Jill Bolte Taylor - UN ATAC CEREBRAL ILUMINATOR

My stroke of insight (2008)

"Într-o dimineaţă, un vas de sânge din emisfera cerebrală stângă a lui Jill Bolte Taylor s-a spart. Ca savant neurolog, ea a realizat că era martora propriului atac cerebral. Jill şi-a observat încetarea propriilor funcţii cerebrale, una câte una: mişcare, vorbire, memorie, conştiinţă corporală...

Uimită să se afle încă în viaţă, Taylor şi-a recuperat în 8 ani capacitatea de a gândi, păşi şi vorbi. Ea a devenit o vorbitoare în beneficiul recuperării după atacul cerebral şi pentru dobândirea unei condiţii chiar mai bune decât înainte. În cazul ei, deşi atacul a vătămat emisfera cerebrală stângă, recuperarea sa a dezlănţuit un torent de energie creativă. Taylor călătoreşte în întreaga ţară ca "Savant cântător" din partea Harvard Brain Bank şi ţine conferinţe cu public, în cadrul cărora explică pe înţelesul tuturor tainele funcţionării creierului, aşa cum le-a experimentat ea în mod nemijlocit prin experienţa sa uluitoare.

Atacul meu cerebral iluminator 

- transcrierea conferinţei cu public

Am crescut cu dorinţa de a studia creierul pentru că am un frate care a fost diagnosticat cu o tulburare mintală, schizofrenia. Ca soră a lui şi ca savant neurolog, voiam să înţeleg de ce eu pot să fac conexiunea între visele mele şi realitatea mea, de ce eu pot să-mi transpun visele în realitate, ce anume se petrece cu creierul fratelui meu şi cu schizofrenia lui, încât el nu poate să îşi conecteze visele la realitatea noastră comună, iar ele devin nişte iluzii?

Astfel, mi-am dedicat cariera cercetării bolilor mintale grave. M-am mutat din statul meu, Indiana, la Boston unde am lucrat în laboratorul Dr. Francine Benes, în Departamentul de Psihiatrie de la Harvard. Ne-am pus acolo întrebarea: care sînt diferenţele biologice între creierele indivizilor care ar fi diagnosticaţi ca normali, prin comparaţie cu creierele indivizilor diagnosticaţi cu schizofrenie, cu tulburare schizoafectivă sau bipolară?

Am început să cartografiem microcircuitele creierului, urmărind să stabilim care celule comunică între ele, ce substanţe chimice sînt implicate şi în ce cantităţi. Pentru mine, viaţa era plină de sens pentru că făceam acest tip de cercetare în timpul zilei. Serile însă şi la sfârşit de săptămână călătoream ca susţinător al NAMI (National Alliance on Mental Illness), Alianţa Naţională pentru Boli Mintale.

În dimineaţa de 10 decembrie 1996, am descoperit imediat după trezire că am eu însumi o tulburare cerebrală. Un vas de sânge a explodat în jumătatea stângă a creierului meu. În decursul a patru ore am fost martorul completei deteriorări a abilităţii de procesare a informaţiei senzoriale de către creierul meu. În dimineaţa hemoragiei, nu am mai putut să păşesc, vorbesc, citesc, scriu sau să-mi amintesc nimic din viaţa mea. Am devenit esenţialmente un copil într-un trup de femeie.

Jill Bolte Taylor - prezentare creierDacă aţi văzut vreodată un creier uman, aţi observat că cele două emisfere sunt complet separate una de cealaltă. Şi v-am adus un creier uman real. [Mulţumesc!] Prin urmare, acesta este un creier uman. Aceasta este partea frontală a creierului, partea din spate cu măduva spinării atârnând şi acesta este modul în care ea ar fi poziţionată în interiorul capului meu. Iar când priviţi creierul, este evident că cele două cortexuri cerebrale sunt complet separate unul de celălalt. Pentru aceia dintre voi care înţeleg cum funcţionează calculatoarele, emisfera noastră cerebrală dreaptă funcţionează ca un procesor paralel, în timp ce emisfera noastră stângă lucrează ca un procesor serial. Cele două emisfere comunică una cu cealaltă prin corpus callosum, care este alcătuit din cam 300 de milioane de fibre axonice. Altminteri, cele două emisfere sunt complet separate. Deoarece ele procesează informaţia în mod diferit, fiecare emisferă gândeşte despre alte lucruri, se preocupă de alte lucruri, şi aş îndrăzni să spun, are o personalitate diferită. [Scu zaţi-mă. Mulţumesc. Mi-a părut bine. 

Emisfera noastră dreaptă este legată de momentul prezent. Totul se referă la aici şi acum. Emisfera noastră dreaptă gândeşte în imagini şi percepe kinestetic prin mişcarea trupurilor noastre. Informaţia, în forma unor fluxuri energetice, pătrunde în interior simultan prin toate sistemele senzoriale. Apoi, explodează în acest enorm colaj reprezentând ce şi cum arată acest moment prezent ; cum miroase şi ce gust are, cum este simţit şi cum sună. Sunt o fiinţă de energie, conectată la întreaga energie din jurul meu prin conştiinţa emisferei cerebrale drepte. Suntem fiinţe de energie conectate unele cu celelalte prin conştiinţa emisferei noastre drepte ca o unică familie umană. ŞI chiar aici, chiar acum, cu toţii suntem fraţi şi surori pe această planetă, pentru a face lumea un loc mai bun. Şi în acest moment suntem perfecţie. Suntem întregi. Şi suntem minunaţi.

Emisfera mea cerebrală stângă este un loc cu totul diferit. Emisfera noastră stângă gândeşte linear şi metodic. Emisfera noastră stângă este conexă cu trecutul şi cu viitorul. Emisfera noastră stângă este concepută să preia acel enorm colaj al momentului prezent şi să înceapă să culeagă detalii şi mai multe detalii şi mai multe detalii despre acele detalii. Apoi, le categoriseşte şi organizează informaţia. Le asociază cu tot ceea ce am învăţat în trecut şi o proiectează în viitorul tuturor posibilităţilor noastre. Emisfera noastră stângă gândeşte în termeni de limbaj. Este vorba despre acea permanentă sporovăială, trăncăneală mentală care leagă lumea mea interioară de lumea mea exterioară. Este acea voce care-mi spune "Hei, trebuie să-ţi aminteşti să iei nişte banane pe drumul spre casă şi să le mănânci dimineaţă." Este acea inteligenţă care socoteşte şi-mi aminteşte când să-mi spăl hainele. Dar cel mai important, poate, este acea voce abia audibilă care-mi spune "Eu sunt. Eu sunt." Şi, deîndată ce conştiinţa asociată cu emisfera mea stângă îmi spune "Eu sunt", devin separată. Devin o fiinţă solidă, individuală, separată de fluxul energetic ambiant şi separată de voi.

Aceasta a fost porţiunea de creier pe care am " pierdut-o " în dimineaţa atacului meu cerebral.

În dimineaţa atacului, m-a trezit cu o apăsătoare durere în spatele ochiului meu stâng. Era acel gen de durere , durere caustică, pe care o ai atunci când muşti îngheţată. Şi durerea mă apuca şi apoi mă lăsa. Şi iar mă apuca, şi iar mă lăsa. Şi cum era o experienţă cu totul neobişnuită pentru mine să am vreun fel de durere, m-am gândit BINE, o să îmi încep programul obişnuit de lucru. Aşa că m-am ridicat din pat şi am sărit în cardio glider, care este un aparat de fitness pentru tot trupul. Şi împing la el, şi realizez că mâinile mele arătau ca nişte gheare primitive care se prind de bară. Mă gândesc "asta - i foarte ieşit din comun" şi mă uit în jos la trupul meu şi mă gândesc "oooo, dar arăt ca un lucru cu totul ciudat. " Şi era ca şi cum conştiinţa mea ar fi translatat de la percepţia normală a realităţii - în care eu sunt persoana care trăieşte experienţa de a lucra la aparat – într-un spaţiu de-a dreptul esoteric, în care eu mă observam pe mine însămi trăind acea experienţă.

Şi totul era cu totul neobişnuit şi durerea mea de cap tocmai se înrăutăţea, aşa că am coborât de la aparat şi am traversat sufrageria, şi am realizat că în în interiorul trupului meu, totul a încetinit cu mult. Şi că fieare pas este foarte rigid şi foarte deliberat. Nu există fluiditate în paşii mei, şi există această contracţie în zona mea de percepţie, astfel că sunt focalizată numai asupra sistemelor interne. Şi stând în picioare în baia mea, pregătindu-mă să păşesc spre duş, puteam efectiv să aud dialogul din interiorul trupului meu. Şi am auzit o voce mică spunând "BINE, mu ş chilor, trebuie să vă contractaţi, trebuie să vă relaxaţi."

Şi îmi perd echilibrul şi mă izbesc de perete. Şi mă uit la braţul meu şi obsrev că nu mai pot să definesc contururile corpului meu. Nu pot delimita unde încep şi unde mă termin. Pentru că atomii şi moleculele braţului meu sunt amestecate cu atomii şi moleculele peretelui. Şi tot ce pot detecta este această energie. Energie. Şi mă întreb pe mine însămi "Ce este în neregulă cu mine, ce se petrece oare?" Şi în acel moment, sporăvăiala minţii mele, trăncăneala emisferei stângi încetase complet. Ca şi cum cineva ar fi luat o telecomandă şi ar fi apăsat butonul "Mute" şi – linişte totală.

Şi la început am fost şocată să mă regăsesc în interiorul unei minţi tăcute. Dar apoi am fost deîndată captivată de splendoarea energiei din jurul meu. Şi pentru că nu mai puteam defini graniţele trupului meu, m-am simţit enormă şi în expansiune. M-am simţit una cu întreaga energie care era, şi era minunat acolo.

Apoi, dintr-o dată, emisfera mea stângă s-a reconectat şi mi-a spus "Hei! Avem o problemă, avem o problemă, trebuie s ă cerem ajutor!" Aşa că îmi spun OK, OK, am o problemă, dar apoi imediat sînt purtată de-a dreptul înapoi la conştiinţa la al cărei spaţiu mă refer cu afecţiune ca fiind Tărâmul La La. Era splendid acolo. Imaginaţi-vă cum ar fi să fiţi total deconectaţi de sporovăiala mentală care vă leagă de lumea exterioară. Aşa că iată-mă aici, în acest spaţiu, şi orice stres legat de slujba mea dispăruse. Şi mă simţeam mai uşoară în trupul meu. Şi imaginaţi-vă că toate relaţiile mele cu lumea exterioară şi cu multiplii factori stresori legaţi de fiecare dintre ele, toate dispăruseră. Simţeam o stare de pace. Şi imaginaţi-vă cum ar fi să pierdeţi 37 de ani de povară emoţională! Mă simţeam euforică. Euforia era minunată – şi atunci emisfera mea stângă se reconeactează şi spune: "Hei! Trebuie să fii atentă, trebuie să cerem ajutor!" şi mă gândesc " Trebuie să cer ajutor, trebuie să mă focalizez. " Aşa că ies de la duş şi mă îmbrac mecanic şi mă învârt prin apartament şi mă gândesc "Trebuie să merg la servici, trebuie să merg la servici, pot oare să conduc? Pot să conduc? "

Şi în acel moment, braţul meu drept cade complet paralizat de-a lungul trupului. Şi realizez "O Doamne, am un atac cerebral! Am un atac cerebral!" şi următorul lucru pe care creierul meu mi-l spune este " Oooo! Dar asta este atât de tare. Asta e atât de tare! Câţi savanţi neurologi au oportunitatea de a-şi studia propriul creier chiar din interiorul lui?"

Şi atunci îmi trece prin minte "Dar sunt o femeie atât de ocupat ă! Nu am timp de un atac cerebral! " Aşa că mă gândeam "Bine, nu pot face nimic ca să stopez ce se petrece, aşa că o să suport asta o săptâmănă-două şi apoi o să mă întorc la munca mea, bine. "

Deci, trebuie să primesc ajutor, aşa că trebuie să sun la servici. Nu îmi puteam însă aminti numărul de la servici, dar mi-am amintit că în birou aveam o carte de vizită cu numărul de la slujbă. Mă duc în camara cu biroul şi iau în mână o stivă de 7 cm cu cărţi de vizită. Mă uit la cartea din vârful stivei, şi chiar dacă puteam vedea cu claritate cu ochiul minţii cum arăta acea carte de vizită, nu puteam să-mi dau seama dacă aceea era cartea mea de vizită sau nu, pentru că ceea ce vedeam eu erau pixeli. Şi pixelii cuvintelor se amestecau cu pixelii fondului şi cu pixelii simbolurilor, şi pur şi simplu nu îmi dădeam seama. Şi aşteptam ceea ce numeam o undă de claritate. Şi în acel moment, eram capabilă să mă reconectez la realitatea normală şi puteam să spun "asta nu este cartea mea de vi zită, asta nu este cartea mea de vi zită, asta nu este cartea mea de vi zită ". Mi-a luat 45 de minute să parcurg 3 cm din stiva aceea de cărţi de vizită.

În acelaşi timp, timp de 45 de minute hemoragia creştea în emisfera mea cerebrală stângă. Nu mai înţeleg telefonul, nu mai pricep numerele, dar ăsta este singurul plan pe care îl am. Aşa că iau receptorul şi-l pun aici, iau cartea de vizită şi o pun alături şi urmăresc potrivirea contururilor curbate de pe cartea de vizită cu contururile curbate de pe tastatura telefonului. Dar imediat sunt dusă înapoi în Tărâmul La La şi nu-mi mai amintesc când revin dacă am tastat sau nu acele numere.

Aşa că a trebuit să-mi mânuiesc braţul paralizat ca pe un ciot, şi să acopăr cu el numerele pe măsură ce le apăsam şi treceam de ele, astfel încât atunci când reveneam la realitatea normală să fiu capabilă să stabilesc dacă am tastat acel număr. Într-un final, am reuşit să tastez întreg numărul şi ascult la telefon, şi colegul meu ridică receptorul şi spune "Uooo uooo uooo uoo uoo." [ Râsete ] Şi mă gândesc "O, Doamne, sună ca un câine de aport!" Aşa că îi spun, în mintea mea îi spun cu limpezime: " Sunt Jill! Am nevoie de ajutor! " Şi vocea mea sună "Uooo uooo uooo uoo uoo." Mă gândesc "O Doamne, şi vocea mea sună tot ca a unui câine de aport!" Aşa că nu mi-am putut da seama, nu mi-am dat seama că nu puteam vorbi sau înţelege limbajul până când nu am încercat să vorbesc.

Colegul meu îşi dă seama că am nevoie de ajutor, aşa că trimite ajutor. Peste puţin, sunt dusă de urgenţă într-o ambulanţă de la un spital din Boston la Spitalul general. Şi mă chiricesc într-o sferă fetală. Şi întocmai ca un balon, cu ultima suflare, simt cum energia mea se ridică şi îmi simt spiritul ieşind din trup. În acel moment, am ştiut că nu mai sunt eu coreograful vieţii mele. Şi că fie medicii vor salva trupul meu, dându-mi o a doua şansă de a trăi, fie acesta era momentul marii treceri.

Când m-am trezit mai târziu în acea după-amiază, am fost şocată să descopăr că mai trăiam. Când mi-am simţit spiritul ieşind din trup, mi-am luat adio de la viaţă, iar mintea mea era suspendată între două planuri ale realităţii. Stimulii ce veneau prin sistemul senzorial îmi provocau doar durere. Lumina îmi ardea creierul precum focul sălbatic şi sunetele erau atât de puternice şi haotice, încât nu puteam selecta o voce din zgomotul de fond şi îmi doream doar să scap. Nu puteam identifica poziţia trupului meu în spaţiu, mă simţeam enormă şi în expansiune, precum un duh eliberat din lampă. Iar spiritul meu plutea liber ca o mare balenă în oceanul de euforie tăcută. Armonic. Îmi amintesc că mă gândeam că nu mai este nici o posibilitate de a strânge vastitatea mea înapoi în acest minuscul trup.

Dar am realizat că "Sunt încă vie! Sunt încă vie şi am găsit Nirvana. Şi am găsit Nirvana şi sunt încă vie, aşa că oricine este încă viu poate descoperi Nirvana."

Îmi reprezint o lume plină de oameni minunaţi, paşnici, plini de compasiune, iubitori care ştiu că ar putea ajunge în acel spaţiu oricând doresc. Şi cred că ei ar putea în mod deliberat să aleagă să păşească spre dreapta emisferei lor cerebrale stângi şi să găsească pacea. Iar când am realizat ce dar extraordinar ar putea fi această experienţă, ce străfulegrare iluminatoare ar putea fi aceasta pentru modul în care ne trăim vieţile. Şi aceasta m-a motivat pentru recuperare.

La două săptămâni şi jumătate după hemoragie, chirurgii au îndepărtat un cheag de sânge de mărimea unei mingi de golf, care-mi apăsa centrii limbajului din creier. Aici mă puteţi vedea împreună cu mama, care este un adevărat înger în viaţa mea. Mi-a luat opt ani ca să îmi revin complet.

Prin urmare, cine suntem noi? Suntem forţa vie a universului, dotată cu dexteritate manuală şi două minţi cognitive. Avem puterea de a alege, clipă de clipă, cine şi cum dorim să fim în lume.

Aici şi acum, pot păşi în conştiinţa emisferei mele cerebrale drepte, în care suntem – eu sunt – forţa vieţii din univers, şi forţa vieţii a 50 de miliarde de minunate spirite moleculare care îmi alcătuiesc forma. Putem fi una cu tot ceea ce este.

Sau pot alege să păşesc în conştiinţa emisferei mele cerebrale stângi, unde devin un individ singular, solid, separat de flux, separat de voi. Sunt Dr. Jill Bolte Taylor, intelectual, neuroanatomist. Acestea alcătuiesc acel "noi" din lăuntrul meu.

Ce aţi alege? Ce alegeţi? Şi când? Cu cât mai mult timp petrecem pentru a pune în funcţiune profundele circuite interioare ale păcii din emisfera cerebrală dreaptă, cu atât mai plină de pace va fi planeta noastră. Şi m-am gândit că aceasta este o idee care merită să fie răspândită." SURSA http://www.ecolife.ro

VEDEŢI FILMUL TRADUS AICI 

Jill Bolte Taylor - UN ATAC CEREBRAL ILUMINATOR 

În completare puteţi citi cartea "REVELAŢII DESPRE CREIER" de Jill Bolte Taylor (pe care o puteţi aciziţiona de AICI cu transport gratuit).

Acesta este un film din seria de reluari a unor documentare care, cel putin pe noi, ne-au marcat, insa din pacate, au trecut prea putin remarcate sau observate de voi, desi sunt niste informatii deosebit de importante. Stim ca prea putini dintre voi aveti obiceiul de a va uita in urma desi exista informatii deosebit de importante acolo.  De aceea ni se pare binevenita readucerea in atentie a unor documentare care chiar merita mai multa atentie. In plus, venim cu informatii noi, actualizari ce merita mentionate, lucruri care la vremea postarii nu se stiau sau nu aparusera. Ordinea reluarii filmelor este una data de data publicarii pe blogul nostru sau a unei importanţe pe care o simtim noi la un moment dat. Reluam incepand cu 2008, documentarul de astazi fiind unul publicat initial in 24.11.2009, apoi ne apropiem incet incet de anul curent. Ne-am bucura sa existe printre voi oameni care nu au vazut inca, acest documentar important.