Ieşirea Din MATRIX: FANATISMUL - Rădăcina Tuturor Relelor

luni, 5 octombrie 2015

FANATISMUL - Rădăcina Tuturor Relelor

Simtim sa reluam un documentar care astazi este mai actual decat oricand deoarece ne aminteste inca odata cat de mult rau face fanatismul religios in lume. Acest documentar a fost publicat prima data in 29.11.2008 pe blogul nostru insa merita reamintit. Daca si un singur om iese din bula lui de idei separatist-religioase consideram ca ne-am atins scopul. Articolul de la acest film este printre primele in care ne legam de religie pe blog, iar patosul nostru era maxim. De atunci incoace am publicat nenumarate articole pe aceasta tema (peste 100) si o gramada de documentare care dezbat aceasta problematica pe toate fetele, documentare pe care le puteti studia in categoria RELIGII (pe care o puteti explora mai usor in CUPRINS).


ROOT OF ALL EVIL (2006)
Rădăcina Tuturor Relelor

În ultima vreme, tot mai mulţi creştini fanatici îşi dau cu părerea pe blog şi prin toate forumurile şi peste tot fac pe deştepţii. Nu am nimic cu nici o religie, nu mă interesează religiile, fiecare e liber să creadă ce vrea, atâta timp cât nu face rău altuia de lângă el, dar am ceva cu fanatismul, cu extremismul, radicalismul şi etichetatismul (nu ştiu dacă există acest termen), indiferent că acesta vine din partea unui ateu, a unui credincios într-o religie sau alta, a unui om de ştiinţă plin de dogme ştiinţifico - materialiste, sau a oricui ar fi.

Aşa că simt nevoia să echilibrez situatia la mine în casă (pe acest blog) unde au început să vină diverşi care mă cam calcă pe coadă. Am să prezint nişte documentare anti religii pe care nu aveam neapărată dorinţă să le prezint, dar se pare că este necesar.

Voi începe cu acest documentar, cu care nu sunt neapărat de acord 100%, dimpotrivă, sunt de acord cu destul de puţine lucruri de acolo, dar subliniază foarte clar unde duce fanatismul.

Personal nu sunt de acord nici cu fanatismul ştiinţific, dogmatic, materialist, reductionist, newtonian al acestui realizator de documentare pe nume Richard Dawkins, poreclit şi "rotwilerul lui Darwin" care este un ateu convins şi un evoluţionist convins, este chiar fanatic în credinţa sa şi asta din cauza religiilor care tind să monoploizeze ideea de Dumnezeu, credinţele (numai cum zic ele ala e Adevărul). Dar îl înţeleg pe deplin de ce a ajuns să gândească aşa.

Îmi dau seama că mulţi oameni se îndepărtează de o adevărată cercetare, cunoaştere şi apropiere de Dumnezeu tocmai din cauza fanatismului religios al unora, fanatism care tinde să monopolizeze şi să infecteze ca un virus, bunul simţ al oamenilor, hipnotizandu-i, spălându-i pe creier, indoctrinându-i cu fel şi fel de credinţe tâmpite.

Deşi nu sunt de acord nici cu Richard Dawkins , deoarece personal cred într-un alt fel de Dumnezeu decât cel povestit de majoritatea religiilor şi nu cred nici în baliverna evoluţionistă, ci mai degrabă în "designul inteligent" combinat cu evoluţionism şi lamarkianism (mi-am mai expus părerile pe acestă temă în comentariile documentarelor din categoria ORIGINI) , nu sunt de acord nici cu extremismul religios şi nici cu separatismul de orice natură ar fi el.

Chiar şi aşa, Richard Dawkins are punctele lui de vedere pline de bun simţ. El atacă toate religiile, fiind ateu, nu numai creştinismul şi o să vedeţi şi voi cum pot gândii unii fanatici religioşi. Te apucă revolta frate. Şi toţi cred că deţin adevărul suprem. Toţi deţin monoplul asupra înţelegerii a ceea ce înseamnă Dumnezeu, cine este Dumnezeu, ce vrea el şi eventual, dacă nu eşti de acord cu ei, să fii omorât cu pietre. Şi toţi se bat cu Cărţile lor "SFINTE" pe piept, ca nişte gorile fără creier şi fără suflet, fără cel mai elementar bun simţ omenesc. Mai că-ţi vine să devi ateu pe bune.

Am răspuns cuiva într-un comentariu la documentarul Cine A Scris Biblia, care o tot dădea cu Biblia în sus şi în jos, că el ştie mai bine care e treaba, că noi nu am citit Biblia şamd. Cât am citit din Biblie şi cercetările pe care le-am mai făcut pe acestă temă m-au convins şi pe mine că VECHIUL TESTAMENT, e RESPINGĂTOR, PRIMITIV, SÂNGEROS şi IDIOT (am argumentat în comentariul meu, de la filmul Who Wrote The Bible, cu zeci de citate din Biblie această afirmaţie ... cine are răbdare să citească se poate crucii şi realiza că nici măcar marii cititori care se bat cu Biblia pe piept, nu au citit aceste pasaje şi dacă le-au citit cum de mai cred în Vechiul Testament nu stiu? Mie aceşti oameni mi se par, să nu spun altfel, lipsiţi de cel mai elementar bun simţ şi de un fanatism periculos pentru omenire). Nu comentez legat de Noul Testament, dar Vechiul Testament în nici un caz nu ar mai trebui să fie asociat cu Biblia, altfel voi condamna Biblia în ansamblu deoarece are acest Vechi Testament în ea. Vechiul Testament este cel mult o carte cu poveşti, mitologie, eventual un pic de istorie, dar nu o carte în care să crezi ca maniacul, gata să ucizi în numele ei. Atata timp cat o credinta iti spune sa vii peste mine sa ma omori daca nu cred ca tine cred ca se depaseste orice urma de bun simt (si asta poate fi gasit in majoritatea Cartilor asa zis Sfinte). Asa ca sunt nevoit sa iau atitudine. Ma fortati sa o fac.


VEDEŢI AICI DOCUMENTARUL TRADUS:


1) PRIMA PARTE: The God Delusion (Iluzia Dumnezeu)
 AICI

2) A II-A PARTE: The Virus Of Faith (Virusul Credinţei)

Dacă doriți a doua parte oferiți o donație! Mulțumim!

12 comentarii:

  1. Dupa 50 de ani de comunism in care a era interzis sa vorbesti de Dumnezeu plus inca 18 in care ne-au condus aceiasi comunisti si securisti e cam ciudat sa propagi ideile calaiilor natiunii, nu crezi?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai înţeles lucrurile aiurea. Citeşte mai cu atenţie comentariul meu şi uită-te la film. Nu are nici o legătură ce spui tu cu articolul meu şi cu filmul.

    RăspundețiȘtergere
  3. mihaela, e putin ciudat sa gandesti in modul in care o faci.

    Folosind aceasta logica ar trebui sa nu mai crezi in Dumnezeu dupa ce afli de Inchizitie si de domnia ideilor crestinismului in toata Europa timp de 1500 de ani. Dar nu faci asta.

    Poti argumenta spunand, asa cum ar face un fanatic religios, ca ceea ce spune el este Cuvantul Domnului iar ceea ce face el este tocmai fapta Sa. Atunci te inteleg insa nu iti impartasesc opinia.

    Obisnuiam sa fiu impartial privitor la ceea ce crede fiecare om in parte, ca drept al lor, insa in momentul in care am vazut la ce poate duce o fantasma inculcata tinerei generatii m-am speriat si am hotarat sa ma numesc Ateu.

    Poate ca o gandire critica nu strica nimanui.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu sunt un adept al bibliei dar am citit comentariul tau si am vazut si filmul. In film se vorbeste despre biblie nu doar de vechiul testament.
    Conform acestui film ar trebui sa nu credem in Dumnezeu pentru ca nu avem dovezi clare perceptibile cu cele 4 simturi.
    Nu mi se pare un film educativ.
    Acest 'Toma necredinciosul' nu e se refera doar la credinta oarba a teroristilor.

    RăspundețiȘtergere
  5. acest film este o zbatere trecatoare.
    eventual se va mai vb vreun an de el si gata.
    va fi dat uitarii.
    ca si alte fenomene (filme, carti, teorii, viziuni) de acest gen.
    in schimb ce e durabil ramane, iar asta se poate vedea, cuantiza, aprecia, trage o linie, toamna.........cand se numara bobocii :)
    iar acum punctual.
    filmu nu e tare de loc.
    sunt altele care ataca mult mai fin problema.
    care chiar te pun pe ganduri.
    nu enumar, le stim.
    asta este fix un film slab.
    n-are aplomb.
    are efect asupra ta, daca esti plictisit si vrei un pic de senzational. gen discutii despre ufo si civilizatia de sub pamant a fostilor atlanti si alte dezvaluiri senzationale care ne ridica paru si ne fac sa ne simtim in tara lui mordor care plange dupa inel bla bla bla
    bleah.

    RăspundețiȘtergere
  6. bla..bla..bla..,sunteti dovada clara a cat de bine functioneaza indoctrinarea la care ati fost supusi in copilarie de catre cei "apropiati",nevinovati/naivi si ei la randul lor ca si voi.nu pot spune ce este dumnezeu sau daca este ceva dar sigur biblia e plina de prosti pe care numai un incuiat la minte ar putea sa le creada
    singurul argument al fiecarui crestin este "biblia spune..."
    "crede si nu cerceta e o mare minciuna"
    -mihaela esti simpla rau!
    documentarul e bun!

    RăspundețiȘtergere
  7. Va chinuiti degeaba sa le deschideti mintile. Asa cum si David spunea: doctrina face o treaba buna. Ei nu se vor trezi niciodata pentru ca NU VOR SA STIE, nu-si pun intrebari, le este mai comod asa. Orice incercare de ale deschide mintea moare inca din fasa, lasati-i in pace, vor muri repede si prosti, se vor reincarna si o vor lua de la capat, poate intr-un final vor afla si ei adevarul...POATE. Ei au nevoie de un stapan, de un dictator, de un protector, fara el sunt pierduti. Nu sunt pregatiti sa fie liberi si tocmai de aceea nici NU MERITA libertatea! Eu am fost invatata de mama sa fiu foarte credincioasa, mers la biserica mereu, pupat icoane(bine ca n-am luat vreo boala)...samd. Dar incepand cu varsta de 15ani am inceput sa-mi pun intrebari ,ceva nu era in regula, Dumnezeul asta care mi-a fost bagat pe gat ma punea sa fac lucruri pe care nu eram in stare sa le fac, bunatatea, ratiunea, mila , nu ma lasau sa le fac. Mare parte dintre credinciosi nu au habar care este cuvantul D-zeului lor, nu au citit in viata lor Biblia! Sunt sigura ca daca ar citi toti Biblia O SINGURA DATA, cel putin jumatate din ei ar deveni atei. Ei nu realizeaza nici macar faptul ca e ABSURD sa PLATESTI un preot ca sa-ti trimita mortul la D-zeu.
    @ FreeYourMind: Dawkins poate mai mult de atat. Ar fii minunat sa adaugati mai multe conferinte de-ale lui pe blog, va asigur ca veti gasi si altele cu mult mai importante decat acest subiect.

    RăspundețiȘtergere
  8. Gand la gand cu bucurie ... Bagam azi sau maine EXPELLED - No Inteligence is Allowed.
    Nu suntem fani lui Dawkins..am luat doar ce e bun din fanatismul lui ateic ...ii echilibreaza pe fanaticii religiosi. Dar asta nu inseamna ca punctele lui de vedere sunt ADEVARUL SUPREM. O sa vezi in documentarul asta cu EXPELLED.

    RăspundețiȘtergere
  9. http://blog4heaven.blogspot.com/2 august 2009 la 09:32

    Pentru profesorul Draganescu, fostul presedinte al Academiei Romane, "nerecunoasterea fenomenologicului, a neformalului, - intim legata de creativitate ca functie a omului in univers - ar putea prezenta un mare pericol pentru succesul universului nostru in cosmos." Stiinta ofera alt tip de cunoastere si acesta nu-l inlocuieste ci il completeaza pe cel propus de religie (ma refer la cel expus de teologia apofatica), spiritualitate, tehnologii ale constiintei etc. Teologia de tip scolastic este de fapt stiinta cu masca teologiei. Stiinta fara contextul larg al constiitei, al transdisciplinaritatii poate fi cea mai periculoasa secta. Se spune ca unui mare chimist care proiecta arme chimice i s-au aratat poze cu victimele armelor sale iar el a spus calm: asta e treaba medicinei, eu sunt chimist. Stiinta fara constiinta va fabrica astfel de monstri pe banda.

    RăspundețiȘtergere
  10. Ave Osho ,felicitari pt doc fanatismul esajerat nu e bun.

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu va lasati influentati de anumite comentari si multumesc pt documentare.

    RăspundețiȘtergere

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...