Ieşirea Din MATRIX: ȘI VIAȚA CONTINUĂ - filmul de uichend

sâmbătă, 2 iulie 2016

ȘI VIAȚA CONTINUĂ - filmul de uichend

E A VIDA CONTINUA (2012) 

Continuăm astazi lista de FILME CU MESAJ si/sau DE SUFLET si/sau SPIRITUALE, cu un al 4-lea film si ultimul cred (tradus) din seria inspirată de cărțile și/sau viața lui Chico Xavier. 

"După filmul spiritist de succes "Nosso Lar", brazilienii ecranizează o altă carte scrisă de mediumul Chico Xavier şi dictată de spiritul Andre Luiz. "ŞI VIAŢA CONTINUĂ" analizează încrengătura de legături karmice, afecte puternice şi fapte imorale în care sunt prinşi membrii a două familii. Personajele principale sunt Evelina şi Ernesto, răpuşi aproape simultan de aceeaşi boală necruţătoare. Se regăsesc în lumea spiritelor, unde se familiarizează cu noile realităţi subtile, îşi reconsideră viaţa petrecută în trup uman şi înţeleg complexitatea relaţiilor karmice dintre rudele şi prietenii rămaşi în lumea celor vii. Cele două spirite încearcă să-i ajute pe cei dragi cu sfaturi binevoitoare şi învaţă să-şi învingă pornirile sentimentale nepotrivite, preluate din viaţa lor terestră abia încheiată. În final înţelepciunea divină decide închiderea conturilor karmice într-un mod surprinzător: uciderea şi ura sunt compensate prin naştere şi iubire de prunci.

Un amendament la doctrina spiritistă: odată ce spiritul îşi recapătă amintirea vieţilor anterioare, el nu se va mai identifica exclusiv cu personajul ultimei vieţi abia încheiate, ci îşi va redobândi personalitatea universală. Deci spiritul nu este chiar aceeaşi persoană cu omul!
Personajele sunt inspirate din realitate. Merită să medităm la adevărurile spirituale desprinse din film şi să ne autoexaminăm gândurile şi comportamentul, pentru a evita greşelile comise de eroii peliculei. Ideea principală este că viaţa continuă şi după moarte, plină de entuziasm, speranţe, dar şi eforturi, realizări, în toate planurile Vieţii Cosmice, urmând Legile lui Dumnezeu, dintre care cea mai dură este Legea Karmei (a cauzei şi efectului). (Răzvan Petre)"


VEDEȚI FILMUL TRADUS,

AICI sau AICI

Dacă doriți varianta HD 720p , FĂRĂ RECLAME, donați!

Despre CHICO XAVIER si pericolele spiritusmului si ale CHANNELING-ului gasiti mai multe in categoria dedicata lui CHICO (pe care o puteti explora mai usor in CUPRINS).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...