Însă Prot povesteşte că este într-o misiune de observaţie şi cã viaţa pe Pământ diferă de cea de pe K-Pax, unde speră să se întoarcă până la sfârşitul verii. Poveştile sale despre viaţa de pe o planetă aflată la 1000 de ani lumină de Pământ trezesc curiozitatea colegilor de salon, care îşi doresc cu toţii să-l însoţească în apropiata sa plecare. Această euforie nu este împărtăşită însă şi de Dr. Powell care doreşte să recurgă la orice mijloc pentru a scoate adevărul de la pacientul său. Însă pe măsură ce mijloacele folosite se dovedesc neputincioase, Powell începe să se îndoiască de lucrurile în care a crezut toată viaţa. Lucrurile se înrăutăţesc pentru doctor atunci când Prot este pus faţă în faţă cu un grup de astrofizicieni ce par uimiţi de cunoştinţele sale…" SURSA
PAGINI
duminică, 24 mai 2015
K-PAX - planeta unui extraterestru simpatic - filmul de week-end
Însă Prot povesteşte că este într-o misiune de observaţie şi cã viaţa pe Pământ diferă de cea de pe K-Pax, unde speră să se întoarcă până la sfârşitul verii. Poveştile sale despre viaţa de pe o planetă aflată la 1000 de ani lumină de Pământ trezesc curiozitatea colegilor de salon, care îşi doresc cu toţii să-l însoţească în apropiata sa plecare. Această euforie nu este împărtăşită însă şi de Dr. Powell care doreşte să recurgă la orice mijloc pentru a scoate adevărul de la pacientul său. Însă pe măsură ce mijloacele folosite se dovedesc neputincioase, Powell începe să se îndoiască de lucrurile în care a crezut toată viaţa. Lucrurile se înrăutăţesc pentru doctor atunci când Prot este pus faţă în faţă cu un grup de astrofizicieni ce par uimiţi de cunoştinţele sale…" SURSA
4 comentarii:
Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!
sunt pentru prima data aici si am citit cateva idei interesante, sa spun asa. Continua :)
RăspundețiȘtergereLol ... intr-adevar, in cele aproape 1000 de articole si documentare publicate, poti gasi si cateva chestii interesante :))
RăspundețiȘtergereP.S. Bine ai venit pe la noi!
RăspundețiȘtergereAm vizionat si eu filmul si pot sa spun ca este foarte bun. Recomand !
RăspundețiȘtergere