Ieşirea Din MATRIX: DOVADA SUPREMĂ că OZN-urile Există

PAGINI

joi, 14 august 2014

DOVADA SUPREMĂ că OZN-urile Există

Continuam astazi seria de reluari a unor documentare care, cel putin pe noi, ne-au marcat, insa din pacate, au trecut prea putin remarcate sau observate desi sunt niste informatii deosebit de importante. Stim ca prea putini dintre voi aveti obiceiul de a va uita in urma desi exista informatii deosebit de importante acolo.  De aceea ni se pare binevenita readucerea in atentie a unor documentare care chiar merita mai multa atentie. Ordinea reluarii filmelor este una data de data publicarii pe blogul nostru. Reluam incepand cu 2008 , cel de astazi fiind un documentar publicat initial in 02.12.2008, apoi ne apropiem incet incet de anul curent. Ne-am bucura sa existe printre voi oameni care nu au vazut inca, acest documentar important.

EVIDENCE: THE CASE FOR THE NASA UFO'S (2001)
DOVADA: Cazul OZN-urilor de la NASA

După ce veţi viziona acest documenatar veţi înţelege că am fost şi suntem vizitaţi. Veţi înţelege că influenţa acestor vizitatori s-a făcut simţită cu multe mii de ani în urmă. Ei au fost mereu prezenţi şi vor fi mereu cu noi.

Am văzut o grămadă de filme, filmuleţe şi poze despre OZN-uri. Marea majoritate din acestea pot fi cu uşurinţă combătute şi considerate înşelătorii sau ceva filmat şi considerat ca fiind OZN din greşeală. Acest documentar, pe de altă parte, ne arată imagini care au fost filmate de camere care erau fixate pe Nava Spaţială, imagini filmate în câteva misiuni spaţiale NASA, de-a lungul anilor 90, aşa că, filmările sunt autentice şi greu de combătut ca fiind false mai ales că David Sereda, explică excelent aceste imagini uimitoare.

"EVIDENŢA" deasemenea ne face să înţelegem cum ar putea OZN-urile să funcţioneze mai repede decaât viteza luminii, încălcând astfel, legiile şi principiile fizicii actuale ale lumii vizibile, tangibile, arătându-ne dovezi descoperite chiar pe aceste discuri zburătoare văzute în imagini. Deci, în esenţă, el ne arată cum un OZN poate zbura prin spaţiu într-o clipire.

Modul de prezentare este asemănător cu acela al unui colegiu cu acces public (David Sereda ilustrează pe o tablă), combinând imaginile filmate în acelaşi timp, dar ca un plus de autenticitate şi seriozitate introducerea este făcută de celebrul actor Dan Akroyd, care în acest fel şi-a riscat reputaţia şi numele, convins şi el de aceste extraordinare informaţii şi dovezi.

David Sereda îşi expune cazul foarte simplu şi pe înţelesul tuturor şi în plus, ceea ce arată el provoacă şi pune la grea încercare simţul realităţii observabile cu simţurile obişnuite.

Acest documentar e posibil să vă facă să vă uitaţi cu mai mult entuziasm către cer în săptămânile ce vor urma. Speram si noi ca extratereştrii să-şi facă prezenţa simţita şi nouă, oamenilor cu ochelarii de cal ai lumii tridimensionale, obişnuiţi să ne raportăm doar la ceea ce vedem cu ochii noştrii.

CEL MAI BUN DOCUMENTAR DESPRE OZN-URI,
FILMAT VREODATĂ.
VREŢI DOVEZI CĂ EXISTĂ OZN-URI? AICI LE GĂSIŢI!
Un documentar care ne învaţă ce sunt şi cum se văd OZN-urile.
SENZAŢIONAL e puţin spus!

Acest documentar este un MUST SEE! TREBUIE VĂZUT!

Cateva info suplimentare despre triburile dogonilor http://www.sferaonline.ro si despre poporul Dropa http://2012en.wordpress.com

Vezi Prima Parte  AICI 

  
Vezi a 2-a Parte  AICI


 P.S. Pe TVR 2 a fost dat un documentar numit Secretul UFO în care apărea şi David Sereda. Nu am apucat decât finalul acestuia (fragmentul îl găsiţi aici) . Dacă a înregistrat cineva emisiunea să mă anunţe şi pe mine că sunt interesat. Mulţumesc :)

ACTUALIZARE: 24.04.2010

Un articol in tema:
http://dincolo-de-limite.blogspot.com/2010/04/navele-eterice-ale-confederatiei.html

5 comentarii:

  1. Extraterestrii exista!
    http://www.extraterestrii.com
    http://www.extraterestrii.com/aliens/cat=category/dovezi-materiale/
    http://www.extraterestrii.com/aliens/cat=tag/crop-circles/

    RăspundețiȘtergere
  2. De 12 ani de zile am facut 2 filme "OZN" SI "OZN SI RADIATIILE ELECTROMAGNETICE"(care sunt postate pe http://www.disclose.tv/action/viewvideo/UFO-OVNI si UFO -OVNI and ELECTROMAGNETIC RADIATION) in care prezint faptul ca aceste OZN-uri folosesc energia mediului strabatut apa, aer si particule cosmice care au o energie extrem de mare prin procesul absorbtiei si a fuziunii nucleare.
    In aceste filme prezint fuziunea nucleara si chiar am facut un experiment in acest sens.
    Cercetatori OZN vorbesc de un strat protector extern al acestor OZN-uri. In acest caz este vorba de radiatiile emise in exteriorul navei de mecanismul de propulsie care emite radiatii electromagnetice din tot spectrul radiatiilor electromagnetice, iar radiatiile B incojoara corpul navei si se deplaseaza in partea opusa iesiri lor, apare EFECTUL CORONA.
    Mai mult se poate lamuri numesroase probleme ale fizicii precum TEORIA RELATIVITATI SI A MARI UNIFICARI.
    THE NUCLEAR FUSION - FUZIUNEA NUCLEARA
    THE GREAT UNIFICATION - MAREA UNIFICARE
    THE QUANTIC GENERATOR - GENERATOR CUANTIC
    THE NUCLEAR PHOTO-TERMAL-ELECTRIC GENERATOR - GENERATOR NUCLEAR FOTOTERMOELECTRIC
    THE "CORONA EFFECT" - EFECTUL CORNA
    The photo-thermo- electric panels - PANOUL FOTOTERMOELECTRIC
    SOLENOID OF QUARTZ - SOLENOIDUL DE CUART
    Toate acestea se pot vedea la:
    ENERGIE LIBERA - FREE ENERGY
    http://energielibera-freeenergy.blogspot.com/
    CRIZA ENERGIE- SISTEME ENERGIE
    http://crizaenergie-sistemeeneregie.blogspot.com/
    OZN - ROMANIA
    http://ozn-romania.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  3. Salutare la toată lumea!
    Aş vrea în primul rând să felicit creatorul blogului şi tuturor care participă cu ajutor direct şi comentarii şi acelora cu ajutor indirect doar prin citirea informaţiilor fără a lăsa comentarii. Împreună cu câţiva prieteni studiem de ceva timp ceea ce se cheamă free energy. În timp chiar am creat împreună un mic grup de cercetare şi aplicare a diferitelor aparate care pot fi create. De studiat am studiat o arie destul de largă de invenţii începând de la invenţiile lui Tesla, tot felul de motoare cu apă(mai degrabă oxihidrogen), aer şi diverse alte tehnologii pe magneţi, radionică şi inclusiv energie verde cum se numeşte acum energia eoliană şi cea solară. Ne-am axat însă pe descoperile lui Victor Schauberger care sunt extraordinare pentru cine a studiat şi stie despre ce vorbesc.
    De curand am reusit realizarea unui site cu tematica free energy. Acesta este www.energielibera.net
    Va invit pe cei doritori sa colaboram la aducerea cat mai multor informatii pentru a fi cunoscute de cat mai multi oameni si la realizarea unor eventuale proiecte. Puteti scrie pe adresa de contact a site-ului.
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. VIDEO PREZENTARE - APLICATII ALE ENERGIEI LIBERE IN TEHNOLOGII DE VARF
    urmati linkul--> http://www.keshefoundation.org/media-a-papers/video-presentions/335-kf-promotional-video-please-share

    RăspundețiȘtergere

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!