Ieşirea Din MATRIX: REVOLUȚIE SOLARĂ

PAGINI

luni, 10 iunie 2013

REVOLUȚIE SOLARĂ


SOLAR REVOLUTION (2012)
„Natura iubeşte curajul. Dacă îţi iei un angajament, natura va da răspuns acelui angajament, înlăturându-ţi din cale obstacole altminteri insurmontabile. Visează cel mai imposibil vis şi lumea nu te va mai asupri, ci te va ridica în slăvi. Toţi acei dascăli şi filozofi care au contat cu adevărat, care au atins cu adevărat aurul alchimic, au înţeles exact acest lucru. Acesta este dansul şamanic sub apa cascadei. Astfel se produce magia. Aruncându-te într-un abis şi descoperind că este, de fapt, o saltea de puf.”
Terence McKenna
(1946-2000)

În documentarul foarte profesionist realizat, Solar Revolution, lansat în august 2012 în Marea Britanie, renumitul biofizician german Dieter Broers face o pledoarie convingătoare, folosindu-se de mărturiile şi dovezile furnizate de multe personalităţi ale lumii ştiinţifice contemporane, în favoarea corelaţiei remarcabile dintre intensificarea activităţii solare a ultimilor ani – prezentată propagandistic, desigur, ca o catastrofă apocaliptică în mass media corporatistă – şi progresul pe care-l va induce, de fapt, prin ameliorarea aptitudinilor noastre creatoare, mentale şi spirituale, manifestarea concretă a unui salt cuantic al conştiinţei umane, cu adevărat evoluţionist.

Am tratat în detaliu, cândva, mare parte dintre subiectele abordate în film – profeţiile mayaşe ale anului 2012, efectele spirituale pe care le are asupra organismului uman administrarea de DMT şi chiar şi problema spinoasă a psihedelicelor şi a practicilor şamanice – dar toate acestea beneficiază, acum, de o perspectivă nouă, fiindcă intervin mărturii tulburătoare, nu numai din partea celor care au experimentat stări asociate conştiinţei extinse, ci şi din partea unor nume grele ale ştiinţei contemporane, care depun mărturie privind efectele reale pe care le pot avea astfel de fenomene asupra fiziologiei şi, implicit, a conştiinţei umane.


Oare Soarele nostru chiar deţine puterea de a transforma omenirea ?

Cert este că ne aflăm, în prezent, în plin proces de intensificare dramatică a activităţii solare, care are desigur capacitatea de a perturba câmpul geomagnetic şi, drept rezultat, întreaga ecologie terestră, proces pe care Broers însă nu-l priveşte deloc ca pe o apocalipsă iminentă, ci, dimpotrivă, ca pe zorii unei noi ere.

Bazându-se pe informaţii extrase din cercetări pluridisciplinare, Broers demonstrează potenţialul activităţii eruptive solare de amplificare a capacităţii noastre cerebrale şi de extindere a conştiinţei, în moduri inimaginabile.
Aşa cum afirmam şi eu, cândva, atunci când mă întrebam ce s-ar putea întâmpla dacă locul serotoninei, ca neurotransmiţător principal, ar fi preluat de DMT, aşa-numitele aptitudini supranaturale sau paranormale – telepatie, percepţie extrasenzorială, clarviziune ş.a.m.d. – ar putea deveni, în curând, manifestări naturale şi normale ale spiritului omului „de rând” şi, înainte de toate, ar putea reprezenta soluţia ieşirii din criza globală profundă cu care se confruntă societatea umană contemporană.

Cred că este evident, pentru oricine, că în era informatică şi, mai ales, a informaţiei alternative, din ultimele decenii, au avut loc schimbări fundamentale ale percepţiilor umane şi ale relaţiilor sociale, care se pare că vor culmina, curând, în opinia realizatorului, cu manifestarea unei noi forme de conştiinţă, acest nou mod de a experimenta realitatea fiind precursorul restabilirii armoniei planetare.

De foarte multă vreme, foarte mulţi oameni de ştiinţă oneşti sau militanţi activi, ca David Icke, au vorbit, oarecum ipotetic, despre posibilitatea manipulării conştiinţei umane prin intermediului câmpurilor electromagnetice, bazându-se în principal pe intuiţii şi mai puţin pe date ştiinţifice concrete, fapt ce a permis mass media şi corului academic să poată nega, permanent, realismul unor asemenea ipoteze şi chiar a mult discutatei rezonanţe Schumann.

În cazul în care nu v-aţi dat seama, încă, acest film elimină tocmai această lacună, părăsind domeniul simplelor ipoteze, fiindcă se bazează pe rezultatele concrete ale cercetărilor realizate de oameni remarcabili ca Dieter Broers, Rupert Sheldrake, Michael Persinger, Ernst Senkowski, Michael König, Elizabeth Rauscher, Rollin McCraty, Franz Halberg, Giuliana Conforto, Francine Blake, Rick Strassman, Illobrand von Ludwiger şi nu în ultimul rând, de elevul acestuia, Burckhard Heim.

Pe scurt, voi da câteva amănunte despre opera unora dintre aceşti oameni remarcabili, pentru a vă convinge că nu este vorba de simpli amatori, ci de savanţi care şi-au dedicat aproape întreaga activitate cercetării unor domenii de frontieră, atât de deranjante pentru marea masă a savanţilor înregimentaţi în sistemul corporatist-bancar.

Actualmente Dieter Broers este director al ICSD – Consiliul Internaţional pentru Dezvoltare Ştiinţifică – organizaţie care include, printre membri, peste 100 de laureaţi ai premiului Nobel şi, ca o încununarea a unei activităţi de cercetare de peste trei decenii, deţine trei patente, în 85 de ţări, pentru echipamente de medicină radiantă, proiectul său de bază, „Bio-Impulse Field Oscillator” fiind finanţat chiar de Ministerul Federal German pentru Cercetare şi Tehnologie şi este rezultatul unei cercetări interdisciplinare în care au fost implicate 11 facultăţi germane prestigioase.

În timpul experimentelor clinice, au fost evaluate efectele câmpurilor electromagnetice asupra creierului uman, ale cărui unde au fost măsurate prin tehnica EEG, în scopul identificării frecvenţei de bază, ce a fost, ulterior recreată de un semnal generator şi retransmisă spre creier. Cercetarea a revelat că frecvenţa cerebrală de bază poate fi modificată cu valori de câţiva Hertzi, dacă semnalul exterior variază lent.

În alte experimente au fost identificate alte frecvenţe specifice cerebrale, responsabile de apariţia unor percepţii alterate ale realităţii, care pot fi obţinute, de regulă, numai prin uzul de substanţe psihoactive. Modificările fizice provocate de câmpurile electromagnetice, conduc la generarea naturală în creier a unor endocanabinoizi sau neurotransmiţători, gen DMT, ce au efect halucinogen.

Deci, creierul uman poate produce natural substanţe, care, dacă ar fi reproduse pe cale sintetică, ar fi regăsite în lista substanţelor interzise de toate guvernele lumii, ca „droguri”. Stările transcendentale, pe care unii oameni le ating numai după ani de zile de meditaţii intense, pot fi induse acum de aceste câmpuri EM. În acest proces, are loc conversia, probată ştiinţific, a melatoninei în DMT (dimetiltriptamina), una dintre cele mai puternice substanţe psihoactive cunoscute, actualmente. Cercetările efectuate asupra stării de somn au revelat, de asemenea, că DMT este produs natural în starea REM – la fel şi în stările alternative de conştiinţă induse prin meditaţie – dar majoritatea oamenilor ignoră acest fapt, fiindcă sunt adormiţi chiar şi în starea de veghe, iar DMT este eliminat din organism la numai câteva minute după ce producerea sa încetează.

Dispozitivele terapeutice ale lui Dieter Broers, ca atare, nu folosesc psihedelice, dar ajung la aceleaşi rezultate, de inducere a unor stări alternative ale conştiinţei pacienţilor, prin folosirea unui câmp de bază de 150 MHz, modulat cu un alt câmp informaţional de frecvenţă Schumann, de circa 8 Hz. Pacienţii intră într-o stare specială alfa, a activităţii cerebrale, la pragul dintre conştient şi subconştient, în care sunt capabili să recreeze contextul evenimentelor care au condus la instalarea stării de boală, putând astfel începe procesul de vindecare. Oricât de magic ar suna această explicaţie, rata de succes a dispozitivelor Broers este impresionantă şi, mai mult decât atât, principial respectă esenţele învăţăturii medicale şamanice sau ale altor şcoli străvechi de medicină holistică.

Este important de ştiut că există aceste similarităţi frapante între frecvenţele cerebrale şi cardiace, de bază şi frecvenţele de rezonanţă Schumann ale Terrei, care nu se rezumă la cea arhicunoscută de 7,8 Hz, ci există şi alte valori armonice, aproape identice cu valorile superioare lui 8 din şirul Fibonacci. Tocmai absenţa acestor frecvenţe regulatoare ale activităţii cerebrale, pentru astronauţii aflaţi în spaţiul cosmic, a condus la modificări neaşteptate ale stărilor de conştiinţă ale acestora.

Care este legătura între dispozitivele terapeutice ale lui Dieter Broers şi activitatea solară ?

Ca astronom amator, acesta a descoperit că schimbările câmpului magnetic terestru, provocate de activitatea solară intensă a ultimilor ani, conduc la generarea aceleaşi frecvenţe modulate de 150 MHz şi, întrucât intensitatea acestor câmpuri este în creştere, Broers a concluzionat că omenirea ar putea fi pe calea unei modificări colective de conştiinţă, declanşată tocmai de aceste câmpuri electromagnetice externe.

Din 1983 şi până în prezent, Michael Persinger a publicat peste 240 de articole ştiinţifice, pe aceeaşi temă, a alterării percepţiei umane provocată de câmpuri magnetice, opera sa fiind clasificată cu neologismul „neuro-teologie”. El a organizat programul „Behavioral Neuroscience” la Laurentian University din Sudbury, Ontario, unul dintre primele programe interdisciplinare care au integrat savanţi din chimie, biologie şi psihologie. Cercetarea sa primară include, în afara domeniului deja amintit, studiul efectelor biologice induse de activitatea geomagnetică globală, efectele metalelor grele, prezente în apa potabilă, asupra dezvoltării intelectului uman, epidemiologia evenimentelor tranzitorii spaţio-temporale ş.a.m.d.

Profesorul dr. Ernst Senkowski este un pionier al domeniilor ştiinţifice de frontieră, în special a parapsihologiei, inventatorul domeniului „transcomunicare instrumentală”, fiind laureatul primului aşa-zis Honorary Nobel, pentru studiul vieţii de după moarte şi a activităţii paranormale.

Dr. Michael König este un fizician cuantic de excepţie, director, între 1987 şi 2004, al Institute for Mental Physics of St. Gallen and Zug, din Elveţia. Specialitatea sa de bază este tocmai „scheletul din dulapul cuantic”, studierea interacţiunilor dintre minte şi materie, din perspectiva teoriei cuantice, în care calitate a afirmat: „Este extrem de posibilă producerea unei tranziţii de fază, radicală, în anii care vin, care se pare că este foarte necesară pentru ca noi să revenim la o cale mult mai sănătoasă de a interacţiona cu natura şi a-i administra resursele.”

Dr. Elizabeth A. Rauscher este o veche cunoştinţă a acestui blog, colaboratoarea apropiată a lui Nassim Haramein. Este savant nuclear şi astrofizician care a lucrat chiar şi la NASA, la programul de proiectare a navetelor spaţiale, fost cercetător la Lawrence Berkeley National Laboratory, Lawrence Livermore National Laboratory şi Stanford Research Institute. În 1975 a fondat Berkeley Fundamental Fysiks Group, un grup neoficial de fizicieni – ce se întrunesc săptămânal, pentru a dezbate misticismul cuantic şi filozofia fizicii cuantice – care iniţial a fost considerat responsabil de propagarea unor idei nepopulare şi chiar eretice pentru comunitatea ştiinţifică academică – şi care trebuie să fi contribuit decisiv la consolidarea statutului de „fost cercetător” pentru Rauscher – idei care, în prezent, constituie fundamentul  informaţional cuantic.

Rollin McCraty este director pentru cercetare la celebrul Institute of HeartMath, organizaţia de bază responsabilă pentru înţelegerea rolului fundamental al inimii în procesul de vindecare minte-trup. Echipa lui McCraty este cea care a fundamentat ştiinţific legăturile informaţionale reciproce, profunde, dintre inimă şi creier, esenţa datelor prelucrate şi transmise aparţinând, majoritar şi paradoxal, inimii şi nu creierului.

Franz Halberg, supranumit şi „Stăpânul timpului”, este fondatorul unei discipline radicale, cronobiologia, care examinează fenomenele ciclice, aşa-numitele „ritmuri biologice”, ce se manifestă în organismele vii şi adaptarea acestora la ritmurile înrudite, solare şi lunare. Cercetările au inclus, ulterior, şi mecanismele moleculare ciclice, bazându-se pe studii comparative din domenii ca anatomie, fiziologie, genetică, biologie moleculară etc.

Ca explicaţie a influenţei fizice a câmpurilor EM asupra creierului uman, filmul oferă, în trecere, informaţia referitoare la magnetit (Fe3O4), despre care se ştia că poate fi sintetizat biochimic de bacterii, protozoare şi unele animale, dar nu fusese niciodată descoperit în ţesuturi umane. Cu ajutorul unor magnetometre extrem de sensibile, în laboratoare izolate geomagnetic, a fost detectată prezenţa magnetitului în ţesuturile cerebrale umane. Analizate la microscopul electronic şi prin difracţie electronică, morfologia cristalelor s-a dovedit a fi foarte asemănătoare cu a celor sintetizate de bacterii sau peşti. Cantităţile măsurate au fost de circa 5 milioane de cristale per gram de ţesut cerebral, ajungând la peste 100 de milioane în unele categorii de ţesuturi, aceste cristale fiind aglomerări de 50-100 de particule individuale. Magnetitul biogenic din creierul uman ar putea fi, deci, responsabil de efectele de înaltă saturaţie de câmp, observate în valorile T1 şi T2 ale analizelor RMN şi de o gamă întreagă de efecte biologice ale câmpurilor magnetice de joasă frecvenţă.

Asemănarea bio-magnetitului uman cu cel sintetizat de bacterii nici n-ar trebui să ne mire, de altfel, dacă ne aducem aminte de cercetările lui Antoine Bechamp sau, mai recent, ale lui Bruce Lipton, care au dovedit că organismul uman este o simbioză între 50-75 de trilioane de celule şi circa 45 de trilioane de aşa-zise microorganisme (bacterii, viruşi etc.).

Interesantă mi s-a părut şi confirmarea, prin spusele lui Michael Persinger, a ipotezei mele privind mutaţia genetică instantanee, care s-a propagat în rasa umană conducând la pierderea aptitudinilor telepatice şi obligativitatea recurgerii la limbajul vorbit, pe care am detaliat-o în postarea dedicată lui Graham Hancock, dar, mai presus de toate, relevante mi se par informaţiile, cu adevărat ştiinţifice, care au stat la baza realizării acestui documentar de excepţie, care ne oferă ipoteze de lucru mult mai credibile şi, mai ales, optimiste, privind starea de tranziţie benefică, activată poate de depăşirea unui incert an 2012, aşa cum subliniază ironic Dieter Broers, la început de film, date fiind multiplele schimbări suferite de calendarele civilizaţiei actuale.

„Mesajul transmis de psihedelice este că orice cultură poate fi restructurată, mai degrabă ca o serie de valori emoţionale şi spirituale, decât ca una de produse de consum. Asta este ştirea terifiantă. Psihedelicele nu sunt ilegale fiindcă un guvern iubitor se teme că te-ai putea arunca pe fereastră, de la etajul trei. Psihedelicele sunt ilegale fiindcă dizolvă structuri de opinie şi încetăţenesc, în cadrul unei culturi, modele comportamentale şi de procesare justă a informaţiei. Fiindcă nu fac decât să-ţi deschidă ochii asupra realităţii că tot ceea ce cunoşti este eronat.”
Terence McKenna
(1946-2000)
SURSA: Blogul Dezvaluiri!

ATENTIE! ACEST ARTICOL SE POATE COPIA DOAR CU ACORDUL LUI MARIAN DE LA BLOGUL DEZVALUIRI!
  Multumim Marian pentru efortul sustinut de a traduce aceste filme deosebite si pentru articolele exceptionale. Speram si noi ca mai devreme sau mai tarziu munca ta sa fie apreciata la adevarata valoare si sa capeti si compensatie materiala. 


Va invitam pe aceasta cale, daca simtiti ca filmele si articolele lui Marian v-au fost de folos, sa DONATI prietenului de la blogul Dezvaluiri, o suma cat de mica in semn de apreciere. Va multumim!
Vezi filmul tradus, aici:



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!