Ieşirea Din MATRIX: PAUL - Un extraterestru fugit de acasă

sâmbătă, 14 mai 2016

PAUL - Un extraterestru fugit de acasă

PAUL (2011)

Continuăm astazi lista de FILME CU MESAJ si/sau DE SUFLET si/sau SPIRITUALE, cu un alt film de weekend de suflet, o comedie foarte simpatică despre o altă față, posibilă, de ce nu, a extratereștrilor cenușii.

Dar mai intai cateva cuvinte despre film:

"Simon Pegg și Nick Frost (Hot Fuzz, Shaun of the Dead) fac din nou echipă în Paul, în rolurile a doi tocilari pasionați de SF al căror pelerinaj prin America îi aduce în zona faimoasă pentru apariții de OZN-uri. Odată ajunși acolo, le iese în cale un extraterestru care îi va arunca într-o călătorie atât de zănatică, încât percepția celor doi asupra universului se va schimba pentru totdeauna.  Un extraterestru pe nume Paul și-a petrecut ultimii 60 de ani captiv într-o bază militară ultrasecretă. Din motive necunoscute, extraterestrul, care între timp căpătase năravuri pământene, decide să evadeze. Așa că sare în prima mașină care îi iese în cale – cea cu care călătoreau Graeme Willy (Pegg) and Clive Gollings (Frost).


Vânați de agenți federali, dar și de tatăl fanatic al unei tinere pe care o răpesc din greșeală, Graeme și Clive născocesc un plan aiuristic pentru a-l duce pe Paul la nava-mamă. Sunt doar doi nătăfleți care se chinuie să fie de ajutor, însă Paul îi vede ca pe doi eroi intergalactici.  Paul este regizat de Greg Mottola (Superbad), după o poveste de Pegg & Frost. În distribuție se mai află Jason Bateman, Kristen Wiig, Bill Hader, Blythe Danner, Joe Lo Truglio, John Carroll Lynch, David Koechner și Sigourney Weaver." SURSA

Notă: Multora li s-a inoculat ideea ca extraterestrii din cadrul unei specii sunt toti cam la fel, iar acest film vine sa distruga unele tipare, legate in special de micii cenusii. De ce nu ar fi si extraterestrii ca si oamenii? Adica unii geniali, buni, sufletisti, spirituali, inteligenti, iar altii vai mama lor, niste pradatori larvari, sociopati samd .. Sunt toti oamenii la fel? Nu ... Atunci de ce ar fi extratereștrii?

Acest mic cenusiu are de fapt niste ochi mari si albastrii, un umor si o inteligenta debordanta, puteri vindecatoare, plus o stare de elevare si o cunoastere imensa pe care o poate transfera instantaneu prin atingere. Este extrem de comic efectul pe care-l are aceasta expansiune a constiintei si accesare de cunoastere asupra habotnicei cre(s)tine din film. Astfel de extraterestri ai vrea sa mai intalnesti ...

VEDETI FILMUL TRADUS, AICI (CALITATE HD 720p)

- link 1


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...