YOGA - Un Mod De Viaţă - Yoghinii din Tibet

THE YOGIS OF TIBET(2002)

Yoghinul Tibetan: O persoană care a petrecut ani în izolare practicând exerciţii secrete fizice şi mentale de auto-transformare şi prin acestea a câştigat un control extraordinar asupra minţii şi corpului.
Yoghinii pe care-i veţi vedea în acest film şi-au asumat riscuri fără precedent. Deşi au jurat să păstreze secretul strict pentru a menţine puritatea practicilor lor, ei au fost de acord cu aceste interviuri unice şi demonstraţii rare pentru a ajuta la păstrarea pentru posteritate a culturii lor pe cale de dispariţie.
Acestor yoghini le este dedicat acest film.

Yoghinii din Tibet

Legănat într-un nor de mister, Tibetul, ţara zăpezilor, a fost un loc necunoscut lumii din afara zidurilor sale de munţi pentru aproape un mileniu. Poveşti exotice abundau despre aceşti oameni nepământeni de pe vastul platou îmbrăţişat de munţii Himalaya.

Dar nu era un tărâm care să poată fi pătruns uşor de către cei dinafară.

Inaccesibil şi îndepărtat, Tibetul a rămas o plăsmuire misterioasă în imaginaţia celor din vest.

Când primele expediţii din vest au pătruns în ţara interzisă, în ultima parte a secolului XIX, au adus înapoi cu ele şi primele imagini pe care lumea din afară le văzuse vreodată.

Erau imagini care provocau povestirile fantastice chiar mai mult.

Se părea că oamenii din Vest îşi doreau să creadă în miticul Shangri-La,

o ţară din centrul Asiei, adăpostită de exterior, condusă de o filozofie a compasiunii şi non-violenţei, liberă de opresiune şi conflicte.

Deşi asemănător în filozofie, realitatea fizică a Tibetului era mult mai complexă.

Viaţa pe platoul cel mai înalt al Pământului era una de contraste aspre. Un loc în care bogăţiile naturale conlocuiau cu rigori inimaginabile.

Primii săi locuitori au fost nomazi, care s-au adaptat încetul cu încetul la extremităţile altitudinilor mari. Chiar şi pentru aceşti oameni căliţi, la 4500 m ochii li se puteau literalmente usca de la intensitatea brutală a soarelui.

O revărsare bruscă de grindină putea distruge munca de un sezon, sau împrăştia turmele în câteva clipe.

Singura lor istorie era impregnată de războaie aprige între triburi şi atacatorii din afară. Speranţa de viaţă era scăzută. Erau un popor cu un simţ foarte viu al efemerităţii şi suferinţei vieţii.

Nu e greu de înţeles de ce tibetanii, ale căror condiţii exterioare erau atât de aspre şi schimbătoare, au ajuns să caute în interior pentru un dram de permanenţă şi pace.

Regele care i-a unit ca popor a dorit să-i unească de asemenea şi în credinţă. Acesta a chemat un lider carismatic din India, Padmashambava, pentru a aduce budismul în ţara sa.

Tibetanii crezuseră într-o pleiadă de zeităţi, atât binevoitoare cât şi mânioase. Depăşirea sabotajului din partea liderilor acestei religii, cunoscută sub numele de Bon, a fost o provocare.

Padmashambava a reuşit prin amestecarea acestor credinţe cu învăţăturile Dharmei, sau scripturilor budiste. În loc să excludă zeităţile, el le-a inclus într-un mod creativ ca gardieni şi simboluri ale învăţăturilor budiste.

Rezultatul a fost un hibrid unic himalayan al budismului. Mulţimea de ritualuri şi simbolistica vechii lor religii au rămas la exterior, dar învăţăturile budiste au pus încet stăpânire pe minţile tibetanilor.

Ei au ajuns să accepte imaginea budistă asupra vieţii ca un curent continuu de morţi şi reîncarnări, un ciclu în care naşterea sub formă umană reprezintă o ocazie preţioasă de a face ansamblul alegerilor care vor determina destinul fiecăruia în viaţa următoare: reîncarnarea într-un plan inferior al existenţei, într-o altă viaţă umană sau în cele din urmă Nirvana, o stare de eliberare din suferinţele existenţei fizice.

Credinţa a schimbat într-un mod profund simţul tibetan al moralităţii. Sistemul social şi aristocraţia din trecut au rămas, dar noile credinţe care au adus în sistemul lor o infuzie de bunăvoinţă, non-violenţă şi compasiune între oameni, atât din popor cât şi din exterior, au reprezentat noul standard, iar măsura în care tibetanii au integrat aceste credinţe în viaţa lor de zi cu zi a ajuns să fie amprenta culturii lor.

Acumularea de merite şi purificarea de acţiuni negative din trecut pentru a asigura o renaştere propice au devenit parte a ritualurilor lor, pelerinajele la locurile sacre au ajuns să includă mii de prosternări, lăsări simbolice la pământ ale ego-ului individual.

Rugăciunile erau inscripţionate pe steaguri, plasate în şiruri întregi pentru a flutura deasupra caselor şi templelor lor pentru ca mesajul lor de speranţă pentru eliberarea tuturor fiinţelor de pe pământ să fie purtat de vânt deasupra întregii lumi.

Recitarea rugăciunilor era acompaniată de rotirea constantă a roţilor de rugăciune, un simbol al bunăvoinţei şi bunătăţii iubitoare care se învârt spre exterior, spre toate fiinţele.

Viaţa literalmente se învârtea în jurul credinţei lor ...

Deoarece articolul este foarte lung , poate fi vazut in intregime pe Scribd.com (click aici)
Nu stim cine a scris acest articol (l-am primit şi noi prin email), dar ii multumim din suflet.

Vezi documentarul tradus aici: