MAEȘTRII INTELEPCIUNII : GURDJIEFF si a 4-a Cale (25.12.2012)

MASTERS OF WISDOM 

Gurdjieff and the forth way

Gurdjieff este unul dintre primii maestrii spirituali care ne-au ajutat sa intelegem puterea prezentului si practica perseverenta a dublei atentii (catre interior si catre exterior in acelasi timp) in viata spirituala. Ne raportam mereu si mereu la el si ne amintim cuvintele lui, fiind unul dintre cei mai influenti maestrii din viata asta (pentru noi)  si ne bucuram ca astazi avem ocazia a vorbim un pic si despre el. Pentru cei care au idee despre Gurdjieff si calea lui, documentarul de astazi vine cu niste aspecte inedite din viata lui, prezentand si latura umana a acestui iluminat (avea sotie, era vitezoman, era poreclit Mister Bonbon si alte detalii marunte despre care probabil nu ati stiut, dar care dau un plus de culoare tabloului pe care-l aveam zugravit in minte despre acest om extraordinar). 

Ii multumim prietenului blogului nostru Eduard (Ostap Bender) care a tradus acest film (oferindu-ne ocazia sa va prezentam o alta premiera) si a realizat urmatorul articol despre documentar:

”Maestrii intelepciunii : George Ivanovich Gurdjieff

Difuzat pe canal german 3Sat, documentarul “Masters of Wisdom'' releva o particica din munca si personalitatea lui Gurdjieff, mistic, mentor spiritual si filosof ''aproape ca este un fel de nou Bodhidharma sau Chuang Tzu, aparent absurd, dar in realitate dand indicatii extraordinare cu privire la eliberarea constiintei umane'' spunea Osho despre el. S-a nascut fizic si spiritual la raspantia dintre 4 culturi - cea armeana, georgiana, rusa si turca si a strabatut lumea in cautarea raspunsurilor la cele mai mistuitoare intrebari ale omenirii. Cine sunt eu? Ce este sufletul, mintea, gandurile, viata, moartea?

Scanteia care-i starneste pofta de cautare sunt niste pergamente gasite in vechiul oras Ani, care vorbea despre o Fratie Sarmoung, o presupusa scoala a cunoasterii fondata acum 2500 de ani, in Babilon, undeva intre Urmia si Kurdistan. Se decide sa plece in cautarea ei cu orice pret.

Impreuna cu cativa prieteni va fonda “Cautatorii Adevarului”, un grup de tineri pasionati de cunoasterea esoterica si traditionala, alaturi de care va calatori prin Tibet, Persia de Est si Mongolia.

A invatat mult despre cele 3 cai traditionale : aceea a fachirilor care-si transformau durerea in vointa, dar lasau nerezolvata problema gandurilor si a emotiilor, apoi calea calugarilor care isi preschimba emotiile negative in iubire, dar neputinciosi in fata mintii si a corpului, si a treia cale, a yoghinilor,  care stopeaza flecareala mintii si o transforma in intelegere. A Patra Cale, cea pe care a propus-o Gurdjieff este cea a armoniei intre cele trei cai, omul dezvoltandu-si armonios toate laturile fiintei sale, pentru acest lucru, fiind necesara recunoasterea faptului ca ''Tu esti inchisoarea''- dupa cum obisnuia sa afirme des. Pentru a ilustra acest fapt, Gurdjieff avea si o poveste favorita:

Intr-o padure, traia odata un vrajitor alaturi de multe oi, ce constituiau hrana sa. Problema era ca oile, constiente ca le poate veni randul oricand, fugeau in padure, luandu-i foarte mult vrajitorului sa le stranga inapoi. Si intr-o zi i-a venit o idee, anume sa le hipnotizeze pe fiecare in parte spunandu-le unora: “tu esti nemuritoare si nu ai de ce sa te temi, nici macar cand te tund”, ''tu esti leu, tu esti tigru, nu ai de ce sa fugi in padure. Doar oile sunt sacrificate. Leului nu-i e frica , ca atare nu fuge in padure.'' sau ''tu esti speciala, nu o sa fii sacrificata niciodata. celelate sunt oi normale'' si chiar ''tu esti om , iar oamenii nu-si ucid semenii, esti ca si mine''. Din acea zi nici o oaie nu a mai fugit in padure, in pofida faptului ca celelate erau zilnic macelarite, pentru ca fiecare isi spunea ca e leu, aligator sau om sau ca e de-a dreptul exceptionala, deci imortala. Gurdjieff spune ca trebuie constientizat ca amorteala existentei nu este una naturala, ci una hipnotica si ca omul este hipnotizat si ca aceasta stare de hipnoza este mentinuta si intarita incontinuu. S-ar putea crede ca exista niste forte pentru care este util sa tina omul in aceasta stare de hipnoza si sa-l impiedice in descoperirea adevarului si a sinelui. 

Prima carte din trilogia ''Tot si Toate'', se intituleaza “Invataturile lui Belzebuth catre nepotul sau”  si are ca scop deztelenirea din psihicul si intelectul uman a tutoror cutumelor si dogmelor, in ceea ce priveste cunoasterea lumii si a sinelui. Este o lucrare de 1000 de pagini ce se vinde doar cu primele 100 de pagini taiate. Daca nu era starnit interesul cititorului dincolo de cele 100 de pagini, acesta  putea cere returnarea banilor, dar daca taia o singura pagina peste cele 100 atunci banii nu mai puteau fi returnati.

Toti banii returnati au fost din buzunarul sau. La fel si pretul cartii era in functie de buzunarul si interesul clientului .Daca nu aveai bani si erai interesat o puteai primi si gratis, la fel cum un om instarit putea plati insutit.

In decurs de trei ani a finalizat, impreuna cu compozitorul Thomas de Hartmann, 160 de compozitii, din 300 compuse. Baletul sau “Battle of the magi'' - o transpunere a experientelor avute alaturi de dervisii dansatori , a dansului si muzicii acestora, influentand baletul rusesc si pe cel american intr-o masura destul de mare, cat si scriitori ca George Bernard Shaw, Aldous Huxley si Christopher Isherwood .

Arhitectul Frank Lloyd Wright spunea despre Gurdjieff:

''Kipling a spus odata ca acesti gemeni, referindu-se la Occident si Orient ,nu vor putea sa se inteleaga niciodata unul pe celalalt.Dar in viata lui Gurdjief, in munca si-n invataturile sale,este o filosofie izvorata din strafundurile cunoasterii din Asia,ceva ce omul occidental poate intelege.Iar in munca si reflectiile acestui om,-in ceea ce a facut si in felul in care a facut – Occidentul a gasit cu adevarat Orientul''

Mai departe va prezentam un alt articol despre A 4-a cale, preluat de pe siteul adanima.org :

„Era un maestru neobisnuit.Puternic si nonconformist, te obliga prin prezenta sa sa fiii la fel, puternic, capabil si atent.

Vorbea direct si nu se ferea de viata.

L-a cunosut , la un moment dat si pe Brancusi.

Cei care l-au urmarit si au rezistat in echipa sa au obtinut realizari spirituale.
Înainte de începutul primului război mondial, un om de origine armeano-greacă, ce trăise din plin experienţa călătoriilor şi a trăirilor profund ezoterice, s-a întors în Rusia, ţara în care se născuse, aducând cu el nepreţuita învăţătură mistică a Orientului.”
“Frapa prin marea sa simplitate interioară şi aerul său natural cu care ne făcea să uităm complet că reprezenta pentru noi lumea miraculosului şi a necunoscutului. Se simţea, de asemenea, în el, foarte puternic, absenţa totală a oricărui fel de afectare sau dorinţă de a impresiona în vreun fel pe cei din anturajul său. În plus, îl simţeam complet dezinteresat, total indiferent faţă de lux, faţă de confortul său şi capabil de a nu precupeţi nici un efort în munca sa.” (P.D.Uspensky, Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută)

George Ivanovitch Gurdjieff (1877-1949) s-a născut în oraşul Alexandropol, în apropierea graniţei ruso-persice.Familia sa, de origine greacă, a locuit o perioadă de timp în Turcia, stabilindu-se ulterior în Armenia.
Tatăl lui Gurdjieff, persoana cu cea mai mare influenţă asupra copilăriei şi adolescenţei lui, era de profesie tâmplar. La atelierul său se strângeau seara nenumăraţi oameni care purtau discuţii despre religie şi, mai ales, povesteau nenumărate legende asiatice. Aceste povestiri l-au impresionat foarte mult pe Gurdjieff şi au făcut ca de la o vârstă foarte fragedă să fie pasionat de fantastic şi supranatural.

“Primii săi ani s-au scurs într-o atmosferă de poveşti, de legende şi tradiţii. În jurul lui, miraculosul fusese un fapt real. Predicţii pe care le auzise şi cărora anturajul său le acorda încredere totală se realizaseră şi îi deschiseseră ochii spre multe lucruri. Împletirea tuturor acestor influenţe crease în el, de la cea mai fragedă vârstă, o gândire orientată spre misterios, incomprehensibil şi magic.” (P.Uspensky, Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută)

A primit o foarte bună educaţie, fiind supravegheat îndeaproape de episcopul localităţii, care l-a format pentru a deveni medic şi preot.
Gurdjieff a plecat de acasă când era încă adolescent şi s-a întors după 20 de ani. Se spune că în această perioadă a călătorit în Asia, Europa şi Africa, fiind membrul unui grup ezoteric numit “Căutătorii Adevărului”, ce aveau ca scop găsirea Adevărului Ultim.

A cunoscut fachiri şi dervişi, autentici maeştri spirituali, a studiat practicile yoghine, a vizitat celebrele mănăstiri tibetane. Conducătorii grupului din care făcea parte îl trimiteau de la un maestru la altul, fiecare dintre aceştia dăruindu-i o parte din cunoştinţele sale, precum şi meseria lor. Astfel, el a învăţat arta ţesutului, caligrafia, prelucrarea aramei, tehnici respiratorii, dansurile dervişilor, muzica sufită şi tehnici yoghine de evoluţie rapidă.

Avea o fire foarte aventuroasă şi dovedea o extraordinară inventivitate. A povestit discipolilor săi cum, pentru a strânge fonduri pentru cărţi şi pentru călătoriile grupului “Căutătorii Adevărului”, a prins vrăbii pe care le-a pictat şi le-a vândut oamenilor bogaţi pe post de canari americani, cum a cumpărat covoare din Caucaz şi le-a vândut la Moscova susţinând că sunt din India, fiind convins că nu este un păcat să profiţi de snobismul şi prostia oamenilor bogaţi.

S-a întors în Rusia având foarte bine pus la punct “Sistemul” pe care l-a predat discipolilor săi pentru tot restul vieţii sale, Sistem ce urmărea să explice natura omului şi a Universului. Limbajul pe care l-a folosit a fost cel al unui om de ştiinţă. Chiar din adolescenţă a urmărit să-şi apropie modul de viaţă occidental, fiind fascinat de medicină, fizică, mecanică, chimie – astfel că informaţiile pe care le-a cules în călătoriile sale se îmbinau cu cele mai recente descoperiri occidentale din acea perioadă.
Gurdjieff s-a întors la Moscova în anul 1912, unde a urmărit să-şi formeze un grup de discipoli. Printre primii săi discipoli se aflau: Dr. de Stjoernval, compozitorul Thomas de Hartmann, sculptorul Vladimir Pohl.
În anul 1915, scrie şi regizează un balet “hindus” întitulat “Lupta Magicienilor”, ocazie care va intermedia întâlnirea cu cel mai renumit discipol al său, Peter Demianovitch Uspensky.

Uspensky era un cunoscut matematician, jurnalist şi un mare amator de ezoterism. Scrisese o carte de succes, numită “Tertium Organum” – în care argumenta ideea abordării timpului ca o a patra dimensiune. În anul 1914 a pornit într-o călătorie în jurul lumii, dorind să găsească o învăţătură care să-i împlinească aspiraţiile de descoperire a Adevărului, o şcoală ezoterică care putea fi urmată şi verificată pas cu pas, nu genul de şcoală în care omul trebuia să sacrifice totul înainte de a putea începe, înainte de a şti dacă deţine într-adevăr Cunoaşterea dorită. Paradoxul a făcut ca la întoarcere să găsească la el în ţară ceea ce a căutat foarte mult timp în alte părţi.
La baza sistemului predat de Gurdjieff se află următoarele idei:
- omul este într-o stare de adormire, în care nu-şi foloseşte decât o infimă parte a forţei sale afective, mentale şi spirituale;
- omul este atât de condiţionat de obiceiurile şi de prejudecăţile sale încât toate reacţiile sale îi sunt total previzibile, el funcţionând la fel ca o maşină, ceea ce l-a determinat pe Gurdjieff să introducă conceptul de om-maşină;
- omul-maşină este supus unei multitudini de legi ce-i determină existenţa;
- omul trebuie să ajungă să devină propriul stăpân folosindu-şi liberul arbitru şi aceasta nu se poate realiza decât printr-un proces de auto-observare şi de conştientizare;

Această înţelegere a existenţei are la bază două legi fundamentale ale Universului: Legea lui Trei şi Legea lui Şapte. Legea lui Trei susţine că orice există în manifestare este rezultatul interacţiunii a trei forţe numite pozitiv-activ, negativ-pasiv şi neutru. Cel mai adesea omul este conştient doar de existenţa forţelor pozitiv şi negativ şi ignorăm existenţa celei de-a treia. Legea lui Şapte demonstrează că nu există proces care să decurgă fără întreruperi. La fel cum în gama muzicală există două semitonuri sau hiatusuri, tot astfel, orice proces început va fi deviat de la scopul urmărit, dacă nu i se va furniza energie suplimentară suficientă pentru a “umple” cele două hiatusuri.

O altă idee de bază a sistemului lui Gurdjieff este eneagrama. Eneagrama este un simbol fundamental care condensează într-o formă sintetică legile fundamentale ale Universului, Legea lui Trei şi Legea lui Şapte. Este constituită dintr-un cerc împărţit în 9 părţi egale şi o serie de linii. Aceste linii formează un triunghi echilateral cu vârful în sus, expresie a Legii lui Trei, iar cele şase puncte se constituie într-o expresie dinamică, procesuală, a Legii lui Şapte. Eneagrama a fost revelată în Occident pentru prima oară de către Gurdjieff, care a aplicat foarte des această diagramă în cadrul metodelor sale de trezire spirituală.

Gurdjieff a numit sistemul său “a patra cale” (poreclita si Calea Smecherului n.n.) ca să-l diferenţieze de primele trei căi de evoluţie pe care el le lua în consideraţie: calea fachirului, a călugărului şi a yoghinului.

În 1917, revoluţia rusă întrerupe munca lui Gurdjieff şi a grupului său. Gurdjieff se întoarce la casa părinţilor săi din Caucaz, fiind urmat de mulţi membri ai grupului. Înfiinţează la Tbilisi “Institutul de dezvoltare armonioasă a omului” unde continuă munca începută la St. Petersburg.
Haosul creat de primul război mondial a fost folosit de Gurdjieff pentru a realiza expediţii în regiuni ce erau zguduite de lupte interne, pentru a mări rezistenţa fizică şi psihică a discipolilor săi.

El îşi punea discipolii să realizeze diferite munci fizice foarte grele, să se confrunte cu anumite situaţii de viaţă ce creau momente psihologice dificile. Gurdjieff trimitea doamne din înalta societate să vândă diferite obiecte în piaţă. Toate aceste situaţii oarecum bizare aveau ca scop să se creeze anumite conjuncturi ce determinau individul să se confrunte cu el însuţi, cu limitările şi prejudecăţile sale.

La începutul anilor ’20 existenţa devenise atât de dificilă în Rusia, încât Gurdjieff şi discipolii săi au fost nevoiţi să plece la Constantinopol. Uspensky a avut anumite neînţelegeri cu maestrul său, ceea ce l-a determinat să plece la Londra. Aici şi-a format grupe de studiu cărora le transmitea învăţătura primită, recunoscând întotdeauna că sursa învăţăturilor sale este Gurdjieff.

După două încercări nereuşite de a înfiinţa în Germania un institut similar celui din Tbilisi, Gurdjieff ajunge în anul 1922 la Paris, unde, cu ajutorul discipolilor săi (inclusiv Uspensky), cumpără un castel la Fontainbleau, Prieure. Aici Gurdjieff reîncepe activitatea institutului din Tbilisi, elaborează noi activităţi care să amintească discipolilor săi de conflictul care există între conştiinţa lor şi modul lor de a acţiona. El insista asupra muncilor fizice grele: ziua, discipolii săi făceau drumuri, doborau copaci, construiau case, asanau mlaştini, plantau livezi, iar noaptea făceau repetiţii la dansurile elaborate de Gurdjieff, dansuri inspirate din tradiţia sufită a dervişilor rotitori şi pe care el le considera o parte esenţială a antrenamentului lor spiritual. Dansurile aveau la bază credinţa că omul operează prin intermediul a trei centri: centrul intelectual – cel care asigură procesul gândirii, centrul emoţional – centrul sentimentelor, centrul instinctiv – cel care asigură mişcarea şi procesul de creaţie. La orice fiinţă umană unul dintre aceşti centri se manifestă predominant. Scopul dansului era să-l înveţe pe dansator cum să integreze în mod armonios toţi aceşti centri, fără să-şi dea frâu liber imaginaţiei şi emoţiilor sale. Aceste dansuri, ce păreau pentru un om neiniţiat mai degrabă nişte mişcări stranii, aveau loc pe o muzică compusă de Gurjieff împreună cu compozitorul Thomas de Hartmann.   

Tot legat de importanţa conştientizării mişcării, Gurdjieff a elaborat “tehnica stopului”. În momentul în care el spune “stop”, discipolii “îngheţau” exact în atitudinea (interioară şi exterioară) pe care o aveau în acea clipă, fără să mai permită nici unui muşchi să se mişte sau vreunui gând să se manifeste.

În anul 1923, Gurdjieff şi-a trimis unul dintre discipoli, Orage, ca ambasador al învăţăturii sale în America, şi în următorul an, a plecat acolo împreună cu câţiva discipoli. La New York au dat câteva reprezentaţii cu baletul sacru. Una dintre acestea a rămas memorabilă. Gurdjieff a dat comandă ca toţi elevii săi ce se aflau pe scenă să vină fugind spre sală. Scena se afla la o înălţime de cinci metri faţă de podeaua sălii de spectacol. Toţi au crezut că la un moment dat maestrul va spune “stop”. Dar Gurdjieff s-a întors cu spatele să discute cu cineva, astfel că toţi dansatorii au căzut unii peste alţii în urletele de groază ale spectatorilor. Dar în momentul în care, la comanda maestrului, toţi cei prăbuşiţi la sol s-au ridicat fără nici o zgârietură, sala a început să aplaude frenetic.

La sfârşitul anului 1924, Gurdjieff se întoarce în Franţa dar, datorită unui grav accident de maşină, activitatea de la Prieure este mult încetinită. Gurdjieff hotărăşte că nu poate să-şi pună în totalitate ideile în practică şi că trebuie să se asigure că măcar din punct de vedere teoretic aceste învăţături vor rămâne posterităţii. Din această perioadă datează cele trei cărţi ale sale: “Tot şi toate”, “Povestirile lui Belzebut către nepotul său” şi “Întâlniri cu oameni remarcabili”.

Cel mai important discipol al său, Uspensky, a scris despre Gurdjieff şi învăţătura sa, în “Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută” şi “A patra cale”.
În timpul celui de-al doilea război mondial Gurdjieff a rămas în Franţa, unde a continuat să predea unor grupuri relativ mici de discipoli.
A murit în luna octombrie a anului 1949, lăsând în urma sa un sistem care a transformat viaţa multor oameni precum şi domeniul artei, al teatrului şi psihanalizei.

“Gurdjieff, urmând indicaţiile Ordinului, şi-a petrecut mai multe luni scriind doar propoziţia: Doamne, miluieşte-mă!” (Edmond Andre, “Pe urmele unui mare iniţiat”)
“Gurdjieff purta toate semnele care indicau că ar face parte dintre acei care erau trimişi să înveţe, să se formeze, iar apoi erau călăuziţi şi trimişi să instruiască la rândul lor.” (Edmond Andre, “Pe urmele unui mare iniţiat”)

“Omul nu are un mare “Eu” unic, ci este scindat într-o mulţime de “eu”-ri. Dar fiecare dintre ele este capabil să se autoproclame ca fiind “Esenţa”, să acţioneze în numele Esenţei, să facă promisiuni, să ia decizii, să fie sau nu de acord cu ceea ce un alt “eu” ar avea de făcut. Aceasta este tragedia fiinţei umane, ca oricare “eu” micuţ să aibă astfel puterea de a semna tratate, ca după aceea omul, adică Esenţa, să fie cel care trebuie să facă faţă.”
“Metoda fundamentală pentru studiul propriei fiinţe este auto-observarea.”
“Unitatea interioară se obţine atunci când există în fiinţă lupta interioară dintre “da” şi “nu”. Dacă o persoană trăieşte fără nici un fel de luptă interioară, dacă tot ceea ce i se întâmplă se derulează fără nici un fel de opoziţie, dacă fiinţa se îndreaptă întotdeauna în ce parte o duce valul, în ce parte bate vântul, atunci ea nu va progresa niciodată, va rămâne aşa cum este.”

“Ceea ce oamenii trebuie să sacrifice este suferinţa lor: nimic nu este mai dificil de sacrificat. Un om va renunţa la orice plăcere mai degrabă decât să renunţe la propria sa suferinţă. Omul a degenerat în aşa fel încât ţine la asta mai mult decât la orice. Şi totuşi, este indispensabil să se elibereze de suferinţă.”
“Înţelegerea simbolului eneagramei şi capacitatea de a-l folosi dă omului o putere foarte mare. Este mişcarea perpetuă, este piatra filosofală a alchimiştilor. Trebuie înţeles că eneagrama este un simbol universal. Orice ştiinţă îşi are locul în eneagramă şi poate fi interpretată mulţumită ei. Un om nu înţelege cu adevărat decât ceea ce este capabil să situeze pe eneagramă.”
“O ceremonie este o carte în care sunt scrise mii de lucruri. Cine înţelege poate să citească. Un singur ritual are adesea mai mult conţinut decât o mie de cărţi.”
“În arta obiectivă, veritabilă, nimic nu este accidental, totul este matematic. Artistul ştie şi înţelege mesajul pe care vrea să-l transmită şi opera sa nu poate produce o anumită impresie unui om şi o impresie complet diferită altuia – asta în cazul unor persoane aflate pe acelaşi nivel de conştiinţă.”
“O creştere interioară, o transformare spirituală a fiinţei depinde în întregime de munca pe care o depune fiecare, singur, în acest sens.”

VEDEȚI FILMUL TRADUS, AICI :

GURDJIEFF - Maestrii Intelepciunii 

Pentru aprofundarea va invitam sa studiati cartile scrise de sau despre Gurdjieff (care cu bucurie vedem ca au fost traduse in mare parte), dar si pe cele scrise de discipolul sau Ouspensky. 

Cartiile le puteti cumpara de AICI (TRANSPORT GRATUIT)

SARBATORI LINISTITE, PLINE DE LUMINA SI IUBIRE TUTUROR!