Ieşirea Din MATRIX: CREIERUL cu David Eagleman

PAGINI

miercuri, 18 mai 2016

CREIERUL cu David Eagleman

THE BRAIN WITH DAVID EAGLEMAN (2015)

DAVID EAGLEMAN (n. 1971) este, printre altele, specialist în neuroştiinţe, membru al Consiliului Forumului Economic Internaţional, cercetător în cadrul Institutului pentru Etică şi Tehnologii Inovatoare. În 2012, a fost inclus de revista italiană Style în „Lista personalităţilor geniale" („Brightest Idea Guys").

Documentarul pe care vi-l prezentam astazi, de fapt o serie de 6 episoade (posibil primul sezon) realizate de PBS, sunt facute pe baza studiilor realizate de David Eagleman, studii publicate in cartea "INCOGNITO - Viețile secrete ale creierului", de accea vom prezenta atat cartea cat si documentarul, pe scurt.

Nu am vazut tot documentarul ci doar prima parte din 6 (Ce este realitatea?), in care este abordat un subiect care a mai fost dezbatut pe blogul nostru in special in cadrul documentarului "Secretul de dincolo de materie", insa de data asta cu dovezi mult mai clare, mai concrete care vin in completarea celor spuse atunci, aspecte spuse intr-un mod usor de inteles si chair amuzant pe alocuri. Pentru noi a fost suficient ca sa-l promovam mai departe, desi este un documentar facut de main stream media (PBS).

 In ultima vreme au inceput sa apara, incet incet si in mass media centrala ici colo, oaze de adevar, raze de lumina extrem de stralucitoare care brazdeaza plafonul gros de nori si ceata din aceasta medie corporatista extrem de intunecata.

Speram sa nu fim dezamagiti pana la finalul seriei. 

Iata despre ce este vorba in carte si in film conform celor de la stroke.ro


"Am avut tentația de a scrie un articol gen „Știați că…” după ce am citit cartea Incognito. Viețile secrete ale creierului”, de David Eagleman. Asta pentru că sunt foarte multe lucruri pe care le ignorăm în privința funcționării creierului uman, deși cercetările neurologice sunt din ce în ce mai numeroase și interesante. Însă, practic, ar fi trebuit să copiez jumătate din carte. Rămâne să o citiți și să aflați, de pildă, de ce nu ne putem gâdila singuri (și de ce, totuși, schizofrenii o pot face), de ce 15% dintre femei pot vedea mai multe culori decât restul populației, ce este epilepsia de lob temporal și ce rol a jucat ea în „transmiterea profețiilor divine”, de ce putem omorî mult mai ușor pe cineva de la distanță și mult mai greu când ne aflăm cu acel cineva față în față, ce mecanisme cerebrale inconștiente sunt implicate atunci când ne simțim atrași de o persoană și de ce trăim, de fapt, tot timpul în trecut.

Eagleman adună în volumul „Incognito. Viețile secrete ale creierului” foarte multe descoperiri despre funcționarea acestei mașinării complexe și fascinante care este creierul. Acest organ de numai 1400 de grame, străbătut de miliarde de neuroni, susține viața fiecărui om și este, în continuare, un mister pe care îl vom cerceta mulți ani de acum înainte. Dar totuși ce știm despre el?

„Un neuron creează în medie zece mii de conexiuni cu neuronii învecinați. Dată fiind existența a miliarde de neuroni, aceasta înseamnă că într-un singur centrimetru cub de țesut cerebral sunt tot atâtea conexiuni câte stele în Calea Lactee.”

În funcționarea acestui conglomerat de conexiuni neuronale, conștiința este „un mărunt pasager clandestin pe un transatlantic, care se bucură de călătorie fără să bage de seamă enorma inginerie de sub punte”. Conștiința prinde „doar zvonurile a ceea ce se-ntâmplă” în funcționarea creierului. Rolul conștiinței este acela al unui director de multinațională. Nu cunoaște decât puțini angajați, nu știe cum își fac treaba, nu are cum să le urmărească activitatea în detaliu.

„Piesele conștiente ale creierului antrenează alte piese din mașinăria neurală, stabilind obiectivele și alocând resursele.”

Creierul este un „sistem automatizat de subprograme care atinge un grad mare de complexitate”, iar conștiința este mecanismul care permite comunicarea între componente, distribuie resurse si deleagă responsabilități. Atât timp cât mediul extern poate fi abordat de programele automatizate (fie moștenite, fie dobândite) ale creierului, intervenția conștiinței n-ar face decât să ducă la eșecul sau îngreunarea acțiunii. De pildă, după ce am învățat să mergem cu bicicleta, dacă am încerca să devenim conștienți de cum mergem pe bicicletă n-am mai putea să o facem.

În cadrul creierului exista niște sisteme zombi (la care nu avem acces conștient, sunt automatizate și inconștiente). Însă specializarea lor nu este definită mereu clar. Pot fi sisteme care pot face același lucru și care pot intra în conflict. Un alt rol al conștiinței este de a media cu succes în aceste conflicte și de a lua decizii. Uneori, aceste decizii se pot referi la învățarea unor noi sisteme eficiente, care în timp vor deveni și ele zombi. Flexibilitatea intelectuală presupune și imprevizibilitatea acțiunilor. Astfel, cu cât dispunem de un creier antrenat în a învăța și aplica sisteme diverse, chiar dacă uneori în conflict, cu atât vom fi mai flexibili și, în consecință, mai imprevizibili. În acest context, se poate vorbi de intuiție ca despre acel proces prin care simțim că trebuie să acționăm sau să decidem ceva fără o explicație anume, căci sunt momente în care creierul „se prinde” de multe lucruri, înainte ca informația să pătrundă în conștiința noastră.

Din această perspectivă, animalele au conștiință? Gradul de conștiință al unui animal este direct proporțional cu flexibilitatea sa intelectuală.

„Cu cât un animal pare a fi un talmeș-balmeș de subprograme care reacționează simultan și diferit la stimuli, cu atât oferă mai puține semne de conștiință, cu cât este mai capabil să se coordoneze, să amâne atingerea satisfacției și să învețe programe noi, cu atât va fi mai conștient.”

Autorul propune o nouă lege a evoluției – „Caută soluții – când găsești una, nu te opri.” Îi dă exemplu pe cei care, deși bolnavi de Alzheimer, nu își pierd capacitatea de a se descurca singuri. Asta pentru că creierul lor a fost antrenat permanent să caute soluții alternative când se lovea de obstacole și ei aplică strategii de găsire a rezolvărilor problemelor fără să rămână blocați într-un comportament ce se dovedește ineficient în confruntarea cu elementele realității din jur.

Aș numi-o o carte tocmai bună pentru a afla cum să faci față manipulărilor din publicitate și politică. În aceste domenii, se folosesc des două informații despre creierul uman pe care noi tindem să le ignorăm când ne formăm o opinie despre un produs sau despre un om. Prima se referă la efectul de simplă expunere – expunerea repetată la un obiect sau un chip anume te va determina să îl preferi altora. A doua este legată de efectul de iluzie a adevărului – suntem mai înclinați să credem că o afirmație e adevărată dacă am mai auzit-o (indiferent dacă e adevărată sau falsă). Nu-i așa că acum înțelegem de ce același politician rămâne în funcție mult timp (indiferent de calitățile și acțiunile sale) și de ce unele produse sunt consumate des (deși calitatea lor e îndoielnică)? Creierul nostru funcționează după niște „coordonate” și dacă le cunoaștem ne putem schimba și comportamentul și deciziile, deci însăși calitatea vieții pe care o ducem.

Modificările aduse de tumori, atacuri cerebrale sau de consumul de droguri în funcționarea creierului ne arată că „identitatea unui om depinde în mod esențial de starea creierului său”. Dar, în același timp, „mintea depinde de integritatea neuronilor, dar nu neuronii sunt cei care gândesc.” Principiul emergenței (conform căruia mai multe elemente laolaltă formează un întreg ceva mai mare decât suma lor) este cel care guvernează funcționarea creierului uman – „… întregul poate prezenta o proprietate nouă, de care nu se bucură în sine nici una dintre părți”.

Autorul prezintă numeroase experimente care dovedesc atât importanța moștenirii genetice, cât și cea a influenței mediul extern, a experiențelor personale în acest mediu. De pildă, există anumite combinații de gene ce predispun la agresivitate, însă dacă mediul în care a trăit individul a fost crescut și educat în spiritul colaborării și înțelegerii, având atașamente afective sănătoase în familie și în comunitatea sa, și experiențele sale nu l-au expus la traume și neglijență, aceste gene nu se vor manifesta niciodată.

Incognito. Viețile secrete ale creierului” (2011), de David Eagleman /// Punctaj personal***** /// Editura Humanitas (2016) /// Traducere: Ovidiu Solonar

Îndemnul cunoașterii de sine, vechi de când lumea, capătă noi valențe dacă ținem cont de noile descoperiri din neurologie. Acel „eu” conștient e doar o părticică din ceea ce suntem noi. Există o mulțime de programe și subprograme neurologice care susțin existența a numeroase „euri” care pot ieși la iveală în diverse situații – când bem prea mult, când suntem epuizați, când consumăm droguri, când o parte a creierului e afectată de prezența unei tumori sau de un atac cerebral etc. Dar anumite procese inconștiente pot ieși la suprafață, adică pot deveni conștiente, și în situații de stres, de competiție, de trăriri emoționale intense. Descoperim uneori despre noi înșine lucruri de care nu știam, dar asta înseamnă doar că atunci le-am conștientizat, nu înseamnă că ele nu erau acolo, modelându-ne comportamentul și deciziile. În plus, în noi, pot coexista „euri” contradictorii, aflate în conflict, fiecare luptându-se să ia deciziile pe care le crede potrivite la un moment dat.

„În fiecare dintre noi mai este cineva pe care nu-l cunoaștem.” (C.G. Jung)

Autorul este preocupat de elaborarea unor politici sociale și juridice adaptate descoperirilor din neurologie. În acest context, vorbește despre modul în care lobii noștri frontali, care se dezvoltă până la vârsta de 20 de ani, trebuie antrenați să controleze impulsivitatea și să gestioneze amânările. Mulți infractori sunt incapabili să își controleze agresivitatea deoarece lobii lor frontali fie nu au fost niciodată antrenați în procesul amânării satisfacțiilor și al controlului impulsurilor, fie sunt afectați de vreo disfuncționalitate. Eagleman dă exemple de oameni care acum 100 de ani au fost condamnați pentru anumite fapte și astăzi, cu cunoștințele de acum, n-ar mai fi primit aceeași pedeapsă, pentru că se iau în calcul în sistemul judiciar suferințele cerebrale, fizice și psihice ce pot fi probate.


„Legile eficiente au nevoie de modele de comportament eficiente: înțelegerea nu doar a felului în care vrem să se comporte oamenii, ci a felului în care se comportă de fapt.”

El face chiar câteva propuneri (dând exemple din sistemul judiciar american) de cum s-ar putea introduce metode de reabilitare eficiente a deținuților, de cum s-ar ajunge la acordarea unor pedepse potrivite, de cum s-ar putea implementa anumite politici sociale care să încurajeze comportamentele bune și de cum s-ar putea elabora politici proactive de prevenire a comportamentelor infracționale. Toate aceste propuneri au la bază cunoștințele pe care le deținem în prezent despre funcționarea creierului uman.

„… atunci când înțelegem cum operează de fapt creierul și de ce controlul impulsurilor eșuează la unele persoane, putem dezvolta noi strategii pentru a îmbunătăți procesul de luare a deciziilor pe termen lung și pentru a înclina balanța în favoarea acestuia.”

Eagleman vorbește și despre mitul egalității care spune că toți suntem capabili în mod egal să luăm decizii, să avem control asupra impulsurilor și să înțelegem consecințele faptelor noastre. El subliniază că ne naștem cu creiere diferite, cu posibilități diferite și nu se poate face o ierarhie în care să îi clasificăm pe oameni după niște criterii fixe. Oamenii nu vin pe lume cu același capacități și, în plus, în timpul vieții, au experiențe extrem de diferite care le modelează funcționarea cerebrală, după cum și funcționarea cerebrală influențează experiențele pe care le trăiesc. Aceaste experiențe sunt unice pentru fiecare și nu pot fi repetate.

„… dacă creierul nostru ar fi într-atât de simplu, încât să fie înțeles, nu am fi suficient de inteligenți ca să-l înțelegem.”

Crescut într-o familie de oameni de știință, cu o mamă biolog și un tată fizician, David Eagleman și-a urmat propriul drum în lumea științei fiind preocupat de funcționalitatea creierului în general și, în special, de modul în care percepem timpul.

În copilărie, a căzut de pe acoperișul unei case și, adult fiind, a aflat că experiența a durat mai puțin de o secundă, în timp ce el simțise că durase cu mult mai mult. Care sunt mecanismele care fac ca modul în care creierul percepe și își amintește un eveniment traumatic să ne pară ca având o durată mai lungă? E doar una dintre întrebările la care a căutat Eagleman răspuns de-a lungul anilor în domeniul cercetărilor neurologice. În urma experimentelor făcute, a aflat și că fiecare dintre noi trăim în trecut. Asta pentru că creierului nostru îi ia un timp să proceseze și să sincronizeze stimulii externi. Deci, când noi devenim conștienți de petrecerea unui lucru, el deja e consumat și multe altele s-au petrecut.

David Eagleman este directorul Laboratorului de Percepție și Acțiune din cadrul Facultății de Medicină Baylor (Houston, Texas), unde coordonează și Centrul de Cercetare în Neuroștiințe și Legislație. Este membru al Consiliului Forumului Economic Internațional și cercetător în cadrul Institutului pentru Etică și Tehnologii Inovatoare. Studiile sale privesc de asemenea capacitatea de adaptare a creierului, sinestezia și interconexiunile dintre neuroștiințe și sistemul juridic.

În 2015, a realizat câteva documentare intitulate „The Brain with David Eagleman”. În 2016, documentarele au fost nominalizate la Premiile Emmy. Experimente privind funcționarea percepției au demonstrat că viziunea noastră asupra lumii, intermediată de simțuri (văz, auz, miros, pipăit, gust etc.), nu reflectă exact mediul din jur, ci percepțiile sunt construcții ale creierului ajustate în funcție de așteptările noastre în legătură cu ceea ce vedem/auzim/mirosim etc. și în funcție de experiențele anterioare personale. Observăm diferențe perceptive doar atunci când așteptările noastre sunt înșelate sau atunci când ni se atrage atenția că trebuie să căutăm ceva anume în câmpul perceptiv. Practic, ne construim propria realitate, creierul decizând ce să rețină și ce să excludă, cum să sincronizeze ceea ce receptează și cum să elimine ceea ce nu îi este de folos.

David Eagleman este fondatorul mișcării „possibilian” prin care promovează spiritul creativ și dorința de explorare a lumii." SURSA

Cartea poate fi cumparat de AICI (TRANSPORT GRATUIT)

VEDEȚI CELE 6 EPISOADE TRADUSE, AICI


2 comentarii:

  1. Bună seara, link-ul către filme nu mai este valid. Vă rog, se poate să încărcați filmul din nou..? Mulțumesc anticipat

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru o donație (așa cum am specificat în capul paginii, voi face acest efort pentru dvs.). Dacă ați făcut donația, dați un semn. Vă mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!