Ieşirea Din MATRIX: John Hagelin - Despre timp, percepție, conștiință, unificare, diversitate

miercuri, 15 februarie 2017

John Hagelin - Despre timp, percepție, conștiință, unificare, diversitate


Pe John Hagelin l-ati putut cunoaste pe larg in cadrul articolului John Hagelin - Este Conştiinţa câmpul unificat ?, dar și în articolul: "Schimbarea de paradigmă s-a produs! - Demascarea Falsei Filozofii A Ştiinţei Moderne". De asemenea a aparut in documentarele din seria "What the Bleep Do We Know" si in filmul "Despre produsele Modificate Genetic".

Dr. John Hagelin este fizician, specializat în cuantică, de trei ori candidat la preșidenția SUA (1992, 1996 și 2000) din partea Natural Law Party și, în același timp, director al mișcării Meditația Transcedentală.
Hagelin a fost unul dintre cercetătorii Organizației Europene pentru Cercetări Nucleare (CERN) și ai Centrului Acceleratorului Liniar Stanford (SLAC) iar, actualmente, este profesor de fizică și director al Institutului de Știință, Tehnologie și Politici Publice, la Universitatea Maharishi.
Contribuțiile sale științifice în domeniul unificării forțelor slabe și a celor electromagnetice, în teoria marii unificări, super simetrie și cosmologie sunt printre cele mai citate în domeniu și poate fi considerat ca fiind unul dintre cei ce au împlinit visul lui Einstein, descoperind formularea matematică a teoriei unificate a câmpurilor, pe baza supercorzilor.

Interviul video, tradus, de astăzi cu John Hagelin , cuprinde următoarele întrebări : 

Ca fizician, ce înseamnă timpul pentru dumneavoastră ? Oare timpul își face apariția din atemporalitate ? Oare există vreo ierarhie în starea unificată ? Deci de ce există viață ? Oare meditația este un mecanism al minții, creat pentru a atinge Iluminarea ? Care este evoluția omenirii în viziunea dumneavoastră ? Oare reîncarnarea este o metaforă ? Oare, în procesul trezirii, eul trebuie să realizeze ceva anume ? Care este relația dintre conștiință și emoțiile noastre ? Cine ești tu? "
SURSA: http://viatamergeinaintepenet.blogspot.ro

VEDEȚI INTERVIUL TRADUS, AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...