vineri, 2 februarie 2018

Seria de cărți ETAPA CONȘTIENTIZĂRII


Seria denumită “Etapa Conştientizării” (cinci volume), contribuie la schimbarea mentalităţii omenirii în trecerea din etapa actuală de tranziţie (Etapa Conştientizării) la ciclu următor de evoluţie al umanităţii, denumit Ciclul Restartului.

Cărţile oferă sprijin celor care-şi doresc cu adevărat să evolueze.

Omenirea va fi oricum constrânsă să parcurgă toate Etapele şi Ciclurile necesare pentru a- şi desăvârşi evoluţia ca şi civilizaţie.

Seria completa Etapa Conştientizării / 5 volume cu reducere 20% http://piatadecarte.net/


Descrierea volumelor:


Încotro - vol.1- Cartea te familiarizează cu noul mod de gândire care trebuie să fie în concordanţă cu vremurile actuale. Etapa Conştientizării este ultima filă care încheie ciclul primar de transformare a civilizaţiei umane pe planeta Pământ 

Direcţia - vol.2- Sugerează introspecţii pe care să le descoperi în adâncul tău, făcându-te astfel capabil să te ridici la niveluri de înţelegere superioare. 

Desprinderea – vol. 3 O incursiune fascinantă ce trebuie parcursă etapizat, pas cu pas, pentru cuprinderea întregului proces de conştientizare, necesar perioadei viitoare.

Acum - vol. 4 Scopurile existenţei universului şi înţelegerea temporalităţii vieţii vor fi etalate din perspectiva macro, care ţi-a fost inaccesibilă până acum. 

Obiectivul  - vol. 5 Conţine o recapitulare generală a noilor direcţii care definesc transformarea viitoare a omenirii. Cartea subliniază importanţa transformării personale, pregătindu-te pentru Ciclul Restartului. 
 
 ACEST ARTICOL ESTE O RECLAMĂ 
Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME







Niciun comentariu:

APEL

CREZI CĂ ACEST BLOG TE AJUTĂ PE TINE ŞI/SAU LUMEA ÎN CARE TRĂIEŞTI?

Daca da, sprijina munca celor care aduc aceste informatii la lumina, printr-o DONAŢIE.

Este cea mai concreta recunostinta! CLICK AICI pentru a DONA prin PAYPAL sau DONAŢI ANONIM prin BITCOIN la adresa 1AgtwQF2ETidVoP9tqFnpqFMwz86FUejug. Altă formă de plată găsiţi AICI.

Munca depusă pe acest blog necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și bani, căci timpul înseamnă bani. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze, să dea click pe ele să cumpere sau să se înscrie la ce promovăm noi. Pe de altă parte, genul acesta de activitate nu poate fi independente dacă este finanțată de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independentă, aceasta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare.
Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

COMENTARII FACEBOOK

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru...

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...