretutindeni.

Planetele, stelele, galaxiile, Pământul,

Erupţii vulcanice, ca-n ziua judecăţii de apoi,

Furnalele în care se coace aluatul Creaţiei,

Gheţari tăcuţi de lumină, fluxuri incandescente de electroni,

Gândurile tuturor oamenilor, cele trecute, cele prezente, cele care vor veni,

Fiecare fir de iarbă, eu însumi, omenirea,

Fiecare grăunte de praf cosmic,

Mânie, lăcomie, bine, rău, mântuire, dorinţă,

Toate le absorb în eul meu infinit dilatat, le tranform

În vastul ocean de sânge al Fiinţei Unice!

Bucuria extatică, născută din meditaţie,

Îmi umple ochii cu lacrimi,

Mistuie în flăcările nemuritoare ale beatitudinii

Lacrimile, oasele mele, fiinţa mea toată.

Tu eşti eu, eu sunt Tu,

Cunoaşterea, Cunoscătorul şi Cel Cunoscut, un Tot Unic!

Senină, neştirbită pace, etern trăitoare, renăscută mereu!

Mai plăcută decât orice închipuire, beatific samadhi!

Tu nu eşti o stare inconştientă,

Adormire a minţii, fără putinţă să te chem atunci când doresc,

Samadhi, tu mi-ai lărgit câmpul conştiinţei

Dincolo de limitele corpului meu muritor,
Până la cele mai îndepărtate frontiere ale eternităţii,

Acolo unde eu, Oceanul Cosmic,

Contemplu micul ego plutind în Mine.

Nici o pasăre nu zboară, nici un grăunte de nisip nu se clinteşte, în afara vederii Mele.

Necuprinse spaţii plutesc în oceanul Meu mental, precum sloiuri de gheaţă.

Recipient colosal, Sinele, făuritorul a tot ce există.

Prin graţia gurului meu şi profundă, stăruitoare, plină de ardoare meditaţie,

Ai venit la mine, celest samadhi.

Aud murmurul atomilor în mişcare,

Întunecatul pământ, munţii, văile, iată, se topesc!

Mările curgătoare se preschimbă în abur!

Aum adie peste neguri, desfăcându-le în chip minunat, ca pe-o cortină

În spatele căreia oceanele de electroni se revelează,

Până ce deodată, la chemarea tobei cosmice,

Lumina grosieră se topeşte

În beatitudinea atotcuprinzătoare.

Din bucurie m-am născut, trăiesc în bucurie, în sacră bucurie mă topesc.

Ocean al spiritului, te sorb val după val.

Cele patru văluri, cel solid, cel lichid, cel gazos şi vălul luminii

Se ridică.

Eu, în totul, pătrund în Marele Eu.

Risipite pentru totdeauna sunt umbrele capricioase, tremurătoare, ale amintirii de om muritor.

Cerul spiritului meu este imaculat, de necuprins, înaintea, dedesubtul şi mult deasupra mea.

Eternitatea şi Eu, o unică rază suntem.

Micul hohot de râs, eu,

A devenit Bucuria Oceanică Însăşi.

Sri Yukteswar m-a învăţat cum să rechem la voinţă binecuvântata experienţă cosmică, şi, de asemenea, cum să o transmit altora, atunci când canalele lor intuitive sunt suficient de dezvoltate. Luni de zile după aceea intram în comuniune extatică cu Divinul, înţelegând astfel de ce Upanishadele îl numesc pe Dumnezeu rasa, sau „cel mai savuros”. Totuşi într-o zi l-am întrebat pe Maestru:

„Aş vrea să ştiu, Maestre, când îl voi găsi pe Dumnezeu?”

„Dar L-ai găsit deja.”

„O, nu, domnule, eu nu cred asta!”

Gurul meu a zâmbit. „Sunt sigur că nu te aşteptai să vezi un personaj venerabil, tronând în cine ştie ce colţ aseptic din Univers! Înţeleg totuşi că încă îţi închipui că semnul cunoaşterii lui Dumnezeu ar trebui să rezide în prezenţa unor puteri miraculoase. Dar nu este deloc aşa: cineva poate stăpâni întreg universul şi totuşi să nu-L cunoască pe Dumnezeu! Progresul spiritual nu se măsoară prin puterile exterioare dobândite, ci exclusiv prin profunzimea beatitudinii trăită în meditaţie.

Fericirea permanent înnoitoare este Dumnezeu. El este inepuizabil; vei vedea că dacă vei continua să meditezi timp de ani de zile, El te va seduce cu infinită ingeniozitate. Credincioşi care, ca şi tine, au descoperit calea care duce la Dumnezeu, nu ar schimba fericirea de a fi cu El cu nici o altă fericire, nici măcar în vis. El este seducător mai presus de orice comparaţie.

Cât de rapid ne săturăm de plăcerile lumeşti! Dorinţa de obiecte materiale este nesfârşită; omul nu se va simţi niciodată pe deplin satisfăcut de ceea ce are şi de aceea îşi va stabili în permanenţă ţel după ţel. Dar acel „altceva” spre care el tânjeşte este tocmai Dumnezeu, singurul care-i poate oferi fericirea nepieritoare.

Dorinţa de lucruri exterioare ne răpeşte din Raiul nostru interior; aceste lucruri oferă false plăceri, care nu fac altceva decât să ne înstrăineze de fericirea sufletului. Paradisul pierdut este iute regăsit prin meditaţia divină. Întrucât Dumnezeu este neaşteptată şi permanentă Înnoire, nu te vei sătura niciodată de El. Am putea oare să ne săturăm de beatifică, încântătoare şi mereu reînnoită eternitate?”

„Înţeleg acum, Maestre, de ce sfinţii îl numesc pe Dumnezeu Cel Insondabil. Chiar dacă am trăi o viaţă fără sfârşit şi tot nu ar fi suficient pentru a-L putea cunoaşte.”

„Este adevărat; dar în acelaşi timp El este apropiat şi iubit. După ce mintea s-a eliberat de povara simţurilor prin procedeele Kriya Yoga, meditaţia ne oferă o dublă dovadă a existenţei lui Dumnezeu. Mai întâi, bucuria mereu renăscută, experimentată prin meditaţie, este o dovadă a existenţei lui Dumnezeu într-atât de pătrunzătoare încât o resimţim până la nivelul ultimilor atomi din care este alcătuit corpul nostru. Apoi, prin meditaţie găsim ghidarea instantanee, răspunsurile Sale adecvate la toate situaţiile dificile cu care ne confruntăm.”

„Înţeleg acum, Guruji, mi-ai risipit îndoiala”, am spus zâmbind cu recunoştinţă. „Înţeleg că L-am găsit pe Dumnezeu, pentru că de fiecare dată când bucuria meditaţiei mi-a revenit în subconştient în timpul orelor de muncă, m-am simţit călăuzit în mod subtil către adoptarea celor mai bune soluţii, până la detaliu, în absolut toate situaţiile.”

„Până când omul învaţă să fie în acord cu Voinţa Divină, al cărei „curs drept” este adeseori de neînţeles pentru inteligenţa egoistă limitată, viaţa lui este presărată cu nenumărate suferinţe. Dumnezeu poartă pe umeri povara Cosmosului; El, şi numai El, poate da sfaturi infailibile.”

(Fragment din "Autobiografia unui yoghin" de Paramahansa Yogananda)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!