„Totul e relativ, schimbător și efemer ... chiar și această idee”.
PAGINI
▼
vineri, 10 februarie 2012
TREZIREA! - Conexiuni Divine (10.02.2012)
THE AWAKENING (2011)
”The Awakening, în versiune finală, este un documentar realizat de producătorul australian independent cunoscut sub pseudonimul Max Igan, un adevărat semnal de alarmă, aşa cum sugerează şi numele, care abordează foarte inspirat, într-o viziune unitară, gama completă de probleme - şi soluţiile aferente - cu care se confruntă actual omenirea, privite prin perspectiva unei adevărate spiritualităţi, ce se disociază clar de religia instituţionalizată sau de aberaţiile "spirituale" ale mişcării New Age, care, deşi se auto-consideră o revitalizare a preceptelor gnosticismului, eu o consider, mai degrabă, o distorsionare a conceptelor exprimate în teozofia lui Rudolf Steiner.
M-am exprimat în repetate rânduri, pe blog, împotriva intermedierii relaţiei dintre om şi Dumnezeu printr-o instituţie pervertită, neavenită şi lacomă, Biserica - fapt care mi-a atras reproşurile penibile ale unor bigoţi spălaţi pe creier de dogma religioasă, care se simt ameninţaţi de islamism (şi numai ei ştiu din ce motive) - şi în favoarea doctrinei gnostice, de acces direct la Creatorul pe care, aşa cum spune Max Igan, am preferat să-l numim cu toţii Dumnezeu.
În acelaşi timp, fizicieni cuantici ca John Hagelin sau Amit Goswami, două dintre vedetele de frunte ale documentarului extraordinar "What the Bleep ?! - Down the Rabbit Hole", pe care vă recomand să-l revedeţi, în orice moment în care vă simţiţi singuri şi debusolaţi, impun o definiţie cu o conotaţie mai puţin religioasă, de câmp cuantic unificat sau câmp al super-corzilor sau Conştiinţă Universală, eliminând barierele spaţiu-timp şi punând semnul egal între două noţiuni aparent distincte, inteligenţă şi informaţie.
Max Igan, care recunoaşte doar faptul că numele său mic este Maxwell, este un muzician, informatician şi grafician de 53 de ani, din Queensland, Australia, pasionat de jocuri pe calculator, pe care le joacă online împreună cu băiatul său - care locuieşte împreună cu mama sa, în altă zonă a ţării - realizator al mai multor documentare destinate trezirii generalizate şi eliberării de sub cortina dezinformării şi manipulării mass media, dintre care amintesc "The Big Picture" şi "New World Order - The Final Solution".
Deşi nu se declară împotriva creştinismului, are totuşi mari rezerve în ceea ce priveşte Vechiul Testament şi este, fără dar şi poate, un neobosit luptător anti-corporatist, motivându-şi atitudinea, la modul foarte plastic, citându-l pe prea-sincerul, poate, la acel moment, Benito Mussolini, care uitase ce are şi ce nu are voie să dezvăluie, în ceea ce-i priveşte pe adevăraţii săi sponsori:
"Fascismul, cu cât analizează şi observă mai atent viitorul şi tendinţa de dezvoltare a omenirii, lăsând la o parte consideraţiile politice momentane, nu crede nici în posibilitatea şi nici în utilitatea păcii perpetue şi, în aceeaşi ordine de idei, fascismul ar trebui mai degrabă să se numească Corporatism, din cauza fuziunii puterii statale şi corporatiste."
Nimic mai adevărat decât ce grăieşte gura... unora, mai ales când se simt foarte siguri pe puterea lumească, momentană, pe care o deţin, iar celor care mai au dubii privind identitatea fascism=corporatism le recomand să analizeze, cu ceva mai multă atenţie, campaniile furibunde, recente, de cotropire şi asasinate în masă, conduse în Orient de către America totalitară, sub directoratele macabre ale lui Bush şi Obama.
Dispreţul manifestat de elitele, mai mult sau mai puţin oculte ale lumii, la adresa obiditei rase umane, "întemeiat ştiinţific" de la Darwin încoace, s-a concretizat în atmosfera de teroare ce caracterizează "epoca modernă" (şi folosesc ghilimele, fiindcă nu e nimic modern în barbarismul infect al ultimelor secole), bântuită de războaie mondiale sau locale, cu sute de milioane de victime, totul indicând pare-se o încercare disperată de a bloca sau încetini accesul omenirii la un viitor mult mai luminos şi plin de speranţă, folosindu-se teorii absurde ca eugenia sau predeterminarea genetică, în care scop a şi fost studiat cu ardoare genomul uman.
În 1927, un astfel de corifeu al elitelor, judecător al Curţii Supreme americane, Oliver Wendell Holmes Jr., a scris opinia majoritară în cazul "Buck contra Bell", admiţând cu lejeritate sterilizarea forţată a unei femei, considerată a fi sub inteligenţa medie.
În susţinerea argumentaţiei sale, el a motivat că interesul statelor, într-un patrimoniu genetic pur, prevalează în faţa interesului individului, pentru propria-i integritate corporală:
"Am văzut, mai mult decât o dată, că bunăstarea publică poate prevala în faţa vieţii celor mai buni cetăţeni ai ţării. Ar fi straniu dacă nu s-ar putea apela la cei care subminează deja vlaga statală, pentru a face asemenea sacrificii minore - deşi cei vizaţi s-ar putea să nu se considere astfel - pentru a evita inundarea noastră cu incompetenţi. Este mai bine pentru întreaga lume, dacă, în loc să aşteptăm să executăm odraslele degenerate, pe motiv de crimă sau să le lăsăm să moară de foame din cauza imbecilităţii lor, societatea ar putea preveni înmulţirea celor care se dovedesc a fi nepotriviţi s-o facă. Principiul care susţine validitatea vaccinării obligatorii este suficient de vast pentru a acoperi şi decizia de ligaturare a trompelor uterine. [...] Trei generaţii de imbecili sunt de ajuns."
Un alt triumf al mişcării eugenice, care pretindea sprijinirea înmulţirii unor oameni "mai buni", a fost decizia adoptată de zeci de state americane, începând cu Virginia şi California, ce a condus la peste 60.000 de sterilizări forţate, în anii '60.
Sterilizările erau menite să asigure absenţa urmaşilor oamenilor săraci, care prezentau "debilitate mentală, epilepsie, tendinţe criminale, nebunie şi alcoolism", printre alte "trăsături improprii rasei umane", ca să folosim cuvintele istoricului educat la Yale, Daniel Kevles.
Şi, spre ruşinea ştiinţei, teoriile eugenice au fost îmbrăţişate de mulţi cercetători de vârf, unul dintre cei mai notabili fiind, poate, matematicianul Karl Pearson, fiindcă orice statistică veţi descoperi, în această privinţă, este opera lui sau descinde din teoriile lui aberante.
Fondator al primului program de statistică universitară la University College London, el a inventat testele statistice, probabilistice, "Chi-Square" şi " P-value", pe care cercetătorii de pretutindeni le folosesc în validarea rezultatelor cercetărilor proprii.
Pearson a trecut Rubiconul teoriei matematice, fondând chiar o revistă, " Annals of Eugenics", în 1925:
"[...] care va urma să-şi rezerve paginile, în exclusivitate, tratării ştiinţifice a problemelor rasiale umane."
Şi pentru cei naivi, care-l blamează pe Hitler, ce publica în 1925 primul volum al elucubraţiei sale rasiale "Mein Kampf", pentru ideile eugenice puse ulterior în practică, ignorând finanţarea acestuia şi crearea climatului social favorabil ascensiunii naziste prin influenţa familiei Rothschild şi a sateliţilor ei, iată că aveţi şi dovada "unităţii ideologice" cu imperiul reptilian britanic, exact în acelaşi an.
În 1954, tocmai din cauza terfelirii "bunului renume" al eugeniei, prin aplicarea ei de către nazişti sub forma "igienei rasiale", revista şi-a schimbat oportun numele în "Annals of Human Genetics" şi poate că asta vă va da suficiente indicii privind adevăratul scop al studierii geneticii umane, acum când ştiţi originile reale ale geneticii, fiindcă schimbarea de firmă nu a însemnat deloc o schimbare de atitudine şi scop.
Editorul revistei, geneticianul Andrés Ruiz Linares, de la University College London, a deschis arhivele revistei pentru cercetători, fără a nega prin nimic acceptarea cu entuziasm a teoriilor "rasismului ştiinţific", în trecut, afirmând într-un e-mail:
"Nu ar trebui să se uite ! Având în vedere că implicaţiile sociale ale multor curente ale cercetării genetice umane sunt enorme, pare a fi important, atunci când judecăm ceea ce face genetica umană acum, să menţinem gradul de conştientizare a istoriei acestei discipline."
Chiar şi aveau cu ce să se mândrească !
Un văr primar al lui Charles Darwin, Francis Galton, a inventat ideea de eugenie, ceea ce înseamnă literal, "născut cu bine", în 1883, deplângând faptul că intelectualii britanici se căsătoresc târziu, având şi puţini copii.
Ideea a fost "strâns legată" de teoria lui Darwin de selecţie naturală, notau antropologii Kenneth Weiss şi Brian Lambert de la Penn State, într-unul din articolele istorice ale revistei, dar ideea are rădăcini mult mai profunde, la preotul anglican Thomas Malthus, care, în 1798, a sugerat, legat de reproducerea umană:
"[...] un anumit grad de ameliorare, similar cu cel din rândul animalelor, ar putea avea loc la oameni."
Pearson a fost un lider, în Regatul Unit, în promovarea noilor descoperiri cu privire la ereditate, pentru a sprijini eugenia.
"Într-o perspectivă evoluţionistă atât de naivă şi confuză, încât este greu de crezut că persoanele inteligente ar putea-o susţine chiar şi în anii '20", scriau Weiss şi Lambert, Pearson a proclamat că, potrivit "istoriei rasiale", Anglia a prăsit marinari, în timp ce Germania a prăsit soldaţi şi că, pe de altă parte: "[...]unele dintre aceste rase rare servesc, în lumea modernă, în alt scop decât de a furniza material pentru istoria omului", sau, cu alte cuvinte, el a crezut că ar fost mai bine să moară.
În Statele Unite liderul mişcării eugenice a fost Charles Davenport, ce a condus Eugenics Record Office în Cold Spring Harbor, New York, care a întreţinut o corespondenţă continuă cu Pearson, ce se întinde pe parcursul câtorva decenii, deşi Davenport nu se baza pe statistică, ci pe o altă invenţie cu mofturi ştiinţifice, "diagramele eredităţii".
"Eugenia este adesea respinsă, ca o mişcare de manipulare deghizată în pseudoştiinţă, dar avem nevoie să nu se uite că ştiinţa este, în orice zi, ceea ce oamenii de ştiinţă fac şi apără !",
scrie Kevles, într-un alt comentariu, continuând:
"Eugenia a decăzut cinstit din drepturile avute în cultura ştiinţifică şi de popularizare, dar multe reviste de biologie, de astăzi, îşi au rădăcinile în acea epocă: revista 'Social Biology', dedicată cercetării în domeniul sănătăţii şi al tendinţelor demografice, a început ca 'Eugenical News', de exemplu.
Totuşi, chiar şi astăzi, fantomele eugeniei atârnă deasupra avansului nestăvilit din genetica umană, inclusiv din proiectul genomului uman. Dacă ameliorarea genetică a copiilor, să zicem, va deveni o realitate tehnică, atunci vor fi avantajaţi, fără îndoială, cei cu talente şi resurse."
Proiectul genomului uman, ale cărui cercetări s-au întins pe 14 ani, s-a dovedit a fi un eşec plenar, fiindcă, potrivit opiniei liderilor iniţiali ai proiectului, care corespundea mai degrabă unui joc de noroc, s-a considerat că bolile umane comune ar avea cauze genetice, fiindcă, la urma urmei, despre bolile foarte rare se ştia deja că au astfel de rădăcini.
Această ipoteză a fost infirmată, fiindcă nu se poate vorbi decât despre o slabă predispoziţie genetică şi nu despre predeterminism genetic, aruncând genetica actuală într-o criză profundă, absolut deloc mediatizată, eşecul total al proiectului fiind prezentat în mass media mai degrabă ca un triumf şi nu te poţi abţine să nu te întrebi în ce scopuri subversive s-au cheltuit, poate, zecile de miliarde de dolari alocate.
În 2009, unul dintre puţinii lideri activi iniţiali ai proiectului, Francis Collins, a publicat un articol în Nature, semnat în comun cu alţi 26 geneticieni celebri, intitulat "Finding the Missing Heritability of Complex Diseases" în care autorii recunoşteau că, în ciuda a 700 de genomi scanaţi şi a aproape 100 de miliarde de dolari cheltuiţi, nu s-a descoperit nici un fundament genetic al bolii umane.
Analizând eşecul unuia dintre cele mai scumpe proiecte ştiinţifice, care se îndrepta cert spre dezastru, în timp ce titlurile ziarelor şi emisiunilor de ştiri enunţau entuziast contrariul, simultan cu descoperirile ieftine, dar valide şi, totuşi, ignorate, ale unor cercetători ca Bruce Lipton şi Rupert Sheldrake, putem concluziona că totul a făcut parte din aceeaşi strategie milenară de compartimentare a cunoaşterii, amintită de Max Igan în film, destinată, în principal, acoperirii scopurilor reale ale cercetărilor efectuate.
Nu putem fi prea optimişti în acest sens, dacă ţinem cont fie şi numai de declaraţia şocant de sinceră, din film, a maleficului Zbigniew Brzezinski, fost consilier pentru securitate naţională al lui Jimmy Carter, în perioada elaborării Raportului 2000 şi actual consilier al mascotei Obama, fiindcă de curând a fost desecretizat un alt raport, "National Security Study Memorandum 200", aparţinând unui alt satanist, la fel de celebru şi de puternic, Henry Kissinger, care studiază în amănunt implicaţiile creşterii populaţiei mondiale, propunând cu cinism acelaşi gen de măsuri eugenice consacrate:
"depopularea ar trebui să fie cea mai mare prioritate a politicii externe americane, faţă de lumea a treia."
El a citat tembelele "motive de securitate naţională" şi faptul că:
"[...] economia SUA va necesita cantităţi tot mari de minerale din străinătate, în special din ţările mai puţin dezvoltate. [...] Ori de câte ori o diminuare a populaţiei poate creşte perspectivele de stabilitate economică, politica populaţională trebuie să fie raportată mereu la resurse, bunuri şi la interesele economice ale SUA".
Dacă nu am reuşit să vă conving să citiţi protocoalele, care revelau planurile noii ordini mondiale încă de acum două secole, poate că actualele acte legislative ale ONU şi SUA şi deciziile luate de fasciştii UE în numele nostru vor reuşi să fie mai sugestive pentru voi, pentru a realiza amploarea strategiilor antiumanitare imaginate de potentaţii lumii - din care fac parte poate şi recentele asasinări ale celor 14 şamani din Peru, pentru a elimina o altă sursă de cunoaştere străveche - în această încercare disperată de a stopa drumul spre lumină al omenirii, strategie pe care, eu personal, o consider falimentară din start, fiindcă se opune evoluţiei spirituale fireşti a întregului Univers şi a noastră, a oamenilor, împreună cu el.
"Este necesar, pentru noi toţi, să trezim în noi înşine acest spirit de cooperare, pentru că atunci nu va fi doar un plan sau un acord care ne face să lucrăm împreună, ci un sentiment extraordinar de solidaritate, sentimentul bucuriei de a fi şi a face împreună, fără nici un gând dedicat unei recompense sau pedepse. Prin cunoaşterea de sine începeţi să aflaţi cine este Dumnezeu, ce înseamnă adevărul, ce înseamnă acea stare atemporală. În cunoaşterea de sine se află întregul Univers; ea cuprinde întreaga luptă a omenirii."
Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului. Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare. De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici. Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii. Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții. Vă mulțumesc pentru înțelegere!
in lak ech! intr-adevar
RăspundețiȘtergereiar (si) pe aici ,pe la noi ,sa ne chemam strabunii.vin instant si ne ghideaza inimile,mintile si mainile