Ieşirea Din MATRIX: CRISTALUL ÎNTUNECAT - Epoca Rezistenței (serialul de uichend)

sâmbătă, 14 septembrie 2019

CRISTALUL ÎNTUNECAT - Epoca Rezistenței (serialul de uichend)

THE DARK CRYSTAL (2019 - )
- The Age Of Resistence

Am văzut trailerul serialului pe Youtube cred, la o reclamă la Netflix. Mi-a atras atenția peisajul luxuriant extrem de bogat și mi-am zis că poate îmi arunc un ochi să văd despre ce este vorba.

Senzația inițială a fost de respingere, părând făcut amatoricește cu păpușele animate, un fel de Muppets (am aflat mai târziu - creatorii fiind cei de la Jim Hanson Company, Jim Hanson, decedat din 1990, este cel care a creat Muppets), dar mai complex, însă povestea ne-a captivat, iar bogăția decorurilor și modul cum au creat acea lume extraterestră, aproape de Avatar prin opulență și atenție la detalii, ne-a dat de înțeles că e o poveste care totuși merită spusă, căci altfel nu ar fi făcut așa mare risipă de energie și resurse. Cred că a fost o producție cu un buget mai mult decât sănătos și cred că am înțeles de ce. Pentru că merită și e o poveste prea fabuloasă să nu fie pusă în film.

Dar mai întâi câteva cuvinte despre serial:


The Dark Crystal: Age of Resistance este un serial american de televiziune fantasy și de aventură are a fost produs de Netflix și de The Jim Henson Company. Este un prequel al filmului lui Jim Henson din 1982 (creatorul Muppets), The Dark Crystal - Cristalul întunecat. Au fost realizate zece episoade, iar serialul explorează lumea Thra creată pentru filmul original.[1] Serialul a avut premiera pe 30 august 2019.

Pe planeta Thra, trei Gelflingi - Rian, Brea și Deet - inspiră o rebeliune împotriva Skeksis atunci când descoperă un secret îngrozitor din spatele puterii lor care amenință toată lumea Thra.” SURSA

Notă: Deci universul creat este foarte psihedelic, de o bogăție uluitoare, în ciuda păpușelelor. Filmul are o adresabilitate universală, de la copilași la adulți, căci metaforele și mesajele transmise sunt cu adevărat impresionante și nu așa de ușor de pătruns de necunoscători. 


Din punctul nostru de vedere, ni se prezintă într-un mod metaforic, povestea pământenilor (Thra - Terra - nu e mare diferență), povestea religiilor, povestea modului cum am ajuns sclavi și cum ne putem elibera (devenind conștienți de pericol și luptând cu toții la unison - doar că noi ne-am pierdut telepatia pe care ghelflingiiîncă o mai aveau).

Interesant este că au ales ca și prădători spațiali care se hrănesc cu esența populației (care ca și în cazul filmului Jupiter Ascending, este luminoasă, alb-albăstruie), niște creaturi jumate pasăre albastră, jumate reptilă, crocodil sau ceva (care se potrivesc descrierilor să zicem așa, legate de reptilieni, care ar avea de la 2,5 m în sus, păstrându-se altfel proporția dintre om și reptile, reprezentată și în film, între ghelflingi și prădătorii skeksis). 

Ni se arată pe față, modul cum populațiile au fost mințite prin ideologii false, ce au devenit religii, că zeii sunt nemuritori și că trebuie să te supui întrutotul lor, totul fiind de fapt un joc prin care acești zei vor să evite moartea cu orice cost, chiar dacă asta înseamnă secătuirea sufletului planetei și al populațiilor de pe aceasta. 

Se aduce în discuție lumea interioară și populația de acolo cu care am pierdut legătura. Am impresia că la un moment dat se spune ceva și de soarele interior, nu mai sunt sigur. Ni se vorbește de lumea astrală, de al 3-lea ochi, de conexiunea invizibilă dintre tot și toate și de faptul că suntem cu toții una (mai puțin cei care nu sunt de pe această planetă se pare, care pot fi niște psihopați cruzi, lipsiți complet de suflet). 

Cred că este surprinsă foarte exact mentalitatea de paraziți psihopați, violenți, șmecheri a acestor elite aflate la vârful planetei. 

Aventura filmului în sine este fascinantă, captivantă, surprinzătoare. 

Filmul este plin, dar absolut plin, de simbolistică și mesaje ascunse ce ar merita decriptate cu atenție de cei care cunosc simbolurile oculte. 

Acesta este primul sezon cred, deoarece acțiunea este parțial lăsată în aer, însă merită văzut chiar și așa, deoarece are o semi-finalitate, un capitol fiind clar încheiat. 

VEDEȚI FILMUL TRADUS AICI:

Link  - Seriale Online


2 comentarii:

  1. Sunt 10 episoade, pare interesant. Chiar îmi fac timp să le văd ... Mulțumesc !

    RăspundețiȘtergere
  2. Acum o saptamana am vazut reclama pe Netflix si chiar ma strafulgerat gandul ca serialul va fi interesant, asa ca am vizionat jumatate din primul episod asa mai cu un ochi acolo si altul prin alte parti. Am realizat ca trebuie so iau de la capat si sa maconcentrez , o voi face sigur.

    RăspundețiȘtergere

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...