"Istoria
relaţiilor dintre Statele Unite şi indienii americani este profund
conflictuală: un amestec de jocuri de interese, deposedări teritoriale,
trădare, violenţă. De fapt, chiar de la începutul
proiectului de colonizare a Americii de Nord, conflictul dintre europeni
şi populaţiile băştinaşe era inevitabil, iar sfârşitul acestuia
previzibil. El a însemnat dezrădăcinarea a milioane de băştinaşi şi
chiar exterminarea unor naţiuni indiene.
În
perioada colonială, după o scurtă etapă iniţială caracterizată prin
relaţii comerciale paşnice, conflictele au luat amploare, unele dintre
ele devenind adevărate războaie, cum ar fi cel cu Confederaţia Powhatan
(1622-1644), cu tribul Pequot din 1637, cu indienii Narragansett
(1643-1645), sau Războiul Regelui Filip (1675-1676). În secolul următor,
cele mai tensionate momente ale relaţiei coloniştilor cu indienii
americani s-au consumat în cadrul conflictelor dintre puterile europene,
cel mai reprezentativ fiind războiul dintre Marea Britanie şi Franţa
pentru supremaţie în America de Nord (1756-1763), când puternica
confederaţie Iroquois a luptat alături de francezi.
În
aproape toate războaiele cu coloniştii americani, diferitele triburi,
atât de variate din punct de vedere cultural şi, în unele cazuri, mânate
de vechi resentimente, au luptat unele împotriva celorlalte. La
începutul secolului al XIX-lea, ca urmare şi a încălcărilor repetate ale
tratatelor şi drepturilor de proprietate, tot mai mulţi indieni îşi
dădeau seama cine le erau adevăraţii duşmani. Prea târziu, însă.
Războiul început în 1812 de Tecumseh, care reuşise să unească mai multe
triburi mari – Shawnee, Delaware, Miami, Ojibwa, Wyandot – şi să-i
inspire şi pe cei din neamul Creek, în Sud (împotriva cărora avea să se
distingă viitorul preşedinte Andrew Jackson), a însemnat şi sfârşitul
visului de unitate.
În
primele decenii de după formarea Statelor Unite s-a trecut la
distrugerea sistematică a comunităţilor indiene şi a modului lor de
viaţă. Într-o scrisoare adresată lui Andrew Jackson în 1817,
Preşedintele Monroe exprima în termeni clari criteriile care stăteau la
baza politicii americane faţă de populaţiile băştinaşe: „Condiţia de
vânător sau sălbatic impune nevoia unui teritoriu mai mare decât s-ar
cuveni pentru progresul şi cerinţele normale ale vieţii civilizate şi
trebuie să cedeze în faţa acesteia.” În realitate, chiar şi atunci când
triburile au adoptat modelul de viaţă agrar şi s-au organizat într-un
stat suveran paşnic, au fost supuse unei şi mai mari presiuni să-şi
părăsească terenurile. Acesta era cazul tribului Cherokee, care deţinea o
suprafaţă substanţială de teren în Georgia. Temându-se că-şi vor pierde
pământul, indienii Cherokee au adoptat o constituţie scrisă şi i-au
cerut ajutor proaspătului Preşedinte Jackson. Acesta nu a fost dispus să
rişte un nou conflict între drepturile statelor şi puterile federale
şi, în schimb, a propus ca soluţie strămutarea tribului Cherokee la vest
de Mississippi, unde, spunea el, indienii vor fi feriţi de contactul cu
albii şi vor beneficia de „grija părintească” a guvernului federal.
Astfel s-a născut ideea Legii strămutării indienilor din 1830, care urma
să le afecteze şi pe celelalte aşa numite Triburi Civilizate (Cele
Cinci Triburi Civilizate – Cherokee, Chickasaw, Choctaw, Creek şi
Seminole – numite astfel pentru faptul că adoptaseră sistemul economic
şi politic al Statelor Unite). Ca urmare a acestei legi, indienii urmau
să-şi abandoneze pământurile, de bună-voie sau nu, contra unor terenuri
în Teritoriul Oklahoma, primind şi importante sume de bani, care urmau
să fie folosite de adunările lor legislative pentru şcoli şi
autoguvernare. Totuşi, strămutarea a zeci de mii de oameni a lăsat urme
adânci în memoria băştinaşilor. Mulţi şi-au pierdut viaţa în acest marş
forţat spre un teritoriu străin, rămas în istorie sub numele de „Drum al
lacrimilor” (Trail of Tears).
Problemele
indienilor nu aveau să se sfârşească aici. Valul de colonizare avea
să-i ajungă din urmă, trecând peste Mississippi, astfel că alte triburi
au căzut victime aceleiaşi politici de strămutare, cu toţii fiind
concentraţi în „rezervaţii” tot mai reduse. Această situaţie avea să
ducă la numeroase conflicte între armată şi unele triburi, cele mai
cunoscute fiind războaiele cu neamul Seminole (1835-1842), bătălia de la
Little Bighorn (1876) şi masacrul de la Wounded Knee (1890). În plan
cultural, strămutarea indienilor americani a însemnat desăvârşirea
procesului de decimare prin aculturalizare.
(O istorie documentară a SUA, Iulian Cănănău – Editura Agatha)
LEGENDA IROCHEZĂ A “CERCULUI VORBIRII”
Toiagul
Vorbirii este esenţial pentru ceea ce numim “cercul vorbirii”, un sfat
convocat de bătrâni pentru a discuta problemele şi deciziile importante.
Potrivit obiceiului, cercul nu reprezintă o adunare pentru dezbateri.
Dr. Carol Locust îl descrie astfel: “Cercul este convocat pentru a-i
permite fiecărei persoane să spună adevărul într-un loc unde se simte
încrezătoare şi în siguranţă. (…) Nimeni nu iese mai mult în evidenţă
decât ceilalţi, toţi sunt egali şi nu există început sau sfârşit, astfel
încât toate cuvintele rostite sunt acceptate şi respectate în mod
egal.”
Originile
tradiţiei cercului vorbirii se pierd în negura timpului, dar ea îşi
găseşte expresia în miturile care stau la baza Confederaţiei Irocheze.
[*1] Timp de secole, cele cinci naţiuni din regiunea joasă a Marilor
Lacuri din America de Nord au purtat lupte sângeroase între ei, fiecare
trib dorind să aibă poziţia dominantă. Probabil că, prin secolul al
XII-lea un tânăr străin, cunoscut în legenda drept Deganawidah,
Aducătorul de Pace, a venit şi a transformat totul între naţiuni.
Legenda
spune că Aducătorul de Pace l-a căutat pe războinicul însetat de sânge
care ducea o viaţă plină de violenţă şi care era atât de înfricoşător şi
izolat de ceilalţi, încât nimeni nu îi dăduse vreun nume. Într-o
noapte, Aducătorul de Pace s-a furişat până la locuinţa războinicului şi
s-a căţărat în vârful acesteia, acolo unde fumul ieşea printr-o gaură.
Înăuntru, războinicul medita deasupra ceaunului aflat pe foc. Văzând
faţa străinului reflectată din adâncurile apei, a fost uimit de
frumuseţea acestuia şi a început să mediteze la râul pe care-l făcuse.
Când
străinul s-a dat jos de pe acoperiş şi a intrat în coliba, războinicul
l-a îmbrăţişat. “Am fost surprins că un bărbat se uită în sus de pe
fundul ceaunului. Frumuseţea acestuia m-a uimit profund… M-am gândit că
poate eu însumi sunt cel care se uită în sus. Apoi m-am gândit: "Obiceiul meu de a ucide oameni nu se potriveşte”
S-a
eliberat de povara în faţa străinului. Şi-a spus povestea, iar străinul
l-a ascultat cu respect. În final războinicul a spus: “Acum am
terminat. Povestea mea este în mâinile tale. La rândul meu, voi asculta
mesajul pe care îl porţi cu tine.”
Aducătorul
de Pace i-a răspuns: “Tocmai ţi-ai schimbat viaţa. Ai primit acum o
nouă cale numită Dreptate şi Pace.” S-a uitat apoi împreună în apă şi au
văzut cât de tare semănau. Aducătorul de Pace i-a dat un nume
războinicului, Hiawatha, apoi cei doi bărbaţi au “dus împreună o bătălie
spirituală şi intelectuală care a durat mulţi ani” pentru a uni
triburile Mohawk, Oneida, Onondaga, Cayuga şi Seneca în ceea ce astăzi
cunoaştem drept Confederaţia Irocheză.
Fiind
numită de unii “cea mai veche democraţie participativă din lume”
Confederaţia a promovat pe baza celei de-a treia căi stoparea
războiului, pe de o parte,
şi a supunerii celui mai puternic, pe de alta. Cele Cinci Naţiuni nu au
mai purtat niciodată războaie între ele. Sistemul constituţional
irochez, cunoscut ca Marea Lege a Păcii, există şi azi, guvernat de un
consiliu format din şefi de trib, iar cele mai multe decizii sunt luate
prin consens şi fiecare reprezentant are dreptul egal de a vorbi. Deşi
este important, acest consiliu se ocupă doar de chestiuni majore, în
timp ce problemele locale sunt discutate în consilii de trib, într-un
sistem federal de guvernare unic. Interesant este faptul că există
consilii ale femeilor care au dreptul de veto asupra deciziilor
liderilor masculini.
Deşi
istoricii nu au căzut de acord în legătură cu influenţa sa,
Confederaţia Irocheză se pare că a fost modelul pentru crearea Statelor
Unite. Cu zece ani înainte de Revoluţia Americană, Benjamin Franklin a
propus pentru prima dată o uniune similară pentru coloniile britanice
din America. El a fost impresionat de “schema Uniunii” ingenioşilor
irochezi. “A rezistat timp de secole şi pare indisolubila.” Dacă ei au
putut, a întrebat Franklin, de ce n-ar putea şi coloniile?”
Aceasta
este marea moştenire lăsată în urmă de primul cerc al vorbirii format
în momentul în care Hiawatha a văzut în apă reflexia să şi a seamănului
sau. Rezultatul, după cum a spus Aducătorul de Pace, a fost un nou mod
de gândire”: paradigmele “Mă văd pe mine” şi “Te văd pe tine”, care i-au
schimbat viaţa lui Hiawatha. Pentru a răspândi această nouă paradigmă
printre naţiuni, cei doi bărbaţi au pus în aplicare paradigma “Caut să
te înţeleg” convocând cercuri ale comunicării oricând doreau, construind
Marea Lege a Păcii printre cele Cinci Naţiuni. Toiagul vorbirii a
devenit simbolul Marii Legi a Păcii.
Sursă: A treia cale: Cum să rezolvăm cele mai dificile probleme ale vieţii/COVEY, Stephen R. Bucureşti: ALL, 2013, pp. 49-51.
[*1] Confederaţia irocheză sau Liga
irocheză (Haudenosaunee, de fapt, sau „poporul casei lungi”)este o uniune a cinci (ulterior şase) triburi de amerindieni
din partea de N a statului New York, care a jucat un rol major în
conflictul dintre britanici şi francezi în secolele XVII-XVIII, pentru
dobândirea supremaţiei în America de Nord. Iniţial, cele cinci triburi
erau mohawk, oneida, onondaga, cayuga, şi seneca; acestora li s-a
alăturat tuscarora în 1722. Potrivit tradiţiei, confederaţia a fost
întemeiată între 1570 şi 1600 de Dekanawidah, de origine huronă, care a
pus în aplicare ideile lui Hiawatha, din tribul Onondaga. Animate de
dorinţa comună de a lupta împotriva invaziilor, triburile s-au unit
printr-un consiliu comun format din 50 de sachemi (şefi de trib).
Fiecare trib avea dreptul la un vot şi se aplica regula unanimităţii.
(Sursa: http://www.crispedia.ro/Confederatia_irocheza )
„Înainte ca fraţii noştri albi să vină să ne civilizeze, noi nu aveam puşcării. Prin urmare, nu aveam infractori. Nu poţi avea infractori fără o închisoare. Nu aveam încuietori sau chei şi, ca atare, nu aveam hoţi. Dacă un om era atât de sărac încât nu avea propriul său cal, cort sau pătura, cineva îi dăruia toate aceste lucruri…
Nu exista lege scrisă, nici avocaţi, nici politicieni, ca atare n-am fi putut înşela. Chiar că ne aflam într-o stare jalnică, înainte de venirea omului alb, şi nu ştiu cum de ne-am putut descurca fără aceste lucruri "importante", care ni se spune că sunt absolut esenţiale pentru a putea constitui o societate.”
„Înainte ca fraţii noştri albi să vină să ne civilizeze, noi nu aveam puşcării. Prin urmare, nu aveam infractori. Nu poţi avea infractori fără o închisoare. Nu aveam încuietori sau chei şi, ca atare, nu aveam hoţi. Dacă un om era atât de sărac încât nu avea propriul său cal, cort sau pătura, cineva îi dăruia toate aceste lucruri…
Nu exista lege scrisă, nici avocaţi, nici politicieni, ca atare n-am fi putut înşela. Chiar că ne aflam într-o stare jalnică, înainte de venirea omului alb, şi nu ştiu cum de ne-am putut descurca fără aceste lucruri "importante", care ni se spune că sunt absolut esenţiale pentru a putea constitui o societate.”
Nota noastră: In istoria americana se spune ca majoritatea indienilor au murit de fapt din cauza epidemiilor ... Probabil ca si despre palestinienii se va spune la fel peste ceva vreme.
VEDETI AICI UN SCURT FILMULET DESPRE CONFEDERATIA IROCHEZĂ
Pentru a viziona acest film subtitrat, FĂRĂ RECLAME oferiți-ne o DONAȚIE pentru a vă împrumuta accesul (doar la acest film)
În completare studiaţi articolul şi documentarul EFECTUL CANAR - Tragedia nativilor americani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!