Ieşirea Din MATRIX: MERITOCRATIA SI MERITOCRATISMUL

joi, 24 septembrie 2015

MERITOCRATIA SI MERITOCRATISMUL

De curand am avut ocazia sa-l intalnim pe Laurentiu Primo in persoana sa-l percepem ca om, sa-i simtim vibratia, sa mai stam un pic de vorba cu el si am participat si la congresul Meritocrat din 5 sept 2015 care a avut loc in Brasov.

Gandurile si sentimentele legate de el, ideile Meritocratiei si cartea lui sunt contradictorii, adica nici bune, nici rele sau si asa si asa. De aceea tot ceea ce vom spune mai jos sunt doar niste impresii de moment si nu niste concluzii finale.

Nu suntem nici mega incantati de el si Meritocratie inca, desi rezonam cu multe dintre ideile acesteia, dar nici nu simtim sa-l elogiem nici sa-l combatem.

Nu am citit in intregime cartile lui sau constitutia meritocrata si nu putem spune ca am inteles pe deplin viziunea lui. Suntem in curs de dumirire.

Omul pare a avea o viziune foarte clara, insa din ce am simtit noi, credem ca in sufletul lui, inca mai cerceteaza, inca mai cauta, inca exploreaza ca si noi viata si cauta raspunsuri ca toata lumea.

Cert este ca pare bine intentionat si in ciuda unor mici derapaje , inima lui pare la locul potrivit. Nu este un guru eliberat spiritual in viata (desi se lauda ca are aura aurie - lauda de sine ce nu miroase a bine) si nici nu are o viziune spirituala asupra lucrurilor. Pentru el spiritualitatea este educatia, cultura, familia si religia.


Din punctul nostru de vedere marea lui lacuna este spiritualitatea, pe care nu o intelege cu adevarat, nu-i cunoaste valoarea , ba mai mult o trateaza superficial, din bombeu, chiar tendentios dupa cum a facut in conferinta de la TedX Brasov (unde i-am si lasat o observatie in acest sens in comentarii), apoi nici nu pare foarte deschis pe aceste aspecte. Pe de alta parte se da mare cunoscator si citit in domeniu.

Papuserimea este foarte constienta de aspectele ezoterice ale existentei, cunoaste magia neagra, cunoaste astrologia, foloseste fel si fel de ritualuri de putere si infleuntare oculta, magia, kabalah, voodoo, samd. Aceste aspecte probabil ca pentru el sunt povesti vrajitoresti. Miscarea lui este praf in vant pana nu va lua in calcul partea spirituala a existentei.

Dupa cum spunea si gen. Chelaru la Congres,  regasirea identitatii spirituale a omului este esentiala, primordiala pentru ca lucrurile sa se schimbe cu adevarat si profund in societatea noastra. Primo este si el constient de acest aspect si chiar spune in cartea lui, citam: "Cauza profundă a actualei crize complexe prin care trece lumea occidentală este una de tip spiritual având originea în lăcomia, răutatea, viclenia şi egoismul oamenilor. Toate acestea vin dintr‐o moştenire genetică de prădăori şi a unei educaţii bazate pe valori materialiste."

Cu toate astea el spune ca sistemul este cauza pentru care omul este asa, iar in sprijinul acestei idei il aminteste pe Confucius. Noi credem ca circumstantele exterioare sunt doar niste oportunitati prin care noi alegem sa manifestam omul, zeul, animalul sau nervertebrata ...

Sigur , este mai simplu sa fii moral intr-un sistem corect, moral cu tine, dar virtutea adevarata este sa fii moral, sa ai bun simt, sa iubesti, atunci cand totul in jur este diferit, este impotriva ta. Atunci poti spune cu adevarat ca esti un om evoluat. Sunt numeroase cazuri de umanitate la superlativ manifestată de anumiti oameni in inchisoare, in lagare, pe front, in haiducie, in martiraj, in fata mortii, in fata tiraniei, ba mai mult, se spune ca Sri Aurobindo s-a iluminat in inchisoare - aceia sunt adevaratii eroi care au fost mentionati de istorie, nu cei care au fost morali in situatii placute de viata.

Apoi sistemul nu a venit din Cosmos si impus cu forta de Autoboti sau de Dumnezeu, ci este un sistem gandit de oameni si compus din oameni, un sistem care reflecta nivelul de constiinta al majoritatii oamenilor, gandit si creat de oameni mai primitivi, un sistem care mentine oamenii in starea de primitivism si materialism acerb. Dar cum sa ceri maimutelor materialiste sa conceapa si sa gandeasca un sistem mai evoluat care sa tina cont de aspectele nemateriale, care transcend materialismul?

Daca oamenii care concep un astfel de sistem nu transcend materialismul, individualismul, senzatia egotica de separare cum sa creeze altceva? Pana ce oamenii care compun un sistem, o comunitate nu isi depasesc materialismul, nu se va face un salt real si fundamental. Vorba ceea, secolul 21  va fi unul spiritual (cu un sistem care transcende materialismul) sau nu va mai fi deloc ... Parerea noastra ...

Cei care-l combat sunt adesea fanii bisericii, ai ortodoxiei in special (pe care Primo a criticat-o adeseori intr-un mod cu care am fost de acord), dar si cei care vad conspiratii absolut peste tot, cum ar fi indivizii de genul celor de la blogul Conspiratii si Mistere.

Mai sunt si indivizi de bun simt, dar neinformati care au studiat superficial meritocratia promovata de Primo, dar si oameni care pur si simplu, dezamagiti fiind de PP DD, Romania Mare, VC Tudor, Syriza greceasca, samd pur si simplu refuza sa mai creada intr-o alternativa antisistem reala.

Sunt foarte multe de spus pe marginea cartii lui Laurentiu Primo si poate vom comenta pe marginea ei daca vom vedea ca exista interes in privinta asta (daca intereseaza pe cineva cu adevarat parerea noastra pe marginea cartii). Vom reveni oricum cu informatii pe acest subiect, deoarece simtim ca merita. Este ceva ce ne intereseaza. Inca studiem si dorim sa va aducem si voua in atentie acest aspect.

In concluzie, consideram societatea imaginata de Laurentiu Primo, una mai avanasta , mai evoluata, mult mai buna decat ceea ce avem momentan si este ceva ce merita incurajat. Poate nu este sistemul perfect, poate ca Anarhismul ar fi forma cea mai evoluata de auto-guvernare insa pana acolo, un prim pas il poate reprezenta Meritocratia care mai are inca tangente cu sistemul actual si ar fi mai usor de acceptat si de susţinut de majoritate.

 Va invitam asadar sa studiati cu atentie site-ul meritocratia.ro . Cititi in special cele 38 de principii fundamentale ale societatii meritocrate, cartea Meritocratia si Meritocratismul, dar si constitutia meritocrata. De asemenea va invitam sa mai urmariti emisiunile de la ACTUALITATEA ROMANEASCA, emisiuni pe care le urmarim cu placere, fiind pentru noi una din sursele cele mai obiective de informare si de conectare cu realitatea politica, sociala si economica a lumii si a Romaniei de cand am renuntat la TV.

5 comentarii:

  1. Buna ziua,

    De cand am deschis blogul "Conspiratii si Mistere" am fost acuzat de multe lucruri. Cele mai multe dintre acuzatii fiind fara suport, menite doar sa discrediteze ideea de conspiratii. Sincer nu m-as fi asteptat ca un blog ca al dumneavoastra, blog care prezinta toate formele de conspiratii, sa afirme ca noi vedem conspiratii peste tot. E ca si cum esti soldat la MAPN si ii judeci pe Jandarmi...
    Din pacate observ ca si dumneavoastra faceti aceeasi greseala pe care o fac majoritatea celor ce au citit articolul meu referitor la Merritocratie si considerati ca eu il combat in vreun fel pe Laurentiu Primo. As fi putut face asta foarte usor. Daca cititi cu atentie Constitutia meritocratica veti observa, daca ati fi pentru cateva clipe obiectivi, ca omul doreste sa instaureze un alt sistem elitis. Insa eu n-am mentionat nicaieri de Laurentiu Primo. Pe langa asta, el nu este singurul care promoveaza acest sistem ci sunt destul de multe asociatii, partide noi infiintate si fundatii care promit sa introduca un sistem similar meritocratiei.

    Inchei aici, cu parere de rau ca un alt membru care are un blog ce incearca deschida mintile oamenilor are pareri, nu diferite ci chiar asemenatoare cu atacul la libertatea de exprimare. Orientarea oamenilor catre aadevarata fata a lumii nu se poate face fara a intra in subiectul conspiratiilor. Pe langa asta, nu prea vad ce subiecte am abordat eu care nu s-ar gasi si pe acest blog. Dar se pare ca sistemul prefera ca membrii unei comunitati care vor sa gaseasca alternative, sa fie rivali. E normal, pentru ei daca blogurile de acest gen s-ar unii ar putea realiza multe.

    RăspundețiȘtergere
  2. La vremea aceea cand ai scris articolul cine altcineva era la fel de cunoscut ca promoveaza meritocratia in Romania? Pe bune acum ... OK, nu ai simtit sa mentionezi numele lui Primo, iar eu personal am simtit ca nici macar nu ai simtit sa-l nominalizezi in niciun fel .. mi se pare lipsit de respect sa nu-i mentionezi macar numele, fiind promotorul unei idei care a prins f mult in ultima vreme, fiind cu sigurant cel mai cunoscut in Romania care promoveaza meritocratia.
    Te rog sa-mi spui mai exact unde si cum se promoveaza elitismul? Ce intelegi prin elita? Democratia directa inseamna elita? Sigur ai citit cartea lui? Constitutia? Ce anume ai citit de ai tu impresia ca se promoveaza elitismul? Ti se pare aiurea ca in varful unei companii, institutii sa fie oameni care merita si demonstreaza ca pot face fata provocarilor de la acel nivel? Crezi ca o companie care are o structura unde managerul este cel mai inteligent si mai potent promoveaza elitismul sau e ceva normal ca cel care conduce o companie sa aiba o cunoastere manageriala, experienta samd? Crezi ca e mai bine ca orice neica nimeni sa conduca compania? Pana la urma se voteaza intre cei care trec testele de competenta si psihologice. Deci unde e elitismul?
    Noi respectam parteneriatul cu blogul tau , de aceea avem bannerul pe prima pagina.
    Personal cred ca nu ai studiat sufiecent de bine subiectul acesta si ai reactionat prea puternic la sageata mea .. cred ca tendinta de a vedea o conspiratie in spatele meritocratiei (in cazul de fata a lui Primo) este o exagerare ...

    RăspundețiȘtergere
  3. Meritocratia nu s-a nascut in tara noastra si reprezinta doar unul din impulsurile prin care Era Ratiunii se vrea a fi instaurata in evolutia umanitatii. Oamenii care vor imbratisa impulsurile acestei Ere isi vor amana trezirea din Lunga Noapte a Umanitatii, vor intra tot mai mult sub influenta anumitor entitati spirituale si vor urma o alta cale a Evolutiei.

    RăspundețiȘtergere
  4. Este adevarat ca nu s-a nascut aici ideea, insa forma pe care o imbraca in sistemul imbracat de Primo este unica, complexa si adaptata realitatilor lumii in care traim.

    RăspundețiȘtergere
  5. Meritocratia, in forma sa moderna, reprezinta un produs al "ingineriei sociale" prin care oamenii sunt impulsionati sa actioneze intr-un anumit sens. In tara noastra meritocratia nu a avut efectul asteptat si oricum a reprezentat doar una din parghii. Perioda de dupa viitoarele alegeri parlamentare va reprezenta o ocazie potrivita de a folosi o alta parghie, mai oficiala si cu impact mai mare.

    RăspundețiȘtergere

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...